ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3170/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, la data de 5 noiembrie 1998, reclamanta SC T. SA Oradea a chemat în judecată pârâții; SC A.C.C. SRL Oradea și A.C.T. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la plata sumelor de 242.458.206 lei cu titlu de preț, 13.228.578 lei penalizări conform prevederilor contractuale, 178.543.630 lei pierderi calculate conform cap. VIII din contract și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii reclamanta a învederat instanței că în temeiul relațiilor contractuale existente între ea și SC W.Z.R.T. SRL actualmente SC A.C.C. SRL a livrat pârâtei, marfă conform facturilor prevăzute în anexă, dar pârâta nu a achitat decât o parte din contravaloarea produselor livrate, mai având de achitat o restanță de 242.458.206 lei.

Deși cu ocazia adunării generale a acționarilor din 6 august 1996 pârâta s-a angajat să achite suma datorată până la data de 30 septembrie 1996 nu a achitat-o nici până în prezent. În drept au fost invocate dispozițiile art. 969, 920, 1088, 1092, 1361 și 1362 C. civ. și art. 43 C. com. Pârâții, prin întâmpinare, nu au contestat că SC A.C.C. SRL datorează reclamantei suma de 242.458.206 lei, însă s-au opus acordării penalităților și pierderilor pretinse, întrucât între părți a intervenit procesul verbal din 6 august 1996 privind cesionarea părților sociale ale lui A.C.T. către asociații rămași la SC T. SA, situație în care contractul inițial a fost modificat potrivit acestui act la această sumă, iar pentru diferență s-au stabilit compensări între cele două societăți, ca atare nu mai pot fi calculate penalități și pierderi.

Pârâții au formulat acțiune reconvențională în cauză, solicitând instanței să se constate că potrivit actului intitulat „convenție” încheiat la data de 13 august 1996 între asociații reclamantei și A.C.T., odată cu cesionarea părților sociale ale acestuia din urmă către asociații rămași în cadrul reclamantei, această societate s-a obligat să plătească lui A.C.T. un procent de 8 % din contractul încheiat de reclamanta-pârâtă reconvențională cu R.A. Timișoara, contract finalizat între părțile contractante cât și o penalizare de 3 % în situația în care nu se respectă exclusivitatea distribuirii de contoare de apă acordate de SC T. SA către SC A.C.C. SRL, raportată la valoarea contractelor încheiate de SC T. SA în aria de distribuire exclusivă recunoscută pe seama SC A.C.C.

SRL precum și constatarea efectivei concurențe neloiale a reclamantei pârâte reconvențională, stabilindu-se sumele pe care SC T. SA le datorează pârâtelor, iar în final a se proceda la compensarea datoriilor, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reconvenționale arată că nu contestă faptul că SC A.C.C. SRL are de achitat reclamantei suma de 242.458.206 lei, echivalentul contoarelor de apă și energie ce i-a fost livrată de către reclamantă. Prin procesul verbal al asociaților din 6 august 1996 la pct. 5 s-a stabilit compensarea datoriei SC T. SA către SC A.C.C. SRL în sumă de 41.089.407 lei, act care fiind semnat de asociați, modifică termenii contractuali inițiali, fiind o nouă tranzacție, respectiv o novație de debite, situație în care nu se mai poate invoca vreun punct din contractul inițial, nu se mai pot pretinde pierderi sau penalități, pentru că acest act răstoarnă raportul contractual inițial.

La pct. 6 alin. (3) din acest proces verbal se amintește de un contract de distribuție exclusivă acordată către SC A.C.C. pentru contoarele comercializate de SC T. pe un teritoriu ce urmează a se stabili în contract. Odată cu cesiunea părților sociale ale lui A.C.T. în data de 13 august 1996 s-a încheiat o convenție privată între toți semnatarii actului adițional autentificat cu nr. 1586 din 13 august 1996. Potrivit înțelegerii pentru cesionarea părților sociale A.C.T. urma să primească un procent de 8 % din valoarea contractului ce se derula cu R.A. Timișoara, semnat în perioada cât cedentul era asociat în cadrul reclamantei, stabilindu-se aria de distribuție exclusivă precum și penalități de 3 % pe fiecare contract încheiat și derulat de reclamantă în detrimentul pârâtei.

