ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8161/2009

Deliberând, în condițiile art.

256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

V

a

civilă, la 28 mai 2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia, pentru o

perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului B.C.

În motivarea cererii, s-a arătat

că pârâtul a fost expulzat din Belgia pentru neîndeplinirea condițiilor legale

de ședere.

Prin sentința civilă nr. 1254 din 3 iulie 2008 a Tribunalului București,

secția a

V

a civilă, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Considerându-se competent Tribunalul Suceava prin sentința nr. 1623 din

14 octombrie 2008 a soluționat cauza, în sensul respingerii cererii ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că nu se

poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație în străinătate pentru

o persoană returnată dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în condițiile în

care singurul temei al returnării este un acord de readmisie bilateral încheiat

între România și statul membru UE.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins ca

nefondat prin decizia civilă nr. 31 din 11 martie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Suceava, secția civilă.

In considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat în esență, că

în mod corect s-a dat incidență normelor comunitare în cauză, pentru că în

raport de acestea dispozițiile Legii nr. 248/2005 sunt contrare, ceea ce face

ca normele comunitare să fie obligatorii față de cele interne. în cauză

neputând fi invocate cele 3 situații prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE.

Î

mpotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o

pentru nelegalitate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, s-a susținut că instanța de apel a menținut în

mod greșit soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în

judecată, deoarece potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării

dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, ținând de opțiunea

legiuitorului instituirea anumitor cerințe care trebuie respectate, ce se

regăsesc în art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Măsura reglementată prin art. 38 lit. a) se circumscrie situațiilor expres

și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea

securității naționale și a ordinii publice, deoarece conduita pârâtului din

cauză pe teritoriul Belgiei, de unde a fost returnat în România, a fost una

care a adus atingere ordinii publice, prin încălcarea legislației statului

respectiv, unde a fost reținut pentru că nu poseda permis de muncă, așa cum

rezultă din actele de returnare, măsura fiind socotită ca necesară pentru

restabilirea ordinii publice grav încălcate.

Măsura în discuție concordă cu Protocolul Adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează, la art.

2,

dreptul la libera circulație în țară și

în străinătate. Această garanție poate suporta

anumite restricții,

reglementate chiar de documentul internațional invocat. Astfel, în paragr. 4 al

art. 2, se prevede că "drepturile recunoscute în paragr. 1 pot, de

asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul

unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul

public într-o

societate democratică".

Or, în cauză, față de situația concretă a pârâtului, care a încălcat, pe

teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, legislația acestuia, măsura în

discuție are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură a aduce

atingere ordinii publice, având un caracter proporțional în raport de

conduita persoanei.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor

dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cererea dedusă judecății, având ca obiect restrângerea exercițiului

dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul statului belgian de unde

a fost returnat la 16 martie 2008, în baza Acordului de readmisie dintre

România și Belgia , aprobat prin H.G. nr. 825/1995 are ca temei juridic

dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, care prevăd

posibilitatea restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație, cu

privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat.

Potrivit acestei norme, „restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație în străinătate a cetățenilor români poate

fi dispusă pentru o perioadă de

cel mult 3 ani...".

Din formularea normei incidente în cauză se deduce că măsura solicitată

a

fi dispusă de instanță nu este

obligatorie prin însuși faptul returnării persoanei și,

pe de altă

parte, că simpla împrejurare a readmisiei unui cetățean român nu este

suficientă pentru adoptarea unei astfel de măsuri.

Așadar, necesitatea adoptării sale este la latitudinea instanței de

judecată, în funcție de împrejurările concrete ale speței, măsura având un

caracter individual, după cum, în mod corect a relevat prima instanță în cauză

și a confirmat instanța de apel.

O asemenea interpretare a textului este singura posibilă pentru a da

eficiență acestuia, ca fiind compatibil cu legislația comunitară

lato sensu

,

respectiv cu art. 18 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (TCE) și

Directiva 2004/3 8/CE a Parlamentului European și a Consiliului European din 29

aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul

statelor

membre pentru cetățenii Uniunii și

membrii familiilor acestora, nu mai puțin, cu

dispozițiile Convenției

Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale

Omului, în cazul contrar, al neconcordanței cu dreptul comunitar,

impunându-se

înlăturarea normei interne, în virtutea preeminenței

dreptului comunitar consacrat prin art. 11 alin. (2), art. 20 și art. 148 alin.

