ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6378/2009

Asupra recursului civil de față. Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 octombrie 2007, reclamantul P.A.

a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria municipiului București prin Primarul General, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să-i oblige pe pârâți la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în București, sector 3, în sector 2 și, respectiv, în sector 1. Prin sentința civilă nr. 1533 din 28 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată cu următoarea motivare: P rin sentința civilă nr. 5370/2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, pârâta din prezenta cauză a fost deja obligată la emiterea unor dispoziții motivate prin care să soluționeze mai multe notificări adresate de reclamant, printre acestea enumerându-se și notificările nr. 1111/2001, nr. 1346/2001 și nr. 2149/2001 privitoare la imobilele în litigiu.

Cum pârâta nu s-a conformat, instanța urmează a se pronunța pe fondul cererilor de restituire în natură formulate de reclamant. In afara probei cu înscrisuri, reclamantul a refuzat să administreze alte probe, în special pe aceea cu expertiză topografică pentru identificarea imobilelor, De asemenea, reclamantul nu a tăcut nici dovada că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, depunând la dosar numai un certificat de calitate de moștenitor al defunctei P.E., un înscris sub semnătură privată nedatat, intitulat „act de vânzare-cumpărare" și declarațiile notariale ale unor persoane referitoare la dobândirea imobilelor în litigiu.

Prin decizia civilă nr. 827 din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței cu următoarea motivare: Având în vedere probatoriul administrat în ambele faze procesuale, reclamantul nu a reușit să dovedească faptul că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu. Astfel, reclamantul a tăcut dovada că este moștenitorul defunctei sale bunici P.E., dar, din actul de vânzare-cumpărare depus la dosar rezultă că imobilele în litigiu au fost vândute prin înscris sub semnătură privată către P.E. la data de 15 ianuarie 1950, tară însă a se menționa prețul acestei vânzări.

Or, de esența vânzării-cumpărării este, potrivit art. 1295 C. civ., prețul ce se convine a fi plătit. Curtea de apel a arătat că nu poate califica actul nici ca fiind o donație, deoarece art. 813 C. civ. prevede pentru aceasta forma autentică ad validitatem . În atare situație, prin actul juridic invocat ca titlul de proprietate, autoarea reclamantului P.E. nu a dobândit în mod valabil proprietatea asupra imobilelor în litigiu, pentru ca reclamantul să aibă vocație la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. De altfel, chiar din relațiile solicitate în cauză a rezultat că naționalizarea s-a făcut cu privire la aceste imobile de la alte persoane decât autoarea reclamantului.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul tară a motiva în drept cererea. Recurentul susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că nu și-ar fi dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, în condițiile în care a depus la dosar toate actele de stare civilă, certificatul de calitate de moștenitor și toate actele de proprietate. În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat între S.M.M. și S.S. în calitate de vânzători și P.E. în calitate de cumpărătoare, este adevărat că nu s-a menționat prețul, dar instanța trebuia să țină seama de condițiile în care a fost încheiat actul, în sensul că, dată fiind presiunea groazei instalării regimului comunist, este posibil ca părțile să fi uitat a menționa prețul vânzării.

De asemenea, instanța reține că actul nu îndeplinește prevederile art. 813 C. civ., care se referă la donație, deși acesta este un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, prin care bunica sa a dobândit dreptul de proprietate asupra celor trei imobile pentru care a formulat notificare. Recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Intimata nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: La situația de fapt reținută, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente, stabilind că, din moment ce nu s-a tăcut dovada că părțile ar fi convenit, odată cu lucrul, și asupra prețului, convenția nu întrunește condițiile prevăzute de art. 1295 C. civ.

pentru a fi considerată un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat. Fiind vorba de un element a cărui lipsă atrage nevalabilitatea contractului, nu au relevanță motivele pentru care acesta nu a fost menționat în cuprinsul actului. Referirea instanței la condițiile de validitate ale donației este făcută cu caracter subsidiar, în condițiile în care a analizat cu prioritate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, calificare dată de părțile contractante și susținută în mod constant de reclamant. În atare situație, în mod legal curtea de apel a considerat, ca și tribunalul, că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei reclamantului asupra imobilelor în litigiu, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în care se încadrează critica formulată de reclamant. În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva deciziei nr. 827 A din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.