ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2512/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2512/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 220 din 23
martie 2009 a Tribunalului lași, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins, ca
nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de
apărătorul inculpatului, din infracțiunea de "omor calificat"
prevăzută de dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1)
lit. i) C. pen. în infracțiunea de" vătămare corporala" prevăzuta de
dispozițiile art. 181 C. pen.
În baza art. 20
raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost
condamnat inculpatul Z.R. pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă la
omor calificat" prevăzuta și pedepsita de art. 20 raportat la art. 174 alin.
(1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 7 ani și 8 luni
închisoare.
În baza
dispozițiilor art. 65 alin. (2) si art. 66 C. pen. s-a interzis inculpatului
exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen.
pe o durata de 3 ani.
S-a aplicat
inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata
prevăzuta de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
S-a luat act
că partea vătămata T.L. nu s-a constituit parte civila în cauza.
În baza art. 313
din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen.
raportat la art. 998 C. civ., au fost admise acțiunile civile formulate de părțile
civile Spitalul de Urgențe S.l. lași, Spitalul Clinic de Urgențe P.D.N.O. lași
și Serviciul de Ambulanță lași și, în consecința, obligat inculpatul Z.R. să
achite următoarele sume de bani:
- suma de 201
lei în favoarea părții civile Serviciul de Ambulanța a județului lași, cu titlu
de daune materiale, contravaloare transport pentru partea vătămata T.N.;
- suma de
87,24 lei în favoarea părții civile Spitalul Clinic de Urgențe P.D.N.O. lași,
daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate pentru asistența medicală
acordată părții vătămate T.N.
- suma de
6087,28 lei în favoarea părții civile Spitalul de Urgențe S.l. și dobânda
legala la aceasta sumă, reprezentând daune materiale reprezentând cheltuielile
efectuate pentru asistența medicală acordată părții vătămate T.N.
În baza art. 189
C. proc. pen. onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul Z.R. (delegație
nr. 1984/2009), în sumă de 200 lei, a fost avansat inițial către Baroul de
Avocați lași din fondurile speciale ale M.J., urmând a fi inclus în cuantumul
cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza art. 191
alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului, cu
titlu de cheltuieli judiciare, suma de 2000 lei, din care suma de 200 lei
reprezintă onorariu apărător oficiu".
Analizând
actele și lucrările dosarului precum și întreg materialul probator administrat
în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 19
august 2007, inculpatul Z.R. s-a întâlnit, în fața porții casei sale din sat
Pocreaca, comuna Schitu-Duca, cu partea vătămata T.N., care se întorcea de la
imaș. Pe fondul reproșurilor adresate de partea vătămată, în prezent decedată,
referitoare la folosirea necorespunzătoare a aducțiunii de apă realizate de
inculpat, ce blocase alimentarea de la cișmea, între părți a izbucnit un
conflict verbal în care acestea și-au adresat injurii reciproc. Pe fondul
discuției tensionate, în momentul în care se îndrepta să intre în curtea inculpatului
pentru a verifica apa, partea vătămată a ridicat sticla de bere pe care o avea
în mână, înspre inculpatul Z.R., care însă imediat l-a lovit cu pumnul pe T.N.
Acesta din urmă, pe fondul loviturii primite a căzut la pământ, pierzându-și
cunoștința, însă inculpatul a continuat să îl lovească cu picioarele. Întrucât T.N.
nu mai mișca, inculpatul l-a tras din fața porții sale peste drum, unde I-a
udat cu apa și apoi l-a abandonat într-un șanț, în fața porții consăteanului S.G.,
inculpatul plecând acasă. Partea vătămată a fost văzută de martora D.A. care a
anunțat familia, iar membrii acesteia au telefonat la serviciul de ambulanța.
Această
situație de fapt a fost reținută în urma coroborării plângerilor și
declarațiilor date de părțile vătămate T.N. (date în cursul urmării penale,
anterior decesului) și T.L. cu declarațiile martorilor B.R.M., D.A. și chiar cu
declarațiile inculpatului date în cursul urmării penale. Ceilalți martori
audiați nefiind martori oculari nu au putut relata despre împrejurările săvârșirii
infracțiunii.
