ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2512/2010

HOTĂRÂRE
24.06.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2512/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 220 din 23

martie 2009 a Tribunalului lași, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins, ca

nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de

apărătorul inculpatului, din infracțiunea de "omor calificat"

prevăzută de dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. în infracțiunea de" vătămare corporala" prevăzuta de

dispozițiile art. 181 C. pen.

În baza art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost

condamnat inculpatul Z.R. pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă la

omor calificat" prevăzuta și pedepsita de art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 7 ani și 8 luni

închisoare.

În baza

dispozițiilor art. 65 alin. (2) si art. 66 C. pen. s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen.

pe o durata de 3 ani.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata

prevăzuta de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

S-a luat act

că partea vătămata T.L. nu s-a constituit parte civila în cauza.

În baza art. 313

din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen.

raportat la art. 998 C. civ., au fost admise acțiunile civile formulate de părțile

civile Spitalul de Urgențe S.l. lași, Spitalul Clinic de Urgențe P.D.N.O. lași

și Serviciul de Ambulanță lași și, în consecința, obligat inculpatul Z.R. să

achite următoarele sume de bani:

- suma de 201

lei în favoarea părții civile Serviciul de Ambulanța a județului lași, cu titlu

de daune materiale, contravaloare transport pentru partea vătămata T.N.;

- suma de

87,24 lei în favoarea părții civile Spitalul Clinic de Urgențe P.D.N.O. lași,

daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate pentru asistența medicală

acordată părții vătămate T.N.

- suma de

6087,28 lei în favoarea părții civile Spitalul de Urgențe S.l. și dobânda

legala la aceasta sumă, reprezentând daune materiale reprezentând cheltuielile

efectuate pentru asistența medicală acordată părții vătămate T.N.

În baza art. 189

nr. 1984/2009), în sumă de 200 lei, a fost avansat inițial către Baroul de

Avocați lași din fondurile speciale ale M.J., urmând a fi inclus în cuantumul

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului, cu

titlu de cheltuieli judiciare, suma de 2000 lei, din care suma de 200 lei

reprezintă onorariu apărător oficiu".

Analizând

actele și lucrările dosarului precum și întreg materialul probator administrat

în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 19

august 2007, inculpatul Z.R. s-a întâlnit, în fața porții casei sale din sat

Pocreaca, comuna Schitu-Duca, cu partea vătămata T.N., care se întorcea de la

imaș. Pe fondul reproșurilor adresate de partea vătămată, în prezent decedată,

referitoare la folosirea necorespunzătoare a aducțiunii de apă realizate de

inculpat, ce blocase alimentarea de la cișmea, între părți a izbucnit un

conflict verbal în care acestea și-au adresat injurii reciproc. Pe fondul

discuției tensionate, în momentul în care se îndrepta să intre în curtea inculpatului

pentru a verifica apa, partea vătămată a ridicat sticla de bere pe care o avea

în mână, înspre inculpatul Z.R., care însă imediat l-a lovit cu pumnul pe T.N.

Acesta din urmă, pe fondul loviturii primite a căzut la pământ, pierzându-și

cunoștința, însă inculpatul a continuat să îl lovească cu picioarele. Întrucât T.N.

nu mai mișca, inculpatul l-a tras din fața porții sale peste drum, unde I-a

udat cu apa și apoi l-a abandonat într-un șanț, în fața porții consăteanului S.G.,

inculpatul plecând acasă. Partea vătămată a fost văzută de martora D.A. care a

anunțat familia, iar membrii acesteia au telefonat la serviciul de ambulanța.

Această

situație de fapt a fost reținută în urma coroborării plângerilor și

declarațiilor date de părțile vătămate T.N. (date în cursul urmării penale,

anterior decesului) și T.L. cu declarațiile martorilor B.R.M., D.A. și chiar cu

declarațiile inculpatului date în cursul urmării penale. Ceilalți martori

audiați nefiind martori oculari nu au putut relata despre împrejurările săvârșirii

infracțiunii.

