Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3257/2010

HOTĂRÂRE
25.05.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3257/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Contestația în anulare 1.1. In fapt Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 28 august 2009, C.C.S. a solicitat anularea deciziei nr. 4472 din data de 2 aprilie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Î n motivarea cererii s-a arătat că judecarea s-a făcut cu nelegala citare a contestatorului și a intimatului W.I., în privința căruia are suspiciunea că este mort. 1.2. In drept Contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C proc.

civ. 2. Analiza făcută de instanță Contestația în anulare nu este întemeiată, și va fi respinsă pentru următoarele considerente: La fila 10 din dosarul constituit pentru judecarea contestației în anulare finalizată prin decizia atacată în prezent, este dovada de îndeplinire a procedurii de citare pe numele lui C.C.S . Acesta a fost citat la adresa indicată prin cererea introductivă de instanță și, de altfel, în motivarea contestației în anulare nici nu a arătat în ce ar fi constat neregularitatea procedurii de citare. Contestatorul nu are interes să invoce nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu o altă parte – W.I., astfel încât și acest motiv de nelegalitate a hotărârii va fi înlăturat.

Față de cele ce preced, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de C.C.S. împotriva deciziei nr. 4472 din data de 2 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3363/2010
să se dispună anularea Deciziei civile nr. 9373 din 17 noiembrie 2909 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Temeiul juridic al contestației fiind cel care rezultă din cuprinsul aces
ÎCCJ 2010-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 717/2010
2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea contestației se arată că, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este rezultatul unei greșeli materiale constând în interpretarea greșită a cererii de recurs ca fiin
ÎCCJ 2010-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3503/2010
.S.A.S. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente: În drept, dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contes
ÎCCJ 2010-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 519/2010
privește cererea de aderare la apel a SC R.F.I. SRL arătând în acest sens că instanța de apel în mod judicios a constatat-o nulă în raport de dispozițiile art. 287 alin. (1) pct. 2 raportat la alin. (2) C. proc. civ. De precizat că teza a I
ÎCCJ 2010-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 587/2010
cu nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a o invoca. De aceea, contestatoarea nu are abilitarea procesuală să formuleze contestație în anulare, în baza di
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă