ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3170/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Bihor, la data de 5 noiembrie 1998, reclamanta SC T. SA Oradea a chemat în

judecată pârâții; SC A.C.C. SRL Oradea și A.C.T. solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la plata sumelor de 242.458.206 lei

cu titlu de preț, 13.228.578 lei penalizări conform prevederilor contractuale,

178.543.630 lei pierderi calculate conform cap. VIII din contract și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a

învederat instanței că în temeiul relațiilor contractuale existente între ea și

SC W.Z.R.T. SRL actualmente SC A.C.C. SRL a livrat pârâtei, marfă conform

facturilor prevăzute în anexă, dar pârâta nu a achitat decât o parte din

contravaloarea produselor livrate, mai având de achitat o restanță de

242.458.206 lei.

Deși cu ocazia adunării generale a

acționarilor din 6 august 1996 pârâta s-a angajat să achite suma datorată până

la data de 30 septembrie 1996 nu a achitat-o nici până în prezent.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 969, 920, 1088, 1092, 1361 și 1362 C. civ. și art. 43 C. com.

Pârâții, prin întâmpinare, nu au

contestat că SC A.C.C. SRL datorează reclamantei suma de 242.458.206 lei, însă

s-au opus acordării penalităților și pierderilor pretinse, întrucât între părți

a intervenit procesul verbal din 6 august 1996 privind cesionarea părților

sociale ale lui A.C.T. către asociații rămași la SC T. SA, situație în care contractul inițial a fost modificat potrivit acestui act la această sumă, iar pentru

diferență s-au stabilit compensări între cele două societăți, ca atare nu mai

pot fi calculate penalități și pierderi.

Pârâții au formulat acțiune

reconvențională în cauză, solicitând instanței să se constate că potrivit

actului intitulat „convenție” încheiat la data de 13 august 1996 între

asociații reclamantei și A.C.T., odată cu cesionarea părților sociale ale

acestuia din urmă către asociații rămași în cadrul reclamantei, această

societate s-a obligat să plătească lui A.C.T. un procent de 8 % din contractul

încheiat de reclamanta-pârâtă reconvențională cu R.A. Timișoara, contract

finalizat între părțile contractante cât și o penalizare de 3 % în situația în

care nu se respectă exclusivitatea distribuirii de contoare de apă acordate de

SC T. SA către SC A.C.C. SRL, raportată la valoarea contractelor încheiate de

SC T. SA în aria de distribuire exclusivă recunoscută pe seama SC A.C.C. SRL

precum și constatarea efectivei concurențe neloiale a reclamantei pârâte

reconvențională, stabilindu-se sumele pe care SC T. SA le datorează pârâtelor,

iar în final a se proceda la compensarea datoriilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reconvenționale arată că nu contestă faptul că SC A.C.C. SRL are de achitat

reclamantei suma de 242.458.206 lei, echivalentul contoarelor de apă și energie

ce i-a fost livrată de către reclamantă.

Prin procesul verbal al asociaților

din 6 august 1996 la pct. 5 s-a stabilit compensarea datoriei SC T. SA către SC

A.C.C. SRL în sumă de 41.089.407 lei, act care fiind semnat de asociați,

modifică termenii contractuali inițiali, fiind o nouă tranzacție, respectiv o

novație de debite, situație în care nu se mai poate invoca vreun punct din

contractul inițial, nu se mai pot pretinde pierderi sau penalități, pentru că

acest act răstoarnă raportul contractual inițial.

La pct. 6 alin. (3) din acest proces

verbal se amintește de un contract de distribuție exclusivă acordată către SC A.C.C.

pentru contoarele comercializate de SC T. pe un teritoriu ce urmează a se

stabili în contract.

Odată cu cesiunea părților sociale ale

lui A.C.T. în data de 13 august 1996 s-a încheiat o convenție privată între

toți semnatarii actului adițional autentificat cu nr. 1586 din 13 august 1996.

Potrivit înțelegerii pentru

cesionarea părților sociale A.C.T. urma să primească un procent de 8 % din

valoarea contractului ce se derula cu R.A. Timișoara, semnat în perioada cât

cedentul era asociat în cadrul reclamantei, stabilindu-se aria de distribuție

exclusivă precum și penalități de 3 % pe fiecare contract încheiat și derulat

de reclamantă în detrimentul pârâtei.

