ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2512/2010

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 220 din 23 martie 2009 a Tribunalului lași, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de apărătorul inculpatului, din infracțiunea de "omor calificat" prevăzută de dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de" vătămare corporala" prevăzuta de dispozițiile art. 181 C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.R. pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă la omor calificat" prevăzuta și pedepsita de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 7 ani și 8 luni închisoare.

În baza dispozițiilor art. 65 alin. (2) si art. 66 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzuta de art. 71 alin. (1), (2) C. pen. S-a luat act că partea vătămata T.L. nu s-a constituit parte civila în cauza. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul de Urgențe S.l. lași, Spitalul Clinic de Urgențe P.D.N.O.

lași și Serviciul de Ambulanță lași și, în consecința, obligat inculpatul Z.R. să achite următoarele sume de bani: - suma de 201 lei în favoarea părții civile Serviciul de Ambulanța a județului lași, cu titlu de daune materiale, contravaloare transport pentru partea vătămata T.N.; - suma de 87,24 lei în favoarea părții civile Spitalul Clinic de Urgențe P.D.N.O. lași, daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate pentru asistența medicală acordată părții vătămate T.N. - suma de 6087,28 lei în favoarea părții civile Spitalul de Urgențe S.l. și dobânda legala la aceasta sumă, reprezentând daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate pentru asistența medicală acordată părții vătămate T.N.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul Z.R. (delegație nr. 1984/2009), în sumă de 200 lei, a fost avansat inițial către Baroul de Avocați lași din fondurile speciale ale M.J., urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 2000 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu". Analizând actele și lucrările dosarului precum și întreg materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: În data de 19 august 2007, inculpatul Z.R. s-a întâlnit, în fața porții casei sale din sat Pocreaca, comuna Schitu-Duca, cu partea vătămata T.N., care se întorcea de la imaș.

Pe fondul reproșurilor adresate de partea vătămată, în prezent decedată, referitoare la folosirea necorespunzătoare a aducțiunii de apă realizate de inculpat, ce blocase alimentarea de la cișmea, între părți a izbucnit un conflict verbal în care acestea și-au adresat injurii reciproc. Pe fondul discuției tensionate, în momentul în care se îndrepta să intre în curtea inculpatului pentru a verifica apa, partea vătămată a ridicat sticla de bere pe care o avea în mână, înspre inculpatul Z.R., care însă imediat l-a lovit cu pumnul pe T.N. Acesta din urmă, pe fondul loviturii primite a căzut la pământ, pierzându-și cunoștința, însă inculpatul a continuat să îl lovească cu picioarele. Întrucât T.N.

nu mai mișca, inculpatul l-a tras din fața porții sale peste drum, unde I-a udat cu apa și apoi l-a abandonat într-un șanț, în fața porții consăteanului S.G., inculpatul plecând acasă. Partea vătămată a fost văzută de martora D.A. care a anunțat familia, iar membrii acesteia au telefonat la serviciul de ambulanța. Această situație de fapt a fost reținută în urma coroborării plângerilor și declarațiilor date de părțile vătămate T.N. (date în cursul urmării penale, anterior decesului) și T.L. cu declarațiile martorilor B.R.M., D.A. și chiar cu declarațiile inculpatului date în cursul urmării penale. Ceilalți martori audiați nefiind martori oculari nu au putut relata despre împrejurările săvârșirii infracțiunii.

Astfel martorul B.R.M. a arătat că îndreptându-se pentru a lua o ocazie spre lași,a văzut că s-au luat la cearta T.N. cu Z.R., în poarta la Z.R., el aflându-se la o distanța de circa 30-40 metri de ei. Aceștia se înjurau și nu a înțeles foarte bine de la ce se certau. Nici partea vătămată, nici inculpatul nu intraseră în curte, fiind în fața porții pe drum, nefiind nimeni pe drum la acel moment. Inculpatul și T.N. s-au înjurat, iar T.N. a ridicat sticla înspre Z.R., iar acesta din urmă l-a lovit pe T.N. A arătat martorul că el l-a văzut pe T.N. care a ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta, Z.R. l-a lovit cu pumnul în zona feței pe T.N., iar acesta a căzut jos. Ulterior, martorul nu a putut observa continuarea conflictului, întrucât sosind o ocazie, s-a urcat în mașina și a plecat.

