ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 801/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 801/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ,

reclamanții P.P.C. și N.P.F.R. au chemat în judecată

pârâții Academia Română, Statul Român - prin Ministerul

Finanțelor Publice, H.I., D.D. și S.M., solicitând anularea adresei

nr. 4695 din 25 septembrie 2008, prin care Academia Română i-a

înștiințat asupra faptului că, după restituirea în

conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 și intabularea dreptului de

proprietate, raporturile juridice s-au încheiat și nu va da curs cererii

privind radierea din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a

statului a terenului proprietatea reclamanților, în suprafață de

746 mp, situat în București, sector 6.

Reclamanții

au mai solicitat obligarea pârâților să radieze terenul

menționat, care a făcut obiectul Dispoziției de restituire nr. 93

din 16 februarie 2004, emisă de Academia Română în temeiul Legii nr.

10/2001, din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a

statului, precum și repararea prejudiciului cauzat de refuzul radierii

terenului, prejudiciu estimat la 380 000 Euro și constând în scăderea

prețului terenului în perioada cuprinsă între momentul

solicitării radierii și momentul îndeplinirii efective a acestei

obligații. S-a mai solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii

legale aferentă prețului pe care reclamanții îl puteau încasa în

luna iunie 2008.

De asemenea,

reclamanții au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea

nr. 554/2004,ca plata daunelor să se facă în solidar, de Academia

Română și funcționarii vinovați de prejudicierea

reclamanților.

Motivându-și

acțiunea, reclamanții au arătat că

, prin Dispoziția nr. 93/2004

emisă de Academie, în temeiul Legii nr. 10/2001 le-a fost restituit

terenul menționat, dreptul de proprietate fiind intabulat în C.F. nr. 57322

dar, intenționând să vândă terenul, au constatat că acesta

figurează în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului,

academia nefăcând vreun demers pentru radiere.

Au mai

arătat reclamanții că, la notificarea transmisă Academiei

Române, de a îndeplini formalitățile de radiere, li s-a răspuns,

cu adresa nr. 4695 din 25 septembrie 2008, că nu se va da curs cererii

formulate în acest sens.

Prin

întâmpinare pârâta Academia Română a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de

interes, iar pârâtul Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

La data de 9

mai 2009, reclamanții au restrâns obiectul acțiunii, renunțând

la judecata cu privire la capătul de cerere privind repararea

prejudiciului cauzat prin refuzul radierii terenului.

Prin

sentința civilă nr. 2064 din 19 mai 2009, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția inadmisibilității cu privire la primul capăt

al acțiunii, invocată de pârâți și a respins

excepțiile lipsei de interes și lisei calității procesuale

pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice.

Totodată,

prin aceeași sentință civilă, acțiunea formulată

de reclamanți a fost respinsă, ca inadmisibilă și s-a luat

act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului ultim de

cerere.

Pentru a

pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut

că prin dispoziția emisă de Academia Română a fost

restituit terenul în cauză, dar reclamanții justifică interesul

în promovarea acțiunii prin vătămarea suferită ca urmare a

constatării imposibilității de înstrăinare a terenului

restituit.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român-prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța fondului a

considerat că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care

reclamanții nu pot dispune de bunul imobil proprietate, care se află

înscris în inventarul bunurilor proprietate publică aparținând

statului.

Excepția

inadmisibilității acțiunii a fost admisă, apreciindu-se

că, prin conținutul său, adresa nr. 4695/2008 nu corespunde

definiției legale a actului administrativ supus controlului

judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, iar părțile

au la dispoziție procedura judiciară specială reglementată

de Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat

că nu actul dedus judecății constituie izvorul efectelor

juridice nefavorabile pentru reclamanți, întrucât îi lipsește caracterul

de act administrativ, acesta neavând aptitudinea de a fi, per se, generator de

efecte juridice.

