ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1394/2011

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 28 ianuarie 2009, persoana

privată de libertate F.N.I.

a formulat o plângere penală care avea ca obiect atitudinea așa-

zis abuzivă a unor ofițeri din

cadrul Administrației Naționale a

Penitenciarelor, cât și faptul că în cadrul

Penitenciarului cu Regim de

Maximă Siguranță Arad nu i se asigură condiții corespunzătoare de

detenție, în sensul că este cazat într-o cameră

împreună cu alți deținuți, toți fumători, aspect ce contravine sentinței penale

nr. 745 din 12 aprilie 2005 a Judecătoriei Arad.

Prin Rezoluția 658/P/2009 din 11

noiembrie 2009 a Parchetului

de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de autori necunoscuți (a.n.), funcționari cu

statut

special în cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță

Arad, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și de art. 271

C. pen.

S-a arătat în motivarea

rezoluției că persoana vătămată F.N.I.

execută o pedeapsa cu închisoarea, în diferite locații, precum: Penitenciarul

cu Regim de Maximă Siguranță Arad,

Penitenciarul

Timișoara, Penitenciarul Spital Colibași și că aspectele

semnalate au fost analizate și în alte dosare ce

au avut ca obiect plângeri cu conținut asemănător formulate de persoana

vătămată și

în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

reținându-se faptul

că atribuțiile de

soluționare a aspectelor administrative sesizate de

persoana vătămată

revin judecătorului delegat cu executarea pedepselor, conform art. 6 alin. (3)din

Legea nr. 275/2006, acesta

având obligația

de a supraveghea și controla asigurarea legalității în

executarea

pedepselor.

În final s-a concluzionat că în speța de față sunt

incidente dispozițiile art. 10 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere

petentul F.N.I., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin

Rezoluția din data de 28 decembrie 2009 dată în

Dosar nr. 1315/11/2/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

Împotriva acestor rezoluții a formulat plângere

petentul F.N.I.

, arătând că acestea sunt

nelegale și netemeinice,

neasigurându-se de către organele abilitate

condiții optime de

detenție, în sensul că

este obligat să inhaleze fum de țigară, fapt care

îi afectează

sănătatea.

În același timp, cu ocazia

judecării cauzei pe fond, acesta a

invocat excepția necompetenței materiale a Curții de

Apel Timișoara.

Prin sentința penală nr. 128/PI

din 20 mai 2010, Curtea de Apel

Timișoara

a respins excepția necompetenței sale materiale, de

invocată de petentul F.N.I. iar în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a)

C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată

de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale,

rezoluție care a fost menținută.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. petentul a fost

obligat la

200 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a se hotărî astfel s-au

reținut următoarele:

În raport cu întreg materialul

probator existent în cauză, s-a

constatat că plângerea formulată în cauză este

neîntemeiată, fiind

incidență

în speță dispoziția din art. 10 lit. f) C. proc. pen.,

deoarece în mod just s-a

apreciat și de către procuror că petentul a

mai formulat alte plângeri cu același obiect (dosarele nr. 5682/P/2008, 13/P/2009,

302/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara), în care au

fost efectuate acte

premergătoare în

legătură cu nerespectarea dreptului deținutului F.N.I.

de a nu se fuma

în prezența sa.

În esență, instanța a apreciat

că problematica aspectelor

administrative

în legătură cu respectarea drepturilor deținuților îi

revine judecătorului delegat cu executarea pedepselor, acesta având

obligația de a controla și a supraveghea

legalitatea în executarea

pedepselor,

în speța de față neputând fi vorba de conturarea vreunei

fapte penale, așa cum a susținut petentul,

neputând exista incidența

dispozițiilor

art. 246 C. pen. și art. 271 C. pen., cu atât mai mult

că nici nu au fost identificate acele persoane în

legătură cu care s-a

formulat plângerea de către petent.

În legătură cu excepția necompetenței materiale a

Curții de

Apel Timișoara, instanța a

apreciat că aceasta s-a invocat în mod

nejustificat,

deoarece fiind vorba în cauză de funcționari cu statut

special din

cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță

Arad (ofițeri), competența materială îi revine Curții de Apel

Timișoara.

Împotriva sentinței,

petiționarul F.N.I. a declarat, în

termen legal, recursul de față, solicitând, în esență,

casarea hotărârii

recurate

și, pe fond, desființarea rezoluției date de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, cu finalitatea

începerii urmăriri penale, pentru faptele reclamate.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, procedând la examinarea sentinței

atacate în raport cu susținerile petiționarului recurent, cu motivarea scrisă

depusă la dosar, precum și, din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, constată că aceasta este

temeinică și legală,

soluția de neîncepere a urmăririi penale -

confirmată, cu justificat

temei, de prima

instanță - fiind întru totul corectă, din moment ce nu

au putut fi identificate elemente ale

infracțiunilor reclamate.

Împrejurarea că recurentul petiționar este nemulțumit

de

soluția adoptată în cauză nu poate

conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe

care acesta Ie-a indicat-

în plângerea sa.

Potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 275/2006,

judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate

supraveghează si controlează asigurarea

legalității în executarea acestor pedepse si exercita celelalte atribuții

stabilite prin prezenta

lege.

În esență, Înalta Curte

apreciază că problemele administrative

în legătură cu respectarea drepturilor deținuților revin

judecătorului

delegat

cu executarea pedepselor potrivit textului de lege mai sus-

indicat.

Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive

care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de

consecință, desființarea rezoluției procurorului, Înalta

Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, va respinge ca

nefondat recursul declarat de

petiționarul F.N.I.

Î

n temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul F.N.I.

împotriva sentinței penale nr. 128 PI din 20 mai 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 100 lei, cu titlu de

cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 6 aprilie 2011.