Prin sentința nr. 407 din 20 aprilie 2000, Tribunalul Bihor a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească sumele de 242.458.206 lei cu titlu de preț, 13.228.578 lei penalități, 178.543.630 lei daune cu cheltuieli de judecată. S-a respins, totodată, ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta SC A.C.C. SRL. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că novația este o modalitate de transformare a unei obligații este practic o convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație diferită de cea veche.

În acest context nu s-a luat în considerație procesul verbal al adunării generale a asociației reclamantei din data de 6 august 1996, respectiv faptul că datoria din 1995 în valoare de 41.089.407 lei se va clarifica până la 30 august 1996 urmând să se facă compensări întrucât între părți: Nu s-a luat în considerație nici actul intitulat „convenție” sub semnătură privată încheiat la data de 13 august 1996 prin care A.C.T. a cesionat către ceilalți asociați ai reclamantei acțiunile sale, cesionare condiționată de plata către acesta sau către societatea pârâtă a cotei de 8 % din valoarea contractului de livrare contoare încheiat între reclamantă și R.A. Timișoara cu acordarea dreptului de distribuție exclusivă, motivat de faptul că este încheiat sub semnătură privată, neputându-se constata cine sunt persoanele semnatare.

Mai mult s-a considerat că asociații nu pot angaja drepturi și obligații pentru societatea reclamantă. Urmare criticilor formulate de părț,i Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 373 din 17 iulie 2001, a admis apelul a anulat sentința criticată și a reținut cauza spre rejudecare. În rejudecare, aceiași instanță prin decizia nr. 517 din 13 noiembrie 2001, admite în parte acțiunea reclamantei SC T. SA cu sediul în Oradea, sos. Borșului, împotriva pârâtei SC A.C.C. SRL cu sediul în Oradea, B-dul Dacia, parter și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 593.608.693 lei cu titlu de pretenții, preț și penalități. Respinge capătul de cerere privind pierderile. Respinge acțiunea față de pârâtul A.C.T.

Admite acțiunea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali SC A.C.C. SRL Oradea și A.C.T. împotriva pârâtei reconvenționale SC T. SA Oradea și obligă pârâta reconvențională să plătească reclamanților suma de 2.759.828.776 lei, pretenții. Dispune compensarea de drept a celor două datorii până la concurența sumei de 593.608.693 lei și obligă reclamanta pârâtă reconvențională SC T. SA să plătească pârâților reclamanți reconvenționali suma de 2.166.220.083 lei. Compensează cheltuielile de judecată și obligă reclamanta pârâtă reconvențională SC T. SA Oradea să plătească pârâților reclamanți reconvenționali suma de 81.404.096 lei cheltuieli de judecată. În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar cu privire la acțiunea principală a reținut că în baza raporturilor contractuale existente între SC T. SA și SC W.T.

SRL, denumită în prezent SC A.C.C. SRL Oradea, reclamanta a livrat pârâtei contoare de apă și alte produse conform facturilor depuse la dosar. Pârâta a achitat parțial contravaloarea facturilor, rămânând o restanță în sumă de 242.458.206 lei, sumă necontestată de pârâtă. Conform cap. VII din contract pentru întârzierea plății produselor livrate, reclamanta a calculat și pretins suma de: 13.228.58 lei penalități de întârziere și 178.543.630 lei, pierderi bănești, conform situațiilor. Aceste sume au fost actualizate la indicele de inflație de la data de 30 aprilie 2001 conform expertizei contabile. Cât privește capătul de cerere privind pierderile în sumă de 178.543.630 lei, instanța a apreciat că nu au fost dovedite.

