ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.10.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3553/2010

HOTĂRÂRE
27.10.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3553/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 iulie 2010, Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a respins excepția

puterii de lucru judecat, ca neîntemeiată.

A respins cererea de suspendare

provizorie a executării formulate de reclamanta SC M.P.C. SRL împotriva

sentinței comerciale nr. 5196 din 22 aprilie 2010 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 10401.01/3/2007,

în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a analizat cu prioritate, conform art. 137 alin.

(1) C. proc. civ. excepția invocată, instanța constatând ca,

potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat când a doua cerere în

judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași

cauză și este între aceleași părți, făcute de ele

și contra lor în aceeași calitate.

Curtea de apel a reținut că,

prin sentința comercială nr. 90 din 16 iunie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, în

dosarul nr. 4587/2/2010, s-a respins, ca nefondată, cererea reclamantei SC

M.P.C. SRL de suspendare vremelnică a executării sentinței

comerciale nr. 5196 din 22 aprilie 2010.

Această hotărâre a fost

pronunțată într-o cerere de ordonanță

președințială. De asemenea, prezenta cerere se întemeiază

pe dispozițiile speciale ale art. 581 C. proc. civ.

A mai reținut că, o

hotărâre pronunțată într-o cerere de ordonanță

președințială nu dobândește calitatea puterii lucrului

judecat, calitate conferită de legiuitor numai acelor hotărâri prin

care se tranșează un litigiu pe fond. Într-o cerere de

ordonanță președințială instanța este

învestită doar cu puterea de a dispune o măsură vremelnică,

în cazuri urgente, în considerarea anumitor circumstanțe.

În speță, situația de

fapt s-a schimbat în raport cu privire la cererea de suspendare, întrucât

pârâta a emis în baza hotărârii o factură cu noul cuantum al chiriei.

Cu privire la cererea de suspendare

provizorie a executării sentinței apelate s-a apreciat că este

nefondată, întrucât din înscrisurile dosarului nu rezultă și de

altfel, niciuna dintre părți nu a dovedit contrariul, respectiv

că sentința apelată a fost pusă în executare.

Prin sentința atacată s-a

admis în parte acțiunea pârâtei și reclamanta, în calitate de

locatar, a fost obligată la plata către reclamantă a unei chirii

în sumă de 6.000 euro lunar începând cu data de 22 aprilie 2010.

A învederat curtea de apel că,

simpla emitere de către pârâtă a unei facturi fiscale cu noul cuantum

al chiriei nu poate echivala cu demararea procedurii executării silite a

acestei sentințe.

Or, în situația în care

sentința nu a fost pusă în executare de către creditor, în mod

logic, nici măsura suspendării nu poate fi aplicată, neexistând

executare. Abia în cazul în care se demarează procedura executării

silite, măsura suspendării are un obiect.

Instanța de apel a reținut

că, reclamanta nu a reușit să probeze urgența cerută

de prevederile art. 581 C. proc. civ., atât timp cât nu a început executarea

sentinței.

De asemenea, reclamanta nu a dovedit

nici cea de a doua condiție fundamentală cerută de art. 581 C. proc.

civ. și anume, măsura solicitată a fi luată (suspendarea)

să fie necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar

păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente care nu

s-ar mai putea repara.

Măsura suspendării

solicitată de reclamantă nu a avut ca scop păstrarea unui drept

al său, pentru că prin sentința apelată nu i s-a recunoscut

un drept, ci dimpotrivă, i s-a impus o obligație, și, în al

doilea rând, paguba ce s-ar produce în patrimoniul reclamantei în

eventualitatea schimbării sentinței, nu este ireparabilă, atât

timp cât există posibilitatea legală a întoarcerii executării.

Prin urmare, instanța a

constatat că nici una dintre cerințele exhibate de art. 581 C. proc.

civ. nu a fost îndeplinită, astfel că a respins, ca nefondată,

cererea de suspendare a executării vremelnice a sentinței nr. 5196

din 22 aprilie 2010.

