ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2543/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în primul ciclu procesual Prin încheierea de ședință din 17 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 167/63/2005, Tribunalul Dolj, secția civilă, a sesizat Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G.

853/2006, privind înființarea unor stațiuni de cercetare dezvoltare agricolă în domeniul legumiculturii prin reorganizarea unor stațiuni de cercetare și producție agricolă în domeniul legumiculturii, invocată de pârâtul Consiliul Local C. În motivarea excepției, acesta a susținut că prin hotărârea nr. 110/2005 a Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar s-a luat act de prevederile art. 22 3 din Legea nr. 525/2004 și s-a trecut la preluarea terenului ce face obiectul litigiului.

S-a arătat că la baza includerii suprafețelor de 150,42 ha și respectiv 80,38 ha din anexa 7 la Legea nr. 525/2004 a stat propunerea Prefectului Județului Dolj, în vederea trecerii suprafeței de 253,95 ha (150,42 ha de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Ș., 80,38 ha de la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura I. și 23,1519 ha de la MAN) din domeniul public în domeniul privat al statului și punerea acesteia la dispoziția Comisiei locale de fond funciar Craiova.

S-a mai arătat că în anexa 7 la Legea nr. 525/2004 s-au prevăzut suprafețele de teren agricol care trec din domeniu public în domeniul privat al statului pentru reconstituirea dreptului de proprietate, la poziția 2 fiind menționată Stațiunea de cercetare dezvoltare agricolă Ș. cu suprafața de 150,42 ha., iar la poziția 17 Stațiunea de cercetare și dezvoltare pentru legumicultura I., cu suprafața de 80,38 ha., însă aceste prevederi nu au fost respectate de un act normativ inferior ca forță juridică elaborat ulterior, respectiv H.G. nr. 853/2006. Prin întâmpinarea formulată, Guvernul României a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a H.G.

nr. 853/2006 invocată de pârât, susținând în acest sens că la elaborarea acestui act normativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, proiectul a fost vizat de ministerele cu atribuții în domeniu. În interesul Guvernului României a formulat cerere de intervenție accesorie Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, susținând că la adoptarea H.G. nr. 853/2006 au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 290/2002, privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare și dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și Academiei de Științe Agricole și Silvice G.I.S., O.U.G.

nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică aprobată prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare. La termenul de judecată din 4 iunie 2007, Consiliul Local C. a precizat că excepția de nelegalitate invocată vizează anexele 1 c. și 1 e. din H.G. nr. 853/2006. Prin sentința nr. 228 din 02 iulie 2007, de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1276/54/2007 a admis în parte excepția; s-a constatat nelegalitatea anexei 1 e. a H.G. nr. 853/2006 și a respins celălalt petit precum și cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin Legea nr. 525 din 25 noiembrie 2004 a fost aprobată O.U.G.

nr. 64/2004 pentru modificarea completarea Legii nr. 290/2002, privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare și dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și Academiei Științe Agricole și Silvice G.I.S. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 290/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 525/2004, stipulează că bunurile imobile aflate în administrarea și/sau concesionarea institutelor, centrelor și stațiunilor de cercetare dezvoltare din domeniul agriculturii, a unităților și instituțiilor de învățământ agricol și silvic, a unităților de cercetare dezvoltare aflate în structura unor regii sau companii naționale din domeniul agricol și a centrelor de perfecționare profesională în agricultură, aparțin domeniului public al statului sau, după caz, sunt în administrarea acestora pe durata obiectului de activitate.

