ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6954/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 14708/3 din 17 aprilie 2008

pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în Belgia,

al pârâtului D.L., pe o perioadă de cel mult 3 ani.

Î

n motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia

la data de 2 februarie 2008, pentru ședere ilegală - așa cum reiese din talonul

întocmit în punctul de trecere a frontierei, de către lucrătorul Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră.

Prin sentința civilă nr. 1173 din 18 iunie 2008, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a respins cererea formulată de Direcția Generală de

Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul D.L. Această sentință a fost menținută

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia civilă

nr. 895 din 27 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut următoarele:

România este membră a Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007,

iar cetățenii români beneficiază de drepturile și obligațiile stabilite în TCE,

inclusiv de dreptul la liberă circulație. Nerespectarea formalităților legale

privind intrarea, circulația și sejurul nu poate constitui prin sine motivul

aplicării unei măsuri de expulzare.

Instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei pronunțate că,

din declarația olografa a pârâtului, rezultă că acesta a fost returnat din

Belgia, pe motiv că ar fi avut o interdicție de a intra în Spania în anul 2003

și că existența unei interdicții de intrare pe teritoriul Spaniei nu justifică

restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului în Belgia.

Returnarea pârâtului de către autoritățile statului belgian reprezintă

o măsură ce nu poate fi cenzurată de către autoritățile române, dar acestea din

urmă sunt îndreptățite să verifice dacă, potrivit legislației interne și

normelor comunitare, se impune luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului

la liberă circulație, față de propriul cetățean.

Au mai reținut instanțele că, față de dispozițiile O.U.G. nr. 102/2005,

prin care au fost transpuse dispozițiile Directivei 2004/38/CE, eventuala

decizie de interzicere a intrării pe teritoriul unui stat trebuie să fie

justificată de motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică

și că, în speță, astfel de motive nu au fost invocate, respectiv, dovedite, de

către reclamantă.

Î

mpotriva deciziei civile nr. 895 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte.

Prin motivele de recurs formulate s-au susținut următoarele:

Dreptul la liberă circulație este un drept fundamental consacrat prin

dispozițiile art. 25 din Constituție, însă nu este un drept absolut, condițiile

exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr.

248/2005, care prevede, printre obligațiile pe care le au cetățenii români pe

perioada șederii lor în străinătate, și pe aceea de a respecta legislația

statului în care se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul

de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acelui stat. Nerespectarea

obligațiilor cuprinse în art. 5 poate determina returnarea persoanei dintr-un

stat membru în baza unui acord de readmisie, situația persoanei returnate

intrând, astfel, sub incidența Legii nr. 248/2005, care prevede posibilitatea

restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în

statul respectiv.

Î

n temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și

completată prin O.G. nr. 5/2006 , restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

3 ani (...) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza

unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar art. 39 pct. 1

prevede că măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte,

cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana. Textul

nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de

readmisie, nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus

returnarea.

Măsura reglementată prin art. 38 lit. a) se circumscrie situațiilor

expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea

securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema

controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă

interes atât pe plan intern, cât și extern.

Dispozițiile cuprinse în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu

O.G. nr. 5/2006 asigură "implementarea atât a prevederilor

constituționale, cât și a art. 29 din Declarația

Universală a Drepturilor

Omului, a

art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și

politice

și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale ".

î

n acest context, în mod greșit, instanța

de apel a apreciat că nu

rezultă

împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune

împotriva pârâtului măsura restrângerii

exercitării dreptului la liberă

circulație în străinătate.

Măsura returnării este de natură să facă

dovada deplină ca pârâtul

nu

a respectat condițiile de intrare și de ședere pe teritoriul Belgiei.

Recursul este nefondat.

Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului la

libera circulație în Belgia, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind

să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care

trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or,

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români

în străinătate nu stabilește că, prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla

luare a măsurii returnării să

angajeze în mod direct

restrângerea exercițiului dreptului la libera

circulație,

ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

Î

n legislația primară, art. 18.1. TCE

prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui

liber pe teritoriul Statelor

membre,

sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de

dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

Î

n legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a

Parlamentului European

și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind

libera

circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor

de familie ai acestora pe teritoriul statelor

membre, de modificare a

Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare

a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE,

72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE,

75/35/CEE,

90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în

Jurnalul Oficial al

Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea

dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul

României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului

Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în

vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost

transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu

prioritate în raport cu normele de drept intern.

Î

ntrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ.,

incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, atât

instanța de fond, cât și cea de apel au pronunțat hotărâri legale, date cu

aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Astfel fiind, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 895 din 27 noiembrie

2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.