Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1450/2013

HOTĂRÂRE
04.04.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1450/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând constatării perimării cererii de revizuire de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2412 din 21 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 3587/30/2009 s-a admis recursul declarat de pârâta SC A. SRL Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 14 din 18 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, pe care a modificat-o și în consecință: S-a admis și apelul declarat de pârâta SC A. SRL Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 47/CC din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul B.I.

S-au menținut dispozițiile sentinței privind respingerea excepției prescripției acțiunii. Prin aceeași decizie s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul F.A. împotriva aceleiași decizii și a fost obligat intimatul B.I. la plata sumei de 3.885,28 RON cheltuieli de judecată în favoarea recurentei SC A. SRL Timișoara. Împotriva deciziei pronunțată în recurs, revizuentul B.l. a formulat cerere de revizuire formându-se Dosarul nr. 6030/1/2011 cu termen de judecată la 16 decembrie 2011. La termenul din 27 ianuarie martie 2012 s-a suspendat pricina pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar prin referatul grefierului însărcinat cu comunicarea actelor de procedură, s-a dispus din oficiu, repunerea cauzei pe rol pentru constatarea perimării, conform art. 248 C. proc.

civ. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, inclusiv de recurs se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni în materie comercială. Reținând că termenul de perimare de un an care s-a împlinit nu a fost nici întrerupt conform art. 249 C. proc. civ. și nici suspendat conform art. 250 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimată cererea de revizuire, conform art. 252 C. proc. civ.

D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul B.I. împotriva Deciziei nr. 2412 din 21 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 3587/30/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4561/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 800/ PI din 29 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 132/30/2010, s-a admis în parte cererea reconvențion
ÎCCJ 2012-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1805/2012
la dosarul cauzei (notificarea din 2 septembrie 2009 efectuată de către reclamant, răspunsul pârâtei la notificare, notificarea din 22 septembrie 2009 de către reclamant, răspuns – propunere din 23 septembrie 2009 al pârâtei, procesul verba
ÎCCJ 2024-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1163/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 520 din 16.01.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2011
ÎCCJ 2011-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3034/2011
a mai arătat și că instanța de apel a procedat la judecarea pricinii la data de 18 octombrie 2010 considerând în mod greșit că procedura de citare este legal îndeplinită, deși lipsa calității de reprezentant a avocatului T.D. a fost constat
ÎCCJ 2013-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1441/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin Sentința comercială nr. 1377 din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 3713/108/2011 s-a admis acțiunea exercitată de reclam
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă