ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2771/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.622 din 3 aprilie 2008, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.P.P.B. Tg.Mureș, cu sediul în Sîngiorgiu de Mureș și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor – Agenția Domeniilor Statului București; a admis cererea formulată de reclamantul A.I., în contradictoriu cu S.C.P.C.B. – Tg. Mureș; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de pârâta M.L. în contradictoriu cu această pârâtă; a anulat dispoziția nr. 5/A/2006 a Stațiunii de Cercetare și Producție pentru Creșterea Bovinelor Tg. Mureș; a obligat această pârâtă la restituirea în natură în favoarea reclamantului A.I.

și a intervenientei M.L. în cote egale (de câte ½ fiecare) a imobilului situat în localitatea Sîngiorgiu de Mureș, înscris inițial în C.F. 1608 Sângiorgiu de Mureș nr. top 595/2/2 și 597/2 compus din 11.226 mp și construcție C 1, conform planului de situație anexă la raportul de expertiză; a constatat că pe terenul care se restituie reclamantului și intervenientei mai sunt edificate construcțiile C 2 și C 3 de către pârâta S.C.P.C.B., fără autorizație de construcție; a respins cererea formulată de reclamantul A.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor - Agenția Domeniilor Statului; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta M.L.

în contradictoriu cu acest pârât; a constatat că reclamantul A.I. a renunțat la judecata cererii formulată în contradictoriu cu Primăria comunei Sângeorgiu de Mureș. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în mod abuziv prin expropriere, atât reclamantul cât și intervenienta au formulat notificări prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului. Cu privire la notificarea depusă de intervenientă s-a reținut că aceasta a fost înaintată persoanei juridice deținătoare în anul 2005, iar aceasta i-a recunoscut un drept de despăgubiri și că în propria cale de atac nu se poate crea o situație mai grea, în sensul constatării tardivității notificării.

Pe fondul pricinii s-a reținut că, potrivit extraselor C.F. proprietarul tabular al imobilului revendicat este antecesorul reclamantului și intervenientei, reclamantul fiind nepot de fiică iar intervenienta fiica fostului proprietar tabular. Imobilul în litigiu are o suprafață totală de 21.369 mp, este înscris în C.F. 1371/1 Sângioriu de Mureș, fiind edificate trei construcții, printre care și cea a proprietarului inițial. Celelalte două construcții au în prezent o altă destinație decât cea specifică activității pârâtei, fiind folosite ca silozuri și prezentându-se sub forma unor platforme de beton. De asemenea cele două construcții au fost edificate fără autorizație legală și au o valoare economică inferioară terenului pe care sunt construite.

Imobilul a fost naționalizat în anul 1949 în mod abuziv și fără titlu valabil, fiind dat ulterior în administrarea pârâtei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând respingerea ca tardivă a cererii de intervenție formulată de intervenienți și partajarea terenului pe care sunt amplasate cele trei construcții, întrucât prima instanță a menținut nejustificat o stare de indiviziune. Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâta S.C.P.C.B. Sângiorgiu de Mureș, motivând că stațiunea este o instituție publică de interes național și potrivit Legii nr. 213/1998 în cauză trebuia citat Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

S-a mai susținut că terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului și inventarul acestuia este deținut de Ministerul Finanțelor, pârâta având doar un drept de administrare, iar restituirea celor două construcții edificate de pârâtă în favoarea reclamantului și intervenientei, nu a format obiectul cererilor deduse judecății, constituind astfel un plus petitio. Curtea de Apel Tg. Mureș prin decizia civilă nr. 102/A din 11 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul reclamantului A.I. și a respins pe fond cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta M.L. A fost obligată pârâta S.C.P.C.B. Sângiorgiu de Mureș să restituie în natură în favoarea reclamantului A.I., întregul imobil înscris în C.F.

1608 Sângiorgiu de Mureș, teren în suprafață de 1126 mp și toate construcțiile. S-a eliminat din dispozitivul hotărârii atacate constatarea existenței construcțiilor C 2 și C 3. În considerentele deciziei s-a reținut că reclamantul și intervenienta au calitatea de persoane îndreptățite la restituire, reclamantul fiind nepot de fiică a proprietarului tabular iar intervenienta este fiica proprietarului. Societatea pârâtă are în posesie imobilul revendicat, deci are calitatea de persoană juridică deținătoare iar opțiunea părților de a se judeca cu pârâta are temei legal și totodată constituie opțiunea concretă a solicitanților în baza principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Reclamantul a depus notificarea în temeiul legal prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 însă intervenienta a înaintat notificare numai în anul 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 și așa cum s-a relevat anterior, nerespectarea termenului prevăzut de lege atrage decăderea. În prezent imobilul în litigiu nu mai este destinat desfășurării unei activități specifice, conform Legii nr. 290/2002 și drept urmare nu există impediment la restituire în natură conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâta S.C.P.C.B. precum și intervenienta M.L. invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 pct. 1, 5, 6, 8, 9 C. proc.

civ. Recurenta-pârâtă critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu a fost alcătuită conform cerințelor legale. Din completul de judecată a făcut parte un judecător care s-a mai pronunțat în această pricină, pronunțând în acest sens decizia civilă nr. 55 din 05 aprilie 2006. - Hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură privind citarea Statului Român în cauză, având în vedere că acesta este titularul dreptului de proprietate, recurenta-pârâtă având doar un drept de administrare asupra imobilului. - Prin hotărârea recurată s-a dat ceea ce nu s-a cerut și nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut cu precizarea că reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilelor terenuri și construcții situate în Sângiorgiu de Mureș evidențiate în C.F.

nr. 1608 Sângiorgiu de Mureș nr. top 595/2/2, loc de casă cu construcții în suprafață de 3821 mp și nr. top 597/2 loc de casă în suprafață de 7335 mp. Instanțele s-au pronunțat asupra unor aspecte care nu s-au cerut, respectiv s-a dispus anularea dispoziției nr. 5/A/2006 emisă de S.C.D.B. deși nu s-a solicitat acest lucru. - S-a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura sau înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestora. În considerentele deciziei se menționează că aspectele legate de construcțiile făcute de Statul Român pentru edificarea celor două construcții pe terenul restituit se va judeca după dreptul comun în condițiile în care Legea nr. 10/2001 cuprinde dispoziții clare în acest sens, dispoziții aplicabile cu prioritate.

Referitor la investițiile făcute pe teren, se reține că sunt două silozuri în condițiile în care conform actelor depuse la dosar construcțiile C 2 și C 3 sunt spații construite care sunt într-o stare perfectă de conservare și funcționare. Recurenta-intervenientă critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Notificarea înaintată în anul 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de lege, întrucât Legea nr. 247/2005 modifică toate actele normative în materia revendicării imobiliare, iar noul termen de depunere a notificării se sfârșea la 30 noiembrie 2005. - Prin respingerea notificării ca tardiv formulată s-a îngrădit accesul la justiție, încălcându-se astfel art. 21 din Constituția României precum și art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului.

- Reclamantul A.I. a fost de acord cu cererea de intervenție în interes propriu și nu a depus în termen legal o acțiune de modificare a cererii de intervenție. Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri Înalta Curte a constatat următoarele: Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C.P.C.B.. Primul motiv de recurs vizează incidența în cauza pendinte a dispozițiilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., adică „instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale”, mai concret, la soluționarea cauzei a participat și un judecător incompatibil. Dar, trebuie precizat că acest motiv de recurs conduce la nelegalitatea hotărârii numai în situația în care partea interesată a formulat cerere de recuzare în termenul legal, iar instanța a respins-o și judecătorul respectiv a participat la soluționarea cauzei.

Or, în cauza pendinte nu exista nici un indiciu că, în calea de atac a apelului, recurenta-pârâtă a formulat cerere de recuzare în sensul dispozițiilor art. 27 C. proc. civ. și drept urmare motivul invocat nu constituie motiv de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Contrar celor susținute prin cel de-al doilea motiv de recurs – hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură privind citarea Statului Român în cauză - cadrul procesual a fost stabilit în cauza pendinte, cu respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, iar Statul Român nu este parte în demersul judiciar și drept urmare nefiind parte în proces, nu pot fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. În speța supusă analizei societatea pârâtă având în posesie imobilul revendicat, are și calitatea de persoană juridică deținătoare, iar opțiunea părților de a se judeca cu pârâții are temei legal, respectându-se întocmai dispozițiile legii speciale. Cu privire la incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., acest motiv de recurs cuprinde două ipoteze: un caz de plus petitio, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și un caz de extra petitio, când instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a solicitat. Recurentul susține că reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilelor terenuri și construcții, situate în Sângiorgiu de Mureș, iar instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra acestui obiect al cauzei, ci dimpotrivă a dispus anularea dispoziției nr. 5/A/2006, deși nu s-a solicitat de către părți, respectiv de către titularul cererii de chemare în judecată.

Opus acestor susțineri instanțele de judecată, în soluționarea cauzei pendinte au respectat întocmai dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și au hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Concret, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A.I. a solicitat prin primul petit, anularea dispoziției nr. 56 din 12 iunie 2002 emisă de Primarul comunei Sângiorgiu de Mureș și obligarea pârâților, deci și a recurentei S.C.P.C.B., la restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 1608 Sângiorgiu de Mureș Pe parcursul cercetării judecătorești, cauza suportând mai multe cicluri procesuale, reclamantul a renunțat la judecata cererii în contradictoriu cu Primăria comunei Sângiorgiu de Mureș și drept urmare acțiunea având ca obiect restituirea în natură a imobilului supus analizei, s-a judecat în contradictoriu numai cu recurenta-pârâtă.

Așadar, susținerile ce vizează incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate. În fine, prin hotărârile pronunțate nu s-a interpretat greșit actul dedus judecății, nefiind incidente astfel nici dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., având în vedere că în mod corect s-a reținut în cauză că cele două construcții sunt edificate pe terenul ce urmează a fi restituit reclamantei, fără autorizație de construire și că aceste construcții au destinația de silozuri în stare de nefolosință. Referitor la „plata investițiilor” care, susține recurenta că, reprezintă o condiție de restituire în natură a bunurilor, trebuie precizat că pârâta nu a formulat o cerere reconvențională în acest sens, iar judecătorii, așa după cum s-a mai arătat, hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Referitor la recursul declarat de recurenta-intervenientă M.L. . Prin motivele de recurs, intervenienta aduce critici ce privesc îngrădirea dreptului la justiție, arătând că notificarea înaintată în anul 2005, s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de lege. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, notificarea înregistrată de intervenientă în anul 2005, așa cum susține chiar intervenienta, este tardivă, așa cum corect s-a reținut în cauza supusă analizei. Înregistrarea notificării trebuie să aibă loc în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001. Termenul de 12 luni prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este unul de decădere, iar nu de prescripție, astfel că nu este susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen.

Sancțiunea nerespectării termenului de 12 luni pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Termenul de 12 luni prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, s-a împlinit la 14 februarie 2002, iar intervenienta a înregistrat notificarea în anul 2005 cu precizarea că modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 nu repune părțile în dreptul de a formula noi cereri, cum greșit se susține prin motivele de recurs. Așadar, față de considerente sus arătate, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta S.C.P.C.B. și intervenienta M.L. împotriva deciziei civile nr. 102 A din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.