ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1590/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială la data de 30 decembrie 2010, sub nr. 12890/2/2010, petenta SC I.G.F. SRL București a solicitat instanței să dispună suspendarea executării vremelnice a sendnței nr. 13271 din 22 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 35637/3/2009, până la soluționarea cererii de suspendare a executării sentinței formulată în dosarul de apel, invocând, în drept, art. 280 alin. (5), art. 581 și urm. C. proc. civ. Prin sentința comercială nr. 1, pronunțată la data de 05 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a admis cererea formulată de petenta SC I.G.F.

SRL București, în contradictoriu cu intimata D.L.M., și a dispus suspendarea provizorie a executării sendnței comerciale nr. 13271 din 22 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 35637/3/2009, până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul apelului. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte: Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul art. 280 alin. (1) și alin. (5) C. proc. civ. pentru suspendarea provizorie a executării sentinței apelate, precum și condițiile generale de admisibilitate a cererii pe calea ordonanței președințiale, prevăzute de art. 581 și urm. C. proc.

civ. Urgența măsurii suspendării rezultă din împrejurarea că, în cazul executării hotărârii prin care se dispune obligarea societății competente la plata unei sume de bani într-un cuantum substanțial (829.045, 81 lei), mai înainte de verificarea legalității și temeiniciei sendnței apelate în cadrul căii de atac de reformare a apelului, s-ar crea pentru apelantă un prejudiciu constând chiar în blocarea întregii activități a acesteia, chiar și numărul mare de salariați ai reclamantei, care presupune plata lunară a salariilor acestora. Vremelnicia măsurii rezultă din împrejurarea că măsura suspendării va fi dispusă numai până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului. Neprejudecarea fondului decurge chiar din vremelnicia măsurii, instanța învestită cu judecarea cererii de suspendare provizorie în condițiile art. 280 alin. (5) C. proc.

civ. neanalizând însuși fondul apelului, și nici elementele care antamează discuții asupra cererii de suspendare din cadrul apelului. Aparența dreptului petentei de a obține suspendarea executării hotărârii apelate operează în favoarea sa, din susținerile acesteia, precum și din înscrisurile depuse la dosar, rezultând că, în cauza de fond, petenta are și ea calitatea de reclamantă, cererea principală fiind formulată de aceasta, suma la care a fost obligată fiind efectul admiterii cererii reconvenționale formulate de pârâta D.L.M., astfel încât, în cazul reformării hotărârii și al admiterii cererii principale, pretențiile pârâtei ar putea fi paralizate, iar eventuala întoarcere a executării ar putea fi îngreunată.

În ce privește solvabilitatea petentei, Curtea a mai reținut că, în raport cu certificatul de cazier fiscal al acesteia, din care rezultă că nu are fapte înscrise, și cu certificatul de atestare fiscală, nu există temeri că societatea nu ar putea proceda la executarea hotărârii, după ce aceasta va fi verificată în calea de atac a apelului. De asemenea, s-a constatat că petenta a achitat cauțiunea fixată de instanță în cuantum de 182.946 lei, conform ordinului de plată de la fila 39, iar, în cazul în care creditoarea ar putea invoca în viitor un prejudiciu pentru suspendarea provizorie a executării sentinței, aceasta se va putea îndestula din contravaloarea cauțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, intimata D.L.M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței comerciale recurate, cu trimitere spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării sentinței nr. 13271 din 22 decembrie 2010. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 1 C. proc. civ., și care poate fi încadrat în prevederile pct. 5, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta D.L.M. a invocat, în esență, următoarele motive: 1. Hotărârea s-a dat fără citarea sa, în mod nelegal. Dosarul s-a judecat fără citarea părților, în mod discreționar, instanța nemodvând alegerea acestei modalități de judecare.

Pentru judecarea cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale, în acest caz, în vederea suspendării executării sentinței, conform art. 280 alin. (5) C. proc. civ., există regula citării părților și, numai ca excepție, situația judecării fără citarea părților, ce trebuie să fie motivată în concret de o anumită urgență care nu ar putea suporta amânarea generată de citare. Prima instanță nu a justificat în nici un fel de ce a procedat la judecarea cererii fără citarea părților, ci a invocat un text de lege, care în opinia sa, nu are legătură cu pricina, art. 403 alin. (4) C. proc. civ., deși și acel text are în vedere judecarea fără citarea părților, tot ca situație de excepție, chiar și în acel caz judecarea făcându-se, ca regulă, cu citarea părților.

Hotărârea s-a dat numai fără citarea sa, petenta SC I.G.F. SRL București fiind prezentă la judecarea pricinii. În acest fel, instanța a încălcat principiul egalității de drepturi procesuale a părților, generând un grav dezechilibru procesual. Instanța a trecut la mai multe manifestări contrare echilibrului procesual pe care trebuia să îl urmărească: a dispus efectuarea apelului nominal, deși procesul se judeca fără citarea părților; a reținut prezența reprezentantului reclamantei; a primit acte, taxe, cauțiuni de la avocatul petentei; a solicitat petentei să îndeplinească anumite condiții de admisibilitate; a dat cuvântul petentei, lăsând avocatul acesteia să pună concluzii orale în susținerea cererii.

Susține recurenta, toate aceste manifestări ale instanței i-au creat un prejudiciu grav, prin dezechilibrul ce i s-a creat, în condițiile în care nici nu știa de existența dosarului. 2. Cererea de suspendare trebuia respinsă, ca inadmisibilă, fiind prematur introdusă, în condițiile în care instanța nu putea trece la soluționarea unei cereri de suspendare a unei executări viitoare, incerte ca realizare, suspendarea executării putând fi dispusă numai cu privire la o executare prezentă, iar nu cu privire la una viitoare și incertă. În acest caz, întrucât intimata SC I.G.F. SRL București nu a putut face dovada că s-a început o executare silită în baza sentinței nr. 13271 din 22 decembrie 2010, nu se putea cere suspendarea provizorie a unei executări imaginare.

3. Cererea de suspendare a executării a fost admisă cu aplicarea greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 581 C. proc. civ., admițându-se o cerere vădit inadmisibilă, în condițiile în care 2 dintrecele 3 condiții cumulative nu sunt îndeplinite: Nu există urgență, nefîind în nici una dintre situațiile prevăzute de art. 581 alin. (1) C. proc. civ. Nici una dintre situațiile reținute de instanța de fond nu justifică o urgență reală, întrucât sumele din sentința nr. 13271 din 22 decembrie 2010 au în vedere dividendele sale pentru anul 2006, iar toate aspectele invocate de instanță cu privire la blocarea întregii activități și imposibilitatea plății salariilor sunt speculații preluate de instanță, fără nici un document.

Consideră recurenta că instanța a tratat-o ca pe un terț creditor, or, aceasta este asociată și a ajuns în postura de creditor din pricina abuzurilor administratorului și coasociatului său, Beiu Viorel, care nu i-a plătit dividendele. Aparența dreptului este în favoarea sa, în condițiile în care actul constitutiv și toate datele de la Registrul Comerțului arată că este asociat în cadrul societății și are dreptul la dividendele stabilite în Adunarea Generală a Asociaților. Există hotărâre a Adunării Generale a Asociaților, prin care s-a hotărât distribuirea sumelor cu titlu de dividende, si au fost amânați mai mult de 4 ani de zile; în acest context, susține recurenta, are urgență în a-și recupera banii pe care trebuia să îi primească acum 4 ani.

4. Hotărârea este parțial nemotivată și parțial cuprinde motive contradictorii. Hotărârea primei instanțe este nemotivată în ceea ce privește: judecarea cererii fără citarea părților, urgența, starea societății și aparența dreptului și cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește capacitatea financiară a intimatei-reclamante și garanția cauțiunii. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin primul motiv de recurs formulat, ce poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., recurenta D.L.M. critică sentința primei instanțe pentru nelegalitate, susținând că hotărârea s-a dat fără citarea acesteia, iară petenta SC I.G.F.

SRL București fiind prezentă la judecarea pricinii, și, în acest fel, instanța a încălcat principiul egalității de drepturi procesuale a părților, generând un grav dezechilibru procesual. Acest motiv de recurs este fondat. În lumina prevederilor art. 581 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care „Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților (...)”, cererea de ordonanță președințială se soluționează, de regulă, cu citarea părților, dar, în unele situații apreciate de instanță, deci, prin derogare de la regula citării, justificată de urgența intervenției, ea poate fi judecată și fără citarea lor, dar această măsură procedurală se aplică tuturor, fie ci reclamanți sau pârâți, tratamentul juridic fiind egal.

S-a stabilit că această modalitate de ordonare a unor măsuri vremelnice este admisibilă numai în cazuri excepționale, bine justificate, nedemonstrate în cauză (unde se solicită suspendarea executării provizorii a unei hotărâri care nici nu era pusă în executare), deoarece, în principiu, judecarea cererii de ordonanță președințială se face cu citarea părților, pentru respectarea dreptului de apărare si asigurarea contradictorialității dezbaterilor judiciare. În ipoteza, inexistentă în speță, când judecarea cererii fără citarea părților ar fi necesară, soluția poate fi adoptată în absența ambelor părți. Ca situație de excepție reglementată prin dispozițiile art. 581 alin. (3) C. proc. civ., judecarea ordonanței fără citarea părților presupune neparticiparea acestora, situație ce determină ineficienta anumitor principii procesuale, cum este contradictorialitatea, dar nu și al egalității de tratament a părților.

În acest sens, este exclusă efectuarea vreunui act de procedură ce implică activ părțile, personal ori prin reprezentant; mai mult, o atare limitare a intervenției lor, din rațiuni de eficiență a măsurii adoptate de instanță, trebuie aplicată în mod egal, deoarece prevederile evocate mai sus nu sunt aplicabile doar unei sau unor categorii de părți, aprioric determinate, ci oricărei părți aflate în situațiile menționate în ipoteza normei, ncavând caracter discriminatoriu. Acest lucru nu s-a întâmplat în cauza de față, în condițiile în care instanța de fond, deși a stabilit că „Cererea se judecă fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (4) C. proc.

civ.”, a consemnat prezența uneia dintre părți, care a cunoscut termenul de judecată, a administrat probe și a ascultat concluziile sale pe fondul cauzei; așadar, a efectuat tot atâtea acte de procedură ce antrenează o dezbatere contradictorie, cu atât mai mult cu cât aceasta a avut loc fără participarea celeilalte părți. Or, în speță, luându-se, cu ocazia înregistrării ordonanței, măsura soluționării ei fără citarea părților, completul de judecată trebuia să procedeze în consecință, neputând asculta pe nici unul din cei implicați, nici personal, nici prin reprezentant legal. Dacă însă aprecia că, raportat la natura dosarului, este necesară ascultarea părților ori a unora dintre ele, instanța trebuia să amâne dezbaterile și să ia măsura citării tuturor, toate părțile fiind egale, având, deci, aceleași drepturi și obligații, neputându-se aplica un regim discriminatoriu.

Prezența uneia dintre părți la judecarea cererii, fără citarea părților, căreia i s-a îngăduit să pună concluzii, în sensul intereselor sale, este de natură a produce un grav dezechilibru procesual, datorită imposibilității unei replici argumentate din partea părții neparticipante la judecare, care a fost, astfel, în imposibilitate de a se apăra. De asemenea, se retine că sendnta atacată este dată cu încălcarea prevederilor legale, respectiv, a art. 581 alin. (1) C. proc. civ., acest text nefiind întrunit în speță (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Pentru admisibilitatea ordonanței prcședințiale se cer îndeplinite cumulativ mai multe condiții: urgența, caracterul vremelnic, neprejudecarea fondului și aparența dreptului.

Textul analizat nu definește urgența, însă precizează situațiile în care aceasta se justifică. Astfel, ordonanța președințială poate fi utilizată ori de câte ori se solicită luarea de măsuri vremelnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. Există urgență ori de câte ori dreptul părții care reclamă ar fi amenințat să se piardă cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată, sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat atât de grav încât să apară foarte greu de reparat. Urgența trebuie motivată, în sensul indicării împrejurărilor de fapt concrete din care rezultă caracterul urgent al măsurii care se solicită a fi luată.

Prima instanță a reținut caracterul urgent al cererii pe considerentul că, în cazul executării hotărârii, s-ar crea pentru societate un prejudiciu constând chiar în blocarea întregii activități a acesteia, inclusiv numărul mare de salariați, care presupune plata lunară a salariilor acestora, constituind un element ce justifică urgența naturii. Reținerea caracterului urgent al cererii pe aceste considerente este greșită. Pe de o parte, petenta nu a dovedit aceste împrejurări care, în concepția sa, justifică urgența, iar, pe de altă parte, așa cum s-a arătat în literatura și practica judiciară, blocarea activității societății comerciale, starea de faliment, nu constituie, prin ea însăși, un element care să justifice urgența.

Mai mult, celeritatea care caracterizează raporturile comerciale nu este identică urgenței necesare în materia ordonanței președințiale, care trebuie dovedită în condițiile prevăzute de text, nefiind, astfel, îndeplinită condiția urgenței în raport cu faptul că petenta desfășoară activități comerciale. Celeritatea dă dreptul numai la un mers rapid al procedurii obișnuite, pe când urgența nu reprezintă o caracteristică a cauzei, ci o condiție esențială, care ține de însăși natura ordonanței președințiale, instituție de drept procesual civil, creată anume în scopul rezolvării urgente a unor litigii. Ca atare, simpla apărare a unui drept conferit de lege nu înseamnă urgență care să justifice admiterea cererii de ordonanță președințială, această apărare putându-se realiza pe calea dreptului comun.

Nici condiția privind aparența dreptului petentei SC I.G.F. SRL București de a obține suspendarea executării vremelnice nu este îndeplinită în speță, o atare măsură, deși are caracter provizoriu, trebuind, însă, să fie conformă cu aparența dreptului. Deși prin intermediul acestei proceduri sumare nu se analizează în fond raporturile juridice dintre părți, instanța are obligația să verifice aparența dreptului. Față de obiectul cererii, prin care s-a solicitat să se dispună oprirea plății sumei de 829.045,81 lei, cu titlu de dividende, aparența dreptului nu era legată de calitatea de reclamantă a SC I.G.F. SRL București din cererea principală, reținând instanța că suma la care a fost obligată fund efectul admiterii cererii reconvenționale formulate de pârâta D.L.M., ci presupunea să se probeze faptul că plata acestei sume ar fi produs o pagubă iminentă, care nu s-ar putea repara.

În speță, a admite că aparența de drept este stabilită, fără echivoc, în favoarea pretentei SC I.G.F. SRL București, „astfel încât, în cazul reformării hotărârii și al admiterii cererii principale, pretențiile pârâtei -recurenta D.L.M., s.n.- ar putea ti paralizate”- retine prima instanță, înseamnă, în ultimă instanță, a prejudeca fondul dreptului. Așa fiind, greșit a reținut Curtea că s-a făcut dovada aparenței dreptului în favoarea petentei SC I.G.F. SRL București și a admis cererea de ordonanță președințială. În fine, ultimul motiv de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., urmează a fi respins, ca nefondat, din perspectiva art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., sentința primei instanțe fiind dată cu respectarea acestei dispoziții, in considerentele hotărârii fiind arătate motivele de fapt și de drept în temeiul cărora instanța și-a format convingerea, iar motivele reținute nu sunt contradictorii, astfel încât critica recurentei D.L.M., sub acest aspect, este neîntemeiată. Față de cele de mai sus, constatându-se, așadar, că măsura suspendării provizorii a executării silite constituie o soluție greșită a primei instanțe, ea fiind rezultatul ignorării dispozițiilor art. 581 alin. (3) C. proc. civ. și al încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 280 alin. (1) și art. 581 alin. (1) C. proc. civ., deci, al aplicării greșite a legii, în consecință, fiind reținute motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta D.L.M. este fondat. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta D.L.M. împotriva sentinței comerciale nr. 1 din 05 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o va modifica în tot, în sensul că va respinge cererea de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 13271 din 22 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, formulată de petenta SC I.G.F. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de recurenta D.L.M. împotriva sentinței comerciale nr. 1 din 05 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge cererea de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 13271 din 22 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, formulată de petenta SC I.G.F. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.