ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4824/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4824/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 630 din 3 decembrie

2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de

apelanta-reclamantă A.R. reprezentată de Fundația Patrimoniu a Academiei

Române, împotriva Sentinței civile nr. 1915 din 23 decembrie 2008 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu

intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a schimbat în tot

sentința, în sensul că s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale

pasive a Agenției Domeniilor Statului și inadmisibilității acțiunii.

S-a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea ca prescrisă.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 9254

din 3 din 2008, astfel cum a fost precizată la termenul din 23 mai 2008,

reclamanta Academia Română, reprezentată de Fundația Patrimoniu a Academiei

Române, a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, reprezentat de Ministerul

Economiei și Finanțelor și Agenția Domeniilor Statului, solicitând restituirea

în patrimoniul privat al reclamantei a rentelor și obligațiunilor prevăzute de

art. 1. lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din

data de 2 noiembrie 1948, publicată în M. Of. nr. 260/8.11.1948, în următoarele

modalități: pentru cele 1.463.200 bucăți rentă 5% perpetuă 1922 restituirea

suprafeței de 20.000 ha teren agricol; pentru celelalte scrisuri, rente și

obligațiuni, restituirea în echivalent la valoarea ce se va stabili printr-o

expertiză contabilă.

Prin Sentința civilă

nr. 1915 din 23 (decembrie 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și excepția

netimbrării acțiunii; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Agenția Domeniilor Statului și a respins acțiunea fața de această

pârâtă, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și

Finanțelor, s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca

obiect restituirea bunurilor solicitate prin acordarea a 20.000 ha teren și a

respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta Academia Română

reprezentată de Fundația Patrimoniu a Academiei Române în contradictoriu cu

pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor ca inadmisibil.

S-a admis excepția

prescripției dreptului reclamantei la acțiune pe capătul de cerere având ca

obiect obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor

la echivalentul valoric al celorlalte bunuri pretinse și s-a respins acest

capăt de cerere ca prescris.

Pentru a hotărî în

acest fel, instanța a reținut că Legea nr. 752/2001, care constituie temeiul

acțiunii, face trimitere la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în ceea

ce privește competența instanțelor, astfel că a respins excepția necompetenței

materiale a Tribunalului București.

Și excepția

netimbrării a fost apreciată ca neîntemeiată, motivat de faptul că dispozițiile

Legii nr. 752/2001 reglementează o scutire specială de taxă judiciară de

timbru, în considerarea calității reclamantei.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniilor Statului,

tribunalul a reținut, pe de o parte, că aceasta nu reprezintă Statul Român

într-o acțiune având ca obiect restituirea unor titluri de valoare, preluate și

transmise Ministerul Finanțelor, iar, pe de altă parte, faptul că, deși s-a

solicitat ca modalitate de reparație atribuirea a 20.000 ha teren agricol,

această pârâtă are calitatea de administrator și nu de proprietar, astfel că,

reclamanta nu-și poate realiza dreptul pretins în raport cu Agenția Domeniilor

Statului.

Cu privire la

calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor,

tribunalul a constatat că excepția este neîntemeiată, față de împrejurarea că

reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe faptul juridic al preluării titlurilor de

valoare enumerate în petit și al trecerii acestora în folosința Ministerului

Finanțelor.

Instanța de fond a

apreciat ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect restituirea bunurilor

prin acordarea a 20.000 ha reținând că, pe calea dreptului comun, nu există

posibilitatea restituirii unor valori imobiliare preluate de stat prin

restituirea unor terenuri din proprietatea statului.

Reclamantei i-au fost

preluate bunuri mobiliare, iar împrejurarea că aceste titluri de valoare aveau

caracter agrosilvic nu schimbă natura lor juridică de bunuri mobile.

În ceea ce privește

calea specială deschisă de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 725/2001, tribunalul

a constatat că dispozițiile alin. (2

1b

)  din lege fac trimitere la

dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deci la restituirea de

către unitatea administrativ-teritorială, formă de restituire care presupune

urmarea procedurii speciale impusă de Legea nr. 10/2001.