Prin sentința nr. 407 din 20 aprilie

2000, Tribunalul Bihor a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească sumele

de 242.458.206 lei cu titlu de preț, 13.228.578 lei penalități, 178.543.630 lei

daune cu cheltuieli de judecată.

S-a respins, totodată, ca nefondată

cererea reconvențională formulată de pârâta SC A.C.C. SRL.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că novația este o modalitate de transformare a unei

obligații este practic o convenție prin care părțile unui raport juridic

obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație

diferită de cea veche.

În acest context nu s-a luat în

considerație procesul verbal al adunării generale a asociației reclamantei din

data de 6 august 1996, respectiv faptul că datoria din 1995 în valoare de

41.089.407 lei se va clarifica până la 30 august 1996 urmând să se facă compensări

întrucât între părți:

Nu s-a luat în considerație nici

actul intitulat „convenție” sub semnătură privată încheiat la data de 13 august

1996 prin care A.C.T. a cesionat către ceilalți asociați ai reclamantei

acțiunile sale, cesionare condiționată de plata către acesta sau către

societatea pârâtă a cotei de 8 % din valoarea contractului de livrare contoare

încheiat între reclamantă și R.A. Timișoara cu acordarea dreptului de

distribuție exclusivă, motivat de faptul că este încheiat sub semnătură

privată, neputându-se constata cine sunt persoanele semnatare.

Mai mult s-a considerat că asociații

nu pot angaja drepturi și obligații pentru societatea reclamantă.

Urmare criticilor formulate de părț,i

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 373 din 17 iulie 2001, a admis apelul a

anulat sentința criticată și a reținut cauza spre rejudecare.

În rejudecare, aceiași instanță prin

decizia nr. 517 din 13 noiembrie 2001, admite în parte acțiunea reclamantei SC

T. SA cu sediul în Oradea, sos. Borșului, împotriva pârâtei SC A.C.C. SRL cu

sediul în Oradea, B-dul Dacia, parter și obligă pârâta să plătească reclamantei

suma de 593.608.693 lei cu titlu de pretenții, preț și penalități.

Respinge capătul de cerere privind

pierderile.

Respinge acțiunea față de pârâtul A.C.T.

Admite acțiunea reconvențională

formulată de pârâții reclamanți reconvenționali SC A.C.C. SRL Oradea și A.C.T.

împotriva pârâtei reconvenționale SC T. SA Oradea și obligă pârâta

reconvențională să plătească reclamanților suma de 2.759.828.776 lei,

pretenții.

Dispune compensarea de drept a celor

două datorii până la concurența sumei de 593.608.693 lei și obligă reclamanta

pârâtă reconvențională SC T. SA să plătească pârâților reclamanți

reconvenționali suma de 2.166.220.083 lei.

Compensează cheltuielile de judecată

și obligă reclamanta pârâtă reconvențională SC T. SA Oradea să plătească

pârâților reclamanți reconvenționali suma de 81.404.096 lei cheltuieli de

judecată.

În motivarea acestei soluții,

instanța de control judiciar cu privire la acțiunea principală a reținut că în

baza raporturilor contractuale existente între SC T. SA și SC W.T. SRL,

denumită în prezent SC A.C.C. SRL Oradea, reclamanta a livrat pârâtei contoare

de apă și alte produse conform facturilor depuse la dosar.

Pârâta a achitat parțial contravaloarea

facturilor, rămânând o restanță în sumă de 242.458.206 lei, sumă necontestată

de pârâtă.

Conform cap. VII din contract pentru

întârzierea plății produselor livrate, reclamanta a calculat și pretins suma

de: 13.228.58 lei penalități de întârziere și 178.543.630 lei, pierderi

bănești, conform situațiilor.

Aceste sume au fost actualizate la

indicele de inflație de la data de 30 aprilie 2001 conform expertizei

contabile.

Cât privește capătul de cerere

privind pierderile în sumă de 178.543.630 lei, instanța a apreciat că nu au

fost dovedite.

Acțiunea reclamantei față de pârâtul

A.C.T. a fost apreciată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală.

Astfel, în cauză, nu rezultă că

acesta și-ar fi asumat vreo obligație, raportul juridic existând doar între

cele două societăți.

Conform art. 73 alin. (2) din Legea nr.

31/1990 republicată, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor

aparține creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în

cazul falimentului, ceea ce în speță nu este cazul.

