ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1552/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 19 din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel

București a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul

F.N.I. împotriva rezoluției nr. 370/P/2009 din 21 septembrie 2009 a

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Instanța a reținut că

petentul F.N.I. a formulat plângeri împotriva funcționarilor cu statut

special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și

față de comisarul șef M.G., contestând legalitatea

transferurilor sale repetate între Penitenciarele Colibași, Jilava și

Timișoara.

Asemenea, a solicitat cercetarea

funcționarilor A.N.P. și cu privire la nerespectarea hotărârii

judecătorești care obligă această instituție să

îi asigure cazarea în Penitenciarul Arad separat de deținuții

fumători.

Petentul nu a putut fi audiat în cursul

actelor premergătoare, refuzând să dea declarație

ofițerului de poliție delegat.

Prin rezoluția nr. 370/P/2009 din 21

septembrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

dispus neînceperea urmăririi penale față de funcționarii

ANP și de comisarul șef M.G., disjungând cauza și declinând

competența de soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara pentru fapta de nerespectare a hotărârii

judecătorești.

Plângerea petiționarului F.N.I.

împotriva acestei soluții de neurmărire a fost respinsă prin

rezoluția nr. 1713/II/2/2009 din 23 noiembrie 2009 a procurorului general

al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva soluției de netrimitere în

judecată petiționarul a formulat plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. la judecătorul Curții de Apel București, care,

așa cum s-a arătat, a respins-o prin sentința penală nr. 19

din 26 ianuarie 2010, constatând că rezoluția atacată este

legală și temeinică.

Hotărârea sus-menționată a

fost atacată cu recurs de către petiționar pentru nelegalitate

și netemeinicie, fiind contrară, potrivit susținerilor sale,

hotărârilor CEDO.

Examinând cauza cu prioritate sub

aspectul respectării dispozițiilor legale procesuale-penale în

exercitarea căilor de atac, Curtea constată că recursul declarat

de petiționarul F.N.I. este tardiv iar cererea acestuia de repunere în

termen este neîntemeiată.

Așa cum rezultă din dovezile de

la dosar, sentința penală nr. 19 din 26 ianuarie 2010 a Curții

de Apel București i-a fost comunicată petiționarului la data de

3 februarie 2010, acesta semnând dovada de luare la cunoștință

(fila 19 dosar C.A.B.).

Recursul a fost declarat, conform

mențiunii din cerere, la data de 26 februarie 2010, cu depășirea

termenului de 10 zile, prevăzut de art. 385

3

alin. (1) C. proc.

pen.

Solicitarea petiționarului de

repunere în termen de recurs, sub motivul că nu i s-a permis în

penitenciar să depună cererea, este neîntemeiată, situația

invocată nefiind dovedită.

Față de cele ce preced,

recursul petiționarului F.N.I. urmează să fie respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen formulată

de petiționarul F.N.I.

Respinge, ca

tardiv, recursul declarat de petiționarul F.N.I. împotriva sentinței

penale nr. 19 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Obligă recurentul petiționar la

160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 aprilie 2010.