Referitor la excepția

prescripției dreptului reclamantei la acțiune cu privire la capătul de cerere

având ca obiect obligarea pârâților la echivalentul valoric al bunurilor

pretinse, tribunalul a avut în vedere că o astfel de cerere are caracter

patrimonial, fiind supusă dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958,

acțiunea fiind formulată cu depășirea termenului de 3 ani.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, care a apreciat că instanța a dat o

dezlegare greșită pricinii prin admiterea excepțiilor invocate, după cum

urmează:

Cu privire la

calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenția Domeniilor Statului, apelanta a

arătat că, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 268/2001, A.D.S. are ca

atribuții exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de

proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat

al statului, precum și administrarea terenurilor cu destinație agricolă

aparținând domeniului public și privat al statului, ceea ce înseamnă că această

instituție poate fi obligată să comunice instanței amplasamentele terenurilor

agricole care pot face obiectul executării măsurii reparatorii.

Referitor la

prescripția extinctivă, art. 22 din Decretul nr. 167/1958 prevede că Decretul

nu se aplică dreptului la acțiune privitor la dreptul de proprietate, iar cum

petitul principal al acțiunii este revendicarea bunurilor enumerate în art. 1

lit. A) pct. IV din Decizia nr. 1486/1948, acțiunea în revendicare fiind

imprescriptibilă, excepția a fost în mod greșit admisă, în acest sens, fiind și

Decizia nr. 272/2004 pronunțată de Curtea Constituțională.

Privitor la

admisibilitatea cererii, apelanta a subliniat că solicitarea celor 20.000 ha

teren nu reprezintă o cerere distinctă de sine stătătoare de reconstituire a

dreptului de proprietate al Academiei Române, conform prevederilor Legii nr.

18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, ci o modalitate de despăgubire prevăzută de

Legea de organizare și funcționare a Academiei Române.

Intimata Agenția

Domeniilor Statului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate.

Analizând sentința

apelată în raport de criticile și de apărările formulate de părți, Curtea a

constatat că apelul este fondat.

Referitor la

admisibilitatea acțiunii având ca obiect restituirea bunurilor mobile

solicitate, prin atribuirea a 20000 ha teren agricol, se impune precizarea că

din punct de vedere procedural, prima instanță a nesocotit cererea cu care a

fost învestită în ceea ce privește obiectul acesteia, aducând atingere în acest

fel principiului disponibilității părților în procesul civil, căci potrivit

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. "în toate cazurile, judecătorii

hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".

Reclamanta a arătat

în motivarea acțiunii că atribuirea de teren ar reprezenta modalitatea de

executare a hotărârii de admitere a cererii de restituire a scrisurilor,

rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea

Consiliului de Miniștri nr. 1486 din 2 noiembrie 1948, neconstituind prin

urmare, o cerere distinctă, de sine stătătoare, care să poată fi soluționată

diferit de cererea cu care a fost învestită în mod procedural instanța.

Este adevărat că în

ceea ce privește situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le

invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept

să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să

pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu

sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, însă, în cauză, instanța nu a pus

în discuție niciunul dintre aceste aspecte, ci a soluționat o cerere cu care nu

fusese în mod legal învestită, fără a respecta principiul disponibilității și

nici pe cel al contradictorialității părților în procesul civil. De aceea,

Curtea a înlăturat această excepție, căci singura cerere cu care a fost

învestită instanța în mod legal este prevăzută de lege, respectiv de art. 4 din

Legea nr. 752/2001, și constă în restituirea în patrimoniul privat al

reclamantei a scrisurilor, rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1 lit.

A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1486 din 2 noiembrie

1948,

Calitatea procesuală

pasivă a Agenției Domeniilor Statului este strâns legată de aspectul tranșat

anterior, astfel că se impune analizarea acesteia înaintea celorlalte critici

formulate. Deși restituirea titlurilor de valoare prin atribuirea unui teren

agricol nu a constituit o cerere distinctă ci o modalitate de executare, în

situația în care aceasta ar fi fost admisă, obligată nu ar fi putut fi decât

Agenția Domeniilor Statului. Aceasta întrucât potrivit dispozițiilor legale,

art. 4 din Legea nr. 268 din 28 mai 2001, privind privatizarea societăților

comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a

statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor

Statului:" (1) Se înființează Agenția Domeniilor Statului, instituție de

interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial,

finanțată din surse extrabugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, având ca atribuții:

a) exercitarea în

numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu

destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului."

Reținându-se că

această instituție exercită în numele statului prerogativele dreptului de

proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului

privat al statului, Curtea a respins și această excepție.

Referitor la fondul

pretențiilor, toate titlurile de valoare solicitate de reclamantă erau

destinate să-i aducă acesteia venituri bănești la diferite intervale de timp.

Prima instanță a hotărât în mod corect că ne aflăm pe tărâmul drepturilor de

creanță, care sunt supuse termenului general de prescripție prevăzut de art. 1

și 3 din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care Legea specială nr.

752/2001 nu conține dispoziții derogatorii. Că nu conține dispoziții

derogatorii și că începutul termenului de prescripție nu poate fi legat de

modificarea adusă prin Legea nr. 133/2008, este demonstrat pe de o parte de

însuși conținutul art. 4 din Legea nr. 752/2001, iar, pe de altă parte, de

faptul că legea modificatoare conține dispoziții referitoare exclusiv la

categoria terenurilor și mobilelor agrosilvice.

Legiuitorul a înțeles

să facă trimitere fie la dispozițiile Legii nr. 10/2001, fie la cele ale Legii

nr. 1/2000 (Legea nr. 18/1991) ce cuprind mențiuni exprese în ce privește

termenele de formulare a cererilor de restituire, încă cu privire la categoria

titlurilor de valoare-obiect al cererii, acesta nu a făcut niciun fel de

precizări, ceea ce înseamnă că se va aplicat dreptul comun în materie.

Referitor la calculul

termenului de prescripție instanța de fond s-a raportat în mod greșit la

evenimentele istorice din Decembrie 1989, greșeală care nu schimbă însă soluția

în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, întrucât a fost adoptată

Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, care

reglementează în art. 4 posibilitatea revendicării bunurilor mobile și imobile

cu caracter agrosilvic, a categoriilor de imobile prevăzute la alin. (17),

precum și a celorlalte categorii de bunuri mobile și imobile care au aparținut

Academiei Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința sau

administrarea unor ministere și instituții publice prin Decizia Consiliului de

Miniștri nr. 1.486 din 1948, publicată în M. Of. nr. 260/8.11.1948 termenul de

prescripție fiind calculat începând de la data intrării în vigoare a legii,

respectiv 28 decembrie 2001. Și față de această dată acțiunea este prescrisă în

condițiile în care acțiunea a fost introdusă la data de 4 martie 2008.

Împotriva deciziei de

apel au formulat cereri de recurs reclamanta A.R. și pârâta Agenția Domeniului

Statului.

1.

Apelanta-reclamantă A.R. critică cele două argumente reținute în motivarea

admiterii excepției prescripției, după cum urmează:

A. Cât privește

natura juridică a obiectului acțiunii în revendicare, instanța de apel (ca și

instanța de fond, de altfel) face o gravă eroare, considerând că litigiul se

află pe tărâmul drepturilor de creanță, pentru că "toate titlurile de

valoare solicitate de reclamantă erau destinate să-i aducă acesteia venituri

bănești la diferite intervale de timp".

Petitul acțiunii este

"restituirea în patrimoniul privat al Academiei Române a scrisurilor,

rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1. lit. A) pct. IV din Deciziunea

Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din data de 2 noiembrie 1948, publicată în M.

Of. nr. 260/8.11.1948".

Dacă ar fi solicitat,

accesoriu acestui petit, și obligarea intimaților-pârâți la plata sumelor de

bani la care ar fi fost îndreptățiți în toată perioada în care Academia Română

a fost abuziv lipsită de respectivele venituri bănești, atunci ar fi înțeles și

acceptat o soluție de respingere a pretențiilor, ca prescrise.

Reclamanta a

solicitat restituirea bunurilor, respectiv scrisuri, rente și obligațiuni, iar

calificarea unor bunuri ca fiind de fapt drepturi de creanță este o greșeală

care se poate înlătura prin admiterea recursului.

Scrisurile, rentele

și obligațiunile au fost calificate ca bunuri și la epoca la care au fost

preluate abuziv de la Academia Română, inclusiv prin legea specială care îi

îndreptățește la restituire.

B. Referitor la data

de la care ar trebui calculat termenul de prescripție.

Chiar și mergând pe

teza - esențial criticabilă - a instanței de apel, că în speță ar trebui

calculat un termen de prescripție (deși în materia dreptului de proprietate

asupra bunurilor, acțiunea în revendicare este imprescriptibilă), analiza atentă

și riguroasă a succesiunii în timp a diferitelor texte de acte normative

incidente în speță demontează motivarea reținută în decizia recurată, după cum

urmează:

Academia Română, prin

Fundația Patrimoniu a Academiei Române, a învestit instanța de judecată cu

soluționarea acțiunii în revendicare la data de 23 mai 2008.

La acea dată, Legea

nr. 752/2001, privind organizarea și funcționarea Academiei Române, avea la

art. 4 alin. (2) (incident și relevant în speță, de altfel și invocat de Curtea

de Apel București în motivarea deciziei recurate), fusese modificată și

completată de următoarele acte normative: Legea nr. 396/2004, Legea nr.

564/2004, Legea nr. 194/2006, Legea nr. 80/2007 și Legea nr. 251/2007, având

următoarea formulare:

"(2) Se

restituie, în condițiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile

mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără

titlu."

Pe lângă faptul că nu

existau dispoziții legale necesare și suficiente care să reglementeze în vreun

fel modul în care s-ar fi putut realiza restituirea unor scrisuri, rente și

obligațiuni, nici nu există vreo enumerare expresă a bunurilor, fie ele mobile

sau imobile, care făceau obiectul respectivei prevederi legale.

În timpul

soluționării cauzei în fața instanței de fond, respectiv la data de 4 iulie

2008, legiuitorul român a adoptat o lege organică, respectiv Legea nr.

133/2008, publicată în M. Of. nr. 515/09.07.2008 și intrată în vigoare la data

de 12 iulie 2008, pentru modificarea și completarea art. 4 din Legea nr.

752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române.

În condițiile în care

abia în data de 12 iulie 2008 a intrat în vigoare un text de lege organică care

prevede expres că "bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic,

categoriile de imobile prevăzute la alin. (8), precum și celelalte categorii de

bunuri mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și care au fost

trecute în mod abuziv în folosința sau administrarea unor ministere și

instituții publice prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948,

publicată în M. Of. nr. 260/8.11.1948, și care sunt cuprinse în documentul

respectiv, în art. 1 - 4, paginile 8.983 - 8.989, precum și în alte documente

oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în

administrarea ori în folosința unor persoane juridice, prin acte normative sau

administrative, emise în perioada precizată la alin. (8), respectiv 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, precum și în perioada 1 ianuarie 1990 - 14 decembrie

2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei

Române", nu se justifică modul în care instanța de apel începe să

calculeze curgerea termenului de prescripție din anul 2001.

Cel mult s-ar putea

aprecia că un nou termen de prescripție a început să curgă de la data intrării

în vigoare a Legii nr. 133/2008, fapt care ar conduce la respingerea excepției

prescripției.

Mai mult, este și o

problema de terminologie și de atentă analiză a întregului act normativ; dacă

în 12 iulie 2008 legiuitorul a dispus să fie retrocedate Academiei Române toate

bunurile mobile prevăzute în Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948,

stabilind totodată și un termen de aducere la "îndeplinire a acestor

dispoziții legale", înseamnă că o eventuală prescripție extinctivă nu ar

începe să curgă decât după împlinirea termenului de aduce la îndeplinire a

dispozițiilor legale, stabilit în art. II. din Legea nr. 133/2008: "Art.

II - Prevederile art. 4 alin. (2

1

) și (4) din Legea nr. 752/2001

privind organizarea și funcționarea Academiei Române, cu modificările și

completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege se aplică

în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.", deci

după data de 12 octombrie 2008, ceea ce face ca atât sentința pronunțată de

prima instanță, cât și decizia pronunțată în apel să fie nelegale și

netemeinice.

C. Referitor la reala

natură juridică a bunurilor revendicate de Academia Română, și la dispozițiile

legale aplicabile în materia prescripției extinctive.

Art. 22 din Decretul

nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă prevede expres

ca dispozițiilor decretului nu se aplică dreptul la acțiune privitor la

drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie.

Petitul principal al

acțiunii este revendicarea bunurilor enumerate în art. 1 lit. A), pct. IV.

(Scrisuri, rente și obligațiuni) din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr.

1.486 din data de 2 noiembrie 1948, bunuri care au aparținut fostei Academii

Române.

Acțiunea în revendicare

este o acțiune petitorie, reală și imprescriptibilă. Ea este petitorie deoarece

tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate a reclamantului

și reală deoarece ea apară însuși dreptul real de proprietate. Acțiunea în

revendicare este imprescriptibilă, deoarece dreptul de proprietate pe care se

întemeiază este și el imprescriptibil sub aspect extinctiv, nepierzându-se prin

neuz.

de pârâta Agenția Domeniul Statului.

A. În mod nelegal

instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.D.S.

Prin cererea de

chemare în judecată se solicită restituirea în patrimoniul privat al

reclamantei apelante Academia Română a scrisurilor, rentelor și obligațiunilor

prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr.

1.486 din 02 noiembrie 1948.

Așa cum reiese din

Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din 02 noiembrie 1948 scrisurile,

rentele și obligațiunile prevăzute de art. 1 pct. IV au fost trecute în

folosința Ministerului Finanțelor și nu în folosința sa sau a unei instituții

sau minister al cărui continuator să fie A.D.S.

Având în vedere cele

de mai sus, nu poate fi obligată la restituirea scrisurilor, rentelor și

obligațiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului

de Miniștri nr. 1.486 din 02 noiembrie 1948 întrucât acestea nu au fost

preluate de către pârâta-recurentă.

B. În mod nelegal

instanța a respins excepția admisibilității capătului de cerere privind

modalitatea de restituire a suprafeței de 20.000 ha teren agricol echivalentul

a 1.463.200 bucăți rentă 5% perpetuă 1922.

Având în vedere

cererea de chemare în judecată prin care reclamanta solicită restituirea

suprafeței de 20.000 ha teren agricol în conformitate cu dispozițiile

Constituției României (art. 44 și 136), Legea Academiei Române (Legea nr.

752/2001), art. 22 din Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 10/2001, Legea nr.

247/2005, art. 221 din Legea nr. 1/2000 și Codului civil (art. 471, art. 489 și

art. 995), trebuie subliniat că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr.

213/1998 "bunurile preluate fără titlu valabil (...) pot fi revendicate

(...) dacă nu fac obiectul unor legi speciale", iar în cauza de față

terenul respectiv face parte din categoria terenurilor agricole al căror regim

juridic a fost reglementat prin lege specială, respectiv Legea nr. 18/1991

privind fondul funciar, republicată și Legea nr. 1/2000, republicată.

Cererea reclamantei,

întemeiată pe dispozițiile indicate apare ca inadmisibilă și în raport de

dispozițiile art. 8 coroborate cu art. 39 din Legea nr. 18/1991, republicată și

art. 23 alin. (2) coroborate cu art. 3 alin. (2) - (4) din Legea nr. 1/2000,

republicată.

În baza legilor de

fond funciar, Comisia Locală împreună cu Comisia Județeană analizează și

validează dreptul de proprietate pentru persoanele îndreptățite, iar A.D.S.

predă terenul conform procedurii administrative, reglementate de H.G. nr.

626/2001.

C. În mod legal

instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a

respins acțiunea ca fiind prescrisă.

Analizând decizia de

apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul

declarat de reclamantă este fondat, în considerarea următoarelor argumente:

a. Cererea

reclamanților.

Prin cererea

formulată, reclamanta Academia Română a solicitat restituirea în patrimoniul

său privat a scrisorilor, rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1 lit.

A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din 2 noiembrie

1948, în următoarele condiții: pentru cele 1.463.200 bucăți rentă 5% perpetuă

1922 restituirea suprafeței de 20.000 ha teren agricol, iar pentru celelalte

scrisuri, rente și obligațiuni restituirea în echivalent, la o valoare ce

urmează a se stabili printr-o expertiză contabilă.

b. Dispozițiile

legale speciale aplicabile.

Potrivit Legii nr.

752/2001,

- art. 4 alin. (2),

se restituie, în condițiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile

mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără

titlu;

- alin. (2

1

)

- bunurile mobile și mobile cu caracter agrosilvic care au aparținut Academiei

Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința unor ministere și

instituții publice, în temeiul mai multor acte normative printre care și

Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din 1948, se retrocedează în

totalitate Academiei Române (alineat introdus prin art. 1 pct. 1 din Legea nr.

564/2004);

- alin. (2

2

)

- patrimoniul agrosilvic, prevăzut la alin. (2

1

) este dobândit de

Academia Română, la cerere, în mod gratuit, conform legii. (introduse prin

articolul unic al Legii nr. 251/2007).

- alin. (8) -

restituirea altor imobile ce au aparținut Academiei Române se face în

condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (alineat introdus

prin art. I pct. 2 din Legea nr. 564/2004).

Aceste dispoziții au

fost modificate prin Legea nr. 133/2008, în sensul că termenul prevăzut la art.

22 din Legea nr. 10/2001 începe să curgă de la data intrării în vigoare a Legii

nr. 564/2004 și nu poate depăși, după caz, 8 luni calendaristice.

Prin Legea nr.

133/2008 s-au introdus alin. (2

1a

) și (2

1b

) în Legea nr.

752/2001, acestea prevăzând că:

(2

1a

)

Bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic, categoriile de imobile

prevăzute la alin. (8), precum și celelalte categorii de bunuri mobile și

imobile care au aparținut Academiei Române și care au fost trecute în mod

abuziv în folosința sau administrarea unor ministere și instituții publice prin

Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948, publicată în M. Of. nr. 260 din

8 noiembrie 1948, și care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1 - 4,

paginile 8.983 - 8.989, precum și în alte documente oficiale doveditoare sau

care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în

folosința unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise

în perioada precizată la alin. (8), respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, precum și în perioada 1 ianuarie 1990 - 14 decembrie 2004, se

retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române, cu

aplicarea prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2

1b

)

Pentru bunurile mobile și imobile prevăzute la alin. (2) și (2

1a

),

care în mod obiectiv nu mai pot fi retrocedate în natură, în vederea

respectării clauzelor donatorilor și în conformitate cu prevederile art. 24

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, la cererea și cu acordul Academiei Române, se aplică

de către autoritățile competente, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsuri

reparatorii prin echivalent, în compensare cu alte bunuri similare sau, prin

conversie cu bunuri mobile ori imobile din alte categorii, necesare

activităților Academiei Române.

Prin aceeași Lege nr.

133/2008 s-a prevăzut că dispozițiile art. 4 alin. (2

1

) și (4) din

Legea nr. 752/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu

cele aduse prin această lege se aplică în termen de 90 de zile de la intrarea

în vigoare a acestei legi.

c. Judecata în

recurs.

Față de obiectul

cererii de chemare, astfel cum a fost fixat de către reclamanți, instanțele

erau obligate să se pronunțe în aceste limite, cu aplicarea art. 129 alin. (6)

C. proc. civ.

Obiectul cererii de

chemare în judecată este reprezentat de restituirea "scrisorilor, rentelor

și obligațiunilor" și nu de beneficiile pe care reclamanta le putea obține

de pe urma acestora, ceea ce însemnă că s-au solicitat a fi restituite bunuri

mobile, concretizare a dreptului de proprietate (ca drept real) și nu veniturile

bănești ale acestora, ca o concretizare a unui drept de creanță.

Fiind vorba în cauză

de solicitarea de restituire a unor bunuri mobile, erau aplicabile dispozițiile

speciale care o îndreptățeau pe reclamantă să formuleze prezenta cerere.

Potrivit art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 752/2001 în forma în vigoare la data sesizării instanței, se

restituie, în condițiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile

mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără

titlu.

În alin. (2

1

)

și (2

2

) ale art. 4 din lege se face referire la patrimoniul

agrosilvic, care cuprinde, față de conținutul textului, bunurile mobile și

imobile cu caracter agrosilvic, în vreme ce alin. (8) al art. 4 face referire

la termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, dar numai cu privire la "alte

categorii de imobile"; astfel, puteau intra în discuție, în privința

bunurilor mobile, în lipsa unei dispoziții speciale în lege, normele dreptului

comun în materie, ceea ce înseamnă, din situația în speță, că acțiunea era imprescriptibilă.

Contrar celor

reținute de instanța de apel, Legea nr. 133/2008 de modificare a Legii nr.

752/2001, cuprinde și alte dispoziții în ceea ce privește conținutul art. 4 din

lege și nu referă exclusiv la categoria imobilelor și mobilelor agrosilvice.

