ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1987/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1987/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 270 din 22 mai 2008 Tribunalul Prahova l-a condamnat pe

inculpatul N.E., fiul lui F. și al I., prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art.

175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și

în baza acestui din urmă text de lege, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art.

76 lit. d) C. pen., la 1 an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64

lit. a) - c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

A fost dedusă reținerea și arestarea preventivă de la

7 ianuarie 2008 la 31 ianuarie 2008.

Inculpatul a fost obligat la 1653,52 lei despăgubiri

către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Ploiești și la 10.000 lei

despăgubiri pentru daune morale către partea civilă R.C., respingând celelalte

pretenții materiale ale acesteia din urmă.

Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că la data de 5 ianuarie

2008, fiind invitată telefonic de prietenul său M.G. la un local din centrul

satului Sălciile, comuna Sălciile, județul Prahova, partea vătămată R.C. a

acceptat, găsindu-și prietenul la aceeași masă cu inculpatul N.E.

În timp ce martorul M.G. era plecat la toaletă, între

partea vătămată și inculpat s-a iscat o ceartă - relațiile acestora fiind

tensionate de mai mult timp - astfel încât, în momentul revenirii martorului,

acesta i-a văzut pe cei doi în picioare, îmbrâncindu-se. Martorul i-a despărțit

și toți trei au ieșit din local și au plecat însă după circa 50 m inculpatul l-a

tras de geacă pe R.C. și apoi l-a lovit cu pumnul în față doborându-l la

pământ.

Auzind gălăgia din acest moment, martorul C.C., care

se aflase anterior în local și văzuse incidentul de la masă, a mers la locul în

care se aflau ceilalți și împreună cu M.G. a intervenit între părți, oprindu-l

pe inculpat să mai lovească pe partea vătămată cu picioarele.

Nici martorul M.G., nici martorul C.C. nu confirmă că

partea vătămată l-ar fi înjurat sau lovit pe inculpat.

După ce a fost lovit, în timp ce se afla la pământ,

cu picioarele de către inculpat și acesta din urmă a fost împiedicat de martori

să continue actele de violență, R.C. s-a ridicat și a plecat acasă unde, peste

noapte, i s-a făcut rău, fiind transportat de fratele său la Spitalul Județean

Ploiești.

Conform raportului de expertiză medico-legală al

S.M.L. - Ploiești, partea vătămată a prezentat contuzie toraco-abdominală,

fractură de arc costal lateral, ruptură de splină, contuzie de pancreas,

hematom retroperitoneal, practicându-se splenectomie și evacuarea hematomului.

A necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale iar

leziunile, prin gravitatea lor, au pus viața victimei în primejdie și s-au

soldat cu pierdere de organ (splina).

În raport de împrejurările anterioare comiterii

faptei, de modul în care a acționat și mijloacele folosite precum și de

urmările produse, instanța a reținut că inculpatul N.E. a prevăzut rezultatul

acțiunii de lovire însă a urmărit numai vătămarea integrității corporale a

părții vătămate și nu a acceptat sau urmărit suprimarea vieții acesteia.

Având ca rezultat punerea în primejdie a vieții

părții vătămate și pierderea unui organ, fapta inculpatului întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C.

pen.

În favoarea inculpatului a fost repținută

circumstanța prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în considerarea

declarațiilor martorilor P.N., C.M.F. și M.G., din care rezultă că partea

vătămată i-a adresat injurii inculpatului, cu referire la părinții și nepotul

acestuia, pe care le-a repetat apoi în drum și a avut inițiativa de a-l lovi pe

inculpat, atac respins de acesta din urmă și în acest context a fost apoi

lovită partea vătămată.

La individualizarea pedepsei a avut în vedere

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și, între acestea, și împrejurarea că

inculpatul în timpul minorității a mai fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și

6 luni, cu executare prin privare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie.