Astfel
martorul B.R.M. a arătat că îndreptându-se pentru a lua o ocazie spre lași,a
văzut că s-au luat la cearta T.N. cu Z.R., în poarta la Z.R., el aflându-se la
o distanța de circa 30-40 metri de ei. Aceștia se înjurau și nu a înțeles
foarte bine de la ce se certau. Nici partea vătămată, nici inculpatul nu
intraseră în curte, fiind în fața porții pe drum, nefiind nimeni pe drum la
acel moment. Inculpatul și T.N. s-au înjurat, iar T.N. a ridicat sticla înspre
Z.R., iar acesta din urmă l-a lovit pe T.N. A arătat martorul că el l-a văzut
pe T.N. care a ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta, Z.R. l-a
lovit cu pumnul în zona feței pe T.N., iar acesta a căzut jos. Ulterior,
martorul nu a putut observa continuarea conflictului, întrucât sosind o ocazie,
s-a urcat în mașina și a plecat.
Declarația
inculpatului, luata în cursul urmării penale, se coroborează cu cele atestate
de martorul audiat. Astfel, inculpatul a declarat că, fiindu-i frica să nu fie
lovit cu sticla de T.N., l-a lovit primul cu pumnul în fața, moment în care
acesta a căzut la pământ, iar după ce T.N. a căzut la pământ l-a mai lovit de
trei ori cu picioarele) peste cap, dar nu l-a lovit pe acesta cu obiecte sau
corpuri contondente.
Sub acest
aspect, declarația părții vătămate T.N., dată în cursul urmăririi penale
conform căreia, inculpatul l-a lovit inițial cu sticla în cap, va fi înlăturată
de instanța, în temeiul art. 75 C. proc. pen., întrucât nu se coroborează cu
nici un alt mijloc probator administrat în cauza. De altfel, declarația părții
vătămate privind agresarea sa, în aceleași împrejurări atât de inculpatul Z.R.,
cât și de numiții Z.D., Z.M. și B.D., nu a fost confirmată de mijloacele
probatorii administrate în cursul urmăririi penale, iar în fața instanței
martorul B.R.M. a atestat că inculpatul Z.R. era singur, la momentul agresării
lui T.N.
Prin
certificatul medico-legal din 19 septembrie 2007 eliberat de I.M.L. lași s-a
concluzionat că la data de 19 august 2007 T.N. a prezentat un politraumatism cu
ruptură de splină mediu (leziuni tratate operator) și hematom subdural minim
frontal bilateral, leziuni pentru care a necesitat 55-57 zile de îngrijiri
medicale pentru vindecare, cu mențiunea că la data producerii și prin ele
însele leziunile abdominale au pus în primejdie viata susnumitului.
Față de
situația de fapt, astfel cum a fost reținută, instanța apreciază că, în cauza,
cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de apărătorul
inculpatului, din dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin.
(1) lit. i) C. pen. în dispozițiile art. 181 C. pen. a fost considerată
nefondata și respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Distincția
dintre încriminarea prevăzuta de art. 181 C. pen., respectiv art. 20 rap. la art.
174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. se reflectă atât în ceea ce
privește obiectul juridic special al celor două infracțiuni, cât și în ceea ce
privește rezultatul socialmente periculos produs prin activitatea
infracțională.
Chiar dacă
s-a susținut că inculpatul nu a acționat cu intenția de a o ucide pe partea
vătămată T.N., activitatea infracțională a acestuia circumscriindu-se
dispozițiilor art. 181 alin. (2) C. pen., inculpatul urmărind exclusiv lovirea
acestuia, ansamblul datelor cauzei converg spre concluzia că inculpatul Z.R.,
chiar daca nu a urmărit producerea rezultatului - punerea în primejdie a vieții
părții vătămate, a acceptat producerea acestuia. Modul de săvârșire a faptei,
lovirea activa a părții vătămate cu pumnii și picioare, chiar după ce aceasta
căzuse la pământ fiind în stare de inconștiența, târârea victimei peste drum și
opunerea expresă la ajutorarea acesteia de rudele venite la fața locului,
denotă existența unei intenții indirecte a inculpatului în săvârșirea
infracțiunii de tentativa de omor prevăzuta de art. 20 raportat la art. 174 -
art. 175 lit. i) C. pen. Deși s-a susținut că inculpatul a încercat să ajute
partea vătămata, udând-o cu apa, instanța reține că martorul T.G. a atestat că
ducându-se cu mașina cu ginerele său pentru a-l ajuta pe T.N., Z.R. și Z.D. s-au
repezit înspre el, motiv pentru care de frică a plecat, reîntorcându-se la
locul faptei o data cu sosirea organelor de poliție. De asemenea, martora T.T. a
arătat că atunci când a ajuns fața locului, fiul ei era căzut în șanț,
inconștient, iar Z.R. i-a spus când l-a întrebat ce i-a făcut să tacă, pentru
că o va omorî și pe ea.
Concluziile
certificatului medico-legal, potrivit cărora, la data producerii și prin ele
însele, leziunile abdominale au pus în primejdie viața părții vătămate T.N.,
coroborate cu lipsa oricărei intervenții reale a inculpatului în ajutorul
părții vătămate, rudele fiind chemate la fața locului de martora D.A., care se
întâmpla să treacă pe drum, atitudinea inculpatului care a abandonat partea
vătămata în șanț, întorcându-se liniștit acasă, sunt suficiente elemente care
susțin motivarea că inculpatul a acționat cu intenția indirecta în săvârșirea
infracțiunii, rezultatul socialmente periculos, acceptat de inculpat - moartea
victimei - neproducându-se doar ca urmare a intervenției chirurgicale,
independent de voința inculpatului.
Față de
concluziile certificatului medico legal, schimbarea încadrării juridice putea
fi solicitată avându-se în vedere dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen.
(urmarea produsă fiind pierderea unui organ) și nu în dispozițiile art. 181 C.
pen., reținându-se ca argument exclusiv numărul de zile de îngrijiri medicale
acordat, întrucât la stabilirea corecta a încadrării juridice a faptei
elementele ce țin de acțiunea făptuitorului în materialitatea sa, urmarea
produsa sau care se putea produce, forma de vinovăție, valoarea sociala lezata,
trebuie analizate în mod coroborat.
Față de
aceste considerente, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice
a faptei formulate de apărătorul inculpatului, din infracțiunea de "omor
calificat" prevăzută de dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art.
175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de "vătămare corporală"
dispozițiile art. 181 C. pen.
În drept,
fapta inculpatului Z.R. care, în data 19 august 2007, pe drum, loc public
conform art. 152 C. pen., a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioare
părții vătămate T.N., cauzându-i leziuni ce au necesitat 55-57 zile de
îngrijiri medicale, fiind de natură a-i pune în primejdie viața, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de" tentativă la omor
calificat", prev. și ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) -
art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Sub aspectul
laturii subiective, pentru considerentele anterior expuse, inculpatul a
acționat cu intenție indirecta, întrucât chiar daca nu a urmărit punerea în
primejdie a vieții părții vătămate, a acceptat posibilitatea producerii unui
astfel de rezultat, fiindu-i indiferent.
Cu prilejul
individualizării judiciare a pedepsei au fost avute în vedere criteriile
prescrise de art. 72 C. pen., respectiv: natura și gravitatea faptei urmarea
acesteia, limitele de pedeapsă care în cazul tentativei se reduc la jumătate,
dar și conduita avută de acesta anterior și ulterior săvârșirii faptelor. In
ceea ce privește circumstanțele reale ale faptei, instanța apreciază că în
favoarea inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuanta a stării de
provocare prevăzuta de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., așa cum se apăra
acesta în declarația data în cursul urmării penale ("de frica să nu mă
lovească cu sticla l-am primul cu pumnul în fața") întrucât gravitatea și
intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate T.N. nu pot fi justificate
prin existența unei puternice tulburări generate exclusiv de temerea viitoare
că va fi lovit. De altfel, martorul B.R. a indicat că l-a văzut pe T.N. care a
ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta.
În ceea ce
privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că din fișa
de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta a suferit condamnări
anterioare, care deși nu atrag starea de recidivă (fiind condamnări în minorat
sau la amenda penala) denotă perseverența infracțional a a acestuia, condamnările
privind săvârșirea de infracțiune cu violența contra persoanei. Nici
circumstanțele posterioare săvârșirii faptei nu pledează în favoarea
inculpatului, care nu s-a prezentat în fața instanței și nu a manifestat nici
regret, nici compasiune fața de partea vătămată T.N. și familia acesteia.
Reținând însă că în cursul urmării penale inculpatul a recunoscut săvârșirea
faptei și parțial împrejurările comiterii acesteia, că din declarația
martorului Ș.V. rezulta că acesta este o persoana muncitoare, fiind căsătorit
și având doi copii, plecând la munca în Italia tocmai pentru a îmbunătăți
situația materială a familiei, la individualizarea judiciara a pedepsei,
instanța urmează a se orienta spre minimul special, apreciind că scopul
educativ al pedepsei poate fi atins și în condițiile aplicării unei pedepse
moderate, executabila în regim privativ de libertate.
Constatând ca
obligatorie, față de disp. art. 174-175 lit. i) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2)
C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi iar față
de împrejurarea condamnării inculpatului la o pedeapsă cu închisoare și a
pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, față de felul și gravitatea
infracțiunii săvârșite de inculpat, văzând și jurisprudenta Curții Europene a
Drepturilor Omului care opinează asupra unei aprecieri individuale, de la caz
la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C.
pen., instanța în baza disp. art. 65 alin. (2) și art. 64 C. pen., a interzis
inculpatului Z.R. să exercite drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales
în autoritățile publice sau în funcții elective precum și dreptul de a ocupa o
funcție implicând exercițiul autorității de stat, iar în condițiile prev. de art.
71 C. pen., va interzice inculpatului Z.R. exercitarea;, acelorași drepturi, pe
durata executării pedepsei.
În latura
civilă a cauzei, instanța a constatat că succesoarea părții vătămate T.N., T.L.
nu s-a constituit parte civila în cauza.
În cauza au
formulat pretenții civile în Spitalul de Urgențe S.l. cu suma de 6087,28 lei,
reprezentând dvaloarea spitalizării părții vătămate Trincă Neculai, Spitalul
Clinic de Urgențe P.D. N.O. lași cu suma de 87,24 lei contravaloarea
spitalizării părții vătămate T.N. și Serviciul de Ambulanță lași (f. 38 dosar
urmărire penala), cu suma de 201 lei reprezentând contravaloarea transportului
cu ambulanța.
Examinând
condițiile necesare antrenării răspunderii civile a inculpatului sub aspectul
daunelor solicitate de părțile civile, instanța constată că acestea au fost
relevate și dovedite, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (aceasta
constând în acțiunea de lovire întreprinsă de inculpat asupra părții vătămate,
caracterul ilicit al acesteia, derivând din cel penal reținut în baza
considerentelor arătate), prejudiciul cauzat părților civile (constând în
cheltuielile avansate părții vătămate pentru transportul și îngrijirile
acordate acesteia), legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa
exclusivă a inculpatului în producerea acestui prejudiciu.
În consecință,
în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1)
C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., instanța a admiste acțiunile civile
formulate de părțile civile Spitalul de Urgențe S.l., Spitalul Clinic de
Urgențe P.O.N.O. lași și Serviciul de Ambulanță lași.
În termen
legal sentința penală a fost apelată de inculpatul Z.R., care a criticat-o
solicitând:
- schimbarea
încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă,
deoarece nu a avut intenția de a ucide victima, nu a folosit niciun corp
contondent să o lovească, iar loviturile Ie-a aplicat cu mâna; reindividualizarea
pedepsei aplicate, raportat la circumstanțele personale;
- reavizarea
concluzii lor raportului de expertiză medico-legală.
Inculpatul a
fost prezent în fața instanței de apel, asistat de avocat ales; a fost audiat
la solicitarea acestuia, invocând nevinovăția.
Prin Decizia penală
nr. 10 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru
cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
A fost
obligat apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Curtea a
verificat actele și lucrările dosarului de fond prin prisma tuturor motivelor
invocate (în fapt și în drept), dar și din oficiu sub toate celelalte aspecte,
în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat
că instanța de fond a administrat un amplu probatoriu (a fost reaudiat
inculpatul, reaudierea martorilor din lucrări, martorul în circumstanțiere
propus de inculpat, cât și partea civilă, soția părții vătămate), reținând fără
dubiu vinovăția inculpatului, cu schimbarea încadrării juridice a faptei.
