ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6208/2009

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în

judecată pe M.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulație în Spania

pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Prin sentința nr. 1234 din 17 iulie 2008, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantei.

Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 774 din 22 octombrie

2008, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei

Administrative.

S-a reținut de către instanța de apel că în raport de

efectul direct al directivei comunitare rezultă fără echivoc că împrejurarea

prin care autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea pârâtului nu este

prin ea însăși suficientă pentru a se interzice dreptul la liberă circulație a

unui cetățean român pe teritoriul respectivului stat. Sub

acest aspect, libertatea de circulație nu poate

fi îngrădită decât dacă situația invocată

de reclamantă prin cererea sa

poate fi încadrată într-unui dintre cele trei cazuri ce constituie excepții de

la principiul liberei circulații a persoanelor, ceea ce nu s-a dovedit în

speță.

În cauză a declarat recurs, în termen legal, reclamanta

Direcția Generală de

Pașapoarte care, fără

a indica temeiul pe care-și fundamentează calea extraordinară

de atac, a

susținut, în esență, că soluția este greșită întrucât măsura dispusă prin art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și

limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității

naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului

migrației ilegale din România spre

statele

europene prezintă interes atât pe plan intern cât și extern.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în

considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004

a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei

uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au

dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul

altui stat membru, fără nici o

condiționare

sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un

pașaport.

În baza art. 27-33 din aceeași Directivă, cetățenilor

Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la libera circulație și de

rezidență pe teritoriul unui stat

membru

numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în

modalitățile

refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul

afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislația

internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul

României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului

Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care

se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă

circulație în cazul returnării unui

cetățean

român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în

raport

cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se

situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile

art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza

art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite

restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă,

excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv și

cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților privind intrarea ori

șederea în Spania, neînsoțită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită

de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui stat, soluția

instanțelor de fond și apel se justifică. Așa fiind, recursul declarat de

reclamantă urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 774 din 22 octombrie

2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2009.