Dispozițiile art. 22 3 din aceeași lege prevăd că suprafețele de teren trecute potrivit Legii 147/2004 în administrarea institutelor și unităților arătate la art. 8, rămân definitiv irevocabil în administrarea acestora, cu excepția terenurilor agricole prevăzute la anexa 7, necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La anexa 7 din lege s-au prevăzut expres suprafețele de teren agricol care trec din domeniul public în domeniul privat al statului pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Astfel, conform pozițiilor 2 și 17 din această anexă, terenurile în suprafață de 150,42 ha și 80,38 ha aflate în administrarea Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Ș. și respectiv Stațiunii de cercetare și dezvoltare pentru legumicultura I. au trecut în domeniul privat al statului pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Ulterior, prin H.G. nr. 853/2006, privind înființarea unor stațiuni de cercetare dezvoltare agricolă în domeniul legumiculturii prin reorganizarea unor stațiuni de cercetare și producție agricolă în domeniul legumiculturii, conform anexei 1 e., au fost transmise Comisiei locale Ș. de aplicare a Legii 18/1991, 80,38 ha teren pentru reconstituirea dreptului de proprietate, deși în anexa 7 la Legea nr. 525/2004 se prevăzuse trecerea a 150,42 ha, cu această destinație. Prin urmare, a reținut instanța, anexa 1 e. la H.G. nr. 853/2006 cuprinde teren mai puțin decât cel prevăzut la anexa 7 poziția 2 la Legea nr. 525/2004, încălcându-se astfel dispozițiile art. 22 3 din această lege. Referitor la anexa 1 c. la H.G.

nr. 853/2006, s-a constat că prin această anexă au fost identificate suprafețe totalizând 224,37 ha teren aflat pe raza Municipiului Craiova, care au fost date în administrarea Stațiunii de cercetare dezvoltare pentru legumicultura I. Această operațiune a fost făcută în conformitate cu articolul unic pct. 8 din Legea nr. 147/2004, de aprobare a O.U.G. nr. 78/2003, pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2002, care prevede suprafețele de teren agricole necesare instituțiilor publice de cercetare și care, aparținând domeniului public al statului, se dau în administrarea acestora prin hotărâre de guvern. De asemenea, prin art. 22 3 din Legea nr. 525/2004 se dispune că suprafețele de teren trecute în baza Legii nr. 147/2004, în administrarea instituțiilor de cercetare dezvoltare rămân irevocabil în administrarea acestora, cu excepția terenurilor din anexa 7, necesare reconstituirii dreptului de proprietate.

În consecință, s-a reținut că anexa 1 c. nu cuprinde prevederi care exced Legii nr. 525/2004, întrucât competența de a trece un teren aflat în domeniul public al statului, în administrarea unei stațiuni de cercetare dezvoltare aparține Guvernului României, conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 147/2004 și nu există nici un temei care să conducă la constatarea nelegalității acestei anexe. S-a avut în vedere și faptul că instanța de contencios administrativ sesizată cu soluționarea unei excepții de nelegalitate a unui act administrativ nu poate să verifice decât legalitatea, nu și temeinicia actului. 2. Decizia de casare cu trimitere pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 2245 din 2 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1276/54/2007 s-au admis recursurile declarate de A.D.S.

- Guvernul României și Primarul Municipiului Craiova împotriva acestei sentințe și a încheierii ulterioare prin care s-a soluționat cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de Primarul Municipiului Craiova; s-a casat în tot sentința atacată și în parte, încheierea în ce privește cererea Primarului Municipiului Craiova de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul acestei sentințe legale și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că Legea nr. 525/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 64/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2002 a intrat în vigoare la data de 30 noiembrie 2004. Ulterior, la data de 16 iulie 2005, a intrat în vigoare Legea nr. 232/2005 privind aprobarea O.U.G.

nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002. Pe cale de consecință, s-a reținut că art. 22 3 din Legea nr. 290/2002 a fost modificat prin Legea nr. 525/2004, iar apoi a mai fost modificat prin Legea nr. 232/2005, în cuprinsul acestui articol legiuitorul nefăcând nici o trimitere la anexa nr. 7. Mai mult, la pct. 14 din Legea nr. 232/2005 se prevede expres faptul că „Anexa nr. 7 se abrogă". În raport de această situație rezultată din succesiunea legilor în timp, s-a reținut că prima instanță trebuia să manifeste rol activ și să pună în vedere autorului excepției de nelegalitate să facă precizările cuvenite, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul cererii în care a fost invocată excepția de nelegalitate, rezultă că autorul acesteia a avut în vedere numai dispozițiile art. 22 3 din Legea nr. 525/2004 nu și forma acestuia de la momentul emiterii actului administrativ în discuție.

3. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel în rejudecarea cauzei Învestită cu rejudecarea cauzei, Curtea de apel Craiova prin sentința nr. 462 din 27 noiembrie 2009, a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 853/2006; a admis cererea de intervenție accesorie a M.A.D.R în interesul pârâtului Guvernul României și a respins cererile de intervenție formulate de intervenienții G.I., S.M. și D.C. În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că autorii excepției, deși li s-a pus în vedere, nu au formulat precizare la acțiune, Primarul Municipiului Craiova înțelegând să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 14 din Legea nr. 232/2005 privind aprobarea O.U.G.

nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare - dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „G.I.S.". Prin decizia nr. 796 din 19 mai 2009, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, fiind reluat cursul judecății în fața instanței de contencios administrativ. Referitor la cererile de intervenție formulate în cauză de intervenienții G.I., S.M. și D.C.A. s-a reținut inadmisibilitatea acestora, raportat la obiectul cauzei, reținându-se că au calitate procesuală în această categorie de cauze doar părțile litigiului în care s-a invocat excepția de nelegalitate și organul emitent al actului administrativ arătat ca fiind nelegal.

În privința fondului cauzei, s-a avut în vedere obiectul excepției de nelegalitate așa cum acesta a fost determinat de autorii excepției, cele statuate prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual și care constituie probleme de drept dezlegate, obligatorii pentru judecătorul fondului potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., precum și cele statuate de Curtea Constituțională asupra excepției de neconstituționalitate invocate în cauză și s-a reținut că excepția de nelegalitate invocată este neîntemeiată pentru următoarele considerente: În speță, autorii excepției de nelegalitate a anexelor 1 c. și 1 e. ale H.G. nr. 853/2006 critică actul normativ prin prisma nerespectării art. 22 3 din Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „G.I.Ș." în forma sa anterioară Legii nr. 232/2005.

Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 22 3 din Legea nr. 290/2002 în forma lor în vigoare la data adoptării H.G. nr. 853/2006, modificată printr-o succesiune de acte normative, din care ultimul era la acea dată Legea nr. 232/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 29/2005 pentru modificarea Legii 290/2002, „suprafețele de teren trecute, potrivit Legii nr. 147/2004, în administrarea institutelor, unităților, stațiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, a centrelor de perfecționare agricolă, precum și a instituțiilor de învățământ superior agricol și silvic rămân definitiv și irevocabil în administrarea acestora, cu excepția terenurilor agricole prevăzute în anexa nr. 7, necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La pct. 14 al art. unic al Legii nr. 232/2005, se face mențiunea că anexa 7 din Legea nr. 290/2002 se abrogă. De asemenea în anexa 7 din Legea nr. 290/2002 se preciza că trec din domeniul public în domeniul privat al statului pentru reconstituirea dreptului de proprietate suprafața de 150,42 ha teren de la Stațiunea de Cercetare -Dezvoltare Agricolă Ș. și 80,38 ha teren de la Stațiunea de Cercetare -Dezvoltare pentru Legumicultura I. S-a apreciat, astfel, că H.G. nr. 853/2006 nu poate fi reținută ca nelegală în raport de conținutul Legii nr. 290/2002 în forma sa în vigoare la momentul elaborării și ulterior intrării în vigoare a actului administrativ a cărui nelegalitate se solicită a se constata.

