ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4824/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 630 din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A.R. reprezentată de Fundația Patrimoniu a Academiei Române, împotriva Sentinței civile nr. 1915 din 23 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor. S-a schimbat în tot sentința, în sensul că s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Agenției Domeniilor Statului și inadmisibilității acțiunii. S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea ca prescrisă.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 9254 din 3 din 2008, astfel cum a fost precizată la termenul din 23 mai 2008, reclamanta Academia Română, reprezentată de Fundația Patrimoniu a Academiei Române, a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Domeniilor Statului, solicitând restituirea în patrimoniul privat al reclamantei a rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1. lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din data de 2 noiembrie 1948, publicată în M. Of. nr. 260/8.11.1948, în următoarele modalități: pentru cele 1.463.200 bucăți rentă 5% perpetuă 1922 restituirea suprafeței de 20.000 ha teren agricol; pentru celelalte scrisuri, rente și obligațiuni, restituirea în echivalent la valoarea ce se va stabili printr-o expertiză contabilă.

Prin Sentința civilă nr. 1915 din 23 (decembrie 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și excepția netimbrării acțiunii; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniilor Statului și a respins acțiunea fața de această pârâtă, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect restituirea bunurilor solicitate prin acordarea a 20.000 ha teren și a respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta Academia Română reprezentată de Fundația Patrimoniu a Academiei Române în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor ca inadmisibil.

S-a admis excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune pe capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la echivalentul valoric al celorlalte bunuri pretinse și s-a respins acest capăt de cerere ca prescris. Pentru a hotărî în acest fel, instanța a reținut că Legea nr. 752/2001, care constituie temeiul acțiunii, face trimitere la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește competența instanțelor, astfel că a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București. Și excepția netimbrării a fost apreciată ca neîntemeiată, motivat de faptul că dispozițiile Legii nr. 752/2001 reglementează o scutire specială de taxă judiciară de timbru, în considerarea calității reclamantei.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniilor Statului, tribunalul a reținut, pe de o parte, că aceasta nu reprezintă Statul Român într-o acțiune având ca obiect restituirea unor titluri de valoare, preluate și transmise Ministerul Finanțelor, iar, pe de altă parte, faptul că, deși s-a solicitat ca modalitate de reparație atribuirea a 20.000 ha teren agricol, această pârâtă are calitatea de administrator și nu de proprietar, astfel că, reclamanta nu-și poate realiza dreptul pretins în raport cu Agenția Domeniilor Statului. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că excepția este neîntemeiată, față de împrejurarea că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe faptul juridic al preluării titlurilor de valoare enumerate în petit și al trecerii acestora în folosința Ministerului Finanțelor.

Instanța de fond a apreciat ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect restituirea bunurilor prin acordarea a 20.000 ha reținând că, pe calea dreptului comun, nu există posibilitatea restituirii unor valori imobiliare preluate de stat prin restituirea unor terenuri din proprietatea statului. Reclamantei i-au fost preluate bunuri mobiliare, iar împrejurarea că aceste titluri de valoare aveau caracter agrosilvic nu schimbă natura lor juridică de bunuri mobile. În ceea ce privește calea specială deschisă de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 725/2001, tribunalul a constatat că dispozițiile alin. (2 1b ) din lege fac trimitere la dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deci la restituirea de către unitatea administrativ-teritorială, formă de restituire care presupune urmarea procedurii speciale impusă de Legea nr. 10/2001.

Referitor la excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la echivalentul valoric al bunurilor pretinse, tribunalul a avut în vedere că o astfel de cerere are caracter patrimonial, fiind supusă dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea fiind formulată cu depășirea termenului de 3 ani. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a apreciat că instanța a dat o dezlegare greșită pricinii prin admiterea excepțiilor invocate, după cum urmează: Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenția Domeniilor Statului, apelanta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 268/2001, A.D.S.

are ca atribuții exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului, precum și administrarea terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public și privat al statului, ceea ce înseamnă că această instituție poate fi obligată să comunice instanței amplasamentele terenurilor agricole care pot face obiectul executării măsurii reparatorii. Referitor la prescripția extinctivă, art. 22 din Decretul nr. 167/1958 prevede că Decretul nu se aplică dreptului la acțiune privitor la dreptul de proprietate, iar cum petitul principal al acțiunii este revendicarea bunurilor enumerate în art. 1 lit. A) pct. IV din Decizia nr. 1486/1948, acțiunea în revendicare fiind imprescriptibilă, excepția a fost în mod greșit admisă, în acest sens, fiind și Decizia nr. 272/2004 pronunțată de Curtea Constituțională.

