ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1413/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Buftea la data de 20 februarie 2009, contestatoarea SC A.C. SA a formulat

contestație la executarea silită începută de pârâta A.D.S., solicitând

constatarea perimării executării silite față de momentul emiterii titlului executoriu

și momentul punerii acestuia în executare, anularea formelor de executare

efectuate în dosarul de executare, suspendarea executării silite până la

soluționarea contestației la executare.

În motivarea contestației la

executare formulată, contestatoarea a arătat că prin titlul executoriu din 17

septembrie 2007 a fost obligată la plata sumei de 632.867,19 ron către intimata

- pârâtă. În data de 25 noiembrie 2008, pârâta i-a comunicat contestatoarei

notificarea, iar în data de 30 ianuarie 2009, procesul - verbal de aplicare a

sechestrului din 26 ianuarie 2009 asupra unor terenuri ce nu sunt proprietatea

contestatoarei.

Contestatoarea a arătat că,

creditoarea a lăsat să treacă peste 6 luni de la îndeplinirea primului act de

executare, fără a fi urmat un alt act de executare, încât executarea silită

începută de A.D.S. este perimată, conform art. 389 C. proc. civ. raportat la art.

248 – art. 254 C. proc. civ. Sub acest aspect, contestatoarea a învederat că de

la data punerii în executare a titlului executoriu din 17 septembrie 2007 și

până la următorul act de executare - respectiv, notificarea din 25 noiembrie

2008, creditoarea a lăsat să treacă o perioadă de 1 an și 3 luni aproximativ,

fiind împlinit termenul de 6 luni prevăzut de lege.

Contestatoarea a arătat că

datorită împlinirii termenului de perimare de 6 luni, se impune desființarea

tuturor actelor de executare îndeplinite în cauză, atât cele încheiate anterior

expirării termenului, cât și cele ulterioare.

Pe fondul cauzei,

contestatoarea a arătat că debitoarea nu mai figurează ca proprietar titular al

imobilelor asupra cărora a fost înființat sechestrul asigurător de către

intimată, astfel cum reiese din extrasele de carte funciară anexate la dosarul

cauzei.

Intimata a depus

întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale și teritoriale a

instanței, excepția tardivității contestației conform art. 401 alin. (1) C.

proc. civ. și excepția inadmisibilității cererii de suspendare provizorie a

executării silite conform art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată.

Prin sentința nr. 1973 din 7

aprilie 2009, Judecătoria Buftea, județul Ilfov, a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 18 mai 2009.

Prin încheierea din 24 iunie

2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a dispus scoaterea cauzei

de pe rol și înaintarea acesteia Secției comerciale a Curții de Apel București.

Pe rolul Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată la data de 2

iulie 2009.

Prin sentința comercială nr.

162 din 6 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC A.C. SA în

contradictoriu cu intimata M.A.P.D.R., A.D.S.

A constatat perimată

executarea silită începută de A.D.S., intimată în prezenta cauză și a

desființat toate formele de executare.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că în cauză comunicarea titlului executoriu, conform art. 41

din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, a avut loc la data de 17 septembrie 2007,

cu adresă, act ce reprezintă actul începător de executare silită, potrivit

dispozițiilor speciale ale textului de lege precitat.

Se mai reține că, după

comunicarea titlului executoriu de către intimată la data de 17 septembrie

2007, următoarea notificare a creditoarei a fost făcută abia la data de 5 iunie

2008 (adresa din 5 iunie 2008) aspect învederat, de altfel, chiar de către

intimată în întâmpinarea depusă în dosarul Judecătoriei Buftea, Ilfov.

Curtea a apreciat că, de la

data comunicării titlului executoriu către debitoare – 17 septembrie 2007 și

până la următoarea notificare de plată - 5 iunie 2008, creditoarea a lăsat să

treacă mai mult de 6 luni, împlinindu-se astfel termenul de perimare prevăzut

de art. 389 alin. (1) C. proc. civ.