Mai mult, H.G. nr. 853/2006 nu ar fi putut fi apreciată ca nelegală nici dacă Legea nr. 290/2002 nu ar fi fost modificată prin Legea nr. 232/2005, deoarece, așa cum s-a reținut mai sus, prin anexele hotărârii de guvern indicate ca nelegale se prevede că se trec în domeniul privat al statului și se transmit comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, suprafața de 80,38 ha, suprafață aflată la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură I. comuna Ș., identică celei cuprinsă în anexa 7 la Legea nr. 290/2002 anterior modificării sale prin Legea nr. 232/2005.

Suprafața trecută din domeniul public al statului în domeniul privat în vederea reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prevăzută în anexa 7 Ia Legea nr. 290/2002, privită în totalitate, respectiv 150,42 ha teren de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Ș. și 80,38 ha teren de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura I. este evident că nu poate fi aceeași cu suprafața cuprinsă în H.G. nr. 853/2006, deoarece aceasta are în vedere doar suprafața trecută în domeniul privat de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura I., suprafață care respectă dispozițiile Legii nr. 290/2002 în forma sa în vigoare anterioară modificării prin Legea nr. 232/2005.

4. Recursul exercitat de Primarul Municipiului Craiova Sentința menționată a fost atacată cu recurs de către reclamantul Primarul Municipiului Craiova, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie fără a încadra în drept motivele de recurs. În esență, recurentul-reclamant a arătat că instanța a pronunțat o soluție contrară celei din primul ciclu procesual, deși argumentele de fapt și de drept nu au fost modificate de așa natură încât să influențeze hotărârea pronunțată anterior. Prin urmare, în opinia recurentului-pârât, instanța a încălcat unul dintre principiile fundamentale de soluționare a litigiilor, acela al stabilității hotărârilor judecătorești, în virtutea căruia trebuia să mențină cel puțin nelegalitatea anexei 1 e a H.G.

nr. 853/2006, constatată prin prima sentință. În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-reclamant a arătat că interesul invocării excepției de nelegalitate este determinat de faptul că suprafața de teren în litigiu este necesară reconstituirii/constituirii dreptului de proprietate în condțiile legilor fondului funciar, iar printr-un act normativ inferior Constituției și legilor nu pot fi instituite reguli contrare acestora, cu referire la prevederile art. 22 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2004, modificat prin Legea nr. 525/2004 și la anexa 1 a Legii nr. 525/2004. 5. Apărările intimaților –pârâți Guvernul României a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, reținând în mod corect că H.G.

nr. 853/2006 nu contravine prevederilor cuprinse în actele normative cu forță juridică superioară în a căror executare a fost adoptată. Dintre intimații, persoane fizice, cei nominalizați în practicaua prezentei decizii, au formulat întâmpinări – identice – prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că prin invocarea excepției de nelegalitate s-a urmărit împiedicarea rezolvării problemei de fond a reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoanele îndreptățite, într-un mod contrar prevederilor art. 6 din Convenția europeană drepturilor omului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente relevante, corespunzătoare motivelor de recurs Excepția de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are ca obiect prevederile anexelor 1 c. și 1 e. ale H.G. nr. 853/2006 privind înființarea unor stațiuni de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul legumiculturii, publicată în M. Of. nr. 599/11.07.2006. Anexa 1 c. cuprinde datele de identificare a suprafețelor de teren din domeniul public al statului care se dau în administrare Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură I., însumând 224,37 hectare, iar în anexa 1 e. sunt indicate datele de identificare a suprafețelor de teren aflate în domeniul public al statului și în administrarea A.D.S., care trec în domeniul privat al statului și se transmit Consiliilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului – în total 80,38 hectare.

H.G. nr. 853/2006 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare în domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „G.I.Ș.” și al art. 11 din O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobate cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare. Autorul excepției de nelegalitate a considerat că H.G. nr. 853/2006 contravine art. 22 3 din Legea nr. 290/2002, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 525/2004, prin aceea că suprafețele de teren avute în vedere nu concordă cu suprafețe menționate în anexa 7 a Legii nr. 290/2002, introdusă prin Legea nr. 525/2004.

La data adoptării H.G. nr. 853/2006, Legea nr. 290 din 2002 mai suferise însă o intervenție substanțială, prin Legea nr. 232/2005, relevante fiind modificările aduse art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1), reținute ca temei al adoptării hotărârii de guvern și art. 22 3 , care privește regimul juridic al terenurilor trecute în administrarea stațiunilor de cercetare-dezvoltare și al terenurilor solicitate de persoanele îndreptățite la restituire . În plus, prin art. 14 al Legii nr. 232/2005, anexa 7 a fost abrogată expres. Curtea de apel a făcut o analiză riguroasă a evoluției în timp a Legii nr. 290/2002 și a ajuns la concluzia, pe deplin fundamentată, că H.G.

nr. 853/2006, era în concordanță cu prevederile art. 22 3 din Legea nr. 290/2002 în forma în vigoare la acea dată, potrivit căreia „Suprafețele de teren trecute, potrivit Legii nr. 147/2004, în administrarea institutelor, unităților, centrelor, stațiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, precum și a instituțiilor de învățământ superior agricol și silvic rămân în administrarea acestora, cu excepția terenurilor agricole preluate de la foștii proprietari și solicitate de persoanele îndreptățite la reconstituire, precum și a celor prevăzute în anexa nr. 6 1 . Terenurile aparținând foștilor proprietari, dar indispensabile activității de cercetare-dezvoltare, colecțiile de material biologic, loturile demonstrative, suprafețele destinate producerii de sămânță și material de plantat din verigi superioare, testărilor tehnologice și terenurile pentru producerea furajelor necesare animalelor de experiență și producție, plantațiile cu rol în ameliorare, parcelele amenajate special pentru experimentări multianuale, în care s-au investit sume importante dificil de recuperat sau care implică investiții noi considerabil de mari, vor fi păstrate în administrarea unităților de profil". Cu referire expresă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că procedând în modul prezentat mai sus, Curtea de apel a respectat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., care statuează că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Or, în decizia de recurs, s-a stabilit, drept chestiune de drept dezlegată, împrejurarea că la data adoptării H.G. nr. 853/2006, Legea nr. 290/2002 nu mai avea conținutul la care s-a raportat autorul excepției de nelegalitate, casarea cu trimitere fiind dispusă pentru a se pune în discuția părților situația rezultată din succesiunea legilor în timp și pentru a i se oferi reclamantului posibilitatea să facă precizările cuvenite – demers pe care acesta nu l-a mai efectuat după reluarea judecății, deși instanța a îndeplinit exigențele impuse de rolul activ reglementat de art. 129 C. proc.

civ. și pe cele ale art. 315 alin. (1) C. proc. civ. De altfel și în cuprinsul recursului exercitat împotriva celei de-a doua sentințe, recurentul-reclamant se referă exclusiv la conținutul art. 22 3 așa cum fusese prevăzut în Legea nr. 525/2004, ignorând complet intrarea în vigoare a Legii nr. 232/2005 și hotărârile judecătorești anterior menționate.

În pofida susținerilor recurentului – reclamant, nu poate fi reținută o încălcare a principiului securității juridice sau al puterii de lucru judecat, atâta vreme cât prima sentință, prin care se constatase nelegalitatea anexei 1 e., a fost casată pentru că judecătorul fondului analizase concordanța actului administrativ normativ cu o formă a Legii nr. 290/2002, care nu mai era în vigoare, elementul nou, care a dus la o soluție opusă cu ocazia rejudecării cauzei, fiind tocmai acela al abordării excepției de nelegalitate prin prisma principiului tempus regit actum, cu luarea în considerare a actelor normative cu forță juridică superioară în vigoare la data adoptării actului administrativ supus evaluării.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul exercitat potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Craiova împotriva sentinței nr. 462 din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.