În latura civilă, a constatat că partea civilă R.C. nu

a dovedit pretențiile decurgând din daunele materiale, fiind însă reale cele de

ordin moral, evaluate la 20.000 lei, reduse la jumătate ca efect al reținerii

săvârșirii faptei în stare de provocare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Prahova pentru greșita schimbare a încadrării juridice

și greșita reținere a stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

partea vătămată R.C., pentru motivele sus-arătate și greșita soluționare a

laturii civile sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate și cel

al respingerii pretențiilor decurgând din daunele materiale și, respectiv,

inculpatul N.E., pentru greșita individualizare a pedepsei, solicitând

stabilirea unei modalități de executare neprivative de libertate și

reaprecierea cuantumului despăgubirilor referitoare la cheltuielile de

spitalizare în raport de culpa părții vătămate, care nu s-a prezentat de îndată

la spital și a continuat să consume băuturi alcoolice, agravându-se starea sa

de sănătate.

Prin Decizia penală nr. 151 din 12 decembrie 2008

Curtea de Apel Ploiești a admis toate apelurile declarate, a desființat în

parte, în latura penală și civilă hotărârea, a înlăturat prevederile art. 73 lit.

b) C. pen. și ale art. 76 lit. d) C. pen. și în baza art. 182 alin. (2) C. pen.

l-a condamnat pe inculpatul N.E. la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art.

64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen.

A majorat despăgubirile civile pentru daune morale de

la 10.000 lei la suma de 20.000 lei, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

Instanța de control judiciar a constatat că

încadrarea juridică reținută este legală, inculpatul, față de împrejurările

concrete ale faptei acționând cu forma de vinovăție a praeterintenției, care

caracterizează latura subiectivă a infracțiunii de vătămare corporală, și nu a

intenției, specifică infracțiunii de tentativă de omor.

În schimb - arată instanța - inculpatul deși a

susținut că a fost provocat de partea vătămată, nu a arătat în ce constau

actele care să-i fi produs tulburarea puternică, după cum nici martorii nu au

făcut referire la astfel de acțiuni ale victimei care să-i fi produs astfel de

stare psihică, de natură să-l determine la comiterea unei fapte grave, cu atât

mai mult cu cât însuși inculpatul recunoaște că nu a luat în seamă vorbele

spuse de victimă.

Pe de altă parte, chiar dacă au existat unele acte de

violență ale părții vătămate, față de constituția fizică diferită a părților,

net favorabilă inculpatului, acestea au avut o intensitate redusă, neputând

conduce la provocarea acestuia.

Înlăturând prevederile art. 73 lit. b) C. pen. și

procedând la o nouă individualizare, instanța de apel a aplicat pedeapsa de 4

ani închisoare, apreciată ca necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art.

52 C. pen.

În latura civilă, a majorat despăgubirile pentru

daune morale la suma de 20.000 lei, ca efect al înlăturării prevederilor art. 73

lit. b) C. pen., respingând cererea pentru acordarea de despăgubiri materiale

care, deși este de presupus că are motivare, nu sunt dovedite, în sensul cerut

de art. 1169 C. civ.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu

recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care a

criticat-o pentru greșita încadrare juridică reținută, de către inculpatul N.E.,

care a criticat-o pentru greșita înlăturare a prevederilor art. 73 lit. b) C.

pen., solicitând casarea acesteia și menținerea hotărârii instanței de fond,

precum și de către partea vătămată R.C., care a criticat încadrarea juridică și

soluționarea laturii civile referitoare la cuantumul insuficient al

despăgubirilor civile.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și

lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursurile, formulate în

considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

10, 14 și 17 C. proc. pen., sunt fondate.

Situația de fapt a fost corect reținută de instanțe

și aceasta este dovedită prin mijloacele de probă administrate în cursul

urmăririi penale și în cel al judecății, respectiv procesul-verbal de sesizare,

biletul de ieșire din spital, raportul de expertiză medico-legală, declarațiile

martorilor, ale părții vătămate și ale inculpatului.

Încadrarea juridică, însă, așa cum a fost reținută de

instanțe, este greșită.

Este adevărat că ceea ce deosebește infracțiunea de

vătămare corporală gravă, având ca urmare punerea în primejdie a vieții părții

vătămate, de tentativa la infracțiunea de omor, este poziția subiectivă a

făptuitorului față de faptă și urmările sale, la prima infracțiune vinovăția

constând în praeterintenție iar în cazul celeilalte, în intenție.