Cât privește cel de-al

doilea motiv invocat de contestatoare, relativ la aspectul că sechestrul

asigurător s-a înființat pe bunurile ce nu mai sunt proprietatea debitoarei,

Curtea a apreciat că acesta vizează aspecte de fond, aspecte ce nu mai pot fi

cercetate de prezenta instanță, ca urmare a reținerii excepției peremptorii de

perimare a executării silite.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta A.D.S. solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței

atacate în sensul respingerii contestației la executare formulată de SC A.C. SA

ca neîntemeiată.

În dezvoltarea în fapt a

recursului, recurenta a susținut următoarele:

- Debitul pentru care s-a

emis titlul executoriu îndeplinește cerințele pentru a fi o creanță certă,

lichidă și exigibilă;

- Față de faptul că această

creanță este certă, lichidă și exigibilă s-a născut dreptul de a emite

următoarele acte de executare: adresa din 17 septembrie 2007, adresele din 5

iunie 2008, adresa din 14 iulie 2008, adresa din 25 noiembrie 2008, procesul -

verbal din 26 ianuarie 2009.

- Titlul executoriu este

reprezentat de contractul de concesiune.

- Din cuprinsul O.U.G. nr. 64/2005

rezultă faptul că A.D.S. în calitate de instituție implicată în procesul de

privatizare, promovează formele de executare a obligațiilor asumate prin

contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni și contractele încheiate de

recurentă având ca obiect orice formă de exploatare eficientă a terenurilor cu

destinație agricolă după procedura aplicabilă A.V.A.S.

- S-a considerat, că în

cazul de față nu sunt îndeplinite cele trei cazuri menționate de prevederile art.

399 C. proc. civ.

- Contestatoarea prin

semnarea contractului dintre părți a agreat că „pentru executarea cu întârziere

a obligației de plată a redevenței, concesionarul datorează penalități, conform

legislației în vigoare pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea

redevenței restante”. Prin contractul de concesiune părțile au stabilit de

comun acord că în schimbul transmiterii drepturilor și obligațiilor prevăzute

la art. 1 concesionarul să plătească redevența în cuantumul cuprins în art. 4.

Așadar, există în contractul

încheiat între părți o clauză penală, materializată în art. 5 pct. 12 – agreată

de către contestatoare prin semnarea contractului de concesiune fără

obiecțiuni. Fiind de esența contractelor, valoarea penalităților a fost

stabilită în funcție de voința internă a părților contractante.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor de la

dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente

cauzei se apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Motivul de recurs ce vizează

inadmisibilitatea contestației la executare în raport de prevederile art. 399 C.

proc. civ. nu este întemeiat.

Prevederile art. 389 C.

proc. civ. reprezintă o aplicație a instituției perimării în faza executării silite

a procesului civil.

Nesocotirea dispozițiilor

referitoare la perimarea executării silite determină anularea executării,

sancțiune expresă, prevăzută în art. 391 C. proc. civ. care va putea fi

invocată de partea interesată, pe calea contestației la executare.

Motivul de recurs

fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 9 raportat la art. 3041 C. proc. civ.

nu este fondat întrucât instanța de fond a aplicat și interpretat corect

dispozițiile art. 389 C. proc. civ., prevederile O.U.G. nr. 51/1998, Legea nr. 190/2004,

O.U.G. nr. 64/2005 când a reținut că, creditoarea a lăsat să treacă mai mult de

6 luni de la actul începător de executare, împlinindu-se astfel termenul de

perimare prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ.

Sub acest aspect instanța a

apreciat și interpretat corect dispozițiile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998

când a reținut că în această materie executarea silită începe cu momentul

comunicării titlului executoriu și implicit al adresării somației de plată

către debitor și respectiv de la această dată se calculează termenul de

perimare prevăzut de art. 389 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, raportându-se la

întâmpinarea formulată în cauză, la adresele și notificările aflate la dosar,

instanța corect a reținut că după comunicarea titlului executoriu, următoarea

notificare de plată a creditoarei a fost făcută abia la 5 iunie 2008.

Restul criticilor exced

cadrului procesual raportat la obiectul contestației la executare - perimarea

executării silite - încât nu pot face obiect de analiză în recurs.

În ceea ce privește critica

referitoare la titlul executoriu se apreciază așa cum corect a reținut și

instanța de fond că în argumentația sa intimata confundă titlul executoriu cu

actul începător de executare, de la care se calculează termenul de perimare.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 162

din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.