ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6 din 7 ianuarie 2009 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul M.N. (fiul lui N. și

al E.) în baza art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. la 3

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. și în baza art. 291 C. pen. la 2 luni

închisoare, stabilindu-se, conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C.

pen. ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art.

71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

,

86

2

, 86

3

și 86

4

C. pen. s-a dispus suspendarea

executării sub supraveghere a pedepsei aplicate și obligarea inculpatului de a

se supune mai multor măsuri de supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5)

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata

suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit art. 88 C. pen. s-a

dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 24

septembrie 2007 la 11 iunie 2008.

În baza art. 14 alin. (3) lit.

a) C. proc. pen. s-a dispus anularea procurii autentificate din 30 iulie 2007

de către notarul public G.I. și a cărții de identitate pe numele O.D.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că la 24 septembrie 2007 inculpatul M.N. s-a prezentat la

Biroul notarial P., T., I., în vederea încheierii unui contract de

vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în București, sector 5, în

calitate de mandatar al proprietarului imobilului menționat, O.D., fiind

însoțit de coinculpatul B.V.

În incinta biroului cei doi

s-au întâlnit cu martorii V.D.A. și R.A., primul fiind împuternicit de SC D.

SRL să semneze contractul în calitate de cumpărător.

Deoarece societatea

cumpărătoare intenționa să facă plata prin virament bancar, inculpatul M.N. s-a

deplasat la sediul B.P. M. unde și-a deschis un cont bancar.

După ce inculpatul M.N. s-a

întors la biroul notarial împreună cu martorul V.D.A. au semnat contractul de

vânzare-cumpărare, prețul fiind convenit la 380.000 euro.

După semnarea contractului,

părțile s-au deplasat la bancă în vederea îndeplinirii formalităților de plată,

urmând ca ulterior să se întoarcă la notariat pentru a ridica exemplarele

autentificate ale contractului de vânzare-cumpărare.

Ajungând în stradă,

persoanele arătate au fost oprite de către organele de poliție, a căror

intervenție fusese solicitată de către notarul public T.D.S. care, cunoscându-l

personal pe numitul O.D., proprietarul imobilului și avocat de profesie, l-a

contactat telefonic, iar acesta i-a confirmat bănuiala că nu dăduse nimănui

procura pentru a vinde casa și terenul din str. E.S.

Vânzarea imobilului a fost

posibilă datorită faptului că una sau mai multe persoane, rămase neidentificate,

au procurat pe căi necinstite, în original, actele de proprietate ale

imobilului apoi au confecționat o carte de identitate falsă pe numele

adevăratului proprietar, iar o persoană neidentificată s-a prezentat sub o

identitate falsă la biroul notarului public G.I. care a întocmit procura

autentificată din 30 iulie 2007.

Prin această procură falsă,

persoana care s-a prezentat în numele adevăratului proprietar l-a împuternicit

pe inculpatul M.N. să vândă imobilul din str. E.S.

Inculpatul M.N. a menționat

că, la jumătatea lunii iulie 2007, aflându-se la sediul Tribunalului București,

a fost acostat de două persoane care s-au prezentat ca fiind O.D. și respectiv

C., nepotul celui dintâi. Cei doi i-au propus să se ocupe de vânzarea

imobilului din str. E.S., întrucât proprietarul O.D. urma să plece în

străinătate. Acceptând propunerea, inculpatul s-a deplasat cu cei doi la notarul

public G.I., unde s-a întocmit procura prin care O.D. îl împuternicea pe

inculpat să-i vândă imobilul.

Inculpatul a susținut că nu

a cunoscut adevărata identitate a proprietarului și că actele au stat în permanență

la numitul C. identificat în persoana lui B.V., tot acesta urmând să încaseze

banii în eventualitatea înstrăinării imobilului.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin Decizia penală nr. 258 din 10 decembrie 2009 a admis apelul

declarat de procuror, a desființat în parte sentința primei instanțe și

rejudecând a dispus condamnarea inculpatului M.N. în baza art. 20 raportat la art.

215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și în

baza art. 291 C. pen. la 3 luni închisoare, stabilind, conform art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen. ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

Au fost înlăturate dispozițiile

art. 86

1

, 86

2

, 86

3

și 86

4

și cele

ale art. 71 alin. (5) C. pen. și s-au menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Pentru a decide astfel, instanța

de control judiciar, primind criticile din apelul procurorului a constatat că

pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni sunt nelegale

întrucât erau situate sub minimul prevăzut de textele incriminatoare, fără a fi

recunoscute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Totodată, s-a apreciat că

scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de

detenție, înlăturându-se dispozițiile privitoare la suspendarea sub

supraveghere a pedepsei.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs în termen legal inculpatul M.N., care, a susținut că apelul

declarat de procuror a fost greșit admis, deși era tardiv și că pe fond nu este

vinovat de săvârșirea faptei, că aceasta nu există și că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 51 C. pen. referitoare la eroarea de fapt.

