ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3309/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 3382 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.P.C.

și N.P.F.R. în contradictoriu cu pârâții Academia Română, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, H.I., D.D. și S.M., și, în consecință, a obligat pârâtul Academia

Română să efectueze demersurile necesare pentru radierea terenului în suprafață

de 746 mp, situat în București, sector 1 ce a făcut obiectul dispoziției de restituire

din 16 februarie 2004 emisă de Academia Română, din inventarul bunurilor aflate

în proprietatea publică a statului, respingând cererea de anulare a adresei din

25 septembrie 2008 ca neîntemeiată

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că prin dispoziția de restituire din 16 februarie

2004 Academia Română în calitate de unitate deținătoare a dispus în temeiul Legii

nr. 10/2001 restituirea către reclamanți a terenului în suprafață de 746 mp situat

în București, sector 6, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în

CF București, sector 6.

Ulterior, reclamanții

au constatat că terenul figurează încă în inventarul bunurilor aflate în domeniul

public al statului, motiv pentru care s-au adresat Academiei Române pentru soluționarea

situației, iar aceasta, prin adresa din 25 septembrie 2008 a răspuns în sensul că

raporturile dintre instituție și reclamanți s-au încheiat prin intabularea dreptului

de proprietate dobândit de aceștia asupra terenului obiect al restituirii.

A mai reținut instanța

de fond că, potrivit Ministerului Finanțelor Publice, din adresa din 11 mai 2010,

reiese că terenul situat în București, sector 6, cu o suprafață de 10698 mp, aflat

în administrarea Academiei Române se află înscris în inventarul centralizat al bunurilor

din domeniul public al statului.

Curtea, apreciind că adresa

din 25 septembrie 2008, atacată în prezenta cauză, nu îndeplinește cerințele

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi considerată un

act administrativ tipic, neavând aptitudinea de a produce efecte juridice, în raport

de finalitatea urmărită de reclamanți, respectiv scăderea terenului din inventarul

bunurilor aflate în domeniul public al statului instanța, a analizat-o din perspectiva

încorporării unui eventual refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate

potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, instanța

de fond, examinând cauza prin prisma dispozițiilor legale incidente, în speță

art. 22 din Legea nr. 213/1998 și art. 2 alin. (1) din H.G. 1705/2006, și în contextul

înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, a concluzionat că responsabilitatea efectuării

modificării în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

privind suprafața de teren retrocedată revine Academiei Române, în calitate de ordonator

principal de credite, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, și, atâta timp

cât la momentul restituirii terenului prin dispoziția din 16 februarie 2004 terenul

de 746 mp situat în București, sector 1, făcea parte din domeniul public al statului

și aflat în administrarea Academiei Române, iar din adresa Ministerului Finanțelor

Publice din 11 mai 2010 reiese că pârâta nu a întreprins nici o măsură în vederea

modificării inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului,

în sensul scoaterii terenului în suprafață de 746 mp din această evidență, răspunsul

primit de reclamanți prin adresa din 25 septembrie 2008 îmbracă forma unui refuz

nejustificat, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004..

2.Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței

nr. 3382 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Academia Română, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a susținut, în esență, următoarele:

Astfel, susține recurenta

că în mod greșit a reținut instanța de fond că din cuprinsul adresei din 11 mai

2010 emise de Ministerul finanțelor Publice, se face dovada faptului că imobilul

teren restituit prin decizia din 13 februarie 2004, în suprafață de 756 mp este

înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului,

iar pe de altă parte Anexa 17 din H.G. nr. 1705/2006 atestă doar suprafața totală

de teren înscrisă în inventarul centralizat, adresă la care se află imobilul, însă

nu arată și amplasamentul acestei suprafețe.

Prin urmare, consideră

recurenta din acest inventar nu poate rezulta că terenul restituit reclamanților

în suprafață de 746 mp face parte din cei 10.698 mp înscriși în inventarul centralizat

al bunurilor domeniului public.

Mai arată, recurenta că

instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prin suprapunerea celor două planuri

cadastrale, respective cel al terenului aflat în administrarea sa și cel al terenului

restituit reclamanților prin dispoziția de restituire din 2004, se poate observa

cu ușurință că respectivul teren nu face parte din terenul administrat de recurentă

prin Institutul de Biologie înscris în inventarul centralizat al bunurilor care

aparțin domeniului public al statului și intabulat conform actelor depuse.

Printr-o altă critică

susține recurenta că nu a susținut în fața instanței de fond, cum în mod greșit

se reține în considerentele hotărârii recurate, faptul că terenul restituit nu s-ar

fi aflat în administrarea sa, în condițiile în care terenul revendicat a făcut parte

dintr-o suprafață de teren mai mare, primită în administrare, ci doar faptul că

acesta nu a fost inclus niciodată în inventarul centralizat al bunurilor care aparțin

domeniului public al statului.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

Înalta Curte constată,

în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea

aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect

și detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele

expuse de judecătorul fondului ci își va limita analiza la criticile care se circumscriu

unor reale motive de recurs.

Astfel, față de împrejurarea

că prin dispoziția de restituire din 16 februarie 2004, recurenta, în calitate de

unitate deținătoare, a dispus în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea către reclamanți

a terenului în suprafață de 746 mp situat în București, sector 6, dreptul de proprietate

astfel dobândit fiind intabulat în CF București, sector 6, în cod corect instanța

de fond a reținut că incumbă recurentei, în calitate de ordonator principal de credite,

obligația de a face demersurile necesare pentru scoaterea respectivului teren din

inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin

H.G. nr. 1705/2006, anexa 17, neavând relevanță sub acest aspect măsurătorile cadastrale

ulterioare invocate de recurentă în raport de dispozițiile art. 22 din Legea

nr. 213/1998 și art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1705/2006.

Prin urmare susținerile

recurentei referitoare la faptul că terenul ce a făcut obiectul dispoziției de restituire

din 16 februarie 2004 nu figurează în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul

public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, anexa 17, aflate în administrarea

sa sunt neîntemeiate și urmează a fi înlăturate ca atare.

Având în vedere că refuzul

recurentei de a soluționa favorabil cererea intimaților intră în contradicție cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1705/2006 potrivit cărora modificările

de orice fel intervenite în inventarul bunurilor din domeniul public al statului

se aprobă numai prin acte normative adoptate în acest sens și se operează în inventarul

bunurilor din domeniul public al statului de către ordonatorii principali de credite,

în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a acestora, în mod corect a apreciat

instanța de fond că în cauză devin incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit.

i) din LCA.

În raport de considerentele

expuse, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza probatorului administrat

în cauză, a reținut în mod corect că răspunsul primit de intimați din partea recurentei

prin adresa din 25 septembrie 2008, îmbracă forma unui răspuns nejustificat, așa

cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrative,

așa încât a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea și aplicarea corectă a

normelor legale incidente și cu respectarea exigențelor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ..

În consecință, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de către Academia Română,

împotriva sentinței civile nr. 3382 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie

2011.