Raportat la împrejurările concrete ale faptei,

potrivit cărora inculpatul cu o constituție fizică și forță mult superioare

victimei, i-a aplicat acesteia, doborâtă din pumni la pământ, mai multe

lovituri cu picioarele în abdomen, zonă corporală sensibilă, cu intensitate

mare, care au avut ca urmare distrugerea splinei, lezarea pancreasului,

fractură de arc costal, hematom retroperitoneal, care au necesitat intervenție

chirurgicală de urgență pentru salvarea vieții prin înlăturarea splinei și

evacuarea hematomului, fiind împiedicat să continue actele grave de violență de

intervenția celor doi martori, aceasta realizează, obiectiv și subiectiv,

conținutul tentativei la infracțiunea de omor, calificat prin agravanta

prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., a săvârșirii faptei în public.

Acțiunile de violență săvârșite în condițiile

sus-arătate, exteriorizează, sub aspect subiectiv, atitudinea inculpatului de

acceptare a consecinței suprimării vieții victimei, ceea ce, însă, nu s-a

produs întrucât, pe de o parte, a fost împiedicat să continue actele de lovire

iar, pe de altă parte, s-a intervenit calificat de către personalul medical.

Așa fiind, constatând că încadrarea juridică dată de

instanțe în prevederile art. 182 alin. (2) C. pen. este greșită, Curtea va

proceda, în temeiul art. 334 C. proc. pen., la schimbarea acesteia în

dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

În recursul inculpatului, vor fi reținute, în

favoarea acestuia, circumstanțe atenuante, în condițiile art. 74 alin. (2) C.

pen., decurgând din împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, potrivit

cărora și partea vătămată, deși fără acte care să poată fi caracterizate ca

provocatoare, a întreținut și contribuit la agravarea conflictului, precum și

din datele de caracterizare a persoanei inculpatului, tânăr, încadrat în muncă

și preocupat de corectarea comportamentului prin frecventarea unui cabinet de

psihologie.

Cererea inculpatului de a se reține circumstanța

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu este întemeiată, instanța

de apel motivând judicios, în considerarea probelor administrate, înlăturarea

acesteia.

Nu orice conduită deranjantă pentru cei din jur,

chiar de-ar avea conotații de violență are semnificația împrejurării prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen.

Condiția esențială a provocării o reprezintă

producerea unei puternice tulburări sau emoții prin actul de violență sau

atingerea gravă a demnității, celui provocat, sub stăpânirea căreia să fie

săvârșită infracțiunea.

Sub acest aspect, însuși inculpatul prin declarația

dată instanței a arătat că practic, conflictul s-a iscat din momentul în care,

la masă fiind, au început să se contrazică, să se împingă și că nu s-a enervat

pentru că a fost înjurat.

La rândul ei, martora C.M.F. a precizat că inculpatul

nu a părut că se teme de injuriile adresate de partea vătămată și nici nu i-a

reproșat acesteia de ce îl înjură.

În referire la recursul părții vătămate R.C., acesta

urmează să fie admis atât în latura penală, prin schimbarea încadrării juridice

în tentativă la infracțiunea de omor, cât și în latura civilă, prin majorarea

despăgubirilor pentru daune morale la suma de 30.000 lei, apreciată ca fiind de

natură să compenseze suferințele psihice încercate de recurentă și disconfortul

acesteia datorat urmărilor faptei.

La individualizarea pedepsei, Curtea va avea în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că, deși va coborî

pedeapsa sub limita minimă specială în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin.

(2) C. pen., va dispune executarea acesteia în regim privativ de libertate,

modalitate de natură să garanteze și funcția de constrângere a sancțiunii, și

cea de reeducare, în condițiile în care condamnarea anterioară, de 1 an și 6

luni închisoare, din executarea căreia s-a liberat condiționat la 18 octombrie

2006, nu și-a atins scopul.

Va fi aplicată și pedeapsa complementară prevăzută de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, inculpatul N.E. și partea vătămată R.C. împotriva Deciziei

penale nr. 151 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr.

270 din 22 mai 2008 a Tribunalului Prahova numai cu privire la încadrarea

juridică a faptei, individualizarea pedepselor și soluționarea acțiunii civile

formulată de partea civilă R.C.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea

juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., în art.

20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74

alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora condamnă

pe inculpat la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și b) C. pen.

Majorează despăgubirile reprezentând daune morale de

la 20.000 lei la 30.000 lei către partea civilă R.C.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă

de 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2009.