Astfel

martorul B.R.M. a arătat că îndreptându-se pentru a lua o ocazie spre lași,a

văzut că s-au luat la cearta T.N. cu Z.R., în poarta la Z.R., el aflându-se la

o distanța de circa 30-40 metri de ei. Aceștia se înjurau și nu a înțeles

foarte bine de la ce se certau. Nici partea vătămată, nici inculpatul nu

intraseră în curte, fiind în fața porții pe drum, nefiind nimeni pe drum la

acel moment. Inculpatul și T.N. s-au înjurat, iar T.N. a ridicat sticla înspre

Z.R., iar acesta din urmă l-a lovit pe T.N. A arătat martorul că el l-a văzut

pe T.N. care a ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta, Z.R. l-a

lovit cu pumnul în zona feței pe T.N., iar acesta a căzut jos. Ulterior,

martorul nu a putut observa continuarea conflictului, întrucât sosind o ocazie,

s-a urcat în mașina și a plecat.

Declarația

inculpatului, luata în cursul urmării penale, se coroborează cu cele atestate

de martorul audiat. Astfel, inculpatul a declarat că, fiindu-i frica să nu fie

lovit cu sticla de T.N., l-a lovit primul cu pumnul în fața, moment în care

acesta a căzut la pământ, iar după ce T.N. a căzut la pământ l-a mai lovit de

trei ori cu picioarele) peste cap, dar nu l-a lovit pe acesta cu obiecte sau

corpuri contondente.

Sub acest

aspect, declarația părții vătămate T.N., dată în cursul urmăririi penale

conform căreia, inculpatul l-a lovit inițial cu sticla în cap, va fi înlăturată

de instanța, în temeiul art. 75 C. proc. pen., întrucât nu se coroborează cu

nici un alt mijloc probator administrat în cauza. De altfel, declarația părții

vătămate privind agresarea sa, în aceleași împrejurări atât de inculpatul Z.R.,

cât și de numiții Z.D., Z.M. și B.D., nu a fost confirmată de mijloacele

probatorii administrate în cursul urmăririi penale, iar în fața instanței

martorul B.R.M. a atestat că inculpatul Z.R. era singur, la momentul agresării

lui T.N.

Prin

certificatul medico-legal din 19 septembrie 2007 eliberat de I.M.L. lași s-a

concluzionat că la data de 19 august 2007 T.N. a prezentat un politraumatism cu

ruptură de splină mediu (leziuni tratate operator) și hematom subdural minim

frontal bilateral, leziuni pentru care a necesitat 55-57 zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare, cu mențiunea că la data producerii și prin ele

însele leziunile abdominale au pus în primejdie viata susnumitului.

Față de

situația de fapt, astfel cum a fost reținută, instanța apreciază că, în cauza,

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de apărătorul

inculpatului, din dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen. în dispozițiile art. 181 C. pen. a fost considerată

nefondata și respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Distincția

dintre încriminarea prevăzuta de art. 181 C. pen., respectiv art. 20 rap. la art.

174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. se reflectă atât în ceea ce

privește obiectul juridic special al celor două infracțiuni, cât și în ceea ce

privește rezultatul socialmente periculos produs prin activitatea

infracțională.

Chiar dacă

s-a susținut că inculpatul nu a acționat cu intenția de a o ucide pe partea

vătămată T.N., activitatea infracțională a acestuia circumscriindu-se

dispozițiilor art. 181 alin. (2) C. pen., inculpatul urmărind exclusiv lovirea

acestuia, ansamblul datelor cauzei converg spre concluzia că inculpatul Z.R.,

chiar daca nu a urmărit producerea rezultatului - punerea în primejdie a vieții

părții vătămate, a acceptat producerea acestuia. Modul de săvârșire a faptei,

lovirea activa a părții vătămate cu pumnii și picioare, chiar după ce aceasta

căzuse la pământ fiind în stare de inconștiența, târârea victimei peste drum și

opunerea expresă la ajutorarea acesteia de rudele venite la fața locului,

denotă existența unei intenții indirecte a inculpatului în săvârșirea

infracțiunii de tentativa de omor prevăzuta de art. 20 raportat la art. 174 -

art. 175 lit. i) C. pen. Deși s-a susținut că inculpatul a încercat să ajute

partea vătămata, udând-o cu apa, instanța reține că martorul T.G. a atestat că

ducându-se cu mașina cu ginerele său pentru a-l ajuta pe T.N., Z.R. și Z.D. s-au

repezit înspre el, motiv pentru care de frică a plecat, reîntorcându-se la

locul faptei o data cu sosirea organelor de poliție. De asemenea, martora T.T. a

arătat că atunci când a ajuns fața locului, fiul ei era căzut în șanț,

inconștient, iar Z.R. i-a spus când l-a întrebat ce i-a făcut să tacă, pentru

că o va omorî și pe ea.

