ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1003/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21

mai 2008 reclamanta SC R.G. SA Borsec cheamă în judecată pe

pârâții N.F.B., SC A.B.R. SA București și SC A.B.R. SA, sucursala

Unirii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța

să constate nulitatea absolută a contractelor de garanție

reală mobiliară din 2008, încheiate de pârâți și înscrise

în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare din 2008, asupra

celor 35.909 acțiuni nominative deținute de pârâtul N.F.B. la SC R.G.

SA (fostă SC R.H. SA), până la concurența sumei de 123.116,34

euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

13842 din 15 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a VI a

comercială respinge ca nefondată excepția lipsei de interes a

reclamantei, invocată de pârâtă, respinge cererea principală

formulată de reclamantă ca nefondată și respinge ca

nefondate și cererile de intervenție principală formulate de

intervenienții P.N. și C.O., reținând că dreptul de

preemțiune al acționarilor reclamantei, înscris în actul constitutiv

al acesteia, reprezintă o restricție în transmiterea acțiunilor

către terți, dar că simpla publicare a actului constitutiv nu

reprezintă dovada că pârâta a cunoscut existența

menționatei restricții statutare, iar gajul, ca mijloc de garantare a

obligației civile a acționarului pârât N.F.B., face ca acțiunile

sale să fi fost afectate despăgubirilor pe care pârâta le are de

încasat de la pârâtul menționat, răspunderea acestuia pentru

nerespectarea cu rea credință a actului constitutiv al reclamantei

neputând lovi de nulitate contractele de garanție legal înscrise la

A.E.G.R.M.

Apelul declarat de reclamantă

și de intervenienți împotriva sentinței primei instanțe

este respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 174 din 9 aprilie 2009

a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, care

reține, în acest sens, că dreptul de preemțiune în cazul

vânzării acțiunilor, prevăzut de actul constitutiv al

reclamantei apelante, nu are legătură cu constituirea de

garanții reale mobiliare asupra respectivelor acțiuni, acesta fiind o

condiționare a vânzării sau cesionării și nu o

interdicție pentru constituirea de garanții reale mobiliare asupra

acțiunilor, restricția neputând fi extinsă la situații

neavute în vedere expres de părțile actului constitutiv,

dispozițiile art. 10 și art. 11 din actul constitutiv neinterzicând,

de altfel, constituirea de către acționari a garanțiilor reale

mobiliare asupra acțiunilor lor, o eventuală executare silită

neaducând – prin ea însăși – atingere dreptului de preemțiune al

celorlalți acționari, iar art. 12 din același act interzicând

doar gajarea acțiunilor de către societatea emitentă

fără acordul A.G.E.A. Mai reține instanța de apel că

intimata-pârâtă, care nu este parte în actul constitutiv al

reclamantei-apelante și care, deci, nu-i creează obligații

acesteia, nu era ținută să-l cunoască, iar publicarea

respectivului act nu face dovada că pârâta avea cunoștință

de conținutul său, precum și că reaua credință a

acționarului intimat pârât nu lovește de nulitate contractele de

garanție, cum nici încheierea unei cesiuni a acțiunilor cu

încălcarea dreptului de preemțiune nu dă dreptul

părții lezate de a intenta acțiune în nulitatea cesiunii decât

dacă se dovedește complicitatea la fraudă a terțului

achizitor. Reține, de asemenea, instanța de apel că

înregistrarea garanției la A.E.G.R.M. nu este condiționată de

prealabila înregistrare a gajului în registrul acționarilor

societății emitente, care are doar rolul de a asigura opozabilitatea

și valabilitatea garanției, precum și că o cesiune a

drepturilor de creanță derivând din calitatea de acționar nu

reprezintă un gaj asupra acțiunilor, neafectând dreptul de

proprietate al intimatului pârât asupra acestora și, deci, nefiind

susceptibilă de a fi calificată ca o încălcare a dreptului de

preemțiune al acționarilor.

Împotriva deciziei de mai sus

reclamanta și intervenienții în interes propriu declară recurs

solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul

admiterii apelului lor, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul

admiterii acțiunii și a cererilor de intervenție principală

și constatarea nulității absolute a contractelor de

garanție mobiliară din litigiu, încheiate de pârâți, cu

cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului lor

recurenții, reluând aserțiunile din apel, critică instanța

de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 10 și art. 11

din Actul constitutiv al recurentei reclamante, încălcate prin încheierea

de către intimații pârâți, între ei, a contractelor de

garanție reală mobiliară care pot avea ca efect vânzarea sau

cesionarea acțiunilor gajate în ipoteza executării garanției

respective de către intimata garantată, contracte care, de altfel,

indisponibilizează acțiunile gajate, instanța făcând

și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 8 pct. 1 din

Legea nr. 31/1990, ca și a dispozițiilor art. 991 alin. (2) și (3)

din Lege, fiind ignorat, în stabilirea relei credințe a intimatului pârât,

faptul că prin Ordonanța Parchetului din 20 martie 2008 s-a instituit

un sechestru asigurător asupra acțiunilor acestuia care produsese

reclamantei recurente un prejudiciu.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata pârâtă SC A.B.R. SA solicită respingerea recursului ca

nefondat

Examinând recursul recurenților

prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta

nu este fondat, decizia recurată fiind pronunțată cu corecta

aplicare a dispozițiilor de lege invocate de recurenți, ca și a

prevederilor actului constitutiv al reclamantei recurente.