(2) din Constituție.

Din această perspectivă, în mod corect ambele instanțe de fond s-au

raportat la legislația comunitară și la jurisprudența Curții de Justiție a

Comunităților Europene creată în interpretarea acesteia, în primul rând, chiar

în cauza Jipa (C- 33/2007, hotărârea din 10 iulie 2008), din care se desprind

criteriile pe baza cărora s-ar putea dispune o

măsură de restrângere a exercițiului

dreptului la liberă circulație a

unui cetățean european.

Astfel, este cert că pârâtul, ca cetățean român, beneficiază de statutul

de cetățean al Uniunii Europene în termenii art. 17 paragraf 1 TCE și se poate

prevala de drepturile aferente unui asemenea statut, inclusiv în raporturile cu

statul de origine.

Dreptul la liberă circulație, recunoscut prin art. 18 TCE și de art. 2

alin. (3) din Protocolul adițional nr. 4 la C.E.D.O.,

presupune, în primul rând, dreptul

de a intra pe teritoriul unui stat

membru al Uniunii Europene, altul decât statul de origine, dar și dreptul de

a-l părăsi pe acesta din urmă.

Acest drept este formulat în termeni expliciți de art. 2 alin. (3) din

Protocolul adițional nr. 4 la C.E.D.O. și trebuie

dedus și din jurisprudența C.J.C.E., în

care s-a statuat că libertățile

garantate prin TCE ar fi golite de conținut dacă statul de origine ar putea,

fără motive justificate, să interzică propriilor cetățeni

să iasă de pe teritoriul său cu scopul de a intra

pe teritoriul unui alt stat membru.

In acest cadru, este întemeiată susținerea

recurentei în sensul că Directiva 2004/3 8/CE nu împiedică autoritățile din

statul de origine de a adopta măsuri de

restrângere a exercițiului acestui drept pentru un cetățean român

returnat în

aplicarea unui acord de

readmisie, însă restrângerea nu trebuie să fie arbitrară, în

absența

unei anumite justificări pentru o atare îngrădire.

Astfel, după cum s-a arătat, măsura de restrângere nu ar putea fi

dispusă pentru singura împrejurare că respectiva persoană a fost returnată în

baza unui acord de readmisie - și, dealtfel, nici art. 38 alin. (1) din Legea

nr. 248/2005 nu

impune acest lucru, urmând

a se circumstanția în raport de conduita concretă a

respectivei

persoane, care este de natură a justifica această restrângere și se relevă ca o

măsură necesară, într-o societate democratică, în special pentru securitatea

națională, siguranța publică și menținerea ordinii publice, limitări ce decurg

din art. 27 din Directivă, cu respectarea principiului proporționalității (text

ce corespunde art. 25 din O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și

Spațiului Economic European, prin care Directiva a fost transpusă în dreptul

intern).

In jurisprudența C.J.C.E. s-a statuat că noțiunea de „ordine

publică" presupune o amenințare reală, actuală și suficient de gravă, de

natură a afecta un interes fundamental al societății (paragrafele 22 și urm.

din hotărârea pronunțată în cauza Jipa, anterior menționată), chiar dacă este

vorba despre ordinea publică a unui alt stat decât cel de origine.

Pe baza acestor criterii de apreciere, instanța de apel, confirmând

hotărârea tribunalului, a conchis în sensul că, în raport de probele

administrate de recurenta - reclamantă, reprezentate de actele de returnare

întocmite de autoritățile belgiene, că măsura preconizată de reclamantă nu este

justificată, fiind excesivă în raport cu scopul urmărit.

Î

nalta Curte nu este în măsură a reevalua situația de fapt stabilită pe

temeiul probatoriului administrat, date fiind limitele controlului judiciar

circumscris cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., însă apreciază că au

fost corect relevate, atât de către instanța de fond, cât și cea de apel în

cauză, condițiile în care instanța de judecată poate dispune restrângerea

exercițiului dreptului la liberă circulație, pentru considerentele expuse

anterior.

Drept urmare, Curtea constată că recursul nu este fondat și îl va

respinge, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 31 din 11 martie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2009.