ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1987/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 270 din 22 mai 2008 Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul N.E., fiul lui F. și al I., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și în baza acestui din urmă text de lege, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., la 1 an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) - c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. A fost dedusă reținerea și arestarea preventivă de la 7 ianuarie 2008 la 31 ianuarie 2008. Inculpatul a fost obligat la 1653,52 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Ploiești și la 10.000 lei despăgubiri pentru daune morale către partea civilă R.C., respingând celelalte pretenții materiale ale acesteia din urmă.

Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 5 ianuarie 2008, fiind invitată telefonic de prietenul său M.G. la un local din centrul satului Sălciile, comuna Sălciile, județul Prahova, partea vătămată R.C. a acceptat, găsindu-și prietenul la aceeași masă cu inculpatul N.E. În timp ce martorul M.G. era plecat la toaletă, între partea vătămată și inculpat s-a iscat o ceartă - relațiile acestora fiind tensionate de mai mult timp - astfel încât, în momentul revenirii martorului, acesta i-a văzut pe cei doi în picioare, îmbrâncindu-se. Martorul i-a despărțit și toți trei au ieșit din local și au plecat însă după circa 50 m inculpatul l-a tras de geacă pe R.C.

și apoi l-a lovit cu pumnul în față doborându-l la pământ. Auzind gălăgia din acest moment, martorul C.C., care se aflase anterior în local și văzuse incidentul de la masă, a mers la locul în care se aflau ceilalți și împreună cu M.G. a intervenit între părți, oprindu-l pe inculpat să mai lovească pe partea vătămată cu picioarele. Nici martorul M.G., nici martorul C.C. nu confirmă că partea vătămată l-ar fi înjurat sau lovit pe inculpat. După ce a fost lovit, în timp ce se afla la pământ, cu picioarele de către inculpat și acesta din urmă a fost împiedicat de martori să continue actele de violență, R.C. s-a ridicat și a plecat acasă unde, peste noapte, i s-a făcut rău, fiind transportat de fratele său la Spitalul Județean Ploiești.

Conform raportului de expertiză medico-legală al S.M.L. - Ploiești, partea vătămată a prezentat contuzie toraco-abdominală, fractură de arc costal lateral, ruptură de splină, contuzie de pancreas, hematom retroperitoneal, practicându-se splenectomie și evacuarea hematomului. A necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale iar leziunile, prin gravitatea lor, au pus viața victimei în primejdie și s-au soldat cu pierdere de organ (splina). În raport de împrejurările anterioare comiterii faptei, de modul în care a acționat și mijloacele folosite precum și de urmările produse, instanța a reținut că inculpatul N.E. a prevăzut rezultatul acțiunii de lovire însă a urmărit numai vătămarea integrității corporale a părții vătămate și nu a acceptat sau urmărit suprimarea vieții acesteia.

Având ca rezultat punerea în primejdie a vieții părții vătămate și pierderea unui organ, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. În favoarea inculpatului a fost repținută circumstanța prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în considerarea declarațiilor martorilor P.N., C.M.F. și M.G., din care rezultă că partea vătămată i-a adresat injurii inculpatului, cu referire la părinții și nepotul acestuia, pe care le-a repetat apoi în drum și a avut inițiativa de a-l lovi pe inculpat, atac respins de acesta din urmă și în acest context a fost apoi lovită partea vătămată. La individualizarea pedepsei a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

și, între acestea, și împrejurarea că inculpatul în timpul minorității a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni, cu executare prin privare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În latura civilă, a constatat că partea civilă R.C. nu a dovedit pretențiile decurgând din daunele materiale, fiind însă reale cele de ordin moral, evaluate la 20.000 lei, reduse la jumătate ca efect al reținerii săvârșirii faptei în stare de provocare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru greșita schimbare a încadrării juridice și greșita reținere a stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., partea vătămată R.C., pentru motivele sus-arătate și greșita soluționare a laturii civile sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate și cel al respingerii pretențiilor decurgând din daunele materiale și, respectiv, inculpatul N.E., pentru greșita individualizare a pedepsei, solicitând stabilirea unei modalități de executare neprivative de libertate și reaprecierea cuantumului despăgubirilor referitoare la cheltuielile de spitalizare în raport de culpa părții vătămate, care nu s-a prezentat de îndată la spital și a continuat să consume băuturi alcoolice, agravându-se starea sa de sănătate.

Prin Decizia penală nr. 151 din 12 decembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești a admis toate apelurile declarate, a desființat în parte, în latura penală și civilă hotărârea, a înlăturat prevederile art. 73 lit. b) C. pen. și ale art. 76 lit. d) C. pen. și în baza art. 182 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul N.E. la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. A majorat despăgubirile civile pentru daune morale de la 10.000 lei la suma de 20.000 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de control judiciar a constatat că încadrarea juridică reținută este legală, inculpatul, față de împrejurările concrete ale faptei acționând cu forma de vinovăție a praeterintenției, care caracterizează latura subiectivă a infracțiunii de vătămare corporală, și nu a intenției, specifică infracțiunii de tentativă de omor.

În schimb - arată instanța - inculpatul deși a susținut că a fost provocat de partea vătămată, nu a arătat în ce constau actele care să-i fi produs tulburarea puternică, după cum nici martorii nu au făcut referire la astfel de acțiuni ale victimei care să-i fi produs astfel de stare psihică, de natură să-l determine la comiterea unei fapte grave, cu atât mai mult cu cât însuși inculpatul recunoaște că nu a luat în seamă vorbele spuse de victimă. Pe de altă parte, chiar dacă au existat unele acte de violență ale părții vătămate, față de constituția fizică diferită a părților, net favorabilă inculpatului, acestea au avut o intensitate redusă, neputând conduce la provocarea acestuia. Înlăturând prevederile art. 73 lit. b) C. pen.

și procedând la o nouă individualizare, instanța de apel a aplicat pedeapsa de 4 ani închisoare, apreciată ca necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. În latura civilă, a majorat despăgubirile pentru daune morale la suma de 20.000 lei, ca efect al înlăturării prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., respingând cererea pentru acordarea de despăgubiri materiale care, deși este de presupus că are motivare, nu sunt dovedite, în sensul cerut de art. 1169 C. civ.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care a criticat-o pentru greșita încadrare juridică reținută, de către inculpatul N.E., care a criticat-o pentru greșita înlăturare a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., solicitând casarea acesteia și menținerea hotărârii instanței de fond, precum și de către partea vătămată R.C., care a criticat încadrarea juridică și soluționarea laturii civile referitoare la cuantumul insuficient al despăgubirilor civile. Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursurile, formulate în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 14 și 17 C. proc.

pen., sunt fondate. Situația de fapt a fost corect reținută de instanțe și aceasta este dovedită prin mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și în cel al judecății, respectiv procesul-verbal de sesizare, biletul de ieșire din spital, raportul de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor, ale părții vătămate și ale inculpatului. Încadrarea juridică, însă, așa cum a fost reținută de instanțe, este greșită. Este adevărat că ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă, având ca urmare punerea în primejdie a vieții părții vătămate, de tentativa la infracțiunea de omor, este poziția subiectivă a făptuitorului față de faptă și urmările sale, la prima infracțiune vinovăția constând în praeterintenție iar în cazul celeilalte, în intenție.

Raportat la împrejurările concrete ale faptei, potrivit cărora inculpatul cu o constituție fizică și forță mult superioare victimei, i-a aplicat acesteia, doborâtă din pumni la pământ, mai multe lovituri cu picioarele în abdomen, zonă corporală sensibilă, cu intensitate mare, care au avut ca urmare distrugerea splinei, lezarea pancreasului, fractură de arc costal, hematom retroperitoneal, care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență pentru salvarea vieții prin înlăturarea splinei și evacuarea hematomului, fiind împiedicat să continue actele grave de violență de intervenția celor doi martori, aceasta realizează, obiectiv și subiectiv, conținutul tentativei la infracțiunea de omor, calificat prin agravanta prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., a săvârșirii faptei în public.

Acțiunile de violență săvârșite în condițiile sus-arătate, exteriorizează, sub aspect subiectiv, atitudinea inculpatului de acceptare a consecinței suprimării vieții victimei, ceea ce, însă, nu s-a produs întrucât, pe de o parte, a fost împiedicat să continue actele de lovire iar, pe de altă parte, s-a intervenit calificat de către personalul medical. Așa fiind, constatând că încadrarea juridică dată de instanțe în prevederile art. 182 alin. (2) C. pen. este greșită, Curtea va proceda, în temeiul art. 334 C. proc. pen., la schimbarea acesteia în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

În recursul inculpatului, vor fi reținute, în favoarea acestuia, circumstanțe atenuante, în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen., decurgând din împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, potrivit cărora și partea vătămată, deși fără acte care să poată fi caracterizate ca provocatoare, a întreținut și contribuit la agravarea conflictului, precum și din datele de caracterizare a persoanei inculpatului, tânăr, încadrat în muncă și preocupat de corectarea comportamentului prin frecventarea unui cabinet de psihologie. Cererea inculpatului de a se reține circumstanța provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu este întemeiată, instanța de apel motivând judicios, în considerarea probelor administrate, înlăturarea acesteia.

Nu orice conduită deranjantă pentru cei din jur, chiar de-ar avea conotații de violență are semnificația împrejurării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Condiția esențială a provocării o reprezintă producerea unei puternice tulburări sau emoții prin actul de violență sau atingerea gravă a demnității, celui provocat, sub stăpânirea căreia să fie săvârșită infracțiunea. Sub acest aspect, însuși inculpatul prin declarația dată instanței a arătat că practic, conflictul s-a iscat din momentul în care, la masă fiind, au început să se contrazică, să se împingă și că nu s-a enervat pentru că a fost înjurat. La rândul ei, martora C.M.F. a precizat că inculpatul nu a părut că se teme de injuriile adresate de partea vătămată și nici nu i-a reproșat acesteia de ce îl înjură.

În referire la recursul părții vătămate R.C., acesta urmează să fie admis atât în latura penală, prin schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracțiunea de omor, cât și în latura civilă, prin majorarea despăgubirilor pentru daune morale la suma de 30.000 lei, apreciată ca fiind de natură să compenseze suferințele psihice încercate de recurentă și disconfortul acesteia datorat urmărilor faptei. La individualizarea pedepsei, Curtea va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că, deși va coborî pedeapsa sub limita minimă specială în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen., va dispune executarea acesteia în regim privativ de libertate, modalitate de natură să garanteze și funcția de constrângere a sancțiunii, și cea de reeducare, în condițiile în care condamnarea anterioară, de 1 an și 6 luni închisoare, din executarea căreia s-a liberat condiționat la 18 octombrie 2006, nu și-a atins scopul.

Va fi aplicată și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, inculpatul N.E. și partea vătămată R.C. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 270 din 22 mai 2008 a Tribunalului Prahova numai cu privire la încadrarea juridică a faptei, individualizarea pedepselor și soluționarea acțiunii civile formulată de partea civilă R.C. În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., în art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpat la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Majorează despăgubirile reprezentând daune morale de la 20.000 lei la 30.000 lei către partea civilă R.C. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2009.