Privitor la admisibilitatea cererii, apelanta a subliniat că solicitarea celor 20.000 ha teren nu reprezintă o cerere distinctă de sine stătătoare de reconstituire a dreptului de proprietate al Academiei Române, conform prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, ci o modalitate de despăgubire prevăzută de Legea de organizare și funcționare a Academiei Române. Intimata Agenția Domeniilor Statului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate. Analizând sentința apelată în raport de criticile și de apărările formulate de părți, Curtea a constatat că apelul este fondat.

Referitor la admisibilitatea acțiunii având ca obiect restituirea bunurilor mobile solicitate, prin atribuirea a 20000 ha teren agricol, se impune precizarea că din punct de vedere procedural, prima instanță a nesocotit cererea cu care a fost învestită în ceea ce privește obiectul acesteia, aducând atingere în acest fel principiului disponibilității părților în procesul civil, căci potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.

"în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Reclamanta a arătat în motivarea acțiunii că atribuirea de teren ar reprezenta modalitatea de executare a hotărârii de admitere a cererii de restituire a scrisurilor, rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1486 din 2 noiembrie 1948, neconstituind prin urmare, o cerere distinctă, de sine stătătoare, care să poată fi soluționată diferit de cererea cu care a fost învestită în mod procedural instanța.

Este adevărat că în ceea ce privește situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, însă, în cauză, instanța nu a pus în discuție niciunul dintre aceste aspecte, ci a soluționat o cerere cu care nu fusese în mod legal învestită, fără a respecta principiul disponibilității și nici pe cel al contradictorialității părților în procesul civil.

De aceea, Curtea a înlăturat această excepție, căci singura cerere cu care a fost învestită instanța în mod legal este prevăzută de lege, respectiv de art. 4 din Legea nr. 752/2001, și constă în restituirea în patrimoniul privat al reclamantei a scrisurilor, rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1486 din 2 noiembrie 1948, Calitatea procesuală pasivă a Agenției Domeniilor Statului este strâns legată de aspectul tranșat anterior, astfel că se impune analizarea acesteia înaintea celorlalte critici formulate. Deși restituirea titlurilor de valoare prin atribuirea unui teren agricol nu a constituit o cerere distinctă ci o modalitate de executare, în situația în care aceasta ar fi fost admisă, obligată nu ar fi putut fi decât Agenția Domeniilor Statului.

Aceasta întrucât potrivit dispozițiilor legale, art. 4 din Legea nr. 268 din 28 mai 2001, privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului:" (1) Se înființează Agenția Domeniilor Statului, instituție de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial, finanțată din surse extrabugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, având ca atribuții: a) exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului." Reținându-se că această instituție exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului, Curtea a respins și această excepție.

Referitor la fondul pretențiilor, toate titlurile de valoare solicitate de reclamantă erau destinate să-i aducă acesteia venituri bănești la diferite intervale de timp. Prima instanță a hotărât în mod corect că ne aflăm pe tărâmul drepturilor de creanță, care sunt supuse termenului general de prescripție prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care Legea specială nr. 752/2001 nu conține dispoziții derogatorii. Că nu conține dispoziții derogatorii și că începutul termenului de prescripție nu poate fi legat de modificarea adusă prin Legea nr. 133/2008, este demonstrat pe de o parte de însuși conținutul art. 4 din Legea nr. 752/2001, iar, pe de altă parte, de faptul că legea modificatoare conține dispoziții referitoare exclusiv la categoria terenurilor și mobilelor agrosilvice.

Legiuitorul a înțeles să facă trimitere fie la dispozițiile Legii nr. 10/2001, fie la cele ale Legii nr. 1/2000 (Legea nr. 18/1991) ce cuprind mențiuni exprese în ce privește termenele de formulare a cererilor de restituire, încă cu privire la categoria titlurilor de valoare-obiect al cererii, acesta nu a făcut niciun fel de precizări, ceea ce înseamnă că se va aplicat dreptul comun în materie.

Referitor la calculul termenului de prescripție instanța de fond s-a raportat în mod greșit la evenimentele istorice din Decembrie 1989, greșeală care nu schimbă însă soluția în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, întrucât a fost adoptată Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, care reglementează în art. 4 posibilitatea revendicării bunurilor mobile și imobile cu caracter agrosilvic, a categoriilor de imobile prevăzute la alin. (17), precum și a celorlalte categorii de bunuri mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința sau administrarea unor ministere și instituții publice prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din 1948, publicată în M. Of.

nr. 260/8.11.1948 termenul de prescripție fiind calculat începând de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 28 decembrie 2001. Și față de această dată acțiunea este prescrisă în condițiile în care acțiunea a fost introdusă la data de 4 martie 2008. Împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs reclamanta A.R. și pârâta Agenția Domeniului Statului. 1. Apelanta-reclamantă A.R.

critică cele două argumente reținute în motivarea admiterii excepției prescripției, după cum urmează: A. Cât privește natura juridică a obiectului acțiunii în revendicare, instanța de apel (ca și instanța de fond, de altfel) face o gravă eroare, considerând că litigiul se află pe tărâmul drepturilor de creanță, pentru că "toate titlurile de valoare solicitate de reclamantă erau destinate să-i aducă acesteia venituri bănești la diferite intervale de timp". Petitul acțiunii este "restituirea în patrimoniul privat al Academiei Române a scrisurilor, rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1. lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din data de 2 noiembrie 1948, publicată în M. Of.

nr. 260/8.11.1948". Dacă ar fi solicitat, accesoriu acestui petit, și obligarea intimaților-pârâți la plata sumelor de bani la care ar fi fost îndreptățiți în toată perioada în care Academia Română a fost abuziv lipsită de respectivele venituri bănești, atunci ar fi înțeles și acceptat o soluție de respingere a pretențiilor, ca prescrise. Reclamanta a solicitat restituirea bunurilor, respectiv scrisuri, rente și obligațiuni, iar calificarea unor bunuri ca fiind de fapt drepturi de creanță este o greșeală care se poate înlătura prin admiterea recursului. Scrisurile, rentele și obligațiunile au fost calificate ca bunuri și la epoca la care au fost preluate abuziv de la Academia Română, inclusiv prin legea specială care îi îndreptățește la restituire.

B. Referitor la data de la care ar trebui calculat termenul de prescripție.

Chiar și mergând pe teza - esențial criticabilă - a instanței de apel, că în speță ar trebui calculat un termen de prescripție (deși în materia dreptului de proprietate asupra bunurilor, acțiunea în revendicare este imprescriptibilă), analiza atentă și riguroasă a succesiunii în timp a diferitelor texte de acte normative incidente în speță demontează motivarea reținută în decizia recurată, după cum urmează: Academia Română, prin Fundația Patrimoniu a Academiei Române, a învestit instanța de judecată cu soluționarea acțiunii în revendicare la data de 23 mai 2008. La acea dată, Legea nr. 752/2001, privind organizarea și funcționarea Academiei Române, avea la art. 4 alin. (2) (incident și relevant în speță, de altfel și invocat de Curtea de Apel București în motivarea deciziei recurate), fusese modificată și completată de următoarele acte normative: Legea nr. 396/2004, Legea nr. 564/2004, Legea nr. 194/2006, Legea nr. 80/2007 și Legea nr. 251/2007, având următoarea formulare: "(2) Se restituie, în condițiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu." Pe lângă faptul că nu existau dispoziții legale necesare și suficiente care să reglementeze în vreun fel modul în care s-ar fi putut realiza restituirea unor scrisuri, rente și obligațiuni, nici nu există vreo enumerare expresă a bunurilor,

fie ele mobile sau imobile, care făceau obiectul respectivei prevederi legale. În timpul soluționării cauzei în fața instanței de fond, respectiv la data de 4 iulie 2008, legiuitorul român a adoptat o lege organică, respectiv Legea nr. 133/2008, publicată în M. Of. nr. 515/09.07.2008 și intrată în vigoare la data de 12 iulie 2008, pentru modificarea și completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române. În condițiile în care abia în data de 12 iulie 2008 a intrat în vigoare un text de lege organică care prevede expres că "bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic, categoriile de imobile prevăzute la alin. (8), precum și celelalte categorii de bunuri mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința sau administrarea unor ministere și instituții publice prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948, publicată în M. Of.

nr. 260/8.11.1948, și care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1 - 4, paginile 8.983 - 8.989, precum și în alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în folosința unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (8), respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și în perioada 1 ianuarie 1990 - 14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române", nu se justifică modul în care instanța de apel începe să calculeze curgerea termenului de prescripție din anul 2001. Cel mult s-ar putea aprecia că un nou termen de prescripție a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 133/2008, fapt care ar conduce la respingerea excepției prescripției.

