ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3920/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 13 mai 2010, s-a stabilit, în sarcina debitoarei recurente consemnarea unei cauțiuni de 7.000 RON, pentru soluționarea cererii sale de suspendare a executării sentinței primei instanțe până la soluționarea recursului pe care l-a formulat. La termenul de judecată din data de 10 iunie 2010, pârâta recurentă SC B.M. SRL Timișoara a formulat în scris excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37, art. 66 alin. (3), art. 69, art. 72, art. 73, art. 75 alin. (3) și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, solicitând ca printr-o încheiere să se dispună sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acestei excepții.

Examinând cu prioritate cererea de suspendare formulată de către debitoarea recurentă în cadrul recursului, Curtea a constatat că îi sunt aplicabile dispozițiile generale prevăzute de art. 300, alin. (2) și (3) C. proc. civ., care însă impun condiția prealabilă a depunerii unei cauțiuni. Cauțiunea a fost fixată de instanța de recurs la suma de 7.000 RON, prin încheierea de ședință din data de 13 mai 2010, fiind calculată conform art. 723 1 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la creanța invocată de creditoarea SC T.L.I. SA, prin cererea precizatoare (fila 71 din dosarul de fond), în cuantum de 234.425,21 RON. Față de această sumă invocată ca și creanță, cuantumul cauțiunii stabilite efectiv este foarte redus, având în vedere că pragul maxim de 20%, până la care se putea stabili cauțiunea este de 46.884,04 RON.

Întrucât cauțiunea nu s-a depus, Curtea a respins cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 432 din 25 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș până la soluționarea recursului. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, Curtea a avut în vedere că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a constatat că niciunul din textele legale invocate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu cauza, întrucât toate textele respective vizează desfășurarea procedurii insolvenței după momentul declanșării acesteia, ori, în cauza de față, prin recurs, se critică aspecte ce țin de modul de soluționare a cererii de declanșare a insolvenței, apreciind astfel că nu se pot examina, sub aspectul constituționalității, texte de lege ce ar putea, eventual, avea legătură cu cauza pe viitor. Împotriva încheierii, debitoarea SC B.M. SRL a declarat recurs prin care a invocat, în esență, modul în care instanța a procedat la soluționarea cererii de suspendare a executării silite a sentinței, formulată în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc.

civ. și a excepției de neconstituționalitate ridicate în cadrul acestei cereri. Recurenta susține că instanța de recurs era obligată ca mai întâi să pună în discuție și să soluționeze excepția de neconstituționalitate și cererea de suspendare a soluționării cauzei până la soluționarea excepției și, ulterior, să procedeze la soluționarea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ. Se consideră astfel că maniera în care s-a procedat la soluționarea celor două cereri este nelegală în raport de prevederile art. 137 C. proc. civ. și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. În ceea ce privește interesul în formularea prezentului recurs susține că, prin depășirea limitelor în care partea dispune, instanța a prejudiciat societatea pentru că s-ar fi putut pronunța asupra cererii de suspendare astfel încât să nu dea curs executării unei sentințe de deschidere a procedurii insolvenței ce nu este irevocabilă.

Pe fondul cauzei, recurenta consideră că art. 37, art. 66 alin. (3), art. 69, art. 72 – 73, art. 75 alin. (3) și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale, încălcând prevederile art. 21, art. 24, art. 44-45 din Constituție. Se apreciază că aceste dispoziții legale au legătură strânsă cu motivele invocate prin recurs mai ales că, încă de la prima instanță debitoarea a contestat valabilitatea și certitudinea debitului solicitat, arătându-se și că, în speță, nu este vorba de excepții de neconstituționalitate care să fi făcut obiectul vreunei decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Dezvoltând fiecare prevede considerată neconstituțională în raport de dispozițiile art. 21, art. 24 și art. 44-45 din Constituție, recurenta concluzionează că dispozițiile legale invocate ca fiind neconstituționale au strânsă legătură cu modalitatea de soluționare a valabilității și corectitudinii creanței pentru care s-a solicitat constatarea insolvenței.

La data de 20 octombrie 2010 B.F.D. a formulat cererea de intervenție în interesul accesoriu al recurentei, cerere ce a fost admisă în principiu prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2010. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Conform art. 137 C. proc. civ. ce reglementează ordinea soluționării excepțiilor, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de procedură, precum și asupra celor care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Textul reglementează, deci situația excepțiilor de procedură și de fond, categorie în care nu se încadrează excepția de neconstituționalitate, care este o excepție reglementată special ce presupune examenul de neconstituționalitate a unei legi, ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, neputându-se reține că astfel de excepție are rolul de a face de prisos cercetarea în fond a pricinii. Așa fiind, în cauză normele evocate a fi încălcate nu au incidență în cauză.

În plus, chiar dacă dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă implicit că încuviințarea unei excepții de neconstituționalitate se poate invoca în cadrul unui litigiu, ceea ce presupune ca acesta să se afle pe rol (indiferent de faza litigiului și de obiect) și că cererea de sesizare a Curții Constituționale are prioritate, trebuie arătat faptul că instanța este obligată să analizeze mai întâi, dacă sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea cererii în cadrul căreia s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate. Ori, în raport de dispozițiile art. 300 alin. (2) și (3) 1 C. proc.

civ. raportat la art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ. ce impun condiția prealabilă a depunerii unei cauțiuni – cauțiune stabilită de instanță în condițiile legii printr-o încheiere ulterioară – era firesc ca instanța să se pronunțe asupra cererii de suspendare a executării silite a sentinței. Chiar și în situația în care s-ar fi soluționat mai întâi cererea de sesizare a Curții Constituționale soluția ar fi fost aceeași și nu ar fi prejudiciat-o cu nimic pe recurentă, în contextul în care dispozițiile invocate ca fiind neconstituționale – art. 37, art. 66 art. 3, art. 69, art. 72 – 73, art. 75 art. 3 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 nu au legătură cu cauza, în actualul stadiu procesual în care nu s-a depășit momentul declanșării procedurii insolvenței.

Pe bună dreptate, Curtea de Apel Timișoara a sesizat un aspect esențial ce ține de admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale acela că, textele de lege invocate ca fiind neconstituționale nu se încadrează în prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu au legătură cu cauza. Faptul că în viitor, în timpul derulării procedurii insolvenței pot deveni incidente aceste dispoziții nu prezintă relevanță la acest moment. În consecință, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de SC B.M. SRL conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B.M. SRL TIMIȘOARA împotriva încheierii din 1 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, pronunțată în dosarul nr. 3443/30/2009, al aceleiași instanțe, ca nefondat. Respinge cererea de intervenție formulată de B.F.D. în interesul recurentei, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.