Modalitățile
și împrejurările săvârșirii faptei de către inculpat (care nu au fost
contestate de acesta recunoscând agresarea părții vătămate), au fost
reanalizate temeinic de instanța de apel, conturându-se următoarele:
Inculpatul Z.R.
se afla la data de 19 august 2007 în curtea sa, când victima T.N. a venit și a
început a-i adresa reproșuri, anume că ar fi obturat conducta de apa ce
alimentează satul. Inculpatul i-a solicitat părții vătămate să meargă în curtea
inculpatului, care i-a aplicat mai multe lovituri părții vătămate, mai întâi cu
o sticlă peste cap, în urma căreia partea vătămata și-a pierdut cunoștința,
după care, cu picioarele, i-a aplicat mai multe lovituri peste abdomen. Imediat
după aplicarea loviturilor inculpatul a luat partea vătămată și a dus-o pe
cealaltă parte a drumului comunal, în fața locuinței numitului S.G. Soția și
fiul părții vătămate au fost anunțați de către martora D.A. că T.N. este bătut
și se află căzut, iar în momentul în care a ajuns la locul unde se afla, au
fost amenințați de făptuitorul Z.D.
Ulterior,
partea vătămată a decedat, însă din raportul de autopsie nr. 47111/C din 15 mai
2008 al I.M.L. lași s-a constatat că "bolile care au dus la deces nu au
legătură de cauzalitate cu traumatismul din 19 august 2007 și nu a grăbit
evoluția acestuia".
Inculpatul a
solicitat reavizarea concluziilor raportului medico-legal, instanța de apel a
respins motivat această probă, întrucât nu s-a constatat contradicții în
concluziile medico-legale, în sensul dispozițiilor procedurale.
În latura
penală s-a constatat indubitabil vinovăția inculpatului Z.R. în săvârșirea
infracțiunii de tentativă la omor calificat; nefiind incidente niciunul dintre
elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art.
182 alin. (2) C. pen., încadrare juridică ce a fost solicitată de inculpat atât
la instanța de fond, cât și în fața instanței de apel.
Dispozițiile art.
182 alin. (2) C. pen. prevăd: "vătămarea corporală gravă" "dacă
fapta a produs vreuneia din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau
organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori
psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani".
Acțiunea
inculpatului a fost violentă, acesta a urmărit lovirea acestuia și, chiar dacă
nu a urmărit producerea rezultatului grav (punerea în primejdie a vieții părții
vătămate) trebuia să prevadă și a acceptat producerea acestuia. Probele
dosarului au demonstrat (că inculpatul a lovit activ partea vătămată cu pumnii
și picioarele, a continuat loviturile și după ce partea vătămată a căzut la
pământ, apoi a târât-o peste drum de locul unde s-a desfășurat incidentul;
concluziile certificatului medico-legal ce au statuat asupra leziunilor produse
părții vătămate, cât și atitudinea ulterioară lovirii, a inculpatului care a
abandonat partea vătămată într-un șanț).
Deci, față de
cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată prin motivele de apel de
către inculpat, instanța constată probator că - în fapt și în drept - nu se
impune această schimbare de încadrare juridică.
Elementele
constitutive ale infracțiunii de omor calificat în forma tentativei sunt pe
deplin întrunite (inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și
picioarele părții vătămate T.N., în loc public, cauzându-i leziuni ce i-au pus
în primejdie viața). Aceste acte materiale infracționale au constituit
conținutul subiectiv al infracțiunii de omor calificat (infracțiunea
tentativei) - conținut ce a fost realizat odată cu luarea hotărârii
infracționale de către inculpat.
Inculpatul Z.R.
a fost cel care a ieșit din curtea sa și a început să o lovească; în momentul
în care partea vătămată a început să-l agreseze doar verbal (și se afla înafara
domiciliului inculpatului).
Intenția
inculpatului prin toate actele materiale derulate, vădit violente și intense a
fost clar circumscrisă, cea de a ucide victima, iar faptul că nu s-a produs
rezultatul letal în acel moment, nu s-a datorat voinței nici intenției
inculpatului, ci unor motive independente de voința inculpatului.
Aceste
aspecte probatorii, nu pot influența, schimba "vinovăția"
inculpatului și nici contura încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 182
C. pen.
Fapta
săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de omor calificat (în forma
tentativei), prev. și ped. de dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174
alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen.
Sub aspectul
laturii penale, al încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpat, urmează
a se constata că motivele invocate de inculpat nu sunt fondate prin niciun act
probator.
Sentința
penală a fost verificată și sub aspectul laturii civile; nu s-au constatat
vicii pentru a fi desființată.
În mod
temeinic, instanța de fond a apreciat asupra pretențiilor civile rezultate din
acțiunea penală și formulate de părțile civile (spitalele - întrucât soția
victimei nu a formulat pretenții civile).
De asemenea,
prin prisma criticilor ce au vizat modalitatea de individualizare a pedepsei
aplicate inculpatului, instanța de control judiciar a reevaluat circumstanțele
reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului
(inclusiv actele în circumstanțiere depuse de inculpat și declarația martorului
audiat, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de
dispozițiile art. 72 C. pen.
Astfel, în
ceea ce privește circumstanțele reale ale faptei, instanța apreciază că în
favoarea inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuanta a stării de
provocare prevăzuta de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., așa cum se apăra
acesta în declarația data în cursul urmării penale ("de frica să nu mă
lovească cu sticla l-am primul cu pumnul în fața") întrucât gravitatea și
intensitatea loviturilor aplicate părții vătămate T.N. nu pot fi justificate
prin existența unei puternice tulburări generate exclusiv de temerea viitoare
că va fi lovit. De altfel, martorul B.R. a indicat că l-a văzut pe T.N. care a
ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta.
În ceea ce
privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că din fișa
de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta a suferit condamnări
anterioare, care deși nu atrag starea de recidivă (fiind condamnări în minorat
sau la amenda penală), denotă perseverența infracționala a acestuia,
condamnările privind săvârșirea de infracțiune cu violența contra persoanei.
În
consecință, pedeapsa aplicată a fost corect individualizată (fiind orientată
spre minimul special), atât în cuantum, cât și modalitatea de executare, încât
o nouă reindividualizare nu se mai justifică probator.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prev.de art. 385
9
pct. 17 și 14 C. proc. pen.
În motivele
scrise de recurs,inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea
prev.de art. 174-175 lit. d) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 174 C. pen.,considerându-se
că probatoriul administrat în cauză nu demonstrează că victima s-ar fi aflat la
momentul săvârșirii faptei în situație de a nu se putea apăra. De asemenea,în
mod greșit nu s-a reținut starea de provocare, întrucât cele două părți și-au
adresat injurii reciproce,iar în momentul în care victima l-a lovit cu sticla, inculpatul
s-a văzut nevoit să se apere, reacționând prin loviturile pe care Ie-a aplicat
cu picioarele.
Cu ocazia
dezbaterilor, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat
schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în
infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., susținând că din probe rezultă că a
lovit victima o singură dată, iar aceasta intenționa să îl lovească cu o
sticlă. A mai solicitat să se aibă în vedere raportul medico-legal, întrucât
lovitura aplicată nu are legătură de cauzalitate cu decesul victimei, care avea
probleme cu splina. Ca urmare a schimbării încadrării juridice, a solicitat
reducerea pedepsei aplicate inculpatului spre minimul special. în subsidiar, în
situația în care se va aprecia că nu se impune schimbarea încadrării juridice,
a solicitat reducerea pedepsei, ținându-se seama de faptul că nu a intenționat
să lovească victima, a avut o atitudine sinceră, are doi copii minori și o
familie organizată.
Examinând
hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare
invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Materialul
probator administrat în cauză a fost corespunzător evaluat atât de către
instanța de fond, cât și de către cea de apel care au reținut, ca situație de
fapt, că în urma unui conflict verbal izbucnit între victima T.N. și inculpatul
Z.R., acesta din urmă a lovit victima mai întâi cu pumnul în față, iar după
căderea acestuia, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în zona
abdomenului.
Urmare a
agresiunilor inculpatului, victima a suferit mai multe leziuni, ce rezultă din
actul medico-legal existent la dosar, respectiv hematom subdural minim frontal
bilateral, politraumatism cu ruptură de splină și hemiperitoneu mediu, cu
mențiunea că prin ele însele leziunile abdominale au pus în primejdie viața
victimei.
Această
situație de fapt rezultă din declarațiile victimei (cenzurate în mod
corespunzător de către instanțe,care au înlăturat astfel susținerea
acesteia,necoroborată cu vreun alt mijloc de probă,că ar fi fost lovită și cu o
sticlă în cap), declarațiile inculpatului și ale martorilor.în special B.R.M., care
a asistat de la circa 30-40 de metri la întregul conflict.
În ce
privește încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat. Curtea constată că
în drept aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor
calificat sub forma tentativei prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C.
pen., reținută atât în actul de sesizare, cât și în hotărârile instanțelor de
fond și apel.
În acest
context, Curtea constată ca fiind eronată critica din motivele scrise de recurs
referitoare la încadrarea juridică, câtă vreme inculpatul caracterul calificat
al infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat a
fost dat de comiterea faptei în public (art. 175 lit. i) C. pen.), iar nu de
starea de neputință a victimei de a se apăra (art. 175 lit. d) C. pen.), așa
cum greșit susține inculpatul.
Pe de altă
parte, încadrarea juridică prin raportare la infracțiunea de omor (calificat în
forma tentativei), iar nu la o altă infracțiune contra vieții, integrității
corporale și sănătății, a avut în vedere faptul că din modul în care inculpatul
a acționat se desprinde concluzia că acesta, chiar dacă nu a urmărit rezultatul
letal al conduitei sale, l-a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii
lui, ceea ce caracterizează intenția indirectă de a ucide victima.
Lovirea
repetată și cu putere a victimei cu pumnul și picioarele, zonele corpului care
au fost vizate nu conturează intenția inculpatului de a aplica doar o corecție
fizică victimei, în același sens fiind de altfel și concluziile actelor
medicale și medico-legale aflate la dosanleziunile abdominale punându-i în
primejdie viața).
În ce
privește moartea victimei, aceasta nu s-a aflat în relație de cauzalitate,
directă sau indirectă, cu conduita violentă a inculpatului (decesul înregistrat
la mai multe luni de la data agresiunii fiind determinat de o boală
incurabilă),astfel încât nu se poate analiza nici măcar strict teoretic
solicitarea de schimbare a încadrării juridice în art. 183 C. pen.
Prin urmare,
atât sub aspectul situației de fapt, cât și al încadrării juridice, hotărârile
pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, sens în care criticile
inculpatului sunt nefondate.
Nici motivele
de recurs vizând individualizarea pedepsei nu sunt întemeiate.
Astfel,
solicitarea inculpatului de reținere a scuzei provocării nu-și găsește suport
în actele dosarului. Pentru a se reține această circumstanță atenuantă nu este
suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau
amenințătoare, ci este necesar ca victima să dovedească o agresivitate sau o
altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze
făptuitorului stare de puternică tulburare sau emoție, încât acesta să nu fie
în stare să se abțină de la ripostă prin săvârșirea infracțiunii.
Or, în speță,
simplul fapt că victima a adresat injurii inculpatului nu poate fi considerat
un act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen. (cu atât mai mult cu cât și
inculpatul a avut o conduită similară), după cum nici faptul că victima avea
asupra sa o sticlă de bere cu care doar ar fi încercat să-l lovească pe
inculpat, nu justifică atitudinea agresivă a acestuia din urmă, căci pe de o
parte inculpatul putea și trebuia să evalueze gravitatea potențialului pericol
și prin prisma stării victimei (fiind evident că aceasta era sub influența
alcoolului), iar pe de altă parte reacția sa, concretizată în lovirea cu
brutalitate a victimei, a fost în mod vădit disproporționată cu gravitatea
pericolului prezentat de acesta.
Sub aspectul
celorlalte criterii de individualizare, Curtea constată că acestea au fost
corespunzător evaluate, ținându-se seama de pericolul social concret al faptei
comise, circumstanțele personale ale inculpatului(care nu este la primul
conflict cu legea penală, are doi copii minori) și conduita sa procesuală.
În funcție de
aceste circumstanțe reale și personale, pedeapsa ce i-a fost aplicată,
orientată în cuantum către minimul special este aptă să asigure realizarea
scopului său general înscris în art. 52 C. pen.,astfel încât nu există motive care
să justifice clemența instanței de recurs.
În concluzie,recursul
inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385
15
pct. 1
lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către
stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Z.R. împotriva Deciziei penale
nr. 10 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru
cauze cu minori.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat,din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 24 iunie 2010.