Concluziile

certificatului medico-legal, potrivit cărora, la data producerii și prin ele

însele, leziunile abdominale au pus în primejdie viața părții vătămate T.N.,

coroborate cu lipsa oricărei intervenții reale a inculpatului în ajutorul

părții vătămate, rudele fiind chemate la fața locului de martora D.A., care se

întâmpla să treacă pe drum, atitudinea inculpatului care a abandonat partea

vătămata în șanț, întorcându-se liniștit acasă, sunt suficiente elemente care

susțin motivarea că inculpatul a acționat cu intenția indirecta în săvârșirea

infracțiunii, rezultatul socialmente periculos, acceptat de inculpat - moartea

victimei - neproducându-se doar ca urmare a intervenției chirurgicale,

independent de voința inculpatului.

Față de

concluziile certificatului medico legal, schimbarea încadrării juridice putea

fi solicitată avându-se în vedere dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen.

(urmarea produsă fiind pierderea unui organ) și nu în dispozițiile art. 181 C.

pen., reținându-se ca argument exclusiv numărul de zile de îngrijiri medicale

acordat, întrucât la stabilirea corecta a încadrării juridice a faptei

elementele ce țin de acțiunea făptuitorului în materialitatea sa, urmarea

produsa sau care se putea produce, forma de vinovăție, valoarea sociala lezata,

trebuie analizate în mod coroborat.

Față de

aceste considerente, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice

a faptei formulate de apărătorul inculpatului, din infracțiunea de "omor

calificat" prevăzută de dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de "vătămare corporală"

dispozițiile art. 181 C. pen.

În drept,

fapta inculpatului Z.R. care, în data 19 august 2007, pe drum, loc public

conform art. 152 C. pen., a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioare

părții vătămate T.N., cauzându-i leziuni ce au necesitat 55-57 zile de

îngrijiri medicale, fiind de natură a-i pune în primejdie viața, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de" tentativă la omor

calificat", prev. și ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) -

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Sub aspectul

laturii subiective, pentru considerentele anterior expuse, inculpatul a

acționat cu intenție indirecta, întrucât chiar daca nu a urmărit punerea în

primejdie a vieții părții vătămate, a acceptat posibilitatea producerii unui

astfel de rezultat, fiindu-i indiferent.

Cu prilejul

individualizării judiciare a pedepsei au fost avute în vedere criteriile

prescrise de art. 72 C. pen., respectiv: natura și gravitatea faptei urmarea

acesteia, limitele de pedeapsă care în cazul tentativei se reduc la jumătate,

dar și conduita avută de acesta anterior și ulterior săvârșirii faptelor. In

ceea ce privește circumstanțele reale ale faptei, instanța apreciază că în

favoarea inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuanta a stării de

provocare prevăzuta de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., așa cum se apăra

acesta în declarația data în cursul urmării penale ("de frica să nu mă

lovească cu sticla l-am primul cu pumnul în fața") întrucât gravitatea și

intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate T.N. nu pot fi justificate

prin existența unei puternice tulburări generate exclusiv de temerea viitoare

că va fi lovit. De altfel, martorul B.R. a indicat că l-a văzut pe T.N. care a

ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta.

În ceea ce

privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că din fișa

de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta a suferit condamnări

anterioare, care deși nu atrag starea de recidivă (fiind condamnări în minorat

sau la amenda penala) denotă perseverența infracțional a a acestuia, condamnările

privind săvârșirea de infracțiune cu violența contra persoanei. Nici

circumstanțele posterioare săvârșirii faptei nu pledează în favoarea

inculpatului, care nu s-a prezentat în fața instanței și nu a manifestat nici

regret, nici compasiune fața de partea vătămată T.N. și familia acesteia.

Reținând însă că în cursul urmării penale inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptei și parțial împrejurările comiterii acesteia, că din declarația

martorului Ș.V. rezulta că acesta este o persoana muncitoare, fiind căsătorit

și având doi copii, plecând la munca în Italia tocmai pentru a îmbunătăți

situația materială a familiei, la individualizarea judiciara a pedepsei,

instanța urmează a se orienta spre minimul special, apreciind că scopul

educativ al pedepsei poate fi atins și în condițiile aplicării unei pedepse

moderate, executabila în regim privativ de libertate.

Constatând ca

obligatorie, față de disp. art. 174-175 lit. i) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2)

de împrejurarea condamnării inculpatului la o pedeapsă cu închisoare și a

pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, față de felul și gravitatea

infracțiunii săvârșite de inculpat, văzând și jurisprudenta Curții Europene a

Drepturilor Omului care opinează asupra unei aprecieri individuale, de la caz

la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C.

pen., instanța în baza disp. art. 65 alin. (2) și art. 64 C. pen., a interzis

inculpatului Z.R. să exercite drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales

în autoritățile publice sau în funcții elective precum și dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat, iar în condițiile prev. de art.

71 C. pen., va interzice inculpatului Z.R. exercitarea;, acelorași drepturi, pe

durata executării pedepsei.

În latura

civilă a cauzei, instanța a constatat că succesoarea părții vătămate T.N., T.L.

nu s-a constituit parte civila în cauza.

În cauza au

formulat pretenții civile în Spitalul de Urgențe S.l. cu suma de 6087,28 lei,

reprezentând dvaloarea spitalizării părții vătămate Trincă Neculai, Spitalul

Clinic de Urgențe P.D. N.O. lași cu suma de 87,24 lei contravaloarea

spitalizării părții vătămate T.N. și Serviciul de Ambulanță lași (f. 38 dosar

urmărire penala), cu suma de 201 lei reprezentând contravaloarea transportului

cu ambulanța.

Examinând

condițiile necesare antrenării răspunderii civile a inculpatului sub aspectul

daunelor solicitate de părțile civile, instanța constată că acestea au fost

relevate și dovedite, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (aceasta

constând în acțiunea de lovire întreprinsă de inculpat asupra părții vătămate,

caracterul ilicit al acesteia, derivând din cel penal reținut în baza

considerentelor arătate), prejudiciul cauzat părților civile (constând în

cheltuielile avansate părții vătămate pentru transportul și îngrijirile

acordate acesteia), legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa

exclusivă a inculpatului în producerea acestui prejudiciu.

În consecință,

în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1)

formulate de părțile civile Spitalul de Urgențe S.l., Spitalul Clinic de

Urgențe P.O.N.O. lași și Serviciul de Ambulanță lași.

În termen

legal sentința penală a fost apelată de inculpatul Z.R., care a criticat-o

solicitând:

- schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă,

deoarece nu a avut intenția de a ucide victima, nu a folosit niciun corp

contondent să o lovească, iar loviturile Ie-a aplicat cu mâna; reindividualizarea

pedepsei aplicate, raportat la circumstanțele personale;

- reavizarea

concluzii lor raportului de expertiză medico-legală.

Inculpatul a

fost prezent în fața instanței de apel, asistat de avocat ales; a fost audiat

la solicitarea acestuia, invocând nevinovăția.

Prin Decizia penală

nr. 10 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

A fost

obligat apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a

verificat actele și lucrările dosarului de fond prin prisma tuturor motivelor

invocate (în fapt și în drept), dar și din oficiu sub toate celelalte aspecte,

în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat

că instanța de fond a administrat un amplu probatoriu (a fost reaudiat

inculpatul, reaudierea martorilor din lucrări, martorul în circumstanțiere

propus de inculpat, cât și partea civilă, soția părții vătămate), reținând fără

dubiu vinovăția inculpatului, cu schimbarea încadrării juridice a faptei.