Declarația inculpatului, luata în cursul urmării penale, se coroborează cu cele atestate de martorul audiat. Astfel, inculpatul a declarat că, fiindu-i frica să nu fie lovit cu sticla de T.N., l-a lovit primul cu pumnul în fața, moment în care acesta a căzut la pământ, iar după ce T.N. a căzut la pământ l-a mai lovit de trei ori cu picioarele) peste cap, dar nu l-a lovit pe acesta cu obiecte sau corpuri contondente. Sub acest aspect, declarația părții vătămate T.N., dată în cursul urmăririi penale conform căreia, inculpatul l-a lovit inițial cu sticla în cap, va fi înlăturată de instanța, în temeiul art. 75 C. proc. pen., întrucât nu se coroborează cu nici un alt mijloc probator administrat în cauza.

De altfel, declarația părții vătămate privind agresarea sa, în aceleași împrejurări atât de inculpatul Z.R., cât și de numiții Z.D., Z.M. și B.D., nu a fost confirmată de mijloacele probatorii administrate în cursul urmăririi penale, iar în fața instanței martorul B.R.M. a atestat că inculpatul Z.R. era singur, la momentul agresării lui T.N. Prin certificatul medico-legal din 19 septembrie 2007 eliberat de I.M.L. lași s-a concluzionat că la data de 19 august 2007 T.N. a prezentat un politraumatism cu ruptură de splină mediu (leziuni tratate operator) și hematom subdural minim frontal bilateral, leziuni pentru care a necesitat 55-57 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu mențiunea că la data producerii și prin ele însele leziunile abdominale au pus în primejdie viata susnumitului.

Față de situația de fapt, astfel cum a fost reținută, instanța apreciază că, în cauza, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de apărătorul inculpatului, din dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în dispozițiile art. 181 C. pen. a fost considerată nefondata și respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Distincția dintre încriminarea prevăzuta de art. 181 C. pen., respectiv art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. se reflectă atât în ceea ce privește obiectul juridic special al celor două infracțiuni, cât și în ceea ce privește rezultatul socialmente periculos produs prin activitatea infracțională.

Chiar dacă s-a susținut că inculpatul nu a acționat cu intenția de a o ucide pe partea vătămată T.N., activitatea infracțională a acestuia circumscriindu-se dispozițiilor art. 181 alin. (2) C. pen., inculpatul urmărind exclusiv lovirea acestuia, ansamblul datelor cauzei converg spre concluzia că inculpatul Z.R., chiar daca nu a urmărit producerea rezultatului - punerea în primejdie a vieții părții vătămate, a acceptat producerea acestuia. Modul de săvârșire a faptei, lovirea activa a părții vătămate cu pumnii și picioare, chiar după ce aceasta căzuse la pământ fiind în stare de inconștiența, târârea victimei peste drum și opunerea expresă la ajutorarea acesteia de rudele venite la fața locului, denotă existența unei intenții indirecte a inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tentativa de omor prevăzuta de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

Deși s-a susținut că inculpatul a încercat să ajute partea vătămata, udând-o cu apa, instanța reține că martorul T.G. a atestat că ducându-se cu mașina cu ginerele său pentru a-l ajuta pe T.N., Z.R. și Z.D. s-au repezit înspre el, motiv pentru care de frică a plecat, reîntorcându-se la locul faptei o data cu sosirea organelor de poliție. De asemenea, martora T.T. a arătat că atunci când a ajuns fața locului, fiul ei era căzut în șanț, inconștient, iar Z.R. i-a spus când l-a întrebat ce i-a făcut să tacă, pentru că o va omorî și pe ea.

Concluziile certificatului medico-legal, potrivit cărora, la data producerii și prin ele însele, leziunile abdominale au pus în primejdie viața părții vătămate T.N., coroborate cu lipsa oricărei intervenții reale a inculpatului în ajutorul părții vătămate, rudele fiind chemate la fața locului de martora D.A., care se întâmpla să treacă pe drum, atitudinea inculpatului care a abandonat partea vătămata în șanț, întorcându-se liniștit acasă, sunt suficiente elemente care susțin motivarea că inculpatul a acționat cu intenția indirecta în săvârșirea infracțiunii, rezultatul socialmente periculos, acceptat de inculpat - moartea victimei - neproducându-se doar ca urmare a intervenției chirurgicale, independent de voința inculpatului.

