ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1804/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 29 martie 2010, reclamanta

SC A.C. SA București

a formulat, în

temeiul art. 280 alin. (5) C. proc. civ., cerere de suspendare provizorie a

executării vremelnice pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea

cererii de suspendare a executării vremelnice a sentinței comerciale nr. 13115

din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, în Dosarul nr. 3095.01/3/2008.

În

motivarea în fapt, reclamanta a arătat, în esență, că prin sentința comercială

precitată, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea

în pretenții formulată împotriva pârâților

P.C.A. și SC S.B. SRL,

fiind, totodată,

obligată către pârâtul

P.C.A.

la

plata sumei de 7.420

lei

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reclamanta

arată că, împotriva acestei sentințe, a formulat apel și că pârâtul

P.C.A.

a depus la sediul

reclamantei somația din 24 martie 2010 privind plata datoriei de 7.420 lei în

termen de 5 zile de la primirea somației.

Prin

sentința comercială

nr.

60 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins cererea de suspendare vremelnică a executării sentinței, ca nefondată.

A

reținut că, potrivit art. 581 C. proc. civ. „instanța va putea să ordone măsuri

vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi

prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea

repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei

executări”.

Or,

prin sentința comercială nr. 13115 din 16 noiembrie 2009 acțiunea reclamantei a

fost respinsă, în discuție rămânând cheltuielile de judecată în sumă de 7.420

lei la care a fost obligată față de pârâtul

P.C.A..

Pe

de altă parte,

în

materie comercială, legiuitorul a voit ca hotărârile judecătorești să fie

executorii, conform art. 720

8

C. proc. civ., fiind de competența sa

exclusivă atribuirea caracterului executoriu anumitor categorii de hotărâri.

În aceste condiții, suspendarea executării este o

facultate lăsată la

aprecierea

instanței, dar și o excepție de la forța executorie a acestei

hotărâri pronunțate în materie comercială, ce

poate fi încuviințată numai

în situații excepționale, nedovedite în

speță, somația din 24 martie 2010 neconstituind o probă concludentă cât timp nu

au fost

solicitate de către reclamantă și

alte dovezi în susținerea cererii sale.

Ca urmare, reclamantul a formulat recurs, în termenul

legal, neinvocând  niciun motiv de recurs, dintre cele prevăzute de art. 304 pct.

1 - 9 C. proc. civ., dar din dezvoltarea criticilor rezultă că acesta se

circumscrie cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat, în esență, că instanța a aplicat greșit

dispozițiile art. 582 C. proc. civ., în cauză, urgența fiind prezumată în

situația unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 280 alin. (5) C. proc.

civ., față de dispozițiile art. 720

8

C. proc. civ., potrivit cărora

hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie

comercială sunt executorii.

Cât privește aparența de drept, aceasta putea fi verificată

în baza rolului activ al instanței prin atașarea dosarului de fond, fără a

însemna că prin aceasta s-ar prejudeca fondul astfel că fiind îndeplinite toate

condițiile, cererea trebuia admisă.

Recursul

este nefondat.

Normele care reglementează această materie

instituie obligația instanței de a proceda la verificarea existenței unor

motive temeinice de natură să justifice suspendarea, raportat la urgența și

iminența producerii unui prejudiciu, aceasta neoperând de drept în această

cauză, regula fiind executarea hotărârii, astfel încât, simpla invocare a

acestor dispoziții nu poate forma convingerea instanței asupra temeiniciei

cererii.

Procedând în același mod, recurenta invocă în

cererea de recurs doar dispozițiile legii fără a le raporta la situația dedusă

judecății pentru a se putea verifica astfel necesitatea luării măsurii

suspendării vremelnice, astfel că nu se poate reține nicio încălcare sau

aplicare greșită a legii.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanta SC A.C. SA București, împotriva sentinței Curții de Apel București nr.

60 din 14 aprilie 2010, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

19

mai 2010.