ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3378/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Petenta SC I.D.C. SA a formulat cerere privind suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 5061 din 8 iulie 2010 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, în dosarul 323/3/2010, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială. În fața acestei instanțe, intimata SC R.C. SA Voluntari a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. (2) și (3) și art. 403 alin. (4) C. proc. civ., apreciind că aceste prevederi intră în contradicție cu cererea de suspendare provizorie. De asemenea, a solicitat suspendarea cauzei și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin încheierea din data de 21 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin considerentele încheierii, Curtea a constatat că părțile se găsesc într-un litigiu având ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolvenței admisă de judecătorul sindic. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea, prin care a solicitat suspendarea executării până la soluționarea recursului. În prezenta cauză se solicită suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, care reprezintă o procedură specială, urgentă.

În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile invocate ca fiind neconstituționale sunt în vigoare și nu au mai fost declarate neconstituționale. De asemenea, a apreciat de asemenea că textele de lege nu sunt incidente asupra soluționării fondului cauzei, iar soluția pronunțată în suspendarea provizorie nu este de natură a influența soluția litigiului de față. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs intimata SC R.C. SA Ploiești, în temeiul motivului de nelegalitate reprezentat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a făcut confuzie între situația reglementată de Legea nr. 85/2006 și cea a dreptului comun. Totodată, a susținut că potrivit legii insolvenței, respectiv conform art. 8 alin. (7), judecătorul sindic poate aprecia asupra cazului de suspendare legală prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992.

În art. 5 alin. (1) din capitolul II se face distincție între instanțele judecătorești și judecătorul sindic. Astfel, în fata instanței de recurs care soluționează cererea de suspendare provizorie poate fi invocată excepția de neconstituționalitate, cazul de suspendare nefiind facultativ. Practic instanța nu a analizat admisibilitatea cererii deși avea obligația de a o face. În concluzie, recurenta apreciază că în mod greșit cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, deși instanța trebuia să o analizeze ca admisibilă sau nu.

În ceea ce privește fondul cererii, recurenta a susținut că excepția are legătură cu normele de drept fundamental pe care se întemeiază cererea de suspendare, și anume : textele invocate ca fiind neconstituționale sunt cuprinse într-o lege, textele nu au fost declarate neconstituționale, acestea sunt incidente soluționării cererii, constituționalitatea textelor invocate nu a fost constatată de către Curtea Constituțională cu ocazia legiferării, iar dispozițiile invocate ca fiind neconstituționale intră în contradicție cu prevederile din Constituția României. Prin art. 16 din Constituție și prin art. 21 se creează posibilitatea unei judecăți fără ca părțile să fie citate și fără ca acestea să își facă apărare.

De asemenea, este încălcat dreptul la un proces efectiv și în fața unei instanțe parțiale. Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În ceea ce privește critica recurentei privind faptul că instanța de fond nu a cercetat admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că îndeplinirea acestei condiții a fost analizată. Astfel, Curtea a arătat că textele legale invocate ca fiind neconstituționale sunt în vigoare și nu au mai fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată. De asemenea, Curtea a reținut că din jurisprudența Curții Constituționale a rezultat că toate deciziile pronunțate de către aceasta au fost în sensul respingerii acestor excepții și statuării ca fiind constituționale a textelor de lege menționate.

În ceea ce privește critica recurentei privind soluția pronunțată de către instanță, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, deși instanța trebuia să analizeze admisibilitatea sau inadmisibilitatea acesteia, Înalta Curte reține că potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată „Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale”. În raport de aceste dispoziții legale, rezultă că instanța analizând incidența textelor invocate asupra soluționării fondului cauzei, a apreciat că acestea nu sunt incidente. Susținerile recurentei privind pronunțarea instanței asupra temeiniciei cererii de sesizare, în raport de verificarea condițiilor de admisibilitate cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, nu pot fi reținute, întrucât soluția de respingere a cererii ca neîntemeiată nu împietează asupra soluției pronunțată.

Dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 nu prevăd, în mod expres, că soluția ce urmează a fi pronunțată este de respingere a cererii ca inadmisibilă. Cu referire la motivele invocate în sprijinul temeiniciei cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că acestea nu se impun a fi analizate, având în vedere lipsa de interes, în condițiile în care recurenta a renunțat la judecarea cererii de suspendare provizorie a sentinței recurată. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta SC R.C. SA Ploiești împotriva încheierii din data de 21 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.