ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3378/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Petenta

SC I.D.C. SA a formulat cerere privind suspendarea provizorie a executării

sentinței comerciale nr. 5061 din 8 iulie 2010 a Tribunalului

București, secția a VII-a comercială, în dosarul 323/3/2010,

cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția

a V-a comercială.

În fața acestei instanțe, intimata SC R.C.

SA Voluntari a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 300 alin. (2) și (3) și art. 403 alin. (4) C.

proc. civ., apreciind că aceste prevederi intră în contradicție

cu cererea de suspendare provizorie. De asemenea, a solicitat suspendarea

cauzei și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru

soluționarea excepției.

Cererea a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din data de 21 iulie 2010 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost

respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin considerentele încheierii, Curtea a constatat

că părțile se găsesc într-un litigiu având ca obiect cererea

de deschidere a procedurii insolvenței admisă de judecătorul

sindic. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea, prin care

a solicitat suspendarea executării până la soluționarea

recursului. În prezenta cauză se solicită suspendarea provizorie a

executării până la soluționarea cererii de suspendare, care

reprezintă o procedură specială, urgentă. În

consecință, Curtea a constatat că dispozițiile invocate ca

fiind neconstituționale sunt în vigoare și nu au mai fost declarate

neconstituționale. De asemenea, a apreciat de asemenea că textele de

lege nu sunt incidente asupra soluționării fondului cauzei, iar

soluția pronunțată în suspendarea provizorie nu este de

natură a influența soluția litigiului de față.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

intimata SC R.C. SA Ploiești, în temeiul motivului de nelegalitate

reprezentat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a

susținut că instanța de apel a făcut confuzie între

situația reglementată de Legea nr. 85/2006 și cea a dreptului

comun. Totodată, a susținut că potrivit legii insolvenței,

respectiv conform art. 8 alin. (7), judecătorul sindic poate aprecia

asupra cazului de suspendare legală prevăzut de art. 29 alin. (5) din

Legea 47/1992. În art. 5 alin. (1) din capitolul II se face distincție

între instanțele judecătorești și judecătorul sindic.

Astfel, în fata instanței de recurs care soluționează cererea de

suspendare provizorie poate fi invocată excepția de

neconstituționalitate, cazul de suspendare nefiind facultativ. Practic

instanța nu a analizat admisibilitatea cererii deși avea

obligația de a o face.

În concluzie, recurenta apreciază că în mod

greșit cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, deși

instanța trebuia să o analizeze ca admisibilă sau nu.

În ceea ce privește fondul cererii, recurenta a

susținut că excepția are legătură cu normele de drept

fundamental pe care se întemeiază cererea de suspendare, și anume :

textele invocate ca fiind neconstituționale sunt cuprinse într-o lege,

textele nu au fost declarate neconstituționale, acestea sunt incidente

soluționării cererii, constituționalitatea textelor invocate nu

a fost constatată de către Curtea Constituțională cu ocazia

legiferării, iar dispozițiile invocate ca fiind

neconstituționale intră în contradicție cu prevederile din

Constituția României.

Prin art. 16 din Constituție și prin art. 21

se creează posibilitatea unei judecăți fără ca

părțile să fie citate și fără ca acestea să

își facă apărare. De asemenea, este încălcat dreptul la un

proces efectiv și în fața unei instanțe parțiale.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește critica recurentei privind

faptul că instanța de fond nu a cercetat admisibilitatea cererii de

sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că

îndeplinirea acestei condiții a fost analizată. Astfel, Curtea a

arătat că textele legale invocate ca fiind neconstituționale

sunt în vigoare și nu au mai fost constatate ca fiind

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr.

47/1992, republicată. De asemenea, Curtea a reținut că din

jurisprudența Curții Constituționale a rezultat că toate

deciziile pronunțate de către aceasta au fost în sensul respingerii

acestor excepții și statuării ca fiind constituționale a

textelor de lege menționate.

În ceea ce privește critica recurentei privind

soluția pronunțată de către instanță, în sensul

respingerii cererii ca neîntemeiată, deși instanța trebuia

să analizeze admisibilitatea sau inadmisibilitatea acesteia, Înalta Curte

reține că potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

republicată „Dacă excepția este inadmisibilă, fiind

contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge

printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale”.

În raport de aceste dispoziții legale,

rezultă că instanța analizând incidența textelor invocate

asupra soluționării fondului cauzei, a apreciat că acestea nu

sunt incidente. Susținerile recurentei privind pronunțarea

instanței asupra temeiniciei cererii de sesizare, în raport de verificarea

condițiilor de admisibilitate cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, nu

pot fi reținute, întrucât soluția de respingere a cererii ca

neîntemeiată nu împietează asupra soluției pronunțată.

Dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 nu prevăd, în

mod expres, că soluția ce urmează a fi pronunțată este

de respingere a cererii ca inadmisibilă.

Cu referire la motivele invocate în sprijinul

temeiniciei cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte

constată că acestea nu se impun a fi analizate, având în vedere lipsa

de interes, în condițiile în care recurenta a renunțat la judecarea

cererii de suspendare provizorie a sentinței recurată.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta SC R.C. SA

Ploiești împotriva încheierii din data de 21 iulie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2010.