Modalitățile

și împrejurările săvârșirii faptei de către inculpat (care nu au fost

contestate de acesta recunoscând agresarea părții vătămate), au fost

reanalizate temeinic de instanța de apel, conturându-se următoarele:

Inculpatul Z.R.

se afla la data de 19 august 2007 în curtea sa, când victima T.N. a venit și a

început a-i adresa reproșuri, anume că ar fi obturat conducta de apa ce

alimentează satul. Inculpatul i-a solicitat părții vătămate să meargă în curtea

inculpatului, care i-a aplicat mai multe lovituri părții vătămate, mai întâi cu

o sticlă peste cap, în urma căreia partea vătămata și-a pierdut cunoștința,

după care, cu picioarele, i-a aplicat mai multe lovituri peste abdomen. Imediat

după aplicarea loviturilor inculpatul a luat partea vătămată și a dus-o pe

cealaltă parte a drumului comunal, în fața locuinței numitului S.G. Soția și

fiul părții vătămate au fost anunțați de către martora D.A. că T.N. este bătut

și se află căzut, iar în momentul în care a ajuns la locul unde se afla, au

fost amenințați de făptuitorul Z.D.

Ulterior,

partea vătămată a decedat, însă din raportul de autopsie nr. 47111/C din 15 mai

2008 al I.M.L. lași s-a constatat că "bolile care au dus la deces nu au

legătură de cauzalitate cu traumatismul din 19 august 2007 și nu a grăbit

evoluția acestuia".

Inculpatul a

solicitat reavizarea concluziilor raportului medico-legal, instanța de apel a

respins motivat această probă, întrucât nu s-a constatat contradicții în

concluziile medico-legale, în sensul dispozițiilor procedurale.

În latura

penală s-a constatat indubitabil vinovăția inculpatului Z.R. în săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat; nefiind incidente niciunul dintre

elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art.

182 alin. (2) C. pen., încadrare juridică ce a fost solicitată de inculpat atât

la instanța de fond, cât și în fața instanței de apel.

Dispozițiile art.

182 alin. (2) C. pen. prevăd: "vătămarea corporală gravă" "dacă

fapta a produs vreuneia din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau

organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori

psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei,

pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani".

Acțiunea

inculpatului a fost violentă, acesta a urmărit lovirea acestuia și, chiar dacă

nu a urmărit producerea rezultatului grav (punerea în primejdie a vieții părții

vătămate) trebuia să prevadă și a acceptat producerea acestuia. Probele

dosarului au demonstrat (că inculpatul a lovit activ partea vătămată cu pumnii

și picioarele, a continuat loviturile și după ce partea vătămată a căzut la

pământ, apoi a târât-o peste drum de locul unde s-a desfășurat incidentul;

concluziile certificatului medico-legal ce au statuat asupra leziunilor produse

părții vătămate, cât și atitudinea ulterioară lovirii, a inculpatului care a

abandonat partea vătămată într-un șanț).

Deci, față de

cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată prin motivele de apel de

către inculpat, instanța constată probator că - în fapt și în drept - nu se

impune această schimbare de încadrare juridică.

Elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat în forma tentativei sunt pe

deplin întrunite (inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și

picioarele părții vătămate T.N., în loc public, cauzându-i leziuni ce i-au pus

în primejdie viața). Aceste acte materiale infracționale au constituit

conținutul subiectiv al infracțiunii de omor calificat (infracțiunea

tentativei) - conținut ce a fost realizat odată cu luarea hotărârii

infracționale de către inculpat.

Inculpatul Z.R.

a fost cel care a ieșit din curtea sa și a început să o lovească; în momentul

în care partea vătămată a început să-l agreseze doar verbal (și se afla înafara

domiciliului inculpatului).

Intenția

inculpatului prin toate actele materiale derulate, vădit violente și intense a

fost clar circumscrisă, cea de a ucide victima, iar faptul că nu s-a produs

rezultatul letal în acel moment, nu s-a datorat voinței nici intenției

inculpatului, ci unor motive independente de voința inculpatului.

Aceste

aspecte probatorii, nu pot influența, schimba "vinovăția"

inculpatului și nici contura încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 182

Fapta

săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de omor calificat (în forma

tentativei), prev. și ped. de dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174

alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul

laturii penale, al încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpat, urmează

a se constata că motivele invocate de inculpat nu sunt fondate prin niciun act

probator.

Sentința

penală a fost verificată și sub aspectul laturii civile; nu s-au constatat

vicii pentru a fi desființată.

În mod

temeinic, instanța de fond a apreciat asupra pretențiilor civile rezultate din

acțiunea penală și formulate de părțile civile (spitalele - întrucât soția

victimei nu a formulat pretenții civile).

