ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5506/2009

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Istoricul cauzei

atacată

Prin Decizia nr. 2358 din 5

mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâta A.P.I.A. împotriva

sentinței nr. 364 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, și a fost modificată sentința atacată în

sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamantul D.R.S.G.,

prin care solicita anularea Deciziei nr. 900 din 5 mai 2008 emisă de pârâtă și

radierea sancțiunii disciplinare din cazierul administrativ.

Pentru

a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, că, prin acțiunea

formulată, reclamantul a contestat actul administrativ atacat, exclusiv sub

aspectul formal al acestuia, criticile fiind analizate de către instanța de fond

și apreciate ca neîntemeiate.

Așa

fiind, arată instanța de recurs, prima instanță a încălcat principiul

disponibilității, analizând pe fond actul administrativ contestat și admițând,

astfel, acțiunea, pentru motive pe care reclamantul nu le-a invocat și care nu

au fost puse în discuția părților.

2.

Contestația în anulare

Împotriva

acestei decizii, considerând-o nelegală, a formulat contestație în anulare D.R.S.G.,

susținând că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale.

Contestatorul afirmă că

dezlegarea dată de instanța de recurs ignoră faptul că prin acțiunea

introductivă solicitase analizarea cauzei sub toate aspectele. În plus

„principiul rolului activ al instanței de fond” a impus judecătorului

examinarea completă a pricinii, cu respectarea art. 21 alin. (1) din

Constituție și art. 6 din C.E.D.O.

Într-un motiv distinct,

contestatorul arată de decizia instanței de recurs suferă de toate viciile

regăsite în doctrină: este inexactă, nu se referă la aspectele de fond și este insuficient

motivată așa încât pare arbitrară.

În drept, contestatorul a

indicat, cu titlu general, dispozițiile art. 317 – art. 321 C. proc. civ.

A.P.I.A.

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 5 noiembrie 2009, intimata a solicitat respingerea

contestației în anulare, ca nefondată.

Intimata a combătut susținerile

contestatorului, invocând faptul că, atât prin plângerea prealabilă înregistrată

sub nr. 19658 din 9 iunie 2008, cât și prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel Craiova, actul administrativ atacat – Decizia nr. 900 din 5 mai 2008 emisă de

Directorul general al A.P.I.A., a fost combătută doar pentru motive

procedurale. Ca atare, în mod corect instanța de recurs a admis recursul

autorității publice, modificând sentința în sensul respingerii acțiunii.

cauză

La dosarul de față s-a

atașat Dosarul nr. 1342/54/2008 în care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Decizia nr. 2358 din 5 mai

2009, atacată cu contestație în anulare.

Părțile nu au solicitat administrarea

altor înscrisuri.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației în anulare

1.

Analiza

motivelor invocate

În concepția C. proc. civ., contestația

în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, care poate fi

exercitată împotriva hotărârilor irevocabile numai pentru motive limitativ

indicate la art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Deși contestatorul a invocat

și dispozițiile art. 317 C. proc. civ., în realitate, din motivarea

contestației sale, prezentate la pct. I.2, rezultă că acest text de lege nu

este incident, neformulându-se critici referitoare la procedura de citare ori competență.

Singurul motiv legal,

invocat de contestator și care poate fi examinat pe fondul său de către Înalta

Curte vizează „greșeala materială”.

Într-adevăr, potrivit art. 318

alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială:

„Hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale…”.

Definind greșeala materială,

doctrina a stabilit că aceasta se referă la erori cu caracter procedural, în

legătură cu aspectele formale ale judecății, săvârșite de instanță ca urmare a

omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Examinând dosarul în care

s-a pronunțat decizia atacată cu contestație în anulare, Înalta Curte constată

că recursul formulat de pârâta A.P.I.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

6 și 7 C. proc. civ., a vizat depășirea limitelor principiului disponibilității

și a principiului rolului activ al judecătorului, în sensul că prima instanță a

examinat pricina pe fond, deși actul administrativ era atacat doar pentru

motive de procedură.

Această problemă de drept

care a constituit esența recursului declarat a fost dezlegată de instanță în

sensul arătat la pct. I.1. din prezenta decizie.

A face din nou aprecieri

asupra acelorași aspecte înseamnă, de fapt, a rejudeca recursul, ceea ce nu

este permis.

De altfel, nu există niciun

temei pentru a considera că instanța de recurs, prin soluția adoptată, ar fi

săvârșit o eroare, câtă vreme, după cum bine afirmă intimata în întâmpinare (pct.

I.3) atât în etapa administrativă cât și în cea judiciară, contestatorul a

formulat motive de nelegalitate strict procedurale: nelegala constituire a

comisiei de disciplină și depășirea termenelor prevăzute de H.G. nr. 1344/2007.

Rolul activ al judecătorului,

consacrat de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu poate fi extins

în sensul dorit de contestator, fiindcă judecătorul nu poate modifica temeiul

ori cauza cererii de chemare în judecată, în privința cărora, potrivit art. 112

pct. 4 C. proc. civ., numai reclamantul dispune.

În fine, toate celelalte

critici formulate de contestator, referitoare la pretinsele „vicii” ale

hotărârii instanței de recurs nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele

contestației în anulare, reglementate de dispozițiile art. 317 – art. 318 C.

proc. civ.

Contestatorul a avut acces

la justiție, potrivit art. 21 din Constituție și a beneficiat de un proces

echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O., fiind singurul responsabil pentru

modul în care a ales să-și apere drepturile în fața primei instanțe, ca și

pentru faptul că, în recurs, nu a formulat nicio apărare deși a fost legal

citat.

2.

Temeiul

legal al soluției pronunțate

Pentru toate motivele expuse

la pct. II.1., în temeiul art. 319 și 320 C. proc. civ., se va respinge

contestația în anulare de față ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de D.R.S.G. împotriva Deciziei nr. 2358 din 5 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2009.