ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 571/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 571/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 2275/2004, reclamanții Z.A.B. și Z.D.E. au contestat

dispoziția nr. 8732 din 7 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila.

În motivarea cererii,

aceștia au precizat că, prin notificarea nr. 944/2001 au solicitat restituirea

în natură a terenului viran situat în Brăila, unde a funcționat farmacia Z.N.,

naționalizată în 1949 și despăgubiri bănești pentru construcție, care a fost

demolată și inventarul farmaceutic.

Ei au arătat că sunt

moștenitorii legali ai defunctului Z.N., în calitate de fii, iar susținerile

pârâtei din decizia de respingere în sensul că nu ar fi făcut dovada calității

de persoane îndreptățite, nici dovada proprietății și că despăgubirile pentru

inventarul farmaceutic nu pot fi acordate conform Legii nr. 10/2001, sunt

neîntemeiate.

Reclamanții au arătat

că au făcut dovada calității de proprietar al autorului lor, defunctul Z.N.,

care este în mod cert una și aceeași persoană cu farmacistul Z.N., a cărui

farmacie a fost naționalizată prin Decretul nr. 134/1949, precum și că cererea

privind măsurile reparatorii pentru inventarul farmaceutic a fost făcută în

temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Judecătoria Brăila,

prin sentința civilă nr. 330 din 10 iunie 2005, a respins contestația ca

nefondată.

Pentru a da această

soluție, instanța de fond a reținut că deși au făcut dovada calității lor de

descendenți ai farmacistului Z.N., nu au dovedit în schimb că autorul lor era

proprietarul imobilului.

De asemenea, s-a

reținut că în anul 1949 s-a procedat la predarea și preluarea fostei farmacii

care, la acea dată, era ocupată de Cooperativa „V.”, precum și faptul că din

expertiza cadastrală de identificare a imobilului rezultă că nu pot fi

stabilite dimensiunile reale ale terenului și ale clădirii, deoarece imobilul a

demolat.

Reclamanții au

declarat apel împotriva acestei sentințe.

Curtea de Apel Galați

- secția civilă, prin decizia nr. 16/A din 24 ianuarie 200 admis apelul, a

schimbat în tot sentința, a anulat dispoziția nr. 8732/2004 emisă Primarul

Municipiului Brăila, a admis în parte contestația și a obligat să restituie

reclamanților în natură suprafața de 390 m.p. teren. Totodată, a dispus emiterea unei dispoziții pentru măsuri reparatorii în echivalent privind imobilul

construcție.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel, în esență, a reținut petenții nu au făcut

dovada exactă a întinderii suprafeței de teren aferentă construcțiilor, motiv

pentru care a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren ce a fost

identificată prin raportul de expertiză topometrică întocmit la instanța de

fond, respectiv 390 m.p., iar în privința construcțiilor demolate, a reținut că

petenții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Referitor la

inventarul farmaceutic, instanța a reținut că nu s-a făcut nici o dovadă a

componenței acestui inventar și a existenței lui la data preluării imobili de

către stat.

Împotriva acestei

decizii, atât reclamanții, cât și pârâtul Primarul Municipii Brăila au declarat

recurs.

Reclamanții au

criticat decizia curții de apel pentru că nu a fost total lămurită situația de

fapt, în ceea ce privește întinderea terenului în litigiu,iar instanța nu s-a

pronunțat asupra unor dovezi administrate în cauză și care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii.

Recursul declarat de

Primarul Municipiului Brăila a vizat, în esență, faptul deși nu s-a făcut

dovada întinderii exacte a suprafeței de teren, instanța a dispus restituirea

în natură a terenului de 390 m.p., identificat prin raportul de expertiză,

primăria a fost obligată să restituie un imobil proprietatea unei persoane

fizice.

În urma analizării

probelor administrate, prin decizia civilă nr. 570 din 25 ianuarie 2007 au fost

admise recursurile reclamanților și pârâtei și casându-se decizia civilă nr. 16

din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați cauza a fost trimisă spre

rejudecare la această instanță.

În motivarea

hotărârii s-a arătat că imobilul revendicat nu a fost bine identificat și

individualizat impunându-se cu necesitate efectuarea unei expertize de

specialitate

În rejudecare, instanța

de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice având ca

obiective stabilirea întinderii și amplasamentului terenului revendicat de

reclamanți avându-se în vedere documentația cadastrală, certificatul urbanism

cât și celelalte acte depuse de părți.

Prin decizia civilă nr.