Se constată, în acest sens,

că nu este fondată critica recurenților vizând greșita

aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 8 pct. 1

din Legea nr. 31/1990 care nu sunt incidente în cauză întrucât se

referă la ipoteza în care în societatea emitentă sunt mai multe

categorii de acțiuni, ceea ce nu rezultă cu privire la societatea

recurentă.

Nu sunt fondate – și

urmează a fi respinse –, nici criticile referitoare la greșita

aplicare a prevederilor art. 991 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990,

care, așa cum judicios a stabilit și instanța de apel, nu

condiționează înregistrarea garanției reale mobiliare asupra

acțiunilor – permisă oricărui acționar potrivit art. 991 alin.

(1) din Lege – la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare de

prealabila înregistrare în registrul acționarilor, aceasta din urmă

fiind de natură doar să ofere creditorului garantat un plus de

protecție, fără ca ea să condiționeze în vreun mod

valabilitatea constituirii respectivei garanții și nici

opozabilitatea acesteia față de terți, realizată prin

înregistrarea în A.E.G.R.M.

Se reține, deasemenea, că

în mod corect a stabilit instanța de apel că în speță nu

sunt incidente prevederile art. 12 din Actul constitutiv al recurentei

reclamante, care condiționează aprobarea A.G.E.A., la propunerea – în

acest sens – a Consiliului de Administrație, numai gajarea acțiunilor

de către societate și nu gajarea lor de către acționarul

proprietar, criticile formulate de recurenți în acest sens nefiind fondate.

Tot astfel, se constată că

și prevederile art. 10 și art. 11 din actul constitutiv au fost

corect interpretate de instanța de apel care a reținut judicios

că prin cele două contracte de garanții reale mobiliare dintre

intimații-pârâți nu s-au încălcat drepturile celorlalți

acționari și nici ale societății emitente. Mai mult, chiar

în art. 10.5 din Actul constitutiv se menționează că un creditor

al unui acționar poate formula pretenții asupra părții din

beneficiul societății ce i se va repartiza sub formă de

dividende de către A.G.A., sau asupra cotei părți cuvenite

acestuia la lichidarea societății, astfel că în mod judicios

instanța de apel a apreciat că nu este afectat dreptul de

preemțiune al acționarilor prin contractul de garanție din 2008

având ca obiect cesiunea drepturilor de creanță – încasare derivând

din calitatea de acționar a pârâtului-intimat, prezente și viitoare,

inclusiv dreptul la dividende, criticile formulate în acest sens de către

recurenți urmând a fi respinse.

În sfârșit, se constată

că în mod judicios a stabilit instanța că nu este afectat

dreptul de preemțiune al acționarilor nici prin încheierea

contractului din 2008 prin care acționarul pârât intimat a constituit o

garanție reală mobiliară în favoarea pârâtei intimate asupra

acțiunilor sale nominative dematerializate, pe de o parte – pentru că

o astfel de garanție se poate constitui în lumina dispozițiilor art. 991

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar pe de altă parte –, pentru că

gajarea acțiunilor nu reprezintă un transfer al respectivelor

acțiuni, nefiind nici o vânzare cumpărare sub condiție

suspensivă a acțiunilor în cauză, nici un antecontract de

vânzare-cumpărare a lor și nicio cesiune a acestora, spre a se putea

invoca încălcarea dreptului de preemțiune al acționarilor reglementat

de art. 11 din Actul constitutiv al societății emitente,

recurenții nefăcând dovada că scopul contractului în litigiu ar

fi constat în fraudarea acționarilor prin încălcarea

menționatului drept de preemțiune și nici că pârâta

intimată a cunoscut conținutul Actului constitutiv al recurentei,

intimata neavând nici obligația să se informeze asupra acestuia,

dispozițiile sale putând fi invocate numai în raporturile cu intimatul

pârât – acționar al recurentei, dar a cărui rea credință nu

este de natură să atragă nulitatea contractului de garanție

menționat, nefiind relevant pentru cauză nici sechestrul

asigurător instituit asupra acțiunilor pârâtului intimat prin

Ordonanța procurorului de pe lângă Judecătoria sector 6

București din 20 martie 2008, întrucât acesta a fost instituit ulterior

datei de 19 februarie 2008, data încheierii contractului din 2008 dintre

pârâții intimați privind gajarea acelorași acțiuni.

Astfel fiind, decizia recurată

constatându-se a fi legală și temeinică și

pronunțată cu corecta aplicare a legii și a prevederilor Actului

constitutiv al recurentei reclamante, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. recursul recurenților împotriva menționatei decizii

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.G. SA Borsec și intervenienții C.O.și P.N.

împotriva deciziei comerciale nr. 174 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VI a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 martie 2010.