Prin art. 4 alin. (2

1

)

lit. a) din Legea nr. 752/2001, introdus prin Legea nr. 133/2008, se specifică

în mod expres că se restituie în totalitate în proprietatea reclamantei, pe

lângă bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic și categoriile de

imobile prevăzute la alin. (8) și "celelalte categorii de bunuri mobile și

imobile" ce i-au aparținut acesteia și care au fost trecute în mod abuziv

în folosința sau administrarea unor ministere și instituții publice prin

Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948 - în art. II al Legii nr.

133/2008 prevăzându-se că prevederile modificatoare se aplică în termen de 90

de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.

Deși chiar prin forma

inițială a Legii nr. 752/2001, astfel cum s-a arătat mai sus, reclamanta era

îndreptățită să solicite bunurile mobile care i-au fost preluate în mod abuziv,

date fiind dispozițiile art. 4 alin. (2), în modificarea legislativă

intervenită în 2008, aceste bunuri au fost menționate în mod expres,

dispunându-se chiar și un termen imperativ de restituire de 90 de zile de la

intrarea în vigoare a modificării.

În aceste condiții,

chiar și în raport de dispozițiile legii modificatoare, prin voința

legiuitorului reclamanta putea formula oricum acțiunea ce face obiectul

dosarului de față.

Față de cele reținute

mai sus, se constată că s-au aplicat dispoziții legale în materia prescripției

dreptului la acțiune care nu își aveau incidența, atrăgându-se nelegalitatea

deciziei de apel, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

de pârâta Agenția domeniilor Statului este nefondat, în considerarea celor ce

succed:

A. Calitatea

procesuală pasivă a recurentei pârâte a fost justificată în raport de

modalitatea de executare a cererii în revendicare solicitată, prin atribuirea

unui teren agricol și cu referire la dispozițiile legale care reglementează

atribuția acestei părți de exercitare a prerogativelor dreptului de proprietate

asupra terenului cu destinația agricolă aparținând domeniului privat al

Statului.

Critica formulată în

recurs, astfel cum a fost susținută, nu are legătură cu modul de soluționare a

excepției de către instanța de apel, acesta constituind obiectul cenzurii de

către instanța de recurs - motiv pentru care nu va fi primit.

B. Excepția

admisibilității capătului de cerere privind modalitatea de restituire sub forma

restituirii unei suprafețe de teren agricol - astfel cum a fost formulată și

susținută inclusiv prin recurs, a fost în mod corect soluționată de instanța de

apel.

După cum s-a reținut,

cererea cu care a fost sesizată prima instanță are ca obiect revendicarea unor

bunuri mobile - aceasta nefiind afectată de excepția inadmisibilității, iar

modalitatea de realizare a acesteia, într-o formă solicitată, urmează a fi

analizată de instanță cu ocazia judecării cauzei.

C. Ultimul punct din

recursul formulat de pârâta-recurentă reprezintă de fapt o achiesare la modul

de soluționare a problemei prescripției de către instanță - nereprezentând o

critică în recurs.

În considerarea celor

reținute mai sus cu privire la recursul declarat de reclamantă și cu aplicarea

art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va modifica în parte

decizia, iar cu aplicarea și a art. 297 C. proc. civ. se va desființa în parte

sentința primei instanțe, dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecare la

același tribunal. Se vor păstra dispozițiile deciziei de apel referitoare la

respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția

Domeniului Statului și inadmisibilității acțiunii, precum și ale sentinței

referitoare la respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului

București, netimbrării acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor - ținându-se cont și de limitele

de judecată fixate în fața instanței de control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr. 630 din 3

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de reclamanta Academia Română, reprezentată de Fundația Patrimoniu a

Academiei Române împotriva aceleiași decizii.

Modifică în parte

decizia, în sensul că:

Desființează, în

parte, Sentința civilă nr. 1915 din 23 decembrie 2008 a Tribunalului București,

secția a V-a civilă.

Trimite cauza spre

rejudecare la același tribunal.

Păstrează

dispozițiile deciziei de apel, referitoare la respingerea excepțiilor lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniilor Statului și

inadmisibilității acțiunii, precum și ale sentinței referitoare la respingerea

excepțiilor necompetenței materiale a Tribunalului București, netimbrării

acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei

și Finanțelor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2010.

Procesat

de GGC - NN