48/A din 21 februarie 2008, Curtea de Apel Galați, a admis apelul declarat de

reclamanții Z.A.B. și Z.D.E., împotriva sentinței civile nr. 330 din 10 iunie

2005 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 2275/2004.

A schimbat în tot

sentința civilă nr. 330 din 10 iunie 2005 a Tribunalului Brăila în sensul că:

A admis contestația.

A anulat dispoziția nr.

8732 din 07 aprilie 2004 emisă de Primarul Mun. Brăila.

A dispus restituirea

în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 662 m.p. situat în Brăila, conform schiței anexă la raportul de expertiză.

A dispus emiterea

unei dispoziții pentru măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcții.

A obligat pe intimată

către apelanți la plata sumei de 21.723.000 lei vechi cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această decizie Curtea de Apel a reținut, în esență, să singurul motiv care a

stat la baza casării hotărârii instanței de apel l-a constituit faptul că

imobilul nu ar fi fost corect individualizat. Cum hotărârile instanței de

recurs, conform art. 315 C. proc. civ. în caz de casare, sunt obligatorii

pentru judecătorii fondului, instanța de rejudecare a apreciat că nu se mai

impune verificarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului

în litigiu.

Prin decizia nr. 6373,

pronunțată la data de 29 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția

civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de pârâtul

Primarul Mun. Brăila, a casat decizia nr. 48/A din 21 februarie 2008 a Curții de Apel Galați și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

A reținut Înalta

Curte de Casație și Justiție că atât timp cât prin decizia nr. 570 din 25

ianuarie 2007 casarea deciziei nr. 16/A din 24 ianuarie 2006 a Curții de Apel

Galați a fost totală, chiar dacă recursurile declarate de reclamanți și pârâți

au fost admise în baza unui singur motiv, instanța de trimitere era obligată să

aibă în vedere întreg fondul procesului, respectiv să statueze asupra tuturor

motivelor formulate de reclamanți în cuprinsul cererii de apel, precum și

asupra apărărilor invocate de pârât prin întâmpinare, această regulă fiind

consacrată în art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

În acest context, instanța

superioară a amintit că, în mod constant, pe parcursul procesului, pârâtul s-a

apărat susținând că reclamanții nu au făcut dovada calității de persoane

îndreptățite, respectiv nu au probat dreptul de proprietate asupra imobilului

solicitat prin notificare, apărare însușită de instanța de fond prin sentința

civilă nr. 330 din 10 iunie 2005 a Tribunalului Brăila.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel, în cea de a doua rejudecare, sub nr. 721

din 29 aprilie 2009 și, prin încheierea din 09 iunie 2009, s-a dispus scoaterea

cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție

în vederea soluționării contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr.

6373/R din 29 octombrie 2008 a acestei instanțe.

În urma respingerii

contestației în anulare, prin decizia nr. 8082 din 8 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost restituită instanțe de trimitere, Curtea de

Apel Galați.

Prin decizia civilă nr.

183/A/2010 Curtea de Apel Galați a respins apelul.

În motivarea deciziei

s-a reținut că deși reclamanții Z.A.B. și Z.D.E. fac dovada că sunt fii

farmacistului Z.N., depunând în acest sens actele de stare civilă, acte de

studii și o hotărâre de partaj, aceștia nu au depus nici un act de proprietate

asupra imobilului situat în Brăila. În opinia reclamanților, menționarea

Farmaciei Z.N., în Decretul de naționalizare nr. 134 din 2 aprilie 1949 era

suficientă pentru a dovedi naționalizarea imobilului solicitat a fi restituit

în baza Legii nr. 10/2001.

Deși s-a pus în

discuția părților necesitatea completării probelor cu noi acte doveditoare ale

calității de persoane îndreptățite și s-au acordat mai multe termene în acest

sens, apelanții au înțeles să se prevaleze de aceleași înscrisuri, susținând

constant că anexa la Decretul nr. 134/1949 face dovada deplină a dreptului de

proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu.

Prin chiar „notificarea”

adresată pârâtului și înregistrată sub nr. 14533 din 13 martie 2003, reclamanții

au înțeles să aducă precizări la cea inițială - nr. 944 din 8 noiembrie 2001,

în sensul că: „la data naționalizării, unitatea sanitară (farmacia) își

schimbase adresa unde funcționase într-un imobil închiriat, potrivit

decretului. Cum reclamanții nu au făcut nicio referire cu privire la dreptul de

proprietate al autorului lor asupra imobilului în care s-a „mutat” farmacia Z.N.,

corect a reținut tribunalul că simpla menționare a acestei farmacii, în

decretul nr. 134/1949 nu poate face deplina dovadă a dreptului de proprietate.

