ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2543/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2543/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de nelegalitate și procedura derulată în primul ciclu procesual

Prin încheierea de ședință

din 17 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 167/63/2005, Tribunalul Dolj, secția

civilă, a sesizat Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu soluționarea excepției

de nelegalitate a H.G. 853/2006, privind înființarea unor stațiuni de cercetare

dezvoltare agricolă în domeniul legumiculturii prin reorganizarea unor stațiuni

de cercetare și producție agricolă în domeniul legumiculturii, invocată de pârâtul

Consiliul Local C.

În motivarea excepției,

acesta a susținut că prin hotărârea nr. 110/2005 a Comisiei Județene de aplicare

a legii fondului funciar s-a luat act de prevederile art. 22

3

din

Legea nr. 525/2004 și s-a trecut la preluarea terenului ce face obiectul litigiului.

S-a arătat că la baza

includerii suprafețelor de 150,42 ha și respectiv 80,38 ha din anexa 7 la Legea

nr. 525/2004 a stat propunerea Prefectului Județului Dolj, în vederea trecerii suprafeței

de 253,95 ha (150,42 ha de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Ș.,

80,38 ha de la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura I. și 23,1519

ha de la MAN) din domeniul public în domeniul privat al statului și punerea acesteia

la dispoziția Comisiei locale de fond funciar Craiova.

S-a mai arătat că în anexa

7 la Legea nr. 525/2004 s-au prevăzut suprafețele de teren agricol care trec din

domeniu public în domeniul privat al statului pentru reconstituirea dreptului de

proprietate, la poziția 2 fiind menționată Stațiunea de cercetare dezvoltare agricolă

Ș. cu suprafața de 150,42 ha., iar la poziția 17 Stațiunea de cercetare și dezvoltare

pentru legumicultura I., cu suprafața de 80,38 ha., însă aceste prevederi nu au

fost respectate de un act normativ inferior ca forță juridică elaborat ulterior,

respectiv H.G. nr. 853/2006.

Prin întâmpinarea formulată,

Guvernul României a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a H.G. nr.  853/2006

invocată de pârât, susținând în acest sens că la elaborarea acestui act normativ

au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind

procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului,

aprobat prin H.G. nr. 50/2005, proiectul a fost vizat de ministerele cu atribuții

în domeniu.

În interesul Guvernului

României a formulat cerere de intervenție accesorie Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, susținând că la adoptarea H.G. nr. 853/2006 au fost avute în vedere prevederile

Legii nr. 290/2002, privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare

și dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și

Academiei de Științe Agricole și Silvice G.I.S., O.U.G. nr. 57/2002 privind cercetarea

științifică și dezvoltarea tehnologică aprobată prin Legea nr. 324/2003, cu modificările

ulterioare.

La termenul de judecată

din 4 iunie 2007, Consiliul Local C. a precizat că excepția de nelegalitate invocată

vizează anexele 1 c. și 1 e. din H.G. nr. 853/2006.

Prin sentința nr. 228

din 02 iulie 2007, de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1276/54/2007 a admis

în parte excepția; s-a constatat nelegalitatea anexei 1 e. a H.G. nr. 853/2006 și

a respins celălalt petit precum și cererea de intervenție accesorie formulată de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Legea nr. 525

din 25 noiembrie 2004 a fost aprobată O.U.G. nr. 64/2004 pentru modificarea completarea

Legii nr. 290/2002, privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare

și dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și

Academiei Științe Agricole și Silvice G.I.S.

Art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 290/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 525/2004, stipulează

că bunurile imobile aflate în administrarea și/sau concesionarea institutelor, centrelor

și stațiunilor de cercetare dezvoltare din domeniul agriculturii, a unităților și

instituțiilor de învățământ agricol și silvic, a unităților de cercetare dezvoltare

aflate în structura unor regii sau companii naționale din domeniul agricol și a

centrelor de perfecționare profesională în agricultură, aparțin domeniului public

al statului sau, după caz, sunt în administrarea acestora pe durata obiectului de

activitate.