Față de concluziile certificatului medico legal, schimbarea încadrării juridice putea fi solicitată avându-se în vedere dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen. (urmarea produsă fiind pierderea unui organ) și nu în dispozițiile art. 181 C. pen., reținându-se ca argument exclusiv numărul de zile de îngrijiri medicale acordat, întrucât la stabilirea corecta a încadrării juridice a faptei elementele ce țin de acțiunea făptuitorului în materialitatea sa, urmarea produsa sau care se putea produce, forma de vinovăție, valoarea sociala lezata, trebuie analizate în mod coroborat. Față de aceste considerente, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de apărătorul inculpatului, din infracțiunea de "omor calificat" prevăzută de dispozițiile art. 20 rap.

la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de "vătămare corporală" dispozițiile art. 181 C. pen. În drept, fapta inculpatului Z.R. care, în data 19 august 2007, pe drum, loc public conform art. 152 C. pen., a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioare părții vătămate T.N., cauzându-i leziuni ce au necesitat 55-57 zile de îngrijiri medicale, fiind de natură a-i pune în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de" tentativă la omor calificat", prev. și ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Sub aspectul laturii subiective, pentru considerentele anterior expuse, inculpatul a acționat cu intenție indirecta, întrucât chiar daca nu a urmărit punerea în primejdie a vieții părții vătămate, a acceptat posibilitatea producerii unui astfel de rezultat, fiindu-i indiferent.

Cu prilejul individualizării judiciare a pedepsei au fost avute în vedere criteriile prescrise de art. 72 C. pen., respectiv: natura și gravitatea faptei urmarea acesteia, limitele de pedeapsă care în cazul tentativei se reduc la jumătate, dar și conduita avută de acesta anterior și ulterior săvârșirii faptelor. In ceea ce privește circumstanțele reale ale faptei, instanța apreciază că în favoarea inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuanta a stării de provocare prevăzuta de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., așa cum se apăra acesta în declarația data în cursul urmării penale ("de frica să nu mă lovească cu sticla l-am primul cu pumnul în fața") întrucât gravitatea și intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate T.N.

nu pot fi justificate prin existența unei puternice tulburări generate exclusiv de temerea viitoare că va fi lovit. De altfel, martorul B.R. a indicat că l-a văzut pe T.N. care a ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta. În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta a suferit condamnări anterioare, care deși nu atrag starea de recidivă (fiind condamnări în minorat sau la amenda penala) denotă perseverența infracțional a a acestuia, condamnările privind săvârșirea de infracțiune cu violența contra persoanei. Nici circumstanțele posterioare săvârșirii faptei nu pledează în favoarea inculpatului, care nu s-a prezentat în fața instanței și nu a manifestat nici regret, nici compasiune fața de partea vătămată T.N.

și familia acesteia. Reținând însă că în cursul urmării penale inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și parțial împrejurările comiterii acesteia, că din declarația martorului Ș.V. rezulta că acesta este o persoana muncitoare, fiind căsătorit și având doi copii, plecând la munca în Italia tocmai pentru a îmbunătăți situația materială a familiei, la individualizarea judiciara a pedepsei, instanța urmează a se orienta spre minimul special, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și în condițiile aplicării unei pedepse moderate, executabila în regim privativ de libertate. Constatând ca obligatorie, față de disp. art. 174-175 lit. i) C. pen., rap.

la art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi iar față de împrejurarea condamnării inculpatului la o pedeapsă cu închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, față de felul și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat, văzând și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului care opinează asupra unei aprecieri individuale, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen., instanța în baza disp. art. 65 alin. (2) și art. 64 C. pen., a interzis inculpatului Z.R. să exercite drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, iar în condițiile prev. de art. 71 C. pen., va interzice inculpatului Z.R.

exercitarea;, acelorași drepturi, pe durata executării pedepsei. În latura civilă a cauzei, instanța a constatat că succesoarea părții vătămate T.N., T.L. nu s-a constituit parte civila în cauza. În cauza au formulat pretenții civile în Spitalul de Urgențe S.l. cu suma de 6087,28 lei, reprezentând dvaloarea spitalizării părții vătămate Trincă Neculai, Spitalul Clinic de Urgențe P.D. N.O. lași cu suma de 87,24 lei contravaloarea spitalizării părții vătămate T.N. și Serviciul de Ambulanță lași (f. 38 dosar urmărire penala), cu suma de 201 lei reprezentând contravaloarea transportului cu ambulanța.

