ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 801/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanții P.P.C. și N.P.F.R. au chemat în judecată pârâții Academia Română, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, H.I., D.D.

și S.M., solicitând anularea adresei nr. 4695 din 25 septembrie 2008, prin care Academia Română i-a înștiințat asupra faptului că, după restituirea în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 și intabularea dreptului de proprietate, raporturile juridice s-au încheiat și nu va da curs cererii privind radierea din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului a terenului proprietatea reclamanților, în suprafață de 746 mp, situat în București, sector 6. Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților să radieze terenul menționat, care a făcut obiectul Dispoziției de restituire nr. 93 din 16 februarie 2004, emisă de Academia Română în temeiul Legii nr. 10/2001, din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, precum și repararea prejudiciului cauzat de refuzul radierii terenului, prejudiciu estimat la 380 000 Euro și constând în scăderea prețului terenului în perioada cuprinsă între momentul solicitării radierii și momentul îndeplinirii efective a acestei obligații.

S-a mai solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă prețului pe care reclamanții îl puteau încasa în luna iunie 2008. De asemenea, reclamanții au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004,ca plata daunelor să se facă în solidar, de Academia Română și funcționarii vinovați de prejudicierea reclamanților. Motivându-și acțiunea, reclamanții au arătat că , prin Dispoziția nr. 93/2004 emisă de Academie, în temeiul Legii nr. 10/2001 le-a fost restituit terenul menționat, dreptul de proprietate fiind intabulat în C.F. nr. 57322 dar, intenționând să vândă terenul, au constatat că acesta figurează în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului, academia nefăcând vreun demers pentru radiere.

Au mai arătat reclamanții că, la notificarea transmisă Academiei Române, de a îndeplini formalitățile de radiere, li s-a răspuns, cu adresa nr. 4695 din 25 septembrie 2008, că nu se va da curs cererii formulate în acest sens. Prin întâmpinare pârâta Academia Română a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes, iar pârâtul Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. La data de 9 mai 2009, reclamanții au restrâns obiectul acțiunii, renunțând la judecata cu privire la capătul de cerere privind repararea prejudiciului cauzat prin refuzul radierii terenului.

Prin sentința civilă nr. 2064 din 19 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cu privire la primul capăt al acțiunii, invocată de pârâți și a respins excepțiile lipsei de interes și lisei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice. Totodată, prin aceeași sentință civilă, acțiunea formulată de reclamanți a fost respinsă, ca inadmisibilă și s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului ultim de cerere. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că prin dispoziția emisă de Academia Română a fost restituit terenul în cauză, dar reclamanții justifică interesul în promovarea acțiunii prin vătămarea suferită ca urmare a constatării imposibilității de înstrăinare a terenului restituit.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român-prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța fondului a considerat că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care reclamanții nu pot dispune de bunul imobil proprietate, care se află înscris în inventarul bunurilor proprietate publică aparținând statului. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost admisă, apreciindu-se că, prin conținutul său, adresa nr. 4695/2008 nu corespunde definiției legale a actului administrativ supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, iar părțile au la dispoziție procedura judiciară specială reglementată de Legea nr. 10/2001. S-a apreciat că nu actul dedus judecății constituie izvorul efectelor juridice nefavorabile pentru reclamanți, întrucât îi lipsește caracterul de act administrativ, acesta neavând aptitudinea de a fi, per se, generator de efecte juridice.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâților să radieze terenul din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, instanța fondului a reținut că nu pot face obiectul contenciosului administrativ pretențiile pentru a căror soluționare se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, în speță fiind vorba de reglementările Legii nr. 7/1997 privind cadastrul și publicitatea imobiliară. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții P.P.C. și N.P.F.R., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Invocând în drept prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și art. 2 alin. (1) din H.G.

nr. 1075/2006, recurenții au criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, apreciind că în mod eronat a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât, în opinia acestora, adresa în discuție reprezintă un act administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emisă în regim de putere publică și producând efecte juridice în sensul respingerii acțiunii și menținerii terenului proprietatea lor în inventarul bunurilor din domeniul public al statului. Pe de altă parte, în opinia acestora, conduita Academiei reprezintă și un refuz nejustificat de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de lege, refuz care poate fi atacat printr-o acțiune în contencios administrativ.

A fost criticată și concluzia primei instanțe cu privire la accesul reclamanților la o altă procedură judiciară pentru soluționarea acestor pretenții, întrucât radierea terenului din inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului poate fi realizată numai în procedura prevăzută de H.G. nr. 1705/2006 și Legea nr. 213/2008, iar nu prin intermediul unei proceduri care ar fi prevăzută de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 7/1996. Vătămările suferite de recurenți nu rezultă, în opinia acestora, dintr-o problemă care ține de regimul cărților funciare, ci dintr-o problemă de natură administrativă, respectiv din faptul că terenul ce le-a fost restituit figurează în continuare în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului.

Legea nr. 10/2001 se referă exclusiv la procedura de restituire a imobilelor către adevărații proprietari, fără să facă vreo referire la obligații adiacente care revin unităților deținătoare, iar Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară nu conține dispoziții în ceea ce privește modificarea inventarului bunurilor aflate în domeniul public al statului. Recursul este fondat. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că subzistă în speță motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3), teza a II-a, corelat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se pronunță atunci când a fostă dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Întrucât acest din urmă text de lege constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, se poate susține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor de la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nesocotire nu se încadrează în alte motive de recurs. Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc.

civ., obligă instanța să dea acțiunii calificarea juridică exactă și în funcție de aceasta să verifice condițiile de admisibilitate a cererii, pronunțându-se apoi, în concret, asupra tuturor petitelor acesteia. În exercițiul rolului activ și în raport cu prevederile art. 84 C. proc. civ., pentru caracterizarea corectă a acțiunii, instanța este datoare să se orienteze după natura dreptului pretins încălcat și scopul urmărit prin exercitarea acesteia, neavând relevanță sensul literal sau juridic al termenilor folosiți de reclamant.

Reglementând obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (1), că pot fi supuse controlului de legalitate pe această cale atât actele administrative tipice, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. c), cât și cele asimilate, respectiv „tăcerea administrației” și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept legitim în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) corelat cu art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din același act normativ. Prin demersul lor judiciar reclamanții au solicitat atât anularea adresei nr. 4695 din 25 septembrie 2008, cât și obligarea pârâților la radierea terenului ce a format obiectul deciziei de restituire nr. 93 din 16 februarie 2004 din inventarul bunurilor aflate în proprietate publică a statului.

În fapt, prin dispoziția de restituire nr. 93 din 16 februarie 2004, Academia Română, în calitate de unitate deținătoare, a dispus, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea către reclamanți a terenului în suprafață de 746 mp situat în București, sector 6, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în C.F. nr. 57 322 București, Sector 6. Cu toate acestea, au precizat reclamanții, în urma analizei situației juridice a terenului, făcută ulterior de către un potențial cumpărător , s-a constatat că terenul figurează încă în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului, motiv pentru care, în luna iulie 2008, a solicitat Academiei Române să urgenteze demersurile necesare, revenind cu o notificare în același sens la 28 august 2008, fără a obține însă o soluționare favorabilă.

Răspunzând acestor solicitări, prin adresa a cărei anulare s-a solicitat, Academia Română a apreciat că raporturile dintre aceasta și petenți s-au încheiat, întrucât după parcurgerea etapei de publicitate imobiliare, în baza Încheierii nr. 10220 din 5 iunie 2006, s-a intabulat dreptul de proprietate dobândit de aceștia asupra terenului ce a format obiectul restituirii. În raport cu conținutul său, această adresă nu poate fi considerată un act administrativ tipic, în sensul art. art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, neavând aptitudinea de a produce per se efecte juridice, respectiv de a da naștere, a modifica sau stinge raporturi juridice, cum corect a reținut judecătorul fondului.

În raport cu finalitatea urmărită de recurenți prin demersul lor judiciar – aceea de a obține radierea terenului dobândit în temeiul Legii nr. 10/2001 din inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului pentru a-și putea exercita nestingherit dreptul de dispoziție asupra acestuia – și în considerarea prevederilor legale anterior redate, instanța era datoare să verifice însă dacă adresa respectivă încorporează sau nu un eventual refuz nejustificat de soluționare a cererilor formulate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

S-a reținut totodată, în mod greșit, că pretențiile reclamanților, vizând radierea terenului proprietatea reclamanților din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, nu pot forma obiectul contenciosului administrativ, motivat de faptul că prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară, aceștia având la dispoziție procedura specială prevăzută de Legea nr. 7/1996 ce reglementează radierea dreptului de proprietate din cartea funciară.

Reclamanții-recurenți nu au formulat pretenții din perspectiva operațiunilor de carte funciară efectuate, care reflectă transmiterea în favoarea lor a dreptului de proprietate asupra terenului aflat anterior în proprietatea statului și în administrarea Academiei Române, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 10/2001, iar Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară nu instituie obligații adiacente în sarcina unităților deținătoare, în ceea ce privește modificarea inventarului bunurilor aflate în domeniul public, operațiune ce poate fi realizată numai în condițiile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 213/1998 și art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1705/2006. Ca atare, reținând că, excepția inadmisibilității acțiunii a fost greșit soluționată, Înalta Curte, în temeiul art. 313 și art. 312 alin. (1) și (3), corelat cu art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., va admite recursul și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În cadrul rejudecării, se va examina și stabili în ce măsură conduita Academiei Române reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, din perspectiva eventualelor obligații ce-i reveneau în procedura de modificare a inventarului bunurilor aflate în domeniul public, instituită prin dispozițiile legal mai sus indicate, urmând a se verifica și susținerile pârâtei - intimate Academia Română, în sensul că terenul în discuție nu mai figurează în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.P.C. și N.P.P.F. împotriva sentinței civile nr. 2064 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.