ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 27/2010

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Decizia nr. 1113 din 27 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

admis recursul declarat de D.G.F.P. Giurgiu, împotriva sentinței civile nr. 1.420

din 7 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal. A fost modificată sentința atacată în sensul că a fost admisă

acțiunea formulată de reclamantă, dispunându-se anularea concursului organizat

la 11-12 septembrie 2007 în ceea ce privește funcția publică de șef

administrații adjunct, activitatea de inspecție fiscală la A.F.P. Giurgiu.

Pentru a pronunța această Hotărâre, Înalta Curte a

reținut că A.N.F.P. a organizat în perioada 11-12 septembrie 2007 un concurs în

vederea ocupării funcțiilor publice de conducere de director executiv adjunct,

activitate de inspecție fiscală și șef administrație adjunct, activitatea de

inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Giurgiu.

S-a mai reținut că în acest scop a fost emis Ordinul nr.

9.650/2007 al A.N.F.P., care a fost modificat ulterior prin Ordinul nr. 10.067

din 10 aprilie 2007 și prin Ordinul nr. 9.179 din 21 mai 2007, prin care au

fost stabilite comisia pentru concurs și comisia pentru soluționarea

contestațiilor, Ordine emise în baza art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999

și art. 20 alin. (1) lit. j) din aceeași lege.

Tot prin Ordinul nr. 9.179 din 21 mai 2007 au fost

aprobate condițiile de participare la concurs, fiind stabilite condiții

generale, dar și condiții specifice.

S-a mai reținut că recrutarea, potrivit art. 57 alin.

(1) din Legea nr. 188/1999 se referă la intrarea în corpul funcționarilor

publici și se face prin concurs, în limita funcțiilor publice vacante rezervate

în acest scop prin planul de ocuparea a funcțiilor publice, iar promovarea,

potrivit art. 64 din Legea nr. 188/1999, republicată, este o modalitate de

dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare.

A apreciat Înalta Curte că nu poate fi acceptată

ideea ca la un concurs de recrutare, care presupune intrarea în corpul

funcționarilor publici, să poată participa persoane care îndeplinesc funcție

publică, care sunt funcționari publici.

Totodată, pentru ocuparea unei funcții publice de

conducere funcționarul public va putea participa la un concurs de promovare, cu

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999,

republicată.

S-a reținut că o altă interpretare ar da

posibilitatea unui funcționar public care nu ar îndeplinii condițiile de

participare la un concurs de promovare pentru ocuparea unei funcții publice de

conducere, să poată ocupa o funcție publică de conducere prin participarea la

un concurs de recrutare.

Împotriva acestei Hotărâri a formulat contestație în

anulare A.N.F.P., întemeiată pe prevederea art. 318 C. proc. civ., opinând că

soluția pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale în sensul că obiectul

juridic dedus judecății îl reprezintă anularea unui concurs de recrutare, iar

nu anularea unui concurs de promovare.

A susținut contestatoarea că A.N.F.P. a organizat un

concurs pentru ocuparea funcției publice de conducere de șef administrație

adjunct, activitatea de inspecție fiscală la A.F.P Giurgiu, acest concurs fiind

unul de recrutare.

S-a mai învederat că Ordinul A.N.F.P. nr. 9.179 din

21 august 2007 prevede condițiile generale pe care candidații trebuie sa le

îndeplinească pentru participarea la concursul de recrutare a cărui anulare s-a

solicitat, respectiv cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, astfel

încât faptul că domnului N.G., candidatul declarat câștigător, i s-a aplicat

sancțiunea disciplinară de retrogradare în funcția publică, neradiată la data

participării la acest concurs, nu are relevanță, întrucât condiția ca unei

persoane să nu i se fi aplicat o atare sancțiunea și care să nu fie radiată la

data participării la concurs nu este prevăzută de art. 54 din Legea nr. 188/1999

și nici de un alt text de lege.

Un alt argument adus de contestatoare este acela că alin.

(3) al art. 57 din Legea nr. 188/1999 nu distinge între persoanele care dețin

sau nu dețin calitatea de funcționar public.

S-a mai opinat că în atare condiții prevederile art. 66

din Legea nr. 188/1999 republicată nu sunt incidente în cauză.

Prin precizările depuse ulterior la dosarul cauzei,

contestatoarea a arătat că acest concurs a fost organizat în temeiul unei

excepții de la regula instituită de art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999,

publicitatea concursului fiind una asigurată în conformitate cu prevederile art.

3 alin. (4) din O.U.G. nr. 21/2007, instituția îndeplinindu-și obligația de a

asigura publicitatea concursului cu cel puțin 10 zile înainte de desfășurarea

acestuia, întocmai cum prevăd dispozițiile invocate.

Analizând contestația în anulare formulată în raport

de obiectul acesteia formulate și având în vedere dispozițiile legale

incidente, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318

C. proc. civ., invocat de contestatoare, precizează in terminis că pot

constitui obiect al acesteia numai Hotărârile instanțelor de recurs, atunci

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Prima ipoteză a textului, pe care se întemeiază

contestația formulată, vizează exclusiv erorile materiale cu caracter

procedural, comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au

legătură cu aspectele formale ale judecății și au condus la pronunțarea unei

soluții eronate.

Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală

materială nu poate fi interpretată extensiv, aceasta putând consta doar în

neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu

s-a făcut nici o judecată, nefiind admisibil să se examineze pe această cale

justețea soluției adoptate.

Când instanța a cunoscut existența în conținutul actului

și a făcut o apreciere asupra lui, nu mai poate fi vorba de o greșeală

materială în sensul legii, ci eventual de o greșeală de judecată care nu poate

fi îndreptată de aceeași instanță prin retractarea propriei Hotărâri.

Corecta apreciere a Înaltei Curți în sensul că nu

poate fi acceptată ideea ca la un concurs de recrutare, care presupune intrarea

în corpul funcționarilor publici, să poată participa persoane care îndeplinesc

funcție publică, precum și aceea că pentru ocuparea unei funcții publice de

conducere funcționarul public poate participa la un concurs de promovare, cu

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999, nu

reprezintă o eroare materială în înțelesul art. 318 teza I C. proc. civ., ci

modul în care instanța de recurs a înțeles să interpreteze prevederile legale.

Ipoteză textului de lege nu poate viza în nici un caz

modul în care instanța de recurs a înțeles să interpreteze și să aplice

prevederile legale, astfel că în speță nu se poate reține incidența art. 318

teza I C. proc. civ., motiv pentru care contestația în anulare formulată se va

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A.N.F.P.,

împotriva Deciziei nr. 1113 din 27 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie

2010.