ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5531/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5531/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și

fiscal, reclamantul I.C.D.C.B. B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și A.D.S. a solicitat anularea H.G.

nr. 1342/2008.

de drept care au stat la baza formulării cererii.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că H.G. nr. 1342/2008 a fost adoptată de Guvern fără respectarea

prevederilor „legale și constituționale”, precum și fără respectarea obiecțiunilor

și propunerilor legale ale instituțiilor avizatoare.

În fapt a arătat că s-a

reorganizat ca instituție publică în baza H.G. nr. 131/2008, finanțată din venituri

proprii și aflată în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice.

A mai susținut că, regimul

juridic al terenurilor aflate în administrarea sa, - terenuri din domeniul public

al statului - este reglementat de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 290/2002,

în sensul că terenurile rămân în administrarea institutului pe durata realizării

obiectului de activitate și de prevederile Legii nr. 525/2004, art. 22 care dispun

expres că aceste terenuri rămân definitiv și irevocabil în administrarea institutelor,

cu excepția terenurilor agricole necesare reconstituirii dreptului de proprietate

privată al persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991.

Cu privire la predarea

de către reclamant către Comisia Locală C. a suprafețelor de 221 ha și 1.122 ha,

a susținut că nu s-a dispus scoaterea acestora din domeniul public și trecerea în

domeniul privat al statului și nici nu s-a întocmit anexa cu datele de identificare

ale suprafețelor.

A mai arătat că a obținut

o hotărâre irevocabilă prin care a fost anulată o hotărâre a Comisiei Locale de

aplicare a Legii fondului funciar C., deoarece a fost obligat nelegal să restituie

suprafața de 221 ha și respectiv 1.122 ha. teren acestei comisii, iar prin hotărârea

de Guvern contestată, dată cu încălcarea hotărârii judecătorești, este din nou obligat

să restituie această suprafață neidentificată de teren și fără atribuirea corelativă

în patrimoniul reclamantului a unei suprafețe identice pe alt amplasament.

În drept acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 525/2004, Legii nr. 147/2004,

Legii nr. 290/2002 și Legii nr. 213/1998.

de pârâții A.D.S. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României.

Pârâta, A.D.S. a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive

și, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâții, Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale și Guvernul României au depus întâmpinări prin care au solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

de fond.

Prin sentința civilă

nr. 1549 din 8 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios,

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de pârâta A.D.S., ca și acțiunea reclamantului.

de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență următoarele:

5.1. În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.D.S., instanța a reținut

netemeinicia acesteia, întrucât, pe de o parte din actul contestat prin acțiune

rezultă că Guvernul i-a conferit pârâtei atribuții de punere în executare a anumitor

dispoziții, cum ar fi să identifice și să predea reclamantului în administrare o

suprafață de teren arabil, pe de altă parte din actele aflate la dosar rezultă că

A.D.S. a încheiat cu reclamantul un contract de concesiune cu privire la suprafețe

de teren vizate de actul contestat.

5.2. Cu privire la fondul

cauzei, prima instanță a observat că reclamantul s-a înființat ca institut de cercetare-dezvoltare

în domeniul agricol prin H.G. nr. 131/2008, modificată și completată prin H.G.

nr. 1342/ 2008 pe care reclamantul a contestat-o.

Conform Legii nr. 525/2004

de aprobare a O.U.G. nr. 64/2004 pentru modificarea și completarea Legii 290/2002,

art. 223 art. unic, pct. 3, alin. (1) și pct. 4, suprafețele de teren trecute potrivit

Legii nr. 147/2004 în administrarea institutelor de cercetare - dezvoltare din domeniul

agricol rămân definitiv și irevocabil în administrarea acestora, cu excepția terenurilor

agricole prevăzute în Anexa nr. 7, necesare reconstituirii dreptului de proprietate

privată a persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii fondului funciar

nr. 18/1991, republicată.

5.3. A reținut că pârâtul

Guvernul României, a dispus predarea suprafeței de 221,1122 ha teren arabil din

administrarea reclamantului în administrarea comisiei locale de fond funciar C.,

măsura încadrându-se în excepțiile permise de anexă a Legii nr. 525/2004, astfel

că reclamantul nu poate invoca vătămarea dreptului său de administrare prin H.G.

contestată.

A apreciat că împrejurarea

că reclamantul a obținut hotărâri judecători irevocabile cu privire la suprafața

de 221, 1.122 ha, în sensul că au fost anulate hotărâri ale Comisiei Județene de

aplicare a legilor fondului funciar nu poate fi opusă Guvernului, ca motiv de nelegalitate

a actului contestat.

5.3. Referitor la contractul

de concesiune încheiat de reclamant cu A.D.S. s-a reținut că obiectul acestui contract

a vizat doar suprafața de 37,54 ha. amenajată pentru piscicultura, suprafața respectivă

fiind lăsată cu această destinație în patrimoniul reclamantului după reorganizare.

Întrucât art. 22

3

din Legea nr. 290/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 525/2004, exceptează

terenurile agricole prevăzute în anexă, de solicitările făcute în temeiul Legii

nr. 18/1991 republicată, după apariția Legii nr. 247/2005 care impune realizarea

principiului restituirii în natură, în condițiile în care această obligație a fost

asumată de România față de Consiliul Europei cu ocazia adoptării rezoluției nr.

1123/1997, instanța de fond a apreciat că în mod corect Guvernul României, prin

H.G. contestată a dispus abrogarea art. 3 alin. (2) și anexă din H.G. nr. 131/2008.

reclamantul I.C.D.C.B. B.

Împotriva hotărârii Curții

de Apel a declarat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ. susținând următoarele motive:

Actul administrativ atacat

a fost adoptat fără avizul instituțiilor implicate și fără a se ține seama de observațiile

și propunerile acestora.

Nu s-a observat că dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 213/1998 și cele cuprinse în Legea nr. 290/2002, „se completează

fără sa se excludă”.

Terenurile vizate de hotărârea

de Guvern sunt indispensabile pentru activitatea institutului și, în orice caz,

nu pot fi predate pentru că nu au fost identificate, ele „nefigurând pe un inventar”.

Au fost ignorate prevederile

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1990 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1/2000

care dispun că nu pot face obiectul reconstituirilor dreptului de proprietate terenurile

care fac parte din domeniul public al statului.

Nu s-a ținut seama de

efectul abrogator (tacit) al Legii nr. 45/2009, prin care „s-a stabilit imperativ

încă o dată” că pe suprafețele de teren indispensabile cercetării este interzisă

reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar.

Curți.

La data de 1 octombrie

2009, în recurs, I.V. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatului-pârât

Guvernul României, arătând că justifică un interes legitim prin aceea că urmează

a fi pus în posesie de Comisia Locală C. pe o parte din terenul vizat de actul administrativ

atacat.

Această cerere a fost

încuviințată în principiu prin încheierea de la 22 ianuarie 2010.

În cauză au formulat întâmpinări

toți intimații, solicitând respingerea recursului ca nefondat, invocând argumente

similare.

asupra recursului.

Prin decizia din 28 ianuarie

2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios, administrativ și fiscal,

a respins recursul declarat de reclamantul I.C.D.C.B. B. împotriva sentinței civile

nr. 1549 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal, ca nefondat.

de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs formulate.

9.1. Proiectul actului

normativ elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost supus

avizării în condițiile art. 8 din Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, fiind avizat favorabil de Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul

Justiției.

Contrar susținerilor recurentului,

la adoptarea hotărârii de Guvern s-a ținut seama de observațiile Ministerului Justiției

conținute în adresa nr. 108027 din 25 septembrie 2008 și de Decizia civilă nr. 1332/2008,

irevocabilă a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reglementarea fiind

tocmai în sensul de a se minimiza impactul predării suprafeței de 221, 1122 ha către

Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar C., județul Ilfov.

9.2. Recurentul contrapune

dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia cu cele cuprinse în art. 223 din Legea nr. 290/2002 privind

organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii,

silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice

G.I.S. (în vigoare la data adoptării actului administrativ) ajungând la concluzia

că terenurile care fac obiectul unor cereri de retrocedare nu pot fi restituite

foștilor proprietari și „vor fi păstrate în administrarea unităților de profil”.

În realitate, din simpla

lectură a dispozițiile art. 22 din Legea nr. 290/ 2002, în forma în vigoare la data

adoptării hotărârii de Guvern examinate, chiar fără a face apel la regulile de interpretare

a normelor juridice, se ajunge la concluzia contrară celei exprimate de recurent,

și anume că numai în situațiile strict enumerate de legiuitor, terenurile aparținând

foștilor proprietari nu se restituie acestora.

9.3. Sintetizând, Înalta

Curte a reținut că intimatul-pârât Guvernul României, în virtutea funcției normative

pe care o exercită în conformitate cu art. 108 alin. (1) din Constituție a adoptat

H.G. nr. 1342/2008 în mod legal, în cadrul marjei de apreciere de care beneficiază,

toate criticile formulate de recurent vădindu-se a fi nefondate.

formulată de I.C.D.C.B. B. împotriva deciziei civile din 28 ianuarie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, pronunțată

în Dosarul nr. 7810/2/2008.

Motivele contestației

în anulare sunt cele prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că

instanța de recurs a pronunțat decizia atacată fără să cerceteze toate motivele

invocate, iar motivele analizate au fost reținute în mod distorsionat.

10.1. Instanța de recurs

nu s-a pronunțat pe primul motiv de recurs invocat, cu trimitere la caracterul indispensabil

al activității de cercetare al terenului, cu trimitere în acest sens la aspectele

privind procedura elaborării hotărârii de Guvern atacate.

Se invocă nepronunțarea

cu privire la inexistența avizului Academiei de Științe Agricole și Silvice și la

modalitatea de trecere a terenului în domeniul public al statului.

10.2. Instanța de recurs

nu s-a pronunțat cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, deoarece este reținut

trunchiat doar prin lecturarea textelor legale incidente și prin faptul că nu a

fost stabilită corespunzător situația de fapt, dacă prin hotărârea de guvern în

discuție se respectă suprafețele de teren înscrise în inventarul domeniului public,

urmare a aplicării Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 147/2004.

10.3. Reținerile instanței

de recurs referitoare la cel de-al treilea motiv sunt străine de natura pricinii.

10.4. Cel de-al patrulea

motiv de recurs a fost ignorat cu desăvârșire, acest motiv privind faptul că prin

H.G. nr. 131/2008 s-au stabilit și suprafețele de teren indispensabile cercetării.

10.5. Cel de-al cincilea

motiv de recurs a fost confundat de instanța de recurs cu motivul patru.

de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Intimatul solicită respingerea

contestației în anulare ca nefondată, deoarece motivele de recurs au fost analizate

de instanța ce a soluționat recursul, în realitate contestatorul criticând neanalizarea

fiecărui argument indicat în cadrul motivului de recurs respectiv.

II. Considerentele instanței

investită cu soluționarea contestației în anulare.

1.1. Art. 318 C.

proc. civ. permite formularea contestației în anulare în cazul în care instanța

de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau

de casare.

Neînsușirea motivelor

de recurs, nepronunțarea asupra fiecărui argument folosit de recurent în dezvoltarea

motivelor de recurs sau neanalizarea distinctă a fiecărui motiv de recurs, nu pot

constitui motive ale contestației în anulare.

1.2. Or, se observă că

prin contestația în anulare analizată, criticile aduse hotărârii instanței de recurs

constau tocmai în neanalizarea unor argumente ale primului motiv de recurs, reținerea

trunchiată a unor argumente din cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs: formularea

unor considerente străine de natura pricinii, confundarea unui motiv de recurs cu

un altul.

1.3. Criticile contestatorului

vizează în realitate modul de dezlegare a pricinii, pretinse greșeli de judecată,

ce nu pot fi analizate pe calea contestației în anulare.

întrunite dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge contestația

în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de I.C.D.C.B. B., împotriva deciziei nr. 432 din 28 ianuarie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios, administrativ și fiscal,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2010.