ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6378/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6378/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului civil de față.
Din examinarea lucrărilor din
dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 23
octombrie 2007, reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria municipiului București prin
Primarul General, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să-i
oblige pe pârâți la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate
asupra imobilelor situate în București, sector 3,
în
sector 2 și, respectiv, în sector 1.
Prin sentința civilă nr. 1533
din 28 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea
ca neîntemeiată cu următoarea motivare:
P
rin sentința civilă nr. 5370/2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 5
București, pârâta din prezenta cauză a fost deja obligată la emiterea unor
dispoziții motivate prin care să soluționeze mai multe notificări adresate de
reclamant, printre acestea enumerându-se și notificările nr. 1111/2001, nr. 1346/2001
și nr. 2149/2001 privitoare la imobilele în litigiu.
Cum pârâta nu s-a conformat, instanța urmează a se
pronunța pe fondul cererilor de restituire în natură formulate de reclamant.
In afara probei cu înscrisuri,
reclamantul a refuzat să administreze alte probe, în special pe aceea cu
expertiză topografică pentru identificarea imobilelor,
De asemenea, reclamantul nu a
tăcut nici dovada că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul
art. 4 din Legea nr. 10/2001, depunând la dosar numai un certificat de calitate
de moștenitor al defunctei P.E., un înscris sub semnătură privată nedatat,
intitulat „act de vânzare-cumpărare" și declarațiile notariale ale unor
persoane referitoare la dobândirea imobilelor în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 827 din
17 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant
împotriva sentinței cu următoarea motivare:
Având în
vedere probatoriul administrat în ambele faze procesuale,
reclamantul nu a reușit să dovedească faptul că are
calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilele în
litigiu.
Astfel, reclamantul a tăcut
dovada că este moștenitorul defunctei sale bunici P.E., dar, din actul de
vânzare-cumpărare depus la dosar rezultă că imobilele în litigiu au fost
vândute prin înscris sub semnătură privată către P.E. la data de 15 ianuarie
1950, tară însă a se menționa prețul acestei vânzări.
Or, de esența
vânzării-cumpărării este, potrivit art. 1295 C. civ., prețul ce se convine a fi
plătit.
Curtea de apel a arătat că nu
poate califica actul nici ca fiind o donație, deoarece art. 813 C. civ. prevede
pentru aceasta forma autentică
ad validitatem
.
În atare situație, prin actul
juridic invocat ca titlul de proprietate, autoarea reclamantului P.E. nu a
dobândit în mod valabil
proprietatea asupra imobilelor în litigiu,
pentru ca reclamantul să aibă vocație la obținerea măsurilor reparatorii
prevăzute de Legea nr. 10/2001.
De altfel, chiar din relațiile
solicitate în cauză a rezultat că naționalizarea s-a făcut cu privire la aceste
imobile de la alte persoane decât autoarea reclamantului.
Împotriva deciziei a declarat
recurs reclamantul tară a motiva în drept cererea.
Recurentul susține că în mod
greșit a reținut instanța de apel că nu și-ar fi dovedit calitatea de persoană
îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, în condițiile în
care a depus la dosar toate actele de stare civilă, certificatul de calitate de
moștenitor și toate actele de proprietate.
În ceea ce privește contractul
de vânzare-cumpărare încheiat între S.M.M. și S.S. în calitate de vânzători și P.E.
în calitate de cumpărătoare, este adevărat că nu s-a menționat prețul, dar
instanța trebuia să țină seama de condițiile în care a fost încheiat actul, în
sensul că, dată fiind presiunea groazei instalării regimului comunist, este
posibil ca părțile să fi uitat a menționa prețul vânzării.
De asemenea, instanța
reține că actul nu îndeplinește prevederile art. 813 C. civ., care se referă la
donație, deși acesta este un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată,
prin care bunica sa a dobândit dreptul de proprietate asupra celor trei imobile
pentru care a formulat notificare.
Recurentul solicită admiterea
recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași
instanță.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat și va fi
respins pentru următoarele considerente:
La situația de fapt reținută,
instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente, stabilind că,
din moment ce nu s-a tăcut dovada că părțile ar fi convenit, odată cu lucrul,
și asupra prețului, convenția nu întrunește condițiile prevăzute de art. 1295 C.
civ. pentru a fi considerată un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat.
Fiind vorba de un element a
cărui lipsă atrage nevalabilitatea contractului, nu au relevanță motivele
pentru care acesta nu a fost menționat în cuprinsul actului.
Referirea instanței
la condițiile de validitate ale donației este făcută cu caracter subsidiar, în condițiile
în care a analizat cu prioritate
valabilitatea convenției de
vânzare-cumpărare, calificare dată de părțile contractante și susținută în mod
constant de reclamant.
În atare situație, în mod legal
curtea de apel a considerat, ca și tribunalul, că nu s-a făcut dovada dreptului
de proprietate al autoarei reclamantului asupra imobilelor în litigiu, nefiind
incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează
critica formulată de reclamant.
În baza art. 312 C. proc. civ.,
Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamantul P.A. împotriva deciziei nr. 827 A din 17 noiembrie 2008
a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și
familie.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 5 iunie 2009.