De asemenea,

prin prisma criticilor ce au vizat modalitatea de individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului, instanța de control judiciar a reevaluat circumstanțele

reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului

(inclusiv actele în circumstanțiere depuse de inculpat și declarația martorului

audiat, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de

dispozițiile art. 72 C. pen.

Astfel, în

ceea ce privește circumstanțele reale ale faptei, instanța apreciază că în

favoarea inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuanta a stării de

provocare prevăzuta de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., așa cum se apăra

acesta în declarația data în cursul urmării penale ("de frica să nu mă

lovească cu sticla l-am primul cu pumnul în fața") întrucât gravitatea și

intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate T.N. nu pot fi justificate

prin existența unei puternice tulburări generate exclusiv de temerea viitoare

că va fi lovit. De altfel, martorul B.R. a indicat că l-a văzut pe T.N. care a

ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta.

În ceea ce

privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că din fișa

de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta a suferit condamnări

anterioare, care deși nu atrag starea de recidivă (fiind condamnări în minorat

sau la amenda penală), denotă perseverența infracționala a acestuia,

condamnările privind săvârșirea de infracțiune cu violența contra persoanei.

În

consecință, pedeapsa aplicată a fost corect individualizată (fiind orientată

spre minimul special), atât în cuantum, cât și modalitatea de executare, încât

o nouă reindividualizare nu se mai justifică probator.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prev.de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În motivele

scrise de recurs,inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prev.de art. 174-175 lit. d) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 174 C. pen.,considerându-se

că probatoriul administrat în cauză nu demonstrează că victima s-ar fi aflat la

momentul săvârșirii faptei în situație de a nu se putea apăra. De asemenea,în

mod greșit nu s-a reținut starea de provocare, întrucât cele două părți și-au

adresat injurii reciproce,iar în momentul în care victima l-a lovit cu sticla, inculpatul

s-a văzut nevoit să se apere, reacționând prin loviturile pe care Ie-a aplicat

cu picioarele.

Cu ocazia

dezbaterilor, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., susținând că din probe rezultă că a

lovit victima o singură dată, iar aceasta intenționa să îl lovească cu o

sticlă. A mai solicitat să se aibă în vedere raportul medico-legal, întrucât

lovitura aplicată nu are legătură de cauzalitate cu decesul victimei, care avea

probleme cu splina. Ca urmare a schimbării încadrării juridice, a solicitat

reducerea pedepsei aplicate inculpatului spre minimul special. în subsidiar, în

situația în care se va aprecia că nu se impune schimbarea încadrării juridice,

a solicitat reducerea pedepsei, ținându-se seama de faptul că nu a intenționat

să lovească victima, a avut o atitudine sinceră, are doi copii minori și o

familie organizată.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare

invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Materialul

probator administrat în cauză a fost corespunzător evaluat atât de către

instanța de fond, cât și de către cea de apel care au reținut, ca situație de

fapt, că în urma unui conflict verbal izbucnit între victima T.N. și inculpatul

Z.R., acesta din urmă a lovit victima mai întâi cu pumnul în față, iar după

căderea acestuia, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în zona

abdomenului.

Urmare a

agresiunilor inculpatului, victima a suferit mai multe leziuni, ce rezultă din

actul medico-legal existent la dosar, respectiv hematom subdural minim frontal

bilateral, politraumatism cu ruptură de splină și hemiperitoneu mediu, cu

mențiunea că prin ele însele leziunile abdominale au pus în primejdie viața

victimei.

Această

situație de fapt rezultă din declarațiile victimei (cenzurate în mod

corespunzător de către instanțe,care au înlăturat astfel susținerea

acesteia,necoroborată cu vreun alt mijloc de probă,că ar fi fost lovită și cu o

sticlă în cap), declarațiile inculpatului și ale martorilor.în special B.R.M., care

a asistat de la circa 30-40 de metri la întregul conflict.

În ce

privește încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat. Curtea constată că

în drept aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat sub forma tentativei prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C.

pen., reținută atât în actul de sesizare, cât și în hotărârile instanțelor de

fond și apel.

