ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3920/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3920/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de

ședință din data de 13 mai 2010, s-a stabilit, în sarcina debitoarei recurente

consemnarea unei cauțiuni de 7.000 RON, pentru soluționarea cererii sale de

suspendare a executării sentinței primei instanțe până la soluționarea

recursului pe care l-a formulat.

La termenul de

judecată din data de 10 iunie 2010, pârâta recurentă SC B.M. SRL Timișoara a

formulat în scris excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37,

art. 66 alin. (3), art. 69, art. 72, art. 73, art. 75 alin. (3) și art. 90 alin.

(2) din Legea nr. 85/2006, solicitând ca printr-o încheiere să se dispună

sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acestei excepții.

Examinând cu

prioritate cererea de suspendare formulată de către debitoarea recurentă în

cadrul recursului, Curtea a constatat că îi sunt aplicabile dispozițiile

generale prevăzute de art. 300, alin. (2) și (3) C. proc. civ., care însă impun

condiția prealabilă a depunerii unei cauțiuni. Cauțiunea a fost fixată de

instanța de recurs la suma de 7.000 RON, prin încheierea de ședință din data de

13 mai 2010, fiind calculată conform art. 723

1

alin. (2) C. proc.

civ., prin raportare la creanța invocată de creditoarea SC T.L.I. SA, prin

cererea precizatoare (fila 71 din dosarul de fond), în cuantum de 234.425,21

RON. Față de această sumă invocată ca și creanță, cuantumul cauțiunii stabilite

efectiv este foarte redus, având în vedere că pragul maxim de 20%, până la care

se putea stabili cauțiunea este de 46.884,04 RON.

Întrucât cauțiunea nu

s-a depus, Curtea a respins cererea de suspendare a executării sentinței civile

nr. 432 din 25 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș până la

soluționarea recursului.

În ceea ce privește

excepția de neconstituționalitate, Curtea a avut în vedere că potrivit art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia”.

Examinând excepția de

neconstituționalitate, Curtea a constatat că niciunul din textele legale

invocate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu cauza, întrucât toate

textele respective vizează desfășurarea procedurii insolvenței după momentul

declanșării acesteia, ori, în cauza de față, prin recurs, se critică aspecte ce

țin de modul de soluționare a cererii de declanșare a insolvenței, apreciind

astfel că nu se pot examina, sub aspectul constituționalității, texte de lege

ce ar putea, eventual, avea legătură cu cauza pe viitor.

Împotriva încheierii,

debitoarea SC B.M. SRL a declarat recurs prin care a invocat, în esență, modul

în care instanța a procedat la soluționarea cererii de suspendare a executării

silite a sentinței, formulată în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ. și a

excepției de neconstituționalitate ridicate în cadrul acestei cereri.

Recurenta susține că

instanța de recurs era obligată ca mai întâi să pună în discuție și să

soluționeze excepția de neconstituționalitate și cererea de suspendare a

soluționării cauzei până la soluționarea excepției și, ulterior, să procedeze

la soluționarea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 300 alin. (2) C.

proc. civ.

Se consideră astfel

că maniera în care s-a procedat la soluționarea celor două cereri este nelegală

în raport de prevederile art. 137 C. proc. civ. și art. 29 alin. (4) din Legea

nr. 47/1992.

În ceea ce privește

interesul în formularea prezentului recurs susține că, prin depășirea limitelor

în care partea dispune, instanța a prejudiciat societatea pentru că s-ar fi

putut pronunța asupra cererii de suspendare astfel încât să nu dea curs

executării unei sentințe de deschidere a procedurii insolvenței ce nu este

irevocabilă.

Pe fondul cauzei,

recurenta consideră că art. 37, art. 66 alin. (3), art. 69, art. 72 – 73, art. 75

alin. (3) și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale,

încălcând prevederile art. 21, art. 24, art. 44-45 din Constituție.

Se apreciază că

aceste dispoziții legale au legătură strânsă cu motivele invocate prin recurs

mai ales că, încă de la prima instanță debitoarea a contestat valabilitatea și

certitudinea debitului solicitat, arătându-se și că, în speță, nu este vorba de

excepții de neconstituționalitate care să fi făcut obiectul vreunei decizii

pronunțate de Curtea Constituțională.

Dezvoltând fiecare

prevede considerată neconstituțională în raport de dispozițiile art. 21, art. 24

și art. 44-45 din Constituție, recurenta concluzionează că dispozițiile legale

invocate ca fiind neconstituționale au strânsă legătură cu modalitatea de

soluționare a valabilității și corectitudinii creanței pentru care s-a solicitat

constatarea insolvenței.

La data de 20

octombrie 2010 B.F.D. a formulat cererea de intervenție în interesul accesoriu

al recurentei, cerere ce a fost admisă în principiu prin încheierea de ședință

din 15 decembrie 2010.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 137 C.

proc. civ. ce reglementează ordinea soluționării excepțiilor, instanța se va

pronunța mai întâi asupra excepției de procedură, precum și asupra celor care

fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Textul reglementează,

deci situația excepțiilor de procedură și de fond, categorie în care nu se

încadrează excepția de neconstituționalitate, care este o excepție reglementată

special ce presupune examenul de neconstituționalitate a unei legi, ordonanțe

ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi

obiectul acestuia, neputându-se reține că astfel de excepție are rolul de a

face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Așa fiind, în cauză

normele evocate a fi încălcate nu au incidență în cauză.

În plus, chiar dacă

dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale rezultă implicit că încuviințarea unei

excepții de neconstituționalitate se poate invoca în cadrul unui litigiu, ceea

ce presupune ca acesta să se afle pe rol (indiferent de faza litigiului și de

obiect) și că cererea de sesizare a Curții Constituționale are prioritate,

trebuie arătat faptul că instanța este obligată să analizeze mai întâi, dacă

sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea cererii

în cadrul căreia s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate.

Ori, în raport de

dispozițiile art. 300 alin. (2) și (3)

1

C. proc. civ. raportat la

art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ. ce impun condiția prealabilă a

depunerii unei cauțiuni – cauțiune stabilită de instanță în condițiile legii

printr-o încheiere ulterioară – era firesc ca instanța să se pronunțe asupra

cererii de suspendare a executării silite a sentinței.

Chiar și în situația

în care s-ar fi soluționat mai întâi cererea de sesizare a Curții

Constituționale soluția ar fi fost aceeași și nu ar fi prejudiciat-o cu nimic

pe recurentă, în contextul în care dispozițiile invocate ca fiind

neconstituționale – art. 37, art. 66 art. 3, art. 69, art. 72 – 73, art. 75

art. 3 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 nu au legătură cu cauza, în

actualul stadiu procesual în care nu s-a depășit momentul declanșării

procedurii insolvenței.

Pe bună dreptate,

Curtea de Apel

Timișoara a sesizat un aspect esențial

ce ține de admisibilitatea cererii de sesizare a

Curții Constituționale

acela că, textele de lege invocate ca fiind neconstituționale nu se încadrează

în prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu au

legătură cu cauza.

Faptul că în viitor,

în timpul derulării procedurii insolvenței pot deveni incidente aceste

dispoziții nu prezintă relevanță la acest moment.

În consecință, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de SC B.M. SRL conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele expuse anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC B.M. SRL TIMIȘOARA împotriva încheierii din 1 iulie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, pronunțată în dosarul nr. 3443/30/2009,

al aceleiași instanțe, ca nefondat.

Respinge

cererea de intervenție formulată de B.F.D. în interesul recurentei, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

30 noiembrie 2011.