ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și înregistrată la data de 14 iulie,

persoana vătămată C.D. a solicitat efectuarea urmăririi penale față de A.I., T.M.

și V.D., judecători la Curtea de Apel Galați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 247 și art. 215 C. pen.

Judecătorii sus-numiți – arată persoana

vătămată –au format completul de judecată în dosarul nr. 1529/44/2007 al Curții

de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, și care, prin decizia

nr. 294 din 5 mai 2008 i-a respins cererea de revizuire a deciziei nr. 372 din

26 octombrie 2007 a aceleiași instanțe.

Prin rezoluția nr. 906/P/2008 din 11

septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători sus-numiți,

constatând, conform art. 10 lit. a) C. proc. pen., inexistența faptelor.

În motivarea soluției s-a arătat că

reclamanta C.D. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ mai

multe instituții și autorități locale ale statului (Arhiva Națională a

Judecătoriei Brăila, primării comunale și Prefectura județului Brăila),

solicitând obligarea acestora să îi comunice modul de soluționare a cererilor

sale, toate vizând nereconstituirea dreptului de proprietate pentru 10 ha teren

agricol.

Prin sentința civilă nr. 57 din 15 mai

2007, Tribunalul Brăila a respins acțiunea ca nefondată, hotărârea devenind

irevocabilă prin respingerea recursului reclamantei, prin decizia civilă nr. 372

din 26 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 45/113/2006 al Curții de Apel

Galați.

Cererea de revizuire a acestei hotărâri

formulată de revizuienta C.D. a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 294

din 5 mai 2008 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 1529/44/2007

în completul format din judecătorii A.I., T.M. și V.D.

Pentru a dispune neînceperea urmăririi

penale față de judecători, s-a reținut pe de o parte, că soluția atacată este

legală și temeinică, criticile formulate de revizuientă împotriva hotărârii

atacate pe calea revizuirii nefiind dintre cele prevăzute expres și limitativ

prin dispozițiile art. 322 C. proc. civ., iar pe de altă parte, că, potrivit

legii, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie

imparțiali.

Faptul că persoana vătămată nu este

mulțumită de hotărârea judecătorilor, nu este prin sine – arată procurorul în

motivare – o dovadă a încălcării atribuțiilor de serviciu de către magistrați,

câtă vreme aceștia au acționat cu bună-credință.

Desființarea hotărârii nu poate avea loc

decât pe căile de atac prevăzute de lege și nu prin acțiuni îndreptate

împotriva judecătorilor.

Plângerea persoanei vătămate C.D.

împotriva rezoluției de neurmărire, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen.,

a fost respinsă prin rezoluția nr. 10203/5935/II/2/2008 din 4 noiembrie 2008 a

procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu prevederile art. 278

1

C. proc. pen., persoana vătămată C.D. a formulat plângere împotriva rezoluției

nr. 906/P/2008 din 11 septembrie 2008, de netrimitere în judecată, la Înalta

Curte de Casație și Justiție, solicitând desființarea acesteia și tragerea la

răspundere penală a magistraților.

Petiționara a susținut, prin memoriul

depus la dosar și concluziile orale, că în cursul actelor premergătoare nu a

fost audiată pentru a prezenta dovezi, depunând în recurs un dosar cu copii ale

unor cereri, acțiuni și hotărâri și, de asemenea, a reiterat criticile

formulate în procesele civile în care s-au pronunțat hotărâri de respingere a

cererilor sale.

Verificând rezoluția atacată pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor ulterioare

depuse, sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că plângerea este nefondată.

Petiționara a depus plângere la organul

de urmărire penală împotriva celor trei judecători care au format completul de

judecată în soluționarea cererii sale de revizuire, exclusiv pentru decizia acestora

de respingere a cererii și deși a nominalizat infracțiunile prevăzute de art. 246,

art. 247 și art. 215 C. pen., nu a arătat în ce constau faptele magistraților,

raportate la conținutul normelor de incriminare.

Nici Curtea nu identifică vreo legătură

între faptele magistraților – care au examinat și soluționat prin respingere

cererea de revizuire a petiționarei – și conținutul infracțiunilor menționate

în plângere.

Potrivit art. 228 alin. (4) și (5) C.

proc. pen., dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare

efectuate rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale, procurorul confirmă, sau după caz, dispune neînceperea

urmăririi penale.

În cursul actelor premergătoare nu se

administrează probe, singurul mijloc de probă acceptat de prevederile art. 224

alin. (3) C. proc. pen., fiind procesul-verbal prin care se constată efectuarea

unor acte premergătoare.

Așa fiind, nemulțumirile petiționarei

pentru necitarea sa în vederea ascultării, nu este întemeiată, procurorul

apreciind că plângerea depusă, în 17 pagini, detaliază faptele imputate

magistraților.

Atât prin această plângere, cât și prin

memoriile depuse la instanța de recurs, petiționara expune istoricul demersurilor

sale pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 10 ha

teren agricol și al hotărârilor instanțelor, toate potrivnice, dintre care

ultima este cea pronunțată de cei trei judecători în calea extraordinară de

atac a revizuirii.

Nici din plângerile petiționarei, nici

din alte elemente de fapt nu rezultă date ori indicii că magistrații sus-numiți

ar fi săvârșit, cu știință, vreun act abuziv prin care să cauzeze o vătămare intereselor

legale ale acesteia ori să-i îngrădească folosința sau exercițiul drepturilor

și nici că, prin pronunțarea acelei hotărâri, ar fi indus-o în eroare, pentru

ca în cauză fie întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate.

Faptul că hotărârea pronunțată în cauza

civilă este în defavoarea petiționarei nu reprezintă și o dovadă a săvârșirii

vreunei infracțiuni.

Examinarea legalității și temeiniciei

hotărârii nu poate fi făcută pe calea procesului penal, în lipsa, așa cum s-a

arătat, a unor indicii sau probe de săvârșire a vreunei infracțiuni, ci numai

prin mijlocirea căilor de atac prevăzute de lege.

Față de cele ce preced, constatând că

rezoluția de neurmărire atacată este legală și temeinică, Curtea va respinge

plângerea petiționarei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționara C.D. împotriva rezoluției nr. 906/P/2008 din 11

septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o

menține.

Obligă petiționara la 160 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

aprilie 2009.