ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6208/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6208/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe M.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Spania pentru o perioadă de cel mult 3 ani. Prin sentința nr. 1234 din 17 iulie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 774 din 22 octombrie 2008, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
S-a reținut de către instanța de apel că în raport de efectul direct al directivei comunitare rezultă fără echivoc că împrejurarea prin care autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este prin ea însăși suficientă pentru a se interzice dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul respectivului stat. Sub acest aspect, libertatea de circulație nu poate fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-unui dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor, ceea ce nu s-a dovedit în speță.
În cauză a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte care, fără a indica temeiul pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, a susținut, în esență, că soluția este greșită întrucât măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern cât și extern.
Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport. În baza art. 27-33 din aceeași Directivă, cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la libera circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat.
Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European. Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție.
Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv și cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților privind intrarea ori șederea în Spania, neînsoțită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui stat, soluția instanțelor de fond și apel se justifică. Așa fiind, recursul declarat de reclamantă urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 774 din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.