Referitor la

capătul de cerere privind obligarea pârâților să radieze terenul

din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului,

instanța fondului a reținut că nu pot face obiectul

contenciosului administrativ pretențiile pentru a căror

soluționare se prevede prin lege organică o altă procedură

judiciară, în speță fiind vorba de reglementările Legii nr.

7/1997 privind cadastrul și publicitatea imobiliară.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat

recurs reclamanții P.P.C. și N.P.F.R., solicitând casarea ei și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Invocând în

drept prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, art.

20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și art. 2 alin. (1) din H.G. nr.

1075/2006, recurenții au criticat hotărârea atacată pentru

nelegalitate, apreciind că în mod eronat a fost admisă excepția

inadmisibilității acțiunii, întrucât, în opinia acestora, adresa

în discuție reprezintă un act administrativ în accepțiunea art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emisă în regim de putere

publică și producând efecte juridice în sensul respingerii

acțiunii și menținerii terenului proprietatea lor în inventarul

bunurilor din domeniul public al statului.

Pe de altă

parte, în opinia acestora, conduita Academiei reprezintă și un refuz nejustificat

de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de lege, refuz care poate fi

atacat printr-o acțiune în contencios administrativ.

A fost

criticată și concluzia primei instanțe cu privire la accesul

reclamanților la o altă procedură judiciară pentru

soluționarea acestor pretenții, întrucât radierea terenului din

inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului poate fi

realizată numai în procedura prevăzută de H.G. nr. 1705/2006

și Legea nr. 213/2008, iar nu prin intermediul unei proceduri care ar fi

prevăzută de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 7/1996.

Vătămările

suferite de recurenți nu rezultă, în opinia acestora, dintr-o

problemă care ține de regimul cărților funciare, ci dintr-o

problemă de natură administrativă, respectiv din faptul că

terenul ce le-a fost restituit figurează în continuare în inventarul

bunurilor aflate în domeniul public al statului.

Legea nr.

10/2001 se referă exclusiv la procedura de restituire a imobilelor

către adevărații proprietari, fără să facă

vreo referire la obligații adiacente care revin unităților

deținătoare, iar Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și

publicitatea imobiliară nu conține dispoziții în ceea ce

privește modificarea inventarului bunurilor aflate în domeniul public al

statului.

Recursul este

fondat.

Examinând

actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost

aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă

controlului judiciar, Înalta Curte reține că subzistă în

speță motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (3), teza a II-a, corelat cu art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., casarea unei hotărâri se pronunță atunci când a

fostă dată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Întrucât acest

din urmă text de lege constituie dreptul comun în materia

nulității actelor de procedură, se poate susține că

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate

neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea

nulității, cu excepția celor de la pct. 1-4, precum și

nesocotirea unor principii fundamentale a căror nesocotire nu se

încadrează în alte motive de recurs.

Principiul

rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ.,

obligă instanța să dea acțiunii calificarea juridică

exactă și în funcție de aceasta să verifice condițiile

de admisibilitate a cererii, pronunțându-se apoi, în concret, asupra

tuturor petitelor acesteia.

În

exercițiul rolului activ și în raport cu prevederile art. 84 C. proc.

civ., pentru caracterizarea corectă a acțiunii, instanța este

datoare să se orienteze după natura dreptului pretins încălcat

și scopul urmărit prin exercitarea acesteia, neavând relevanță

sensul literal sau juridic al termenilor folosiți de reclamant.

Reglementând

obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ Legea nr. 554/2004

prevede, prin art. 8 alin. (1), că pot fi supuse controlului de legalitate

pe această cale atât actele administrative tipice, astfel cum sunt

definite prin art. 2 lit. c), cât și cele asimilate, respectiv

„tăcerea administrației” și refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept legitim în sensul dispozițiilor art. 2

alin. (2) corelat cu art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din același act normativ.

Prin demersul

lor judiciar reclamanții au solicitat atât anularea adresei nr. 4695 din 25

septembrie 2008, cât și obligarea pârâților la radierea terenului ce

a format obiectul deciziei de restituire nr. 93 din 16 februarie 2004 din

inventarul bunurilor aflate în proprietate publică a statului.

În fapt, prin

dispoziția de restituire nr. 93 din 16 februarie 2004, Academia

Română, în calitate de unitate deținătoare, a dispus, în temeiul

Legii nr. 10/2001, restituirea către reclamanți a terenului în

suprafață de 746 mp situat în București, sector 6, dreptul de

proprietate astfel dobândit fiind intabulat în C.F. nr. 57 322 București,

Sector 6.

Cu toate

acestea, au precizat reclamanții, în urma analizei situației juridice

a terenului, făcută ulterior de către un potențial

cumpărător , s-a constatat că terenul figurează încă

în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului, motiv pentru

care, în luna iulie 2008, a solicitat Academiei Române să urgenteze

demersurile necesare, revenind cu o notificare în același sens la 28

august 2008, fără a obține însă o soluționare

favorabilă.

Răspunzând

acestor solicitări, prin adresa a cărei anulare s-a solicitat,

Academia Română a apreciat că raporturile dintre aceasta și

petenți s-au încheiat, întrucât după parcurgerea etapei de publicitate

imobiliare, în baza Încheierii nr. 10220 din 5 iunie 2006, s-a intabulat

dreptul de proprietate dobândit de aceștia asupra terenului ce a format

obiectul restituirii.

În raport cu

conținutul său, această adresă nu poate fi considerată

un act administrativ tipic, în sensul art. art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, neavând aptitudinea de a produce per se efecte juridice,

respectiv de a da naștere, a modifica sau stinge raporturi juridice, cum

corect a reținut judecătorul fondului.

În raport cu

finalitatea urmărită de recurenți prin demersul lor judiciar –

aceea de a obține radierea terenului dobândit în temeiul Legii nr. 10/2001

din inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului pentru a-și

putea exercita nestingherit dreptul de dispoziție asupra acestuia –

și în considerarea prevederilor legale anterior redate, instanța era datoare

să verifice însă dacă adresa respectivă încorporează

sau nu un eventual refuz nejustificat de soluționare a cererilor

formulate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

S-a

reținut totodată, în mod greșit, că pretențiile

reclamanților, vizând radierea terenului proprietatea reclamanților

din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, nu pot

forma obiectul contenciosului administrativ, motivat de faptul că prin

lege organică se prevede o altă procedură judiciară,

aceștia având la dispoziție procedura specială

prevăzută de Legea nr. 7/1996 ce reglementează radierea

dreptului de proprietate din cartea funciară.

Reclamanții-recurenți

nu au formulat pretenții din perspectiva operațiunilor de carte

funciară efectuate, care reflectă transmiterea în favoarea lor a

dreptului de proprietate asupra terenului aflat anterior în proprietatea

statului și în administrarea Academiei Române, ca urmare a aplicării

prevederilor Legii nr. 10/2001, iar Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și

publicitatea imobiliară nu instituie obligații adiacente în sarcina

unităților deținătoare, în ceea ce privește

modificarea inventarului bunurilor aflate în domeniul public, operațiune

ce poate fi realizată numai în condițiile prevăzute de art. 22

din Legea nr. 213/1998 și art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1705/2006.

Ca atare, reținând

că, excepția inadmisibilității acțiunii a fost greșit

soluționată, Înalta Curte, în temeiul art. 313 și art. 312 alin.

(1) și (3), corelat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul și

va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În cadrul

rejudecării, se va examina și stabili în ce măsură conduita

Academiei Române reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a

unei cereri, din perspectiva eventualelor obligații ce-i reveneau în

procedura de modificare a inventarului bunurilor aflate în domeniul public,

instituită prin dispozițiile legal mai sus indicate, urmând a se

verifica și susținerile pârâtei - intimate Academia Română, în

sensul că terenul în discuție nu mai figurează în inventarul

bunurilor aflate în domeniul public al statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.P.C.

și N.P.P.F. împotriva sentinței civile nr. 2064 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.