Mai mult, este și o problema de terminologie și de atentă analiză a întregului act normativ; dacă în 12 iulie 2008 legiuitorul a dispus să fie retrocedate Academiei Române toate bunurile mobile prevăzute în Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948, stabilind totodată și un termen de aducere la "îndeplinire a acestor dispoziții legale", înseamnă că o eventuală prescripție extinctivă nu ar începe să curgă decât după împlinirea termenului de aduce la îndeplinire a dispozițiilor legale, stabilit în art. II.

din Legea nr. 133/2008: "Art. II - Prevederile art. 4 alin. (2 1 ) și (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege se aplică în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.", deci după data de 12 octombrie 2008, ceea ce face ca atât sentința pronunțată de prima instanță, cât și decizia pronunțată în apel să fie nelegale și netemeinice. C. Referitor la reala natură juridică a bunurilor revendicate de Academia Română, și la dispozițiile legale aplicabile în materia prescripției extinctive. Art. 22 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă prevede expres ca dispozițiilor decretului nu se aplică dreptul la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie.

Petitul principal al acțiunii este revendicarea bunurilor enumerate în art. 1 lit. A), pct. IV. (Scrisuri, rente și obligațiuni) din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din data de 2 noiembrie 1948, bunuri care au aparținut fostei Academii Române. Acțiunea în revendicare este o acțiune petitorie, reală și imprescriptibilă. Ea este petitorie deoarece tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate a reclamantului și reală deoarece ea apară însuși dreptul real de proprietate. Acțiunea în revendicare este imprescriptibilă, deoarece dreptul de proprietate pe care se întemeiază este și el imprescriptibil sub aspect extinctiv, nepierzându-se prin neuz. 2. Recursul declarat de pârâta Agenția Domeniul Statului.

A. În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.D.S. Prin cererea de chemare în judecată se solicită restituirea în patrimoniul privat al reclamantei apelante Academia Română a scrisurilor, rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din 02 noiembrie 1948. Așa cum reiese din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din 02 noiembrie 1948 scrisurile, rentele și obligațiunile prevăzute de art. 1 pct. IV au fost trecute în folosința Ministerului Finanțelor și nu în folosința sa sau a unei instituții sau minister al cărui continuator să fie A.D.S. Având în vedere cele de mai sus, nu poate fi obligată la restituirea scrisurilor, rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din 02 noiembrie 1948 întrucât acestea nu au fost preluate de către pârâta-recurentă.

B. În mod nelegal instanța a respins excepția admisibilității capătului de cerere privind modalitatea de restituire a suprafeței de 20.000 ha teren agricol echivalentul a 1.463.200 bucăți rentă 5% perpetuă 1922. Având în vedere cererea de chemare în judecată prin care reclamanta solicită restituirea suprafeței de 20.000 ha teren agricol în conformitate cu dispozițiile Constituției României (art. 44 și 136), Legea Academiei Române (Legea nr. 752/2001), art. 22 din Decretul nr. 167/1958, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, art. 221 din Legea nr. 1/2000 și Codului civil (art. 471, art. 489 și art. 995), trebuie subliniat că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 "bunurile preluate fără titlu valabil (...) pot fi revendicate (...) dacă nu fac obiectul unor legi speciale", iar în cauza de față terenul respectiv face parte din categoria terenurilor agricole al căror regim juridic a fost reglementat prin lege specială, respectiv Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată și Legea nr. 1/2000, republicată.

Cererea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile indicate apare ca inadmisibilă și în raport de dispozițiile art. 8 coroborate cu art. 39 din Legea nr. 18/1991, republicată și art. 23 alin. (2) coroborate cu art. 3 alin. (2) - (4) din Legea nr. 1/2000, republicată. În baza legilor de fond funciar, Comisia Locală împreună cu Comisia Județeană analizează și validează dreptul de proprietate pentru persoanele îndreptățite, iar A.D.S. predă terenul conform procedurii administrative, reglementate de H.G. nr. 626/2001. C. În mod legal instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în considerarea următoarelor argumente: a. Cererea reclamanților.