S-a solicitat casarea

deciziei atacată și menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul declarat este

neîntemeiat.

dispozițiile art. 362 C. proc. pen. procurorul și inculpatul pot face apel cu

privire la latura penală și latura civilă, iar potrivit art. 363 termenul de

apel este de 10 zile și el curge pentru procuror și pentru partea prezentă la

dezbateri sau la pronunțare, de la pronunțare.

Din examinarea actelor

dosarului se constată că soluția primei instanțe a fost pronunțată la 7 ianuarie

2009, că inculpatul a fost prezent la dezbateri (fila 230 dosar fond) și că

hotărârea de condamnare a fost atacată numai de procuror la 15 ianuarie 2009

(fila 2 dosar apel) în termenul legal de 10 zile.

Așa fiind, susținerea

inculpatului, în baza art. 385

9

alin. (1) pct. 11 C. proc. pen., în

sensul că apelul procurorului ar fi fost tardiv este neîntemeiată.

385

1

alin. (4) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentințele

în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea

apelului, ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de

atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei

pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată

în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această

modificare.

Analizând actele dosarului

se constată că soluția primei instanțe a fost modificată de instanța de control

judiciar în sensul că, urmare admiterii apelului procurorului, s-au aplicat

pedepse legale de 5 ani închisoare, în baza art. 20 raportat la art. 215 alin. (1),

(3) și (5) C. pen. și de 3 luni închisoare în baza art. 291 C. pen., cele

stabilite de prima instanță fiind greșit individualizate, sub minimul prevăzut

de lege, fără recunoașterea circumstanțelor atenuante.

Totodată, instanța de apel a

considerat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acestuia

în regim de detenție, conform art. 57 C. pen., înlăturându-se dispozițiile art.

86

1

, 86

2

, 86

3

și 86

4

C. pen. de

suspendare a executării pedepsei sub supraveghere și ale art. 71 alin. (5) de

suspendare a executării pedepsei accesorii.

Întrucât prin soluția

pronunțată în apel au fost majorate pedepsele și s-a schimbat modalitatea de

executare, inculpatul, care a achiesat la hotărârea primei instanțe, poate

formula critici în recurs, potrivit dispozițiilor evocate numai cu privire la

aceste modificări.

casare invocate privind inexistența faptei ori incidența dispozițiilor art. 51 C.

pen. referitoare la eroarea gravă de fapt drept cauză care înlătură caracterul

penal al faptei, nu pot face obiect de examinare în prezentul recurs, în raport

cu dispozițiile imperative evocate, faptele și vinovăția fiind definitiv

stabilite.

atacată, conform celor ce preced, numai cu privire la modificările hotărârii

primei instanțe, în baza cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată nefondată critica inculpatului

recurent.

Astfel, pedepsele aplicate

pentru infracțiunile aflate în concurs, de tentativă la infracțiunea de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 20 raportat la art.

215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.,

au fost individualizate chiar la minimul de 5 ani și respectiv de 3 luni

închisoare, avându-se în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social grav

al faptelor, împrejurările comiterii lor, consecințele la care putea fi expusă

partea vătămată prin tranzacția ilicită a imobilului aparținând unui proprietar

care în realitate nu avea nici o intenție de înstrăinare a bunului său, de

scopul urmărit de inculpat prin manoperele frauduloase în care s-a implicat, de

obținere a unui câștig pentru sine și pentru alții și poziția procesuală parțial

sinceră a inculpatului.

Se mai constată că pedepsele

aplicate ca și pedeapsa de executat în regim de detenție sunt de natură a

asigura, potrivit art. 52 C. pen. constrângerea și reeducarea inculpatului,

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a

inculpatului.

Întrucât au fost respectate

aceste dispoziții legale și nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului

pedepselor ori a modalității de executare, critica formulată în sensul greșitei

individualizări a pedepsei nu poate fi primită.

preced, constatând neîntemeiate criticile formulate și nerezultând existența

unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul M.N. cu obligarea acestuia la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 258 din 10 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 iunie 2010.