ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1413/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 20 februarie 2009, contestatoarea SC A.C. SA a formulat contestație la executarea silită începută de pârâta A.D.S., solicitând constatarea perimării executării silite față de momentul emiterii titlului executoriu și momentul punerii acestuia în executare, anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare. În motivarea contestației la executare formulată, contestatoarea a arătat că prin titlul executoriu din 17 septembrie 2007 a fost obligată la plata sumei de 632.867,19 ron către intimata - pârâtă.

În data de 25 noiembrie 2008, pârâta i-a comunicat contestatoarei notificarea, iar în data de 30 ianuarie 2009, procesul - verbal de aplicare a sechestrului din 26 ianuarie 2009 asupra unor terenuri ce nu sunt proprietatea contestatoarei. Contestatoarea a arătat că, creditoarea a lăsat să treacă peste 6 luni de la îndeplinirea primului act de executare, fără a fi urmat un alt act de executare, încât executarea silită începută de A.D.S. este perimată, conform art. 389 C. proc. civ. raportat la art. 248 – art. 254 C. proc. civ. Sub acest aspect, contestatoarea a învederat că de la data punerii în executare a titlului executoriu din 17 septembrie 2007 și până la următorul act de executare - respectiv, notificarea din 25 noiembrie 2008, creditoarea a lăsat să treacă o perioadă de 1 an și 3 luni aproximativ, fiind împlinit termenul de 6 luni prevăzut de lege.

Contestatoarea a arătat că datorită împlinirii termenului de perimare de 6 luni, se impune desființarea tuturor actelor de executare îndeplinite în cauză, atât cele încheiate anterior expirării termenului, cât și cele ulterioare. Pe fondul cauzei, contestatoarea a arătat că debitoarea nu mai figurează ca proprietar titular al imobilelor asupra cărora a fost înființat sechestrul asigurător de către intimată, astfel cum reiese din extrasele de carte funciară anexate la dosarul cauzei. Intimata a depus întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței, excepția tardivității contestației conform art. 401 alin. (1) C. proc. civ. și excepția inadmisibilității cererii de suspendare provizorie a executării silite conform art. 82 din O.U.G.

nr. 51/1998, republicată. Prin sentința nr. 1973 din 7 aprilie 2009, Judecătoria Buftea, județul Ilfov, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 18 mai 2009. Prin încheierea din 24 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia Secției comerciale a Curții de Apel București. Pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată la data de 2 iulie 2009. Prin sentința comercială nr. 162 din 6 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC A.C.

SA în contradictoriu cu intimata M.A.P.D.R., A.D.S. A constatat perimată executarea silită începută de A.D.S., intimată în prezenta cauză și a desființat toate formele de executare. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în cauză comunicarea titlului executoriu, conform art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, a avut loc la data de 17 septembrie 2007, cu adresă, act ce reprezintă actul începător de executare silită, potrivit dispozițiilor speciale ale textului de lege precitat. Se mai reține că, după comunicarea titlului executoriu de către intimată la data de 17 septembrie 2007, următoarea notificare a creditoarei a fost făcută abia la data de 5 iunie 2008 (adresa din 5 iunie 2008) aspect învederat, de altfel, chiar de către intimată în întâmpinarea depusă în dosarul Judecătoriei Buftea, Ilfov.

Curtea a apreciat că, de la data comunicării titlului executoriu către debitoare – 17 septembrie 2007 și până la următoarea notificare de plată - 5 iunie 2008, creditoarea a lăsat să treacă mai mult de 6 luni, împlinindu-se astfel termenul de perimare prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ. Cât privește cel de-al doilea motiv invocat de contestatoare, relativ la aspectul că sechestrul asigurător s-a înființat pe bunurile ce nu mai sunt proprietatea debitoarei, Curtea a apreciat că acesta vizează aspecte de fond, aspecte ce nu mai pot fi cercetate de prezenta instanță, ca urmare a reținerii excepției peremptorii de perimare a executării silite. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.D.S.

solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare formulată de SC A.C. SA ca neîntemeiată. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut următoarele: - Debitul pentru care s-a emis titlul executoriu îndeplinește cerințele pentru a fi o creanță certă, lichidă și exigibilă; - Față de faptul că această creanță este certă, lichidă și exigibilă s-a născut dreptul de a emite următoarele acte de executare: adresa din 17 septembrie 2007, adresele din 5 iunie 2008, adresa din 14 iulie 2008, adresa din 25 noiembrie 2008, procesul - verbal din 26 ianuarie 2009. - Titlul executoriu este reprezentat de contractul de concesiune.

- Din cuprinsul O.U.G. nr. 64/2005 rezultă faptul că A.D.S. în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare, promovează formele de executare a obligațiilor asumate prin contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni și contractele încheiate de recurentă având ca obiect orice formă de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă după procedura aplicabilă A.V.A.S. - S-a considerat, că în cazul de față nu sunt îndeplinite cele trei cazuri menționate de prevederile art. 399 C. proc. civ. - Contestatoarea prin semnarea contractului dintre părți a agreat că „pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a redevenței, concesionarul datorează penalități, conform legislației în vigoare pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea redevenței restante”.

Prin contractul de concesiune părțile au stabilit de comun acord că în schimbul transmiterii drepturilor și obligațiilor prevăzute la art. 1 concesionarul să plătească redevența în cuantumul cuprins în art. 4. Așadar, există în contractul încheiat între părți o clauză penală, materializată în art. 5 pct. 12 – agreată de către contestatoare prin semnarea contractului de concesiune fără obiecțiuni. Fiind de esența contractelor, valoarea penalităților a fost stabilită în funcție de voința internă a părților contractante. Recursul este nefondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Motivul de recurs ce vizează inadmisibilitatea contestației la executare în raport de prevederile art. 399 C. proc. civ. nu este întemeiat. Prevederile art. 389 C. proc. civ. reprezintă o aplicație a instituției perimării în faza executării silite a procesului civil. Nesocotirea dispozițiilor referitoare la perimarea executării silite determină anularea executării, sancțiune expresă, prevăzută în art. 391 C. proc. civ. care va putea fi invocată de partea interesată, pe calea contestației la executare. Motivul de recurs fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 9 raportat la art. 3041 C. proc. civ. nu este fondat întrucât instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 389 C. proc.

civ., prevederile O.U.G. nr. 51/1998, Legea nr. 190/2004, O.U.G. nr. 64/2005 când a reținut că, creditoarea a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la actul începător de executare, împlinindu-se astfel termenul de perimare prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ. Sub acest aspect instanța a apreciat și interpretat corect dispozițiile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 când a reținut că în această materie executarea silită începe cu momentul comunicării titlului executoriu și implicit al adresării somației de plată către debitor și respectiv de la această dată se calculează termenul de perimare prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, raportându-se la întâmpinarea formulată în cauză, la adresele și notificările aflate la dosar, instanța corect a reținut că după comunicarea titlului executoriu, următoarea notificare de plată a creditoarei a fost făcută abia la 5 iunie 2008. Restul criticilor exced cadrului procesual raportat la obiectul contestației la executare - perimarea executării silite - încât nu pot face obiect de analiză în recurs. În ceea ce privește critica referitoare la titlul executoriu se apreciază așa cum corect a reținut și instanța de fond că în argumentația sa intimata confundă titlul executoriu cu actul începător de executare, de la care se calculează termenul de perimare. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 162 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.