Prin cererea formulată, reclamanta Academia Română a solicitat restituirea în patrimoniul său privat a scrisorilor, rentelor și obligațiunilor prevăzute de art. 1 lit. A) pct. IV din Deciziunea Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din 2 noiembrie 1948, în următoarele condiții: pentru cele 1.463.200 bucăți rentă 5% perpetuă 1922 restituirea suprafeței de 20.000 ha teren agricol, iar pentru celelalte scrisuri, rente și obligațiuni restituirea în echivalent, la o valoare ce urmează a se stabili printr-o expertiză contabilă. b. Dispozițiile legale speciale aplicabile.

Potrivit Legii nr. 752/2001, - art. 4 alin. (2), se restituie, în condițiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu; - alin. (2 1 ) - bunurile mobile și mobile cu caracter agrosilvic care au aparținut Academiei Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința unor ministere și instituții publice, în temeiul mai multor acte normative printre care și Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486 din 1948, se retrocedează în totalitate Academiei Române (alineat introdus prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 564/2004); - alin. (2 2 ) - patrimoniul agrosilvic, prevăzut la alin. (2 1 ) este dobândit de Academia Română, la cerere, în mod gratuit, conform legii.

(introduse prin articolul unic al Legii nr. 251/2007). - alin. (8) - restituirea altor imobile ce au aparținut Academiei Române se face în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (alineat introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 564/2004). Aceste dispoziții au fost modificate prin Legea nr. 133/2008, în sensul că termenul prevăzut la art. 22 din Legea nr. 10/2001 începe să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 564/2004 și nu poate depăși, după caz, 8 luni calendaristice.

Prin Legea nr. 133/2008 s-au introdus alin. (2 1a ) și (2 1b ) în Legea nr. 752/2001, acestea prevăzând că: (2 1a ) Bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic, categoriile de imobile prevăzute la alin. (8), precum și celelalte categorii de bunuri mobile și imobile care au aparținut Academiei Române și care au fost trecute în mod abuziv în folosința sau administrarea unor ministere și instituții publice prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948, publicată în M. Of.

nr. 260 din 8 noiembrie 1948, și care sunt cuprinse în documentul respectiv, în art. 1 - 4, paginile 8.983 - 8.989, precum și în alte documente oficiale doveditoare sau care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea, în administrarea ori în folosința unor persoane juridice, prin acte normative sau administrative, emise în perioada precizată la alin. (8), respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și în perioada 1 ianuarie 1990 - 14 decembrie 2004, se retrocedează în totalitate în proprietatea privată a Academiei Române, cu aplicarea prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2 1b ) Pentru bunurile mobile și imobile prevăzute la alin. (2) și (2 1a ), care în mod obiectiv nu mai pot fi retrocedate în natură, în vederea respectării clauzelor donatorilor și în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la cererea și cu acordul Academiei Române, se aplică de către autoritățile competente, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsuri reparatorii prin echivalent, în compensare cu alte bunuri similare sau, prin conversie cu bunuri mobile ori imobile din alte categorii, necesare activităților Academiei Române. Prin aceeași Lege nr. 133/2008 s-a prevăzut că dispozițiile art. 4 alin. (2 1 ) și (4) din Legea nr. 752/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin această lege se aplică în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.

c. Judecata în recurs. Față de obiectul cererii de chemare, astfel cum a fost fixat de către reclamanți, instanțele erau obligate să se pronunțe în aceste limite, cu aplicarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de restituirea "scrisorilor, rentelor și obligațiunilor" și nu de beneficiile pe care reclamanta le putea obține de pe urma acestora, ceea ce însemnă că s-au solicitat a fi restituite bunuri mobile, concretizare a dreptului de proprietate (ca drept real) și nu veniturile bănești ale acestora, ca o concretizare a unui drept de creanță. Fiind vorba în cauză de solicitarea de restituire a unor bunuri mobile, erau aplicabile dispozițiile speciale care o îndreptățeau pe reclamantă să formuleze prezenta cerere.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 752/2001 în forma în vigoare la data sesizării instanței, se restituie, în condițiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu. În alin. (2 1 ) și (2 2 ) ale art. 4 din lege se face referire la patrimoniul agrosilvic, care cuprinde, față de conținutul textului, bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic, în vreme ce alin. (8) al art. 4 face referire la termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, dar numai cu privire la "alte categorii de imobile"; astfel, puteau intra în discuție, în privința bunurilor mobile, în lipsa unei dispoziții speciale în lege, normele dreptului comun în materie, ceea ce înseamnă, din situația în speță, că acțiunea era imprescriptibilă.

