ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1556/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul M.V. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești - Comisia pentru

Cetățenie - obligarea acestuia la soluționarea cererii cu

privire la redobândirea cetățeniei române in termenul de 30 zile, si

obligarea la daune morale de 1000 lei.

î

n motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

a depus cerere însoțită de actele necesare în 16 iulie 2008.

î

n cursul lunii ianuarie și apoi

in aprilie 2009 s-a adresat Ministerului cu o cerere prin care a solicitat

urgentarea soluționării dosarului, dar nu a primit niciun

răspuns.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 3103 din 16 octombrie 2009 a admis excepția netimbrării cererii de despăgubiri și în

consecință a dispus anularea acesteia.

De

asemenea, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.V.

dispunând obligarea pârâtului să analizeze/avizeze cererea de redobândire

a cetățeniei române într-un termen de maxim 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii.

Totodată,

a obligat pârâtul la plata sumei de 154,3 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța a reținut

că termenul de un an și trei luni care a trecut de la înregistrarea cererii

de redobândire a cetățeniei române nu poate fi considerat rezonabil.

î

mprejurarea că statul nu poate asigura un cadru

administrativ corespunzător pentru preluarea și analiza într-un

termen rezonabil a cererilor pentru redobândirea cetățeniei române nu

poate fi opus reclamantului.

Având

în vedere aceste considerente, văzând și prevederile art. 18 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, Curtea va obliga pârâta la soluționarea cererii în

termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii.

Pe

cererea de despăgubiri, Curtea va admite excepția netimbrării în

conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 și va anula

acest capăt de cerere în consecință.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției,

criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

a susținut, în esență, că obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată de 154,3 lei nu este justificată, întrucât,

pe de o parte, Comisia pentru cetățenie are la latitudinea sa

soluționarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei

române potrivit termenului de la art. 14 din lege, iar prin întâmpinarea

depusă s-a precizat că solicitarea reclamantului a avut ca termen de

soluționare data de 13 octombrie 2009.

Pe

de altă parte, susține recurentul, obligarea la cheltuieli de

judecată nu are fundament, în condițiile în care intră în

discuție admisibilitatea în parte a acțiunii, potrivit principiului

de drept că accesoriul urmează soarta principalului .

Recursul

este nefondat.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuieli de judecată”.

La baza obligației de restituire a

cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina

căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile

făcute, justificat de partea câștigătoare.

Din acest punct de vedere este

irelevantă buna-credință a părții care a pierdut

procesul, după cum este lipsit de importanță aspectul invocat de

recurent privind neaplicarea principiului de drept potrivit căruia accesoriul

urmează soarta principalului.

Pe de altă parte, pârâtul

datorează cheltuieli de judecată tocmai pentru că este în

culpă procesuală, din moment ce a soluționat cererea de

redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant cu

încălcarea termenului rezonabil, astfel cum acesta este definit prin art. 6

pct. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Mai mult decât atât, practica

judiciară a statuat că reclamantul are dreptul la plata cheltuielilor

de judecată și în cazul în care pârâtul a efectuat, în cursul

procesului, prestația ce i s-a cerut prin acțiune, căci prin

comportarea sa l-a pus pe reclamant în situația de a sesiza instanța

de judecată.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și

temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare,

recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești, va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești

împotriva sentinței civile nr. 3103 din 16 octombrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 martie 2010.