ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3306/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3306/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 8055

din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

s-a respins ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă cererea formulată de reclamanta SC R.B.D. SRL București împotriva pârâtei

A.P.S. București și s-a admis cererea precizată de reclamantă împotriva pârâtei

P.S. București, care a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 4.082

225,22 lei cu titlu de penalități de întârziere, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de la termenul din

data de 13 octombrie 2008 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei A.P.S. București și a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a P.S. București, reținând că reclamanta a formulat o acțiune

în pretenții întemeiată pe o convenție încheiată cu pârâta P.S., iar pârâta A.P.

sector 1 nu are calitatea de parte în această convenție.

Pe fondul cauzei, tribunalul a

constatat că prin Hotărârea C.L.S. București nr. 151 din 27 aprilie 2006 s-a

decis despăgubirea reclamantei pentru investițiile realizate în mod real și

legal în Piața A. cu suma de 4 779 905,32 lei, conform raportului de expertiză

extrajudiciară nr. RE 001/2006 al expertului tehnic B.N. Prin ordinul de plată nr.

869 din 2 mai 2007, pârâta P.S. a plătit reclamantei suma de 4 449 277,32 lei.

Întrucât raportul de expertiză a fost aprobat la data de 27 aprilie 2006, prima

tranșă de maxim 30 % era scadentă la 27 iulie 2006, iar cea de a doua la data

de 27 octombrie 2006. Pârâta nu a plătit la termenele scadente și având în

vedere clauza penală de la art. 4 alin. (2) din convenția părților, P.

datorează reclamantei penalități de întârziere în sumă de 4.082.225,22 lei,

calculate în baza raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și a

opiniei expertului parte al pârâtei.

Instanța a mai considerat că

împrejurarea stabilirii inițiale în sarcina A.P.S. a obligației de plată a

despăgubirilor, pentru ca ulterior, obligația să revină P. nu are nici o

relevanță din perspectiva raporturilor contractuale izvorâte din convenția

încheiată între reclamantă și P.S. București. Pentru reclamantă nu are

importanță cine va administra Piața după evacuarea sa forțată, ci faptul că P.

și-a recunoscut culpa în denunțarea unilaterală a contractului și a fost de

acord cu plata despăgubirilor. Nu a fost reținută apărarea conform căreia plata

nu a putut fi făcută deoarece nu exista buget propriu al consiliului Local,

având în vedere că această împrejurare era cunoscută pârâtei și la momentul

încheierii convenției prin care s-a obligat să facă plata. Totodată,

împrejurarea că reclamanta nu și-a desemnat un expert parte la efectuarea

expertizei pentru ca mai apoi, pe calea unei cereri de asigurare de dovezi

formulată la 24 iulie 2006 să se declare nemulțumită de cuantumul

despăgubirilor stabilite prin expertiză, nu are nici o relevanță din

perspectiva menținerii obligațiilor asumate de Primărie, aceasta fiind ținută

în continuare să achite potrivit scadențarului stabilit .

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel P.S. București, precum și împotriva încheierii din data de 13 aprilie

procesuale pasive a P. și, în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin decizia comercială nr. 25 din

21 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins,

ca nefondat, apelul P.S. București.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

În mod corect a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei-pârâte P.S., având în

vedere că pretențiile reclamantei R.B. constând în penalități de întârziere la

plata despăgubirilor se întemeiază pe convenția încheiată cu P.S., la data de

13 septembrie 2005, convenție care stabilește cuantumul despăgubirilor datorate

de P.S. și modalitatea de plată a acestora pentru investițiile realizate de

reclamantă în Piața A.. Așadar, există o identitate perfectă între titularul

dreptului dedus judecății și cel care a formulat cererea de chemare în

judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a P. fiind neîntemeiată.

În acord cu prima instanță, Curtea

reține că formularea de către intimata-reclamantă a unor cereri de asigurare de

dovezi referitoare la cuantumul despăgubirilor, nu poate fi asimilată cu o

încălcare de către aceasta a obligației din convenție privind renunțarea la

acțiunile împotriva P., pentru că în caz contrar, nici Primăria nu ar fi

efectuat plata despăgubirilor.

De asemenea, instanța de fond a

interpretat corect clauzele convenite de către cele două părți în ceea ce

privește despăgubirile și modalitatea de plată, precum și sancțiunea în caz de

nerespectare a termenelor stipulate de comun acord, și anume că, întârzierea în

plata despăgubirilor se datorează apelantei care, deși la data de 27 aprilie

2006, prin Hotărârea C.L. nr. 151 a aprobat raportul de expertiză prin care se

evaluau despăgubirile plata a efectuat-o abia la data de 2 mai 2007, în

condițiile în care scadența primei tranșe de 30 % era la 27 iulie 2006, iar pentru

cea de a doua tranșă, la 27 octombrie 2007.

Curtea observă că instanța de fond

chiar a ținut seama de opinia expertului parte al apelantei care în anexa la

raportul de expertiză arată că, în conformitate cu termenul contractual de la

art. 4.1 din convenția părților, cuantumul penalităților, fără TVA este de

4.082.225,22 lei, adică exact suma la care a fost obligată apelanta prin

hotărâre.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta P.S. București, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și schimbarea

sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de

reclamanta SC R.B.D. SRL București ca neîntemeiată.

În dezvoltarea în fapt a recursului

recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- Instanța a soluționat greșit

excepția lipsei calității procesuale pasive a P.S., neputându-se reține că

prevederile art. 3 din Hotărârea nr. 151/2006 sunt lipsite de relevanță din

perspectiva raporturilor contractuale izvorâte din convenția încheiată între

părți,

- Instanțele au interpretat în mod

eronat dispozițiile Convenției nr. 12527 din 13 septembrie 2005 relativ la

obligațiile asumate de către părți și la modul de aducere la îndeplinire a

acestora,

- Atât instanța de apel cât și

instanța de fond au reținut în mod greșit faptul că formularea de către

intimata reclamantă a unei cereri de asigurare de dovezi referitoare la

cuantumul despăgubirilor nu poate fi asimilată cu o încălcare de către aceasta

a obligației din convenție privind renunțarea la acțiunile împotriva P.,

- Instanța nu a ținut cont de

dispozițiile art. 3 din Convenție care a prevăzut obligația aprobării

raportului de expertiză de către ambele părți, deci și de intimată care nu și-a

respectat obligația promovând chiar o cerere de asigurare de dovezi,

- La data de 27 aprilie 2006, C.L.S.

a aprobat expertiza efectuată și plata către intimată a despăgubirilor ce i se

cuveneau. Astfel, la data introducerii de către intimată a cererii de asigurare

a dovezilor P.S. București își îndeplinise toate obligațiile și urma să

efectueze plata în conformitate cu dispozițiile convenției,

- Nu se poate reține culpa

recurentei deoarece intimata a fost cea care nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale prin introducerea unei cereri de asigurare a dovezilor cu

nerespectarea art. 6 din Convenție, pentru singurul motiv că sumele

încuviințate nu îi conveneau. Acest unic motiv reiese și din faptul că ulterior

intimata a renunțat la cererea sa,

- Mai mult intimata a promovat și o

cerere de emitere a somației de plată pentru o sumă pe care o apreciase ca

fiind cea aprobată ca despăgubire de către C.L.S. Această cerere a fost

respinsă, ca neîntemeiată, de Tribunalul București prin sentința comercială nr.

10091/2006,

- Trebuie reținută reaua credință a

intimatei care a încercat prin orice mijloace eludarea dispozițiilor

contractuale, nerespectarea obligațiilor asumate prin promovarea mai multor

acțiuni, deși P.S. București își respectase toate dispozițiile stabilite în

convenție,

- Cererea de asigurare de dovezi

promovată de intimată a condus la imposibilitatea obiectivă a P. de a efectua

plata despăgubirilor deoarece litigiul menționat invoca nelegalitatea

expertizei prin care acestea fuseseră stabilite. Plata nu putea fi efectuată

decât în temeiul unui act valid a cărui legalitate nu era atacată în justiție,

- Mai mult, intimata nici nu

facturase suma solicitată ca despăgubiri, deci nu exista nici un document

fiscal-contabil justificativ pentru efectuarea plății de către P. Odată cu

finalizarea acestor acțiuni și emiterea facturii corecte de intimată, P.S. București

și-a îndeplinit fără întârzieri obligația de plată a despăgubirilor pentru

investițiile realizate în Piața Agroalimentară A.,

- Culpa intimatei în neîndeplinirea

obligațiilor asumate prin convenție a condus în mod exclusiv la data la care

s-a efectuat plata de către P.S. București care respectase cu buna-credință

prevederile contractuale,

- Instanța nu a aplicat în cauză

dispozițiile art. 969 și 970 C. civ. Astfel, a încălcat voința părților cu

privire la obligațiile asumate de intimată și cu privire la modul de plată a

despăgubirilor de către recurentă,

- În mod nelegal instanța a

înlăturat mai multe prevederi contractuale, art. 1, 6 și 3 din convenție.

Înlăturând aceste dispoziții contractuale, instanța a interpretat celelalte prevederi

ale convenției fără a ține cont de voința părților, ci substituindu-se

acesteia,

- Instanțele nu au respectat art. 1066

C. civ., înlăturând condiția esențială stabilită de acesta pentru atragerea

răspunderii, respectiv neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către partea

care a garantat.

Intimata SC R.B.D. SRL București a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata A.P.S. a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului în ceea ce privește soluțiile

pronunțate atât în fond cât și în apel privitor la excepția lipsei calității

procesuale a A.P.S. și a P.S. București. În ceea ce privește fondul cauzei lasă

la apreciere soluționarea cauzei.

La data de 1 octombrie 2010

recurenta P.S. București a depus decizia nr. 1552 din 5 mai 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție și dovada achitării despăgubirilor.

Intimata SC R.B.D. SRL București a

depus note de concluzii, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recursul este fondat.

Examinând recursul pârâtei prin

prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat,

criticile avansate împotriva deciziei recurate fiind întemeiate.

În cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., care atrag admiterea recursului,

modificarea deciziei în sensul admiterii apelului pârâtei P.S. București prin P.,

schimbarea în parte a sentinței și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu

menținerea restului dispozițiilor sentinței, întrucât instanțele au interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, convenția nr. 12527 din 13 septembrie 2005 relativ la

obligațiile asumate de către părți și au aplicat greșit prevederile art. 969,

970 C. civ.

Potrivit

convenției nr. 12527 din 13

septembrie 2005 încheiată între P.S. București și SC R.B.D. SRL București s-au

stabilit obligații reciproce.

Potrivit art. 1

SC R.B.D. SRL București s-a obligat

să renunțe la toate acțiunile formulate împotriva P.S. București ce privesc în

mod direct sau indirect Piața Agroalimentară A., precum și să nu introducă noi

acțiuni ce privesc drepturile sau interesele sale în această piață, exceptând

situația prevăzută de art. 6 potrivit căruia doar în situația în care P. nu-și

îndeplinește obligațiile la termen SC R.B.D. SRL București are dreptul de a

formula o acțiune în justiție pentru efectuarea unei expertize de evaluare a

investițiilor realizate în Piața Agroalimentară A. și de stabilire a creanței

sale.

Prin art. 2, 3 și 4 P.S. București

s-a obligat să efectueze o expertiză care să stabilească lucrările de

investiții executate de societatea reclamantă, precum și contravaloarea

acestora care, după semnarea de către părți și de către C.L., urma să fie

achitată de către P.S. București, respectiv 30 % în termen de 3 luni de la

aprobarea de către C.L.S. și restul în termen de 6 luni de la această dată, sub

sancțiunea plății unor penalități de întârziere.

Instanțele au reținut în mod greșit

că intimata și-a îndeplinit obligațiile decurgând din convenție și că P.S. București

a fost în culpă cu privire la plata despăgubirilor, dispozițiile art. 1 din

convenție fiind aplicate de instanțe în mod separat și nu în strânsă legătură

cu celelalte prevederi contractuale.

Din interpretarea coroborată a

acestor clauze corespunzător prevederilor art. 969 și 970 C. civ., rezultă că

plata nu putea privi decât o creanță certă, concretizată prin acordul de voință

al părților convenției, în lipsa acesteia neputându-se vorbi, nici de o

obligație scadentă, nici de sancțiunea plății unor penalități de întârziere

prin antrenarea clauzei penale, față de caracterul accesoriu al acesteia.

Acordul de voință al părților nu s-a

realizat din culpa reclamantei prin refuzul aprobării raportului de expertiză

și formularea unei cereri de asigurare de dovezi în instanță, după aprobarea

acestuia în termen de către P.S. București, care își îndeplinise obligațiile,

precum și a unei cereri de emitere a unei somații de plată.

Dând prioritate voinței părților cu

privire la obligațiile asumate prin convenție și cu privire la modul de plată a

despăgubirilor de către P.S. București, se reține că nu este activată clauza

penală inserată de părți în art. 4 alin. (2) din convenție, astfel că pârâta P.S.

București nu datorează penalități de întârziere.

Constatând că hotărârile au fost

pronunțate cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., Înalta

Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta

P.S. București, va m

odifica

decizia recurată în sensul că va admite apelul pârâtei, va schimba în parte

sentința și pe fond va respinge acțiunea reclamantei SC R.B.D. SRL împotriva

pârâtei P.S. București, ca neîntemeiată.

Se vor menține restul dispozițiilor

sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta P.S.

București prin P. împotriva deciziei comerciale nr. 25 din 21 ianuarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Modifică decizia recurată în sensul

că admite apelul pârâtei P.S. București prin primar declarat împotriva

sentinței comerciale nr. 8055 din 25 mai 2009 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, pe care o schimbă în parte și pe fond respinge acțiunea

formulată de reclamanta SC R.B.D. SRL împotriva pârâtei P.S. București prin

primar, ca neîntemeiată.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2010.