Contrar celor reținute de instanța de apel, Legea nr. 133/2008 de modificare a Legii nr. 752/2001, cuprinde și alte dispoziții în ceea ce privește conținutul art. 4 din lege și nu referă exclusiv la categoria imobilelor și mobilelor agrosilvice. Prin art. 4 alin. (2 1 ) lit. a) din Legea nr. 752/2001, introdus prin Legea nr. 133/2008, se specifică în mod expres că se restituie în totalitate în proprietatea reclamantei, pe lângă bunurile mobile și imobile cu caracter agrosilvic și categoriile de imobile prevăzute la alin. (8) și "celelalte categorii de bunuri mobile și imobile" ce i-au aparținut acesteia și care au fost trecute în mod abuziv în folosința sau administrarea unor ministere și instituții publice prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1.486/1948 - în art. II al Legii nr. 133/2008 prevăzându-se că prevederile modificatoare se aplică în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.

Deși chiar prin forma inițială a Legii nr. 752/2001, astfel cum s-a arătat mai sus, reclamanta era îndreptățită să solicite bunurile mobile care i-au fost preluate în mod abuziv, date fiind dispozițiile art. 4 alin. (2), în modificarea legislativă intervenită în 2008, aceste bunuri au fost menționate în mod expres, dispunându-se chiar și un termen imperativ de restituire de 90 de zile de la intrarea în vigoare a modificării. În aceste condiții, chiar și în raport de dispozițiile legii modificatoare, prin voința legiuitorului reclamanta putea formula oricum acțiunea ce face obiectul dosarului de față. Față de cele reținute mai sus, se constată că s-au aplicat dispoziții legale în materia prescripției dreptului la acțiune care nu își aveau incidența, atrăgându-se nelegalitatea deciziei de apel, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. 2. Recursul declarat de pârâta Agenția domeniilor Statului este nefondat, în considerarea celor ce succed: A. Calitatea procesuală pasivă a recurentei pârâte a fost justificată în raport de modalitatea de executare a cererii în revendicare solicitată, prin atribuirea unui teren agricol și cu referire la dispozițiile legale care reglementează atribuția acestei părți de exercitare a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenului cu destinația agricolă aparținând domeniului privat al Statului. Critica formulată în recurs, astfel cum a fost susținută, nu are legătură cu modul de soluționare a excepției de către instanța de apel, acesta constituind obiectul cenzurii de către instanța de recurs - motiv pentru care nu va fi primit.

B. Excepția admisibilității capătului de cerere privind modalitatea de restituire sub forma restituirii unei suprafețe de teren agricol - astfel cum a fost formulată și susținută inclusiv prin recurs, a fost în mod corect soluționată de instanța de apel. După cum s-a reținut, cererea cu care a fost sesizată prima instanță are ca obiect revendicarea unor bunuri mobile - aceasta nefiind afectată de excepția inadmisibilității, iar modalitatea de realizare a acesteia, într-o formă solicitată, urmează a fi analizată de instanță cu ocazia judecării cauzei. C. Ultimul punct din recursul formulat de pârâta-recurentă reprezintă de fapt o achiesare la modul de soluționare a problemei prescripției de către instanță - nereprezentând o critică în recurs.

În considerarea celor reținute mai sus cu privire la recursul declarat de reclamantă și cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va modifica în parte decizia, iar cu aplicarea și a art. 297 C. proc. civ. se va desființa în parte sentința primei instanțe, dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecare la același tribunal. Se vor păstra dispozițiile deciziei de apel referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniului Statului și inadmisibilității acțiunii, precum și ale sentinței referitoare la respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului București, netimbrării acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor - ținându-se cont și de limitele de judecată fixate în fața instanței de control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr. 630 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Admite recursul declarat de reclamanta Academia Română, reprezentată de Fundația Patrimoniu a Academiei Române împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia, în sensul că: Desființează, în parte, Sentința civilă nr. 1915 din 23 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Păstrează dispozițiile deciziei de apel, referitoare la respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniilor Statului și inadmisibilității acțiunii, precum și ale sentinței referitoare la respingerea excepțiilor necompetenței materiale a Tribunalului București, netimbrării acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN