ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3553/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepția puterii de lucru judecat, ca neîntemeiată. A respins cererea de suspendare provizorie a executării formulate de reclamanta SC M.P.C. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 5196 din 22 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 10401.01/3/2007, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a analizat cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția invocată, instanța constatând ca, potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și contra lor în aceeași calitate.

Curtea de apel a reținut că, prin sentința comercială nr. 90 din 16 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, în dosarul nr. 4587/2/2010, s-a respins, ca nefondată, cererea reclamantei SC M.P.C. SRL de suspendare vremelnică a executării sentinței comerciale nr. 5196 din 22 aprilie 2010. Această hotărâre a fost pronunțată într-o cerere de ordonanță președințială. De asemenea, prezenta cerere se întemeiază pe dispozițiile speciale ale art. 581 C. proc. civ. A mai reținut că, o hotărâre pronunțată într-o cerere de ordonanță președințială nu dobândește calitatea puterii lucrului judecat, calitate conferită de legiuitor numai acelor hotărâri prin care se tranșează un litigiu pe fond.

Într-o cerere de ordonanță președințială instanța este învestită doar cu puterea de a dispune o măsură vremelnică, în cazuri urgente, în considerarea anumitor circumstanțe. În speță, situația de fapt s-a schimbat în raport cu privire la cererea de suspendare, întrucât pârâta a emis în baza hotărârii o factură cu noul cuantum al chiriei. Cu privire la cererea de suspendare provizorie a executării sentinței apelate s-a apreciat că este nefondată, întrucât din înscrisurile dosarului nu rezultă și de altfel, niciuna dintre părți nu a dovedit contrariul, respectiv că sentința apelată a fost pusă în executare.

Prin sentința atacată s-a admis în parte acțiunea pârâtei și reclamanta, în calitate de locatar, a fost obligată la plata către reclamantă a unei chirii în sumă de 6.000 euro lunar începând cu data de 22 aprilie 2010. A învederat curtea de apel că, simpla emitere de către pârâtă a unei facturi fiscale cu noul cuantum al chiriei nu poate echivala cu demararea procedurii executării silite a acestei sentințe. Or, în situația în care sentința nu a fost pusă în executare de către creditor, în mod logic, nici măsura suspendării nu poate fi aplicată, neexistând executare. Abia în cazul în care se demarează procedura executării silite, măsura suspendării are un obiect. Instanța de apel a reținut că, reclamanta nu a reușit să probeze urgența cerută de prevederile art. 581 C. proc.

civ., atât timp cât nu a început executarea sentinței. De asemenea, reclamanta nu a dovedit nici cea de a doua condiție fundamentală cerută de art. 581 C. proc. civ. și anume, măsura solicitată a fi luată (suspendarea) să fie necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar mai putea repara. Măsura suspendării solicitată de reclamantă nu a avut ca scop păstrarea unui drept al său, pentru că prin sentința apelată nu i s-a recunoscut un drept, ci dimpotrivă, i s-a impus o obligație, și, în al doilea rând, paguba ce s-ar produce în patrimoniul reclamantei în eventualitatea schimbării sentinței, nu este ireparabilă, atât timp cât există posibilitatea legală a întoarcerii executării.

Prin urmare, instanța a constatat că nici una dintre cerințele exhibate de art. 581 C. proc. civ. nu a fost îndeplinită, astfel că a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării vremelnice a sentinței nr. 5196 din 22 aprilie 2010. Împotriva încheierii mai sus menționate, a declarat recurs reclamanta SC M.P.C. SRL, fără a indica dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și suspendarea vremelnică a executării sentinței nr. 5196 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului București, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în calea de atac a apelului, urgența cererii fiind justificată de imperativul prevenirii producerii unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

În motivarea recursului sunt formulate următoarele critici: Recurenta susține că încheierea instanței de fond este nelegală, aceasta fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 581 C. proc. civ., în cauză fiind îndeplinite toate cele 3 condiții necesare pentru suspendarea provizorie a executării hotărârii de fond, pe calea ordonanței presedințiale. Se susține de către recurentă că, nu se poate reține ca fiind legala argumentația instanței în sensul că, măsura suspendării nu are obiect întrucât nu s-a demarat procedura executării silite, câtă vreme, prevederile art. 280 alin. (5) C. proc. civ. conferă posibilitatea acordării acestei măsuri provizorii în cazul pronunțării unei hotărâri executorii, textul neinstituind vreo condiție privind demararea unei proceduri de executare silită.

Totodată, câtă vreme s-a emis factura de către SC P. SA, în care se menționează că noul cuantum al chiriei are în vedere sentința nr. 5196 din 22 aprilie 2010 a Tribunalul București, este evident că se uzează de măsura executorie dispusă prin această sentință. Mai mult decât atât, susține recurenta, nici instituția întoarcerii executării nu este viabilă, după cum a arătat Curtea de Apel București, dată fiind situația economico-financiară în care se află societatea și consecințele negative majore ale punerii în executare la acest moment a sentinței Tribunalului București, astfel că în cauză măsura suspendării se impune pentru prevenirea unei pagube iminente, pe care o reliefează în cele ce urmează.

Recurenta susține că, dificultățile rezultate din indisponibilizarea unei sume de 10 ori mai mari decât în precedent, în contextul actualei crize economice, ar putea conduce chiar la ajungerea în stare de insolvență a pârâtei-apelante, motiv pentru care se văd îndreptățiți să solicite suspendarea, deoarece, după cum reiese din balanța de verificare analitică a societății, în prezent este în situația de a desfășura activitatea pe pierdere, după cum reiese din fișa contului, contul de profit și pierdere înregistrând o pierdere în cuantum de 31.084,80 lei.

Mai învederează faptul că, situația economică dificilă este demonstrată și prin faptul că, lipsa lichidităților a condus la situația de a fi în faza de executare silită de către A.N.A.F., pentru suma de 10.711 lei, conform somației și suma de 1.870 lei, conform somației, la care se adaugă obligațiile de plată accesorii, în cuantum de 3.935 lei, conform deciziei nr. 411 din 12 aprilie 2010. În contextul celor arătate, recurenta apreciază că, punerea în executare a sentinței Tribunalului București, pentru un cuantum al chiriei de 6.000 euro, este de natură a influența hotărâtor desfășurarea normală a activității societății, în sensul iminenței măsurii insolventei.

Recurenta susține că, măsura suspendării ce se impune a fi luată în cauză este în acord și cu practica comunitară în materie, obiectul dedus judecății urmând a fi analizat și din perspectiva recomandării adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă. Susține recurenta, referitor la cerința neprejudecării fondului, că instanța, cercetând aparența dreptului, „pipăind fondul", urmează a constata că pretențiile invocate prin acțiunea introductivă de instanță sunt neîntemeiate, de natură a atrage admiterea apelului său, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei. Prin hotărârea a cărei suspendare o solicită, instanța a obligat SC M.P.C.

SRL începand cu data de 22 aprilie 2010, la plata către reclamanta SC P. SA a chiriei de 6.000 euro lunar.

În considerentele hotărârii, instanța face aplicarea teoriei impreviziunii, teorie nereglementată în dreptul roman decât la nivel doctrinar, trecând în mod nepermis peste voința expresă a părților consfințită prin contractul de închiriere din 7 august 1997, modificat prin act adițional din 21 noiembrie 1997. Astfel s-a reținut în considerentele hotărârii că, în speță, „are loc, prin mecanismul teoriei impreviziunii, adaptarea clauzelor contractului la noua situație economică și monetară din societate, care se întemeiază pe interpretarea voinței prezumate sau probabile a părților contractante, putându-se presupune că ele s-au obligat sub condiția subînțeleasă că situația economică avută în vedere la încheierea contractului să rămână aceeași pe toată durata executării lui." Recurenta susține că, deși în contract s-a făcut precizarea expresa privind chiria fixa pe toata durata contractului (considerentele care au stat la baza acordului de voință sub această formă fiind esențiale: durata îndelungată a contractului, starea activului la momentul predării, efectuarea unor investiții majore - la o valoare a activului de 8.499.447.605 lei, valoarea investițiilor a fost de 5.670.012.395 lei, siguranța unei chirii fixe), instanța s-a substituit voinței părților, modificând clauzele contractuale, respectiv prețul contractului- prețul folosinței spațiului, elementul esențial.

Asupra recursului astfel formulat, Înalta Curte urmează a face, în primul rând, aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și a examina și a se pronunța primordial în ce privește excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata SC P. SA București, pentru termenul de judecată de astăzi 27 octombrie 2010, prin notele scrise depuse la dosarul cauzei. Se constată, drept urmare, că excepția invocată este întemeiată și va fi admisă, cu consecința respingerii recursului, ca inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege.

Totodată, aceleași dispoziții legale exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele statuate prin legea procesuală. În raport de principiul consacrat prin textul de lege sus evocat, admisibilitatea unei căi de atac, și pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. În speță, se constată că recurenta SC M.P.C. SRL a declarat recurs împotriva încheierii din data de 14 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin care i s-a respins cererea de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr. 5196 din 22 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Or, în raport de dispozițiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., încheierea prin care a fost soluționată cererea de suspendare provizorie nu este supusă nici unei căi de atac și, în consecință, se constată că recursul formulat de recurenta SC M.P.C. SRL împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de suspendare provizorie a executării este inadmisibil. Astfel fiind, va fi admisă excepția inadmisibilității recursului invocată de intimată și se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de SC M.P.C. SRL împotriva încheierii din 14 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția inadmisibilității recursului declarat de SC M.P.C. SRL Săftica invocată de intimata SC P. SA București. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de SC M.P.C. SRL Săftica împotriva încheierii din 14 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.