În acest

context, Curtea constată ca fiind eronată critica din motivele scrise de recurs

referitoare la încadrarea juridică, câtă vreme inculpatul caracterul calificat

al infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat a

fost dat de comiterea faptei în public (art. 175 lit. i) C. pen.), iar nu de

starea de neputință a victimei de a se apăra (art. 175 lit. d) C. pen.), așa

cum greșit susține inculpatul.

Pe de altă

parte, încadrarea juridică prin raportare la infracțiunea de omor (calificat în

forma tentativei), iar nu la o altă infracțiune contra vieții, integrității

corporale și sănătății, a avut în vedere faptul că din modul în care inculpatul

a acționat se desprinde concluzia că acesta, chiar dacă nu a urmărit rezultatul

letal al conduitei sale, l-a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii

lui, ceea ce caracterizează intenția indirectă de a ucide victima.

Lovirea

repetată și cu putere a victimei cu pumnul și picioarele, zonele corpului care

au fost vizate nu conturează intenția inculpatului de a aplica doar o corecție

fizică victimei, în același sens fiind de altfel și concluziile actelor

medicale și medico-legale aflate la dosanleziunile abdominale punându-i în

primejdie viața).

În ce

privește moartea victimei, aceasta nu s-a aflat în relație de cauzalitate,

directă sau indirectă, cu conduita violentă a inculpatului (decesul înregistrat

la mai multe luni de la data agresiunii fiind determinat de o boală

incurabilă),astfel încât nu se poate analiza nici măcar strict teoretic

solicitarea de schimbare a încadrării juridice în art. 183 C. pen.

Prin urmare,

atât sub aspectul situației de fapt, cât și al încadrării juridice, hotărârile

pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, sens în care criticile

inculpatului sunt nefondate.

Nici motivele

de recurs vizând individualizarea pedepsei nu sunt întemeiate.

Astfel,

solicitarea inculpatului de reținere a scuzei provocării nu-și găsește suport

în actele dosarului. Pentru a se reține această circumstanță atenuantă nu este

suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau

amenințătoare, ci este necesar ca victima să dovedească o agresivitate sau o

altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze

făptuitorului stare de puternică tulburare sau emoție, încât acesta să nu fie

în stare să se abțină de la ripostă prin săvârșirea infracțiunii.

Or, în speță,

simplul fapt că victima a adresat injurii inculpatului nu poate fi considerat

un act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen. (cu atât mai mult cu cât și

inculpatul a avut o conduită similară), după cum nici faptul că victima avea

asupra sa o sticlă de bere cu care doar ar fi încercat să-l lovească pe

inculpat, nu justifică atitudinea agresivă a acestuia din urmă, căci pe de o

parte inculpatul putea și trebuia să evalueze gravitatea potențialului pericol

și prin prisma stării victimei (fiind evident că aceasta era sub influența

alcoolului), iar pe de altă parte reacția sa, concretizată în lovirea cu

brutalitate a victimei, a fost în mod vădit disproporționată cu gravitatea

pericolului prezentat de acesta.

Sub aspectul

celorlalte criterii de individualizare, Curtea constată că acestea au fost

corespunzător evaluate, ținându-se seama de pericolul social concret al faptei

comise, circumstanțele personale ale inculpatului(care nu este la primul

conflict cu legea penală, are doi copii minori) și conduita sa procesuală.

În funcție de

aceste circumstanțe reale și personale, pedeapsa ce i-a fost aplicată,

orientată în cuantum către minimul special este aptă să asigure realizarea

scopului său general înscris în art. 52 C. pen.,astfel încât nu există motive care

să justifice clemența instanței de recurs.

În concluzie,recursul

inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către

stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Respinge ca

nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Z.R. împotriva Deciziei penale

nr. 10 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat,din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 24 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 278/2011
Asupra recursului penal de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 62 din 29 ianuarie 2010, Tribunalul Iași în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării ju
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 327/2013
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 502 din 4 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul lași în Dosarul nr. 7818/99/2010, a fost respinsă ca nefondată cererea formu
ÎCCJ 2009-07-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2646/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 20 din 12 ianuarie 2009,Tribunalul lași, secția penală, a dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de
ÎCCJ 2009-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 412/2009
Asupra recursului de față: Prin sentința penală nr. 471 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor califi
ÎCCJ 2012-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2310/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 752 din data de 31 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost r
Sursă