ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1644/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1644/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția comercială contencios administrativ și fiscal, lichidatorul judiciar L. IPURL Suceava a solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment a debitoarei SC C.B.B. SRL București. Prin sentința nr. 543 din data de 16 septembrie 2008, Tribunalul Suceava, judecător sindic, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de această lege sunt de competența Tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul, iar potrivit art. 16 C. proc.
civ., cererile privind materia reorganizării judiciare și falimentului sunt de competența exclusivă a Tribunalului în circumscripția căruia se află sediul principal al debitorului. În raport de aceste considerente, având în vedere certificatul constatator emis de O.R.C., din care rezultă că sediul principal al debitoarei este în București, în temeiul art. 158 C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei. Tribunalul București, secția a VII-a comercială, astfel investit, prin sentința comercială nr. 6655 din 18 decembrie 2009 a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru efectuarea regulatorului de competență.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judecat aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Suceava competența teritorială de soluționare a cauzei pentru următoarele motive: Obiectul litigiului îl reprezintă procedura insolvenței aplicabilă unei filiale, iar potrivit dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 31/1990, filialele sunt societăți comerciale cu personalitate juridică și se înființează în una din formele de societate enumerate la art. 2 și în condițiile prevăzute pentru acea formă. Sediul filialei Fălticeni a SC C.B.B.
SRL este în Fălticeni, județul Suceava, astfel cum rezultă din certificatul constatator depus la dosarul cauzei. Conform art. 6 din Legea nr. 85/2006: ”Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția recursului prevăzut la art. 8, sunt de competența tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în Registrul Comerțului”. În raport de data înregistrării cererii privind dispunerea procedurii simplificate a falimentului debitoarei Filiala Fălticeni a SC C.B.B. SRL, dată la care sediul debitoarei figura în localitatea Fălticeni, orașul Suceava, potrivit dispozițiilor precitate competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Suceava.
Dispozițiile art. 16 C. proc. civ., care se referă la sediul principal al debitorului, nu sunt aplicabile, în condițiile în care Legea nr. 85/2006, lege specială privind procedura insolvenței a instituit o procedură specială în această materie. Dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006, care diferă de cele prevăzute în art. 16 C. proc. civ. sunt explicite în sensul că nu se mai referă la sediul principal al debitorului, ci pur și simplu la sediul acestuia. În aceste condiții, funcționează regula specială înscrisă în art. 6 din Legea nr. 85/2006, astfel că Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare în favoarea Tribunalului Suceava, căruia i se va trimite dosarul în vederea soluționării litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre creditoarea D.G.F.P. Suceava și debitoarea SC C.B.B. SRL, filiala Fălticeni, prin lichidator judiciar L. IPURL Suceava, în favoarea Tribunalului Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.