Examinând condițiile necesare antrenării răspunderii civile a inculpatului sub aspectul daunelor solicitate de părțile civile, instanța constată că acestea au fost relevate și dovedite, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (aceasta constând în acțiunea de lovire întreprinsă de inculpat asupra părții vătămate, caracterul ilicit al acesteia, derivând din cel penal reținut în baza considerentelor arătate), prejudiciul cauzat părților civile (constând în cheltuielile avansate părții vătămate pentru transportul și îngrijirile acordate acesteia), legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa exclusivă a inculpatului în producerea acestui prejudiciu. În consecință, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc.

pen. raportat la art. 998 C. civ., instanța a admiste acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul de Urgențe S.l., Spitalul Clinic de Urgențe P.O.N.O. lași și Serviciul de Ambulanță lași. În termen legal sentința penală a fost apelată de inculpatul Z.R., care a criticat-o solicitând: - schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, deoarece nu a avut intenția de a ucide victima, nu a folosit niciun corp contondent să o lovească, iar loviturile Ie-a aplicat cu mâna; reindividualizarea pedepsei aplicate, raportat la circumstanțele personale; - reavizarea concluzii lor raportului de expertiză medico-legală. Inculpatul a fost prezent în fața instanței de apel, asistat de avocat ales; a fost audiat la solicitarea acestuia, invocând nevinovăția.

Prin Decizia penală nr. 10 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului. A fost obligat apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Curtea a verificat actele și lucrările dosarului de fond prin prisma tuturor motivelor invocate (în fapt și în drept), dar și din oficiu sub toate celelalte aspecte, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că instanța de fond a administrat un amplu probatoriu (a fost reaudiat inculpatul, reaudierea martorilor din lucrări, martorul în circumstanțiere propus de inculpat, cât și partea civilă, soția părții vătămate), reținând fără dubiu vinovăția inculpatului, cu schimbarea încadrării juridice a faptei.

Modalitățile și împrejurările săvârșirii faptei de către inculpat (care nu au fost contestate de acesta recunoscând agresarea părții vătămate), au fost reanalizate temeinic de instanța de apel, conturându-se următoarele: Inculpatul Z.R. se afla la data de 19 august 2007 în curtea sa, când victima T.N. a venit și a început a-i adresa reproșuri, anume că ar fi obturat conducta de apa ce alimentează satul. Inculpatul i-a solicitat părții vătămate să meargă în curtea inculpatului, care i-a aplicat mai multe lovituri părții vătămate, mai întâi cu o sticlă peste cap, în urma căreia partea vătămata și-a pierdut cunoștința, după care, cu picioarele, i-a aplicat mai multe lovituri peste abdomen. Imediat după aplicarea loviturilor inculpatul a luat partea vătămată și a dus-o pe cealaltă parte a drumului comunal, în fața locuinței numitului S.G.

Soția și fiul părții vătămate au fost anunțați de către martora D.A. că T.N. este bătut și se află căzut, iar în momentul în care a ajuns la locul unde se afla, au fost amenințați de făptuitorul Z.D. Ulterior, partea vătămată a decedat, însă din raportul de autopsie nr. 47111/C din 15 mai 2008 al I.M.L. lași s-a constatat că "bolile care au dus la deces nu au legătură de cauzalitate cu traumatismul din 19 august 2007 și nu a grăbit evoluția acestuia". Inculpatul a solicitat reavizarea concluziilor raportului medico-legal, instanța de apel a respins motivat această probă, întrucât nu s-a constatat contradicții în concluziile medico-legale, în sensul dispozițiilor procedurale. În latura penală s-a constatat indubitabil vinovăția inculpatului Z.R.

în săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat; nefiind incidente niciunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., încadrare juridică ce a fost solicitată de inculpat atât la instanța de fond, cât și în fața instanței de apel. Dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen. prevăd: "vătămarea corporală gravă" "dacă fapta a produs vreuneia din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani". Acțiunea inculpatului a fost violentă, acesta a urmărit lovirea acestuia și, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului grav (punerea în primejdie a vieții părții vătămate) trebuia să prevadă și a acceptat producerea acestuia.

Probele dosarului au demonstrat (că inculpatul a lovit activ partea vătămată cu pumnii și picioarele, a continuat loviturile și după ce partea vătămată a căzut la pământ, apoi a târât-o peste drum de locul unde s-a desfășurat incidentul; concluziile certificatului medico-legal ce au statuat asupra leziunilor produse părții vătămate, cât și atitudinea ulterioară lovirii, a inculpatului care a abandonat partea vătămată într-un șanț). Deci, față de cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată prin motivele de apel de către inculpat, instanța constată probator că - în fapt și în drept - nu se impune această schimbare de încadrare juridică. Elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat în forma tentativei sunt pe deplin întrunite (inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate T.N., în loc public, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața).

Aceste acte materiale infracționale au constituit conținutul subiectiv al infracțiunii de omor calificat (infracțiunea tentativei) - conținut ce a fost realizat odată cu luarea hotărârii infracționale de către inculpat. Inculpatul Z.R. a fost cel care a ieșit din curtea sa și a început să o lovească; în momentul în care partea vătămată a început să-l agreseze doar verbal (și se afla înafara domiciliului inculpatului). Intenția inculpatului prin toate actele materiale derulate, vădit violente și intense a fost clar circumscrisă, cea de a ucide victima, iar faptul că nu s-a produs rezultatul letal în acel moment, nu s-a datorat voinței nici intenției inculpatului, ci unor motive independente de voința inculpatului.

Aceste aspecte probatorii, nu pot influența, schimba "vinovăția" inculpatului și nici contura încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 182 C. pen. Fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de omor calificat (în forma tentativei), prev. și ped. de dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen. Sub aspectul laturii penale, al încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpat, urmează a se constata că motivele invocate de inculpat nu sunt fondate prin niciun act probator. Sentința penală a fost verificată și sub aspectul laturii civile; nu s-au constatat vicii pentru a fi desființată. În mod temeinic, instanța de fond a apreciat asupra pretențiilor civile rezultate din acțiunea penală și formulate de părțile civile (spitalele - întrucât soția victimei nu a formulat pretenții civile).

De asemenea, prin prisma criticilor ce au vizat modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de control judiciar a reevaluat circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului (inclusiv actele în circumstanțiere depuse de inculpat și declarația martorului audiat, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de dispozițiile art. 72 C. pen. Astfel, în ceea ce privește circumstanțele reale ale faptei, instanța apreciază că în favoarea inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuanta a stării de provocare prevăzuta de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., așa cum se apăra acesta în declarația data în cursul urmării penale ("de frica să nu mă lovească cu sticla l-am primul cu pumnul în fața") întrucât gravitatea și intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate T.N.

nu pot fi justificate prin existența unei puternice tulburări generate exclusiv de temerea viitoare că va fi lovit. De altfel, martorul B.R. a indicat că l-a văzut pe T.N. care a ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta. În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta a suferit condamnări anterioare, care deși nu atrag starea de recidivă (fiind condamnări în minorat sau la amenda penală), denotă perseverența infracționala a acestuia, condamnările privind săvârșirea de infracțiune cu violența contra persoanei. În consecință, pedeapsa aplicată a fost corect individualizată (fiind orientată spre minimul special), atât în cuantum, cât și modalitatea de executare, încât o nouă reindividualizare nu se mai justifică probator.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prev.de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. În motivele scrise de recurs,inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art. 174-175 lit. d) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 174 C. pen.,considerându-se că probatoriul administrat în cauză nu demonstrează că victima s-ar fi aflat la momentul săvârșirii faptei în situație de a nu se putea apăra. De asemenea,în mod greșit nu s-a reținut starea de provocare, întrucât cele două părți și-au adresat injurii reciproce,iar în momentul în care victima l-a lovit cu sticla, inculpatul s-a văzut nevoit să se apere, reacționând prin loviturile pe care Ie-a aplicat cu picioarele.

Cu ocazia dezbaterilor, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., susținând că din probe rezultă că a lovit victima o singură dată, iar aceasta intenționa să îl lovească cu o sticlă. A mai solicitat să se aibă în vedere raportul medico-legal, întrucât lovitura aplicată nu are legătură de cauzalitate cu decesul victimei, care avea probleme cu splina. Ca urmare a schimbării încadrării juridice, a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului spre minimul special. în subsidiar, în situația în care se va aprecia că nu se impune schimbarea încadrării juridice, a solicitat reducerea pedepsei, ținându-se seama de faptul că nu a intenționat să lovească victima, a avut o atitudine sinceră, are doi copii minori și o familie organizată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Materialul probator administrat în cauză a fost corespunzător evaluat atât de către instanța de fond, cât și de către cea de apel care au reținut, ca situație de fapt, că în urma unui conflict verbal izbucnit între victima T.N. și inculpatul Z.R., acesta din urmă a lovit victima mai întâi cu pumnul în față, iar după căderea acestuia, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în zona abdomenului. Urmare a agresiunilor inculpatului, victima a suferit mai multe leziuni, ce rezultă din actul medico-legal existent la dosar, respectiv hematom subdural minim frontal bilateral, politraumatism cu ruptură de splină și hemiperitoneu mediu, cu mențiunea că prin ele însele leziunile abdominale au pus în primejdie viața victimei.