Dispozițiile art. 22

3

din aceeași lege prevăd că suprafețele de teren trecute potrivit Legii 147/2004

în administrarea institutelor și unităților arătate la art. 8, rămân definitiv irevocabil

în administrarea acestora, cu excepția terenurilor agricole prevăzute la anexa 7,

necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptățite,

solicitate în baza Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

La anexa 7 din lege s-au

prevăzut expres suprafețele de teren agricol care trec din domeniul public în domeniul

privat al statului pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, conform pozițiilor

2 și 17 din această anexă, terenurile în suprafață de 150,42 ha și 80,38 ha aflate

în administrarea Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Ș. și respectiv Stațiunii

de cercetare și dezvoltare pentru legumicultura I. au trecut în domeniul privat

al statului pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Ulterior, prin H.G.

nr. 853/2006, privind înființarea unor stațiuni de cercetare dezvoltare agricolă

în domeniul legumiculturii prin reorganizarea unor stațiuni de cercetare și producție

agricolă în domeniul legumiculturii, conform anexei 1 e., au fost transmise Comisiei

locale Ș. de aplicare a Legii 18/1991, 80,38 ha teren pentru reconstituirea dreptului

de proprietate, deși în anexa 7 la Legea nr. 525/2004 se prevăzuse trecerea a 150,42

ha, cu această destinație.

Prin urmare, a reținut

instanța, anexa 1 e. la H.G. nr. 853/2006 cuprinde teren mai puțin decât cel prevăzut

la anexa 7 poziția 2 la Legea nr. 525/2004, încălcându-se astfel dispozițiile

art. 22

3

din această lege.

Referitor la anexa 1 c.

la H.G. nr. 853/2006, s-a constat că prin această anexă au fost identificate suprafețe

totalizând 224,37 ha teren aflat pe raza Municipiului Craiova, care au fost date

în administrarea Stațiunii de cercetare dezvoltare pentru legumicultura I.

Această operațiune a fost

făcută în conformitate cu articolul unic pct. 8 din Legea nr. 147/2004, de aprobare

a O.U.G. nr. 78/2003, pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2002, care

prevede suprafețele de teren agricole necesare instituțiilor publice de cercetare

și care, aparținând domeniului public al statului, se dau în administrarea acestora

prin hotărâre de guvern.

De asemenea, prin

art. 22

3

din Legea nr. 525/2004 se dispune că suprafețele de teren trecute

în baza Legii nr. 147/2004, în administrarea instituțiilor de cercetare dezvoltare

rămân irevocabil în administrarea acestora, cu excepția terenurilor din anexa 7,

necesare reconstituirii dreptului de proprietate.

În consecință, s-a reținut

că anexa 1 c. nu cuprinde prevederi care exced Legii nr. 525/2004, întrucât competența

de a trece un teren aflat în domeniul public al statului, în administrarea unei

stațiuni de cercetare dezvoltare aparține Guvernului României, conform art. 8

alin. (3) din Legea nr. 147/2004 și nu există nici un temei care să conducă la constatarea

nelegalității acestei anexe.

S-a avut în vedere și

faptul că instanța de contencios administrativ sesizată cu soluționarea unei excepții

de nelegalitate a unui act administrativ nu poate să verifice decât legalitatea,

nu și temeinicia actului.

trimitere pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin decizia nr. 2245

din 2 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul

nr. 1276/54/2007 s-au admis recursurile declarate de A.D.S. - Guvernul României

și Primarul Municipiului Craiova împotriva acestei sentințe și a încheierii ulterioare

prin care s-a soluționat cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de Primarul

Municipiului Craiova; s-a casat în tot sentința atacată și în parte, încheierea

în ce privește cererea Primarului Municipiului Craiova de îndreptare a erorii materiale

strecurată în dispozitivul acestei sentințe legale și s-a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel,

Înalta Curte a reținut că Legea nr. 525/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 64/2004

pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2002 a intrat în vigoare la data

de 30 noiembrie 2004.

Ulterior, la data de 16

iulie 2005, a intrat în vigoare Legea nr. 232/2005 privind aprobarea O.U.G. nr.

29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002.

Pe cale de consecință,

s-a reținut că art. 22

3

din Legea nr. 290/2002 a fost modificat prin

Legea nr. 525/2004, iar apoi a mai fost modificat prin Legea nr. 232/2005, în cuprinsul

acestui articol legiuitorul nefăcând nici o trimitere la anexa nr. 7.

Mai mult, la pct. 14 din

Legea nr. 232/2005 se prevede expres faptul că „Anexa nr. 7 se abrogă".

În raport de această situație

rezultată din succesiunea legilor în timp, s-a reținut că prima instanță trebuia

să manifeste rol activ și să pună în vedere autorului excepției de nelegalitate

să facă precizările cuvenite, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul cererii în care

a fost invocată excepția de nelegalitate, rezultă că autorul acesteia a avut în

vedere numai dispozițiile art. 22

3

din Legea nr. 525/2004 nu și forma

acestuia de la momentul emiterii actului administrativ în discuție.

de Curtea de Apel în rejudecarea cauzei

Învestită cu rejudecarea

cauzei, Curtea de apel Craiova prin sentința nr. 462 din 27 noiembrie 2009, a respins

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 853/2006; a admis cererea de intervenție accesorie

a M.A.D.R în interesul pârâtului Guvernul României și a respins cererile de intervenție

formulate de intervenienții G.I., S.M. și D.C.

În considerentele sentinței,

instanța de fond a reținut că autorii excepției, deși li s-a pus în vedere, nu au

formulat precizare la acțiune, Primarul Municipiului Craiova înțelegând să invoce

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 14 din Legea nr. 232/2005

privind aprobarea O.U.G. nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind

organizarea și funcționarea unităților de cercetare - dezvoltare din domeniile agriculturii,

silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice

„G.I.S.". Prin decizia nr. 796 din 19 mai 2009, Curtea Constituțională a respins

excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, fiind reluat cursul judecății

în fața instanței de contencios administrativ.

Referitor la cererile

de intervenție formulate în cauză de intervenienții G.I., S.M. și D.C.A. s-a reținut

inadmisibilitatea acestora, raportat la obiectul cauzei, reținându-se că au calitate

procesuală în această categorie de cauze doar părțile litigiului în care s-a invocat

excepția de nelegalitate și organul emitent al actului administrativ arătat ca fiind

nelegal.

În privința fondului cauzei,

s-a avut în vedere obiectul excepției de nelegalitate așa cum acesta a fost determinat

de autorii excepției, cele statuate prin decizia de casare pronunțată în primul

ciclu procesual și care constituie probleme de drept dezlegate, obligatorii pentru

judecătorul fondului potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., precum și cele statuate

de Curtea Constituțională asupra excepției de neconstituționalitate invocate în

cauză și s-a reținut că excepția de nelegalitate invocată este neîntemeiată pentru

următoarele considerente:

În speță, autorii excepției

de nelegalitate a anexelor 1 c. și 1 e. ale H.G. nr. 853/2006 critică actul normativ

prin prisma nerespectării art. 22

3

din Legea nr. 290/2002 privind organizarea

și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii,

industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „G.I.Ș."

în forma sa anterioară Legii nr. 232/2005.

Instanța a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 22

3

din Legea nr. 290/2002 în forma lor în

vigoare la data adoptării H.G. nr. 853/2006, modificată printr-o succesiune de acte

normative, din care ultimul era la acea dată Legea nr. 232/2005 de aprobare a O.U.G.

nr. 29/2005 pentru modificarea Legii 290/2002, „suprafețele de teren trecute, potrivit

Legii nr. 147/2004, în administrarea institutelor, unităților, stațiunilor de cercetare-dezvoltare

din domeniul agricol, a centrelor de perfecționare agricolă, precum și a instituțiilor

de învățământ superior agricol și silvic rămân definitiv și irevocabil în administrarea

acestora, cu excepția terenurilor agricole prevăzute în anexa nr. 7, necesare reconstituirii

dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptățite, solicitate în baza Legii

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La pct. 14 al art. unic

al Legii nr. 232/2005, se face mențiunea că anexa 7 din Legea nr. 290/2002 se abrogă.

De asemenea în anexa 7

din Legea nr. 290/2002 se preciza că trec din domeniul public în domeniul privat

al statului pentru reconstituirea dreptului de proprietate suprafața de 150,42 ha

teren de la Stațiunea de Cercetare -Dezvoltare Agricolă Ș. și 80,38 ha teren de

la Stațiunea de Cercetare -Dezvoltare pentru Legumicultura I.

S-a apreciat, astfel,

că H.G. nr. 853/2006 nu poate fi reținută ca nelegală în raport de conținutul Legii

nr. 290/2002 în forma sa în vigoare la momentul elaborării și ulterior intrării

în vigoare a actului administrativ a cărui nelegalitate se solicită a se constata.