Împotriva încheierii mai sus

menționate, a declarat recurs reclamanta SC M.P.C. SRL, fără a

indica dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului și suspendarea vremelnică a executării sentinței

nr. 5196 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului București, până la

soluționarea cererii de suspendare formulată în calea de atac a

apelului, urgența cererii fiind justificată de imperativul prevenirii

producerii unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

În motivarea recursului sunt

formulate următoarele critici:

Recurenta susține că

încheierea instanței de fond este nelegală, aceasta fiind dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 581 C. proc. civ., în cauză fiind îndeplinite toate cele 3

condiții necesare pentru suspendarea provizorie a executării

hotărârii de fond, pe calea ordonanței presedințiale.

Se susține de către

recurentă că, nu se poate reține ca fiind legala

argumentația instanței în sensul că, măsura

suspendării nu are obiect întrucât nu s-a demarat procedura

executării silite, câtă vreme, prevederile art. 280 alin. (5) C. proc.

civ. conferă posibilitatea acordării acestei măsuri provizorii

în cazul pronunțării unei hotărâri executorii, textul

neinstituind vreo condiție privind demararea unei proceduri de executare

silită. Totodată, câtă vreme s-a emis factura de către SC

vedere sentința nr. 5196 din 22 aprilie 2010 a Tribunalul București,

este evident că se uzează de măsura executorie dispusă prin

această sentință.

Mai mult decât atât, susține

recurenta, nici instituția întoarcerii executării nu este

viabilă, după cum a arătat Curtea de Apel București,

dată fiind situația economico-financiară în care se află

societatea și consecințele negative majore ale punerii în executare

la acest moment a sentinței Tribunalului București, astfel că în

cauză măsura suspendării se impune pentru prevenirea unei pagube

iminente, pe care o reliefează în cele ce urmează.

Recurenta susține că,

dificultățile rezultate din indisponibilizarea unei sume de 10 ori

mai mari decât în precedent, în contextul actualei crize economice, ar putea

conduce chiar la ajungerea în stare de insolvență a pârâtei-apelante,

motiv pentru care se văd îndreptățiți să solicite

suspendarea, deoarece, după cum reiese din balanța de verificare

analitică a societății, în prezent este în situația de a

desfășura activitatea pe pierdere, după cum reiese din fișa

contului, contul de profit și pierdere înregistrând o pierdere în cuantum

de 31.084,80 lei.

Mai învederează faptul că,

situația economică dificilă este demonstrată și prin

faptul că, lipsa lichidităților a condus la situația de a

fi în faza de executare silită de către A.N.A.F., pentru suma de

10.711 lei, conform somației și suma de 1.870 lei, conform

somației, la care se adaugă obligațiile de plată accesorii,

în cuantum de 3.935 lei, conform deciziei nr. 411 din 12 aprilie 2010.

În contextul celor arătate,

recurenta apreciază că, punerea în executare a sentinței

Tribunalului București, pentru un cuantum al chiriei de 6.000 euro, este

de natură a influența hotărâtor desfășurarea

normală a activității societății, în sensul

iminenței măsurii insolventei.

Recurenta susține că,

măsura suspendării ce se impune a fi luată în cauză este în

acord și cu practica comunitară în materie, obiectul dedus

judecății urmând a fi analizat și din perspectiva

recomandării adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecția

jurisdicțională provizorie în materia administrativă.

Susține recurenta, referitor la

cerința neprejudecării fondului, că instanța, cercetând

aparența dreptului, „pipăind fondul", urmează a constata

că pretențiile invocate prin acțiunea introductivă de

instanță sunt neîntemeiate, de natură a atrage admiterea

apelului său, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

Prin hotărârea a cărei

suspendare o solicită, instanța a obligat SC M.P.C. SRL începand cu

data de 22 aprilie 2010, la plata către reclamanta SC P. SA a chiriei de 6.000

euro lunar.

În considerentele hotărârii,

instanța face aplicarea teoriei impreviziunii, teorie nereglementată

în dreptul roman decât la nivel doctrinar, trecând în mod nepermis peste

voința expresă a părților consfințită prin

contractul de închiriere din 7 august 1997, modificat prin act adițional

din 21 noiembrie 1997. Astfel s-a reținut în considerentele hotărârii

că, în speță, „are loc, prin mecanismul teoriei impreviziunii,

adaptarea clauzelor contractului la noua situație economică și

monetară din societate, care se întemeiază pe interpretarea

voinței prezumate sau probabile a părților contractante,

putându-se presupune că ele s-au obligat sub condiția

subînțeleasă că situația economică avută în vedere

la încheierea contractului să rămână aceeași pe toată

durata executării lui."

Recurenta susține că,

deși în contract s-a făcut precizarea expresa privind chiria fixa pe

toata durata contractului (considerentele care au stat la baza acordului de

voință sub această formă fiind esențiale: durata

îndelungată a contractului, starea activului la momentul predării,

efectuarea unor investiții majore - la o valoare a activului de

8.499.447.605 lei, valoarea investițiilor a fost de 5.670.012.395 lei,

siguranța unei chirii fixe), instanța s-a substituit voinței

părților, modificând clauzele contractuale, respectiv prețul

contractului- prețul folosinței spațiului, elementul

esențial.

Asupra recursului astfel formulat,

Înalta Curte urmează a face, în primul rând, aplicarea dispozițiilor art.

137 alin. (1) C. proc. civ. și a examina și a se pronunța

primordial în ce privește excepția inadmisibilității recursului,

invocată de intimata SC P. SA București, pentru termenul de

judecată de astăzi 27 octombrie 2010, prin notele scrise depuse la

dosarul cauzei.

Se constată, drept urmare,

că excepția invocată este întemeiată și va fi

admisă, cu consecința respingerii recursului, ca inadmisibil, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea

drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite

de lege.

Totodată, aceleași

dispoziții legale exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a

unei căi de atac, în alte condiții decât cele statuate prin legea

procesuală.

În raport de principiul consacrat

prin textul de lege sus evocat, admisibilitatea unei căi de atac, și

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al

hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în

condițiile legii.

În speță, se constată

că recurenta SC M.P.C. SRL a declarat recurs împotriva încheierii din data

de 14 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin care i s-a respins cererea de suspendare

provizorie a executării sentinței comerciale nr. 5196 din 22 aprilie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială.

Or, în raport de dispozițiile art.

403 alin. (4) C. proc. civ., încheierea prin care a fost soluționată cererea

de suspendare provizorie nu este supusă nici unei căi de atac

și, în consecință, se constată că recursul formulat de

recurenta SC M.P.C. SRL împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de

suspendare provizorie a executării este inadmisibil.

Astfel fiind, va fi admisă

excepția inadmisibilității recursului invocată de

intimată și se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de SC

M.P.C. SRL împotriva încheierii din 14 iulie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Admite excepția

inadmisibilității recursului declarat de SC M.P.C. SRL Săftica

invocată de intimata SC P. SA București.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de SC M.P.C. SRL Săftica împotriva încheierii din 14 iulie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3493/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4962 din 26 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 40979/3/2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a
ÎCCJ 2011-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1428/2011
Ședința publică de la 31 martie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a V a com
ÎCCJ 2010-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3651/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 68 din 21 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția t
ÎCCJ 2009-11-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2009
ă că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC M.C.I. SRL pentru următoarele considerente. Din verificarea documentației existente la dosarul cauzei, rezultă că litigiul de natură comercială dintre recl
ÎCCJ 2010-05-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1804/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 martie 2010, reclamanta SC A.C. SA București a formulat, în temeiul art. 280 alin. (5) C. proc. civ., cerere de s
Sursă