Această situație de fapt rezultă din declarațiile victimei (cenzurate în mod corespunzător de către instanțe,care au înlăturat astfel susținerea acesteia,necoroborată cu vreun alt mijloc de probă,că ar fi fost lovită și cu o sticlă în cap), declarațiile inculpatului și ale martorilor.în special B.R.M., care a asistat de la circa 30-40 de metri la întregul conflict. În ce privește încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat. Curtea constată că în drept aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat sub forma tentativei prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., reținută atât în actul de sesizare, cât și în hotărârile instanțelor de fond și apel.

În acest context, Curtea constată ca fiind eronată critica din motivele scrise de recurs referitoare la încadrarea juridică, câtă vreme inculpatul caracterul calificat al infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat a fost dat de comiterea faptei în public (art. 175 lit. i) C. pen.), iar nu de starea de neputință a victimei de a se apăra (art. 175 lit. d) C. pen.), așa cum greșit susține inculpatul. Pe de altă parte, încadrarea juridică prin raportare la infracțiunea de omor (calificat în forma tentativei), iar nu la o altă infracțiune contra vieții, integrității corporale și sănătății, a avut în vedere faptul că din modul în care inculpatul a acționat se desprinde concluzia că acesta, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal al conduitei sale, l-a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii lui, ceea ce caracterizează intenția indirectă de a ucide victima.

Lovirea repetată și cu putere a victimei cu pumnul și picioarele, zonele corpului care au fost vizate nu conturează intenția inculpatului de a aplica doar o corecție fizică victimei, în același sens fiind de altfel și concluziile actelor medicale și medico-legale aflate la dosanleziunile abdominale punându-i în primejdie viața). În ce privește moartea victimei, aceasta nu s-a aflat în relație de cauzalitate, directă sau indirectă, cu conduita violentă a inculpatului (decesul înregistrat la mai multe luni de la data agresiunii fiind determinat de o boală incurabilă),astfel încât nu se poate analiza nici măcar strict teoretic solicitarea de schimbare a încadrării juridice în art. 183 C. pen. Prin urmare, atât sub aspectul situației de fapt, cât și al încadrării juridice, hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, sens în care criticile inculpatului sunt nefondate.

Nici motivele de recurs vizând individualizarea pedepsei nu sunt întemeiate. Astfel, solicitarea inculpatului de reținere a scuzei provocării nu-și găsește suport în actele dosarului. Pentru a se reține această circumstanță atenuantă nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare, ci este necesar ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului stare de puternică tulburare sau emoție, încât acesta să nu fie în stare să se abțină de la ripostă prin săvârșirea infracțiunii. Or, în speță, simplul fapt că victima a adresat injurii inculpatului nu poate fi considerat un act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

(cu atât mai mult cu cât și inculpatul a avut o conduită similară), după cum nici faptul că victima avea asupra sa o sticlă de bere cu care doar ar fi încercat să-l lovească pe inculpat, nu justifică atitudinea agresivă a acestuia din urmă, căci pe de o parte inculpatul putea și trebuia să evalueze gravitatea potențialului pericol și prin prisma stării victimei (fiind evident că aceasta era sub influența alcoolului), iar pe de altă parte reacția sa, concretizată în lovirea cu brutalitate a victimei, a fost în mod vădit disproporționată cu gravitatea pericolului prezentat de acesta. Sub aspectul celorlalte criterii de individualizare, Curtea constată că acestea au fost corespunzător evaluate, ținându-se seama de pericolul social concret al faptei comise, circumstanțele personale ale inculpatului(care nu este la primul conflict cu legea penală, are doi copii minori) și conduita sa procesuală.

În funcție de aceste circumstanțe reale și personale, pedeapsa ce i-a fost aplicată, orientată în cuantum către minimul special este aptă să asigure realizarea scopului său general înscris în art. 52 C. pen.,astfel încât nu există motive care să justifice clemența instanței de recurs. În concluzie,recursul inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Z.R. împotriva Deciziei penale nr. 10 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2010.