Mai mult, H.G. nr. 853/2006

nu ar fi putut fi apreciată ca nelegală nici dacă Legea nr. 290/2002 nu ar fi fost

modificată prin Legea nr. 232/2005, deoarece, așa cum s-a reținut mai sus, prin

anexele hotărârii de guvern indicate ca nelegale se prevede că se trec în domeniul

privat al statului și se transmit comisiilor locale pentru stabilirea dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor, suprafața de 80,38 ha, suprafață aflată

la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură I. comuna Ș., identică

celei cuprinsă în anexa 7 la Legea nr. 290/2002 anterior modificării sale prin

Legea nr. 232/2005.

Suprafața trecută din

domeniul public al statului în domeniul privat în vederea reconstituirii dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor prevăzută în anexa 7 Ia Legea nr. 290/2002,

privită în totalitate, respectiv 150,42 ha teren de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare

Agricolă Ș. și 80,38 ha teren de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura

I. este evident că nu poate fi aceeași cu suprafața cuprinsă în H.G. nr. 853/2006,

deoarece aceasta are în vedere doar suprafața trecută în domeniul privat de la Stațiunea

de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura I., suprafață care respectă dispozițiile

Legii nr. 290/2002 în forma sa în vigoare anterioară modificării prin Legea nr.

232/2005.

de Primarul Municipiului Craiova

Sentința menționată a

fost atacată cu recurs de către reclamantul Primarul Municipiului Craiova, care

a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie fără a încadra în drept motivele

de recurs.

În esență, recurentul-reclamant

a arătat că instanța a pronunțat o soluție contrară celei din primul ciclu procesual,

deși argumentele de fapt și de drept nu au fost modificate de așa natură încât să

influențeze hotărârea pronunțată anterior.

Prin urmare, în opinia

recurentului-pârât, instanța a încălcat unul dintre principiile fundamentale de

soluționare a litigiilor, acela al stabilității hotărârilor judecătorești, în virtutea

căruia trebuia să mențină cel puțin nelegalitatea anexei 1 e a H.G. nr. 853/2006,

constatată prin prima sentință.

În ceea ce privește fondul

cauzei, recurentul-reclamant a arătat că interesul invocării excepției de nelegalitate

este determinat de faptul că suprafața de teren în litigiu este necesară reconstituirii/constituirii

dreptului de proprietate în condțiile legilor fondului funciar, iar printr-un act

normativ inferior Constituției și legilor nu pot fi instituite reguli contrare acestora,

cu referire la prevederile art. 22

3

alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2004,

modificat prin Legea nr. 525/2004 și la anexa 1 a Legii nr. 525/2004.

–pârâți

Guvernul României a depus

la dosar o întâmpinare prin care a arătat că hotărârea instanței de fond este legală

și temeinică, reținând în mod corect că H.G. nr. 853/2006 nu contravine prevederilor

cuprinse în actele normative cu forță juridică superioară în a căror executare a

fost adoptată.

Dintre intimații, persoane

fizice, cei nominalizați în practicaua prezentei decizii, au formulat întâmpinări

– identice – prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând,

în esență, că prin invocarea excepției de nelegalitate s-a urmărit împiedicarea

rezolvării problemei de fond a reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoanele

îndreptățite, într-un mod contrar prevederilor art. 6 din Convenția europeană drepturilor

omului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs

Excepția de nelegalitate

invocată în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are ca obiect prevederile

anexelor 1 c. și 1 e. ale H.G. nr. 853/2006 privind înființarea unor stațiuni de

cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul legumiculturii, publicată în M. Of.

nr. 599/11.07.2006.

Anexa 1 c. cuprinde datele

de identificare a suprafețelor de teren din domeniul public al statului care se

dau în administrare Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură I., însumând

224,37 hectare, iar în anexa 1 e. sunt indicate datele de identificare a suprafețelor

de teren aflate în domeniul public al statului și în administrarea A.D.S., care

trec în domeniul privat al statului și se transmit Consiliilor locale pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenului – în total 80,38 hectare.

H.G. nr. 853/2006 a fost

adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, art. 7 alin. (1) și art.

8 alin. (3) din Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților

de cercetare-dezvoltare în domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare

și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „G.I.Ș.” și al art. 11 din O.G. nr.

57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobate cu modificări

și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare.

Autorul excepției de nelegalitate

a considerat că H.G. nr. 853/2006 contravine art. 22

3

din Legea nr. 290/2002,

așa cum a fost modificat prin Legea nr. 525/2004, prin aceea că suprafețele de teren

avute în vedere nu concordă cu suprafețe menționate în anexa 7 a Legii nr. 290/2002,

introdusă prin Legea nr. 525/2004.

La data adoptării H.G.

nr. 853/2006, Legea nr. 290 din 2002 mai suferise însă o intervenție substanțială,

prin Legea nr. 232/2005, relevante fiind modificările aduse art. 7 alin. (1) și

art. 8 alin. (1), reținute ca temei al adoptării hotărârii de guvern și art. 22

3

,

care privește regimul juridic al terenurilor trecute în administrarea stațiunilor

de cercetare-dezvoltare și al terenurilor solicitate de persoanele îndreptățite

la restituire .

În plus, prin art. 14

al Legii nr. 232/2005, anexa 7 a fost abrogată expres.

Curtea de apel a făcut

o analiză riguroasă a evoluției în timp a Legii nr. 290/2002 și a ajuns la concluzia,

pe deplin fundamentată, că H.G. nr. 853/2006, era în concordanță cu prevederile

art. 22

3

din Legea nr. 290/2002 în forma în vigoare la acea dată, potrivit

căreia „Suprafețele de teren trecute, potrivit Legii nr. 147/2004, în administrarea

institutelor, unităților, centrelor, stațiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul

agricol, precum și a instituțiilor de învățământ superior agricol și silvic rămân

în administrarea acestora, cu excepția terenurilor agricole preluate de la foștii

proprietari și solicitate de persoanele îndreptățite la reconstituire, precum și

a celor prevăzute în anexa nr. 6

1

. Terenurile aparținând foștilor proprietari,

dar indispensabile activității de cercetare-dezvoltare, colecțiile de material biologic,

loturile demonstrative, suprafețele destinate producerii de sămânță și material

de plantat din verigi superioare, testărilor tehnologice și terenurile pentru producerea

furajelor necesare animalelor de experiență și producție, plantațiile cu rol în

ameliorare, parcelele amenajate special pentru experimentări multianuale, în care

s-au investit sume importante dificil de recuperat sau care implică investiții noi

considerabil de mari, vor fi păstrate în administrarea unităților de profil".

Cu referire expresă la

criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că procedând în modul prezentat

mai sus, Curtea de apel a respectat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., care statuează că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Or, în decizia de recurs,

s-a stabilit, drept chestiune de drept dezlegată, împrejurarea că la data adoptării

H.G. nr. 853/2006, Legea nr. 290/2002 nu mai avea conținutul la care s-a raportat

autorul excepției de nelegalitate, casarea cu trimitere fiind dispusă pentru a se

pune în discuția părților situația rezultată din succesiunea legilor în timp și

pentru a i se oferi reclamantului posibilitatea să facă precizările cuvenite – demers

pe care acesta nu l-a mai efectuat după reluarea judecății, deși instanța a îndeplinit

exigențele impuse de rolul activ reglementat de art. 129 C. proc. civ. și pe cele

ale art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel și în cuprinsul

recursului exercitat împotriva celei de-a doua sentințe, recurentul-reclamant se

referă exclusiv la conținutul art. 22

3

așa cum fusese prevăzut în Legea

nr. 525/2004, ignorând complet intrarea în vigoare a Legii nr. 232/2005 și hotărârile

judecătorești anterior menționate.

În pofida susținerilor

recurentului – reclamant, nu poate fi reținută o încălcare a principiului securității

juridice sau al puterii de lucru judecat, atâta vreme cât prima sentință, prin care

se constatase nelegalitatea anexei 1 e., a fost casată pentru că judecătorul fondului

analizase concordanța actului administrativ normativ cu o formă a Legii nr. 290/2002,

care nu mai era în vigoare, elementul nou, care a dus la o soluție opusă cu ocazia

rejudecării cauzei, fiind tocmai acela al abordării excepției de nelegalitate prin

prisma principiului tempus regit actum, cu luarea în considerare a actelor normative

cu forță juridică superioară în vigoare la data adoptării actului administrativ

supus evaluării.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul exercitat potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Primarul Municipiului Craiova împotriva sentinței nr. 462 din 27 noiembrie 2009

a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2010.