Reclamanții nu au

putut depune nici un act din care să rezulte modalitatea în care autorul lor a

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și construcției în care s-a

mutat farmacia Z.N., din vechiul imobil închiriat, respectiv un contract de

vânzare-cumpărare, autorizație de construcție sau orice alt înscris din care să

rezulte modalitatea în care imobilul revendicat să fi intrat în proprietatea

autorului lor. în acest context, Curtea apreciază că în mod justificat a

reținut prima instanță că anexa la Decretul nr. 134/1949 nu poate dovedi

calitatea de persoane îndreptățite.

În schimb, conform

numerotării imobilelor din mun. Brăila în anul 1930 ( fila 176 dosar fond)

rezultă că la nr. 769, proprietar al imobilului din B-dul Cuza figura D.L.R.

iar în anul 1941, la nr. 147 vechi și nou 155, figura același proprietar.

S-a apreciat că, în

mod corect a reținut tribunalul că imobilul revendicat aparține altui proprietar

decât autorul notificatorilor. Nu întâmplător aceștia au omis să precizeze dacă

la momentul „mutării” farmaciei din B-dul Cuza, tatăl lor dobândise și

calitatea de proprietar asupra imobilului respectiv, invocând ca dovadă a

acestui drept doar Decretul nr. 134/1949.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul Z.A.B., criticând-o ca

nelegală – art. 304, pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) art. 4 alin. (2), art. 23 și

24 din Legea nr. 10/2001, precum și a art. 315 C. proc. civ.

În argumentarea

criticilor s-a susținut că instanța nu a avut în vedere toate probele

administrate, și care fac dovada că autorul a fost proprietarul imobilului, la

data naționalizării, raportarea instanței la unele probe, care privesc o altă

perioadă de timp, când farmacia nu a funcționat în acest imobil, fiind greșită

și străină de natura pricinii.

Că în raport de

dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, s-a făcut dovada că autorul a fost

proprietarul imobilului iar înscrisurile invocate de către pârâtă ca fiind

probă contrară celor menționate în actul de naționalizare, neavând relevanță

juridică, deoarece privesc un alt imobil iar notificarea s-a făcut conform

dispozițiilor legale.

A invocat recurentul

că Înalta Curte a statuat prin decizia de casare, că reclamanții sunt persoane

îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, de a solicita măsuri reparatorii,

iar această problemă de drept rezolvată era obligatorie pentru instanța de

apel.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

De remarcat este, în

primul rând că reținerea greșită a unei situații de fapt, care nu se bazează pe

probele administrate în cauză, și nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare

sau unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii

nu mai pot constitui obiect de cenzură al instanței de recurs, după abrogarea

expresă a pct. 10 și 11 din vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art. 24 din

Legea nr. 10/2001 persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate

prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că a deținut

imobilul sub nume de proprietar iar această prezumție de proprietate poate fi

răsturnată cu probele contrare dintre cele prevăzute de art. 23.1 din Normele

metodologice.

În cauză reclamanții

nu au produs acte doveditoare din care să rezulte că la data preluării de către

stat a unității sanitare – farmacia particulară Z.N., - autorul lor era și

proprietarul imobilului în care funcționa farmacia, prezumția de proprietate

fiind răsturnată de către pârâtă iar o nouă reevaluare a probelor, cu

consecința reținerii unei altei stări de fapt decât în etapa procesuală

anterioară nu mai poate avea loc în recurs, decât în condițiile art. 305 C.

proc. civ., când s-ar fi depus înscrisuri care să contrazică starea de fapt

reținută în apel, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Raportat la starea de

fapt reținută, în baza probelor administrate și analizate, instanța a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art.

3, 4 și 23 din aceeași lege.

Critica privind

greșita aplicare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. este nefondată, instanța

ultimă de casare nerezolvând problema de drept a calității de persoane

îndreptățite a reclamanților, ci chiar a recomandat să se analizeze întreg fondul

cauzei, respectiv să se statueze asupra tuturor motivelor invocate de

reclamanți prin cererea de apel, precum și asupra apărărilor invocate de către

pârât prin întâmpinare.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., a se respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul Z.A.B. împotriva deciziei nr. 83/A din 16

martie 2010 a Curții de Apel Galați, Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2011.