Cu privire la acțiunea

reconvențională, formulată de pârâții SC A.C.C. SRL Oradea și A.C.T., instanța

a considerat că potrivit celor înserate în procesul verbal întocmit cu ocazia A.G.A.

SC T. SA din 6 august 1996, între asociații reclamantei pârâtă reconvențională

odată cu cesiunea părților sociale ale pârâtului-reclamant reconvențional A.C.T.,

la data de 13 august 2000 s-a încheiat convenția privată, potrivit căreia SC T.

SA Oradea s-a obligat la plata către A.C.T. sau către firma SC A.C.C. SRL

Oradea a unui procent de 8 % din contractul încheiat cu R.A. Timișoara, cât și

la o penalizare de 3 % în situația în care nu se respectă exclusivitatea

distribuției de contoare de apă de către SC T. SA către SC A.C.C. SRL,

raportată la valoarea contractelor încheiate de SC T. în aria de distribuire

exclusivă recunoscută pe seama SC A.C.C. SRL.

Susținerile reclamantei-pârâte

reconvenționale în sensul că această convenție nu reflectă acordul de voință al

părților și că se impune a se constata nulitatea convenției, vor fi înlăturate,

întrucât instanța nu a fost legal sesizată cu privire la constatarea nulității

convenției printr-o cerere reconvențională.

Cât privește Ordonanța emisă de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea din 9 iulie 2001, prin care de altfel,

partea interesată este îndrumată a se adresa instanței civile pentru

desființarea totală a convenției din 13 august 1996, se reține că a fost

atacată cu plângere la Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Oradea, astfel că nu a fost avută în vedere de această instanță.

Conform celor reținute în raportul

de expertiză contabilă, în baza convenției din 13 august 1996, SC A.C.C. SRL

are de încasat de la SC T. SA, 3 % din vânzarea de contoare de măsurat energie

termică, apă caldă și rece din toată gama H., H., W., S. pe aria de distribuție

Arad – Bihor - Cluj – Hunedoara și Timiș -914.509.598 lei, sumă care

reactualizată până la data de 30 aprilie 2001 – reprezintă 1.623.212.562 lei.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs SC A.C.C. SRL cât și SC T. SA Oradea fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, SC A.C.C. SRL consideră că

în mod greșit instanța nu a acordat reactualizarea sumei datorate de SC T. SA

și începând cu 1 mai 2001 și apoi în continuare până la plata efectivă a

întregii sume.

SC T. SA Oradea susține că urmare

plângerii penale înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea s-a

început urmărirea penală împotriva numitului A.C.T. dispunându-se prin ordonanța

din 9 iulie 2001 scoaterea de sub urmărirea penală pentru fapta prevăzută de art.

290 C. pen., dispunând confiscarea specială a convenției întocmită în fals de

către numitul A.C.T.

Potrivit art. 249 alin. (2) raportat

la art. 245 lit. e) C. proc. pen., se restabilește situația anterioară

întocmirii actului fals, din această perspectivă soluția instanței de apel

fiind nelegală.

Cu privire la recursul SC A.C.C. SRL

se reține că în ședința din 25 martie 2004 apărătorul acesteia a învederat

instanței că nu poate preciza suma reactualizată și că înțelege să nu timbreze

această pretenție astfel că se va face aplicațiunea dispozițiilor Legii nr. 146/1997,

recursul urmând a fi anulat, ca netimbrat, sancțiune aplicabilă potrivit art. 3

din acest act normativ.

Cu privire la recursul reclamantei

SC T. SA Oradea se reține că nu s-au produs dovezi privind anularea convenției

din 13 august 1996 nefiind produse dovezi privind modul de soluționare a cauzei

penale.

Mai mult, prin sentința nr. 2033 din

30 septembrie 2003 irevocabilă, s-a respins acțiunea reclamantei SC T. SA

Oradea privind constatarea nulității absolute a actului juridic denumit

convenție încheiat la data de 13 august 1996.

În aceste condiții vor fi înlăturate

criticile formulate de recurentă, având în vedere cele reținute în raportul de

expertiză contabilă, fiind legală măsura compensării datoriilor reciproce.

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC T. SA Oradea împotriva deciziei nr. 517 din 13 noiembrie 2001

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de pârâta

SC A.C.C. SRL Oradea împotriva aceleiași decizii ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 7 octombrie 2010.