ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6954/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 14708/3 din 17 aprilie 2008 pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în Belgia, al pârâtului D.L., pe o perioadă de cel mult 3 ani. Î n motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 2 februarie 2008, pentru ședere ilegală - așa cum reiese din talonul întocmit în punctul de trecere a frontierei, de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Prin sentința civilă nr. 1173 din 18 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul D.L.

Această sentință a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 895 din 27 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte. Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut următoarele: România este membră a Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar cetățenii români beneficiază de drepturile și obligațiile stabilite în TCE, inclusiv de dreptul la liberă circulație. Nerespectarea formalităților legale privind intrarea, circulația și sejurul nu poate constitui prin sine motivul aplicării unei măsuri de expulzare.

Instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei pronunțate că, din declarația olografa a pârâtului, rezultă că acesta a fost returnat din Belgia, pe motiv că ar fi avut o interdicție de a intra în Spania în anul 2003 și că existența unei interdicții de intrare pe teritoriul Spaniei nu justifică restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului în Belgia. Returnarea pârâtului de către autoritățile statului belgian reprezintă o măsură ce nu poate fi cenzurată de către autoritățile române, dar acestea din urmă sunt îndreptățite să verifice dacă, potrivit legislației interne și normelor comunitare, se impune luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, față de propriul cetățean.

Au mai reținut instanțele că, față de dispozițiile O.U.G. nr. 102/2005, prin care au fost transpuse dispozițiile Directivei 2004/38/CE, eventuala decizie de interzicere a intrării pe teritoriul unui stat trebuie să fie justificată de motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică și că, în speță, astfel de motive nu au fost invocate, respectiv, dovedite, de către reclamantă. Î mpotriva deciziei civile nr. 895 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.

Prin motivele de recurs formulate s-au susținut următoarele: Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat prin dispozițiile art. 25 din Constituție, însă nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005, care prevede, printre obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate, și pe aceea de a respecta legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acelui stat. Nerespectarea obligațiilor cuprinse în art. 5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie, situația persoanei returnate intrând, astfel, sub incidența Legii nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statul respectiv.

Î n temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006 , restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani (...) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar art. 39 pct. 1 prevede că măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana. Textul nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.

Măsura reglementată prin art. 38 lit. a) se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Dispozițiile cuprinse în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu O.G.

nr. 5/2006 asigură "implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ". î n acest context, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate. Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină ca pârâtul nu a respectat condițiile de intrare și de ședere pe teritoriul Belgiei.

Recursul este nefondat. Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Belgia, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. Î n legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

Î n legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Î ntrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, atât instanța de fond, cât și cea de apel au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Astfel fiind, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 895 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.