Acțiunea reclamantei față de pârâtul A.C.T. a fost apreciată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Astfel, în cauză, nu rezultă că acesta și-ar fi asumat vreo obligație, raportul juridic existând doar între cele două societăți. Conform art. 73 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în cazul falimentului, ceea ce în speță nu este cazul. Cu privire la acțiunea reconvențională, formulată de pârâții SC A.C.C. SRL Oradea și A.C.T., instanța a considerat că potrivit celor înserate în procesul verbal întocmit cu ocazia A.G.A. SC T. SA din 6 august 1996, între asociații reclamantei pârâtă reconvențională odată cu cesiunea părților sociale ale pârâtului-reclamant reconvențional A.C.T., la data de 13 august 2000 s-a încheiat convenția privată, potrivit căreia SC T. SA Oradea s-a obligat la plata către A.C.T.

sau către firma SC A.C.C. SRL Oradea a unui procent de 8 % din contractul încheiat cu R.A. Timișoara, cât și la o penalizare de 3 % în situația în care nu se respectă exclusivitatea distribuției de contoare de apă de către SC T. SA către SC A.C.C. SRL, raportată la valoarea contractelor încheiate de SC T. în aria de distribuire exclusivă recunoscută pe seama SC A.C.C. SRL. Susținerile reclamantei-pârâte reconvenționale în sensul că această convenție nu reflectă acordul de voință al părților și că se impune a se constata nulitatea convenției, vor fi înlăturate, întrucât instanța nu a fost legal sesizată cu privire la constatarea nulității convenției printr-o cerere reconvențională.

Cât privește Ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea din 9 iulie 2001, prin care de altfel, partea interesată este îndrumată a se adresa instanței civile pentru desființarea totală a convenției din 13 august 1996, se reține că a fost atacată cu plângere la Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, astfel că nu a fost avută în vedere de această instanță. Conform celor reținute în raportul de expertiză contabilă, în baza convenției din 13 august 1996, SC A.C.C. SRL are de încasat de la SC T. SA, 3 % din vânzarea de contoare de măsurat energie termică, apă caldă și rece din toată gama H., H., W., S. pe aria de distribuție Arad – Bihor - Cluj – Hunedoara și Timiș -914.509.598 lei, sumă care reactualizată până la data de 30 aprilie 2001 – reprezintă 1.623.212.562 lei.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs SC A.C.C. SRL cât și SC T. SA Oradea fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, SC A.C.C. SRL consideră că în mod greșit instanța nu a acordat reactualizarea sumei datorate de SC T. SA și începând cu 1 mai 2001 și apoi în continuare până la plata efectivă a întregii sume. SC T. SA Oradea susține că urmare plângerii penale înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea s-a început urmărirea penală împotriva numitului A.C.T. dispunându-se prin ordonanța din 9 iulie 2001 scoaterea de sub urmărirea penală pentru fapta prevăzută de art. 290 C. pen., dispunând confiscarea specială a convenției întocmită în fals de către numitul A.C.T.

Potrivit art. 249 alin. (2) raportat la art. 245 lit. e) C. proc. pen., se restabilește situația anterioară întocmirii actului fals, din această perspectivă soluția instanței de apel fiind nelegală. Cu privire la recursul SC A.C.C. SRL se reține că în ședința din 25 martie 2004 apărătorul acesteia a învederat instanței că nu poate preciza suma reactualizată și că înțelege să nu timbreze această pretenție astfel că se va face aplicațiunea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, recursul urmând a fi anulat, ca netimbrat, sancțiune aplicabilă potrivit art. 3 din acest act normativ. Cu privire la recursul reclamantei SC T. SA Oradea se reține că nu s-au produs dovezi privind anularea convenției din 13 august 1996 nefiind produse dovezi privind modul de soluționare a cauzei penale.

Mai mult, prin sentința nr. 2033 din 30 septembrie 2003 irevocabilă, s-a respins acțiunea reclamantei SC T. SA Oradea privind constatarea nulității absolute a actului juridic denumit convenție încheiat la data de 13 august 1996. În aceste condiții vor fi înlăturate criticile formulate de recurentă, având în vedere cele reținute în raportul de expertiză contabilă, fiind legală măsura compensării datoriilor reciproce. Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T. SA Oradea împotriva deciziei nr. 517 din 13 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Anulează recursul declarat de pârâta SC A.C.C. SRL Oradea împotriva aceleiași decizii ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2010.