ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6 din 7 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul M.N. (fiul lui N. și al E.) în baza art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și în baza art. 291 C. pen. la 2 luni închisoare, stabilindu-se, conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 , 86 2 , 86 3 și 86 4 C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate și obligarea inculpatului de a se supune mai multor măsuri de supraveghere. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 24 septembrie 2007 la 11 iunie 2008. În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus anularea procurii autentificate din 30 iulie 2007 de către notarul public G.I.
și a cărții de identitate pe numele O.D. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la 24 septembrie 2007 inculpatul M.N. s-a prezentat la Biroul notarial P., T., I., în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în București, sector 5, în calitate de mandatar al proprietarului imobilului menționat, O.D., fiind însoțit de coinculpatul B.V. În incinta biroului cei doi s-au întâlnit cu martorii V.D.A. și R.A., primul fiind împuternicit de SC D. SRL să semneze contractul în calitate de cumpărător. Deoarece societatea cumpărătoare intenționa să facă plata prin virament bancar, inculpatul M.N. s-a deplasat la sediul B.P. M. unde și-a deschis un cont bancar.
După ce inculpatul M.N. s-a întors la biroul notarial împreună cu martorul V.D.A. au semnat contractul de vânzare-cumpărare, prețul fiind convenit la 380.000 euro. După semnarea contractului, părțile s-au deplasat la bancă în vederea îndeplinirii formalităților de plată, urmând ca ulterior să se întoarcă la notariat pentru a ridica exemplarele autentificate ale contractului de vânzare-cumpărare. Ajungând în stradă, persoanele arătate au fost oprite de către organele de poliție, a căror intervenție fusese solicitată de către notarul public T.D.S. care, cunoscându-l personal pe numitul O.D., proprietarul imobilului și avocat de profesie, l-a contactat telefonic, iar acesta i-a confirmat bănuiala că nu dăduse nimănui procura pentru a vinde casa și terenul din str. E.S.
Vânzarea imobilului a fost posibilă datorită faptului că una sau mai multe persoane, rămase neidentificate, au procurat pe căi necinstite, în original, actele de proprietate ale imobilului apoi au confecționat o carte de identitate falsă pe numele adevăratului proprietar, iar o persoană neidentificată s-a prezentat sub o identitate falsă la biroul notarului public G.I. care a întocmit procura autentificată din 30 iulie 2007. Prin această procură falsă, persoana care s-a prezentat în numele adevăratului proprietar l-a împuternicit pe inculpatul M.N. să vândă imobilul din str. E.S. Inculpatul M.N. a menționat că, la jumătatea lunii iulie 2007, aflându-se la sediul Tribunalului București, a fost acostat de două persoane care s-au prezentat ca fiind O.D.
și respectiv C., nepotul celui dintâi. Cei doi i-au propus să se ocupe de vânzarea imobilului din str. E.S., întrucât proprietarul O.D. urma să plece în străinătate. Acceptând propunerea, inculpatul s-a deplasat cu cei doi la notarul public G.I., unde s-a întocmit procura prin care O.D. îl împuternicea pe inculpat să-i vândă imobilul. Inculpatul a susținut că nu a cunoscut adevărata identitate a proprietarului și că actele au stat în permanență la numitul C. identificat în persoana lui B.V., tot acesta urmând să încaseze banii în eventualitatea înstrăinării imobilului. Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 258 din 10 decembrie 2009 a admis apelul declarat de procuror, a desființat în parte sentința primei instanțe și rejudecând a dispus condamnarea inculpatului M.N.
în baza art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și în baza art. 291 C. pen. la 3 luni închisoare, stabilind, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Au fost înlăturate dispozițiile art. 86 1 , 86 2 , 86 3 și 86 4 și cele ale art. 71 alin. (5) C. pen. și s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, primind criticile din apelul procurorului a constatat că pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni sunt nelegale întrucât erau situate sub minimul prevăzut de textele incriminatoare, fără a fi recunoscute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.
Totodată, s-a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție, înlăturându-se dispozițiile privitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepsei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul M.N., care, a susținut că apelul declarat de procuror a fost greșit admis, deși era tardiv și că pe fond nu este vinovat de săvârșirea faptei, că aceasta nu există și că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 51 C. pen. referitoare la eroarea de fapt. S-a solicitat casarea deciziei atacată și menținerea hotărârii primei instanțe. Recursul declarat este neîntemeiat.
În conformitate cu dispozițiile art. 362 C. proc. pen. procurorul și inculpatul pot face apel cu privire la latura penală și latura civilă, iar potrivit art. 363 termenul de apel este de 10 zile și el curge pentru procuror și pentru partea prezentă la dezbateri sau la pronunțare, de la pronunțare. Din examinarea actelor dosarului se constată că soluția primei instanțe a fost pronunțată la 7 ianuarie 2009, că inculpatul a fost prezent la dezbateri (fila 230 dosar fond) și că hotărârea de condamnare a fost atacată numai de procuror la 15 ianuarie 2009 (fila 2 dosar apel) în termenul legal de 10 zile. Așa fiind, susținerea inculpatului, în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 11 C. proc. pen., în sensul că apelul procurorului ar fi fost tardiv este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului, ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare. Analizând actele dosarului se constată că soluția primei instanțe a fost modificată de instanța de control judiciar în sensul că, urmare admiterii apelului procurorului, s-au aplicat pedepse legale de 5 ani închisoare, în baza art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și de 3 luni închisoare în baza art. 291 C. pen., cele stabilite de prima instanță fiind greșit individualizate, sub minimul prevăzut de lege, fără recunoașterea circumstanțelor atenuante. Totodată, instanța de apel a considerat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acestuia în regim de detenție, conform art. 57 C. pen., înlăturându-se dispozițiile art. 86 1 , 86 2 , 86 3 și 86 4 C. pen. de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere și ale art. 71 alin. (5) de suspendare a executării pedepsei accesorii. Întrucât prin soluția pronunțată în apel au fost majorate pedepsele și s-a schimbat modalitatea de executare, inculpatul, care a achiesat la hotărârea primei instanțe, poate formula critici în recurs, potrivit dispozițiilor evocate numai cu privire la aceste modificări.
Așa fiind, motivele de casare invocate privind inexistența faptei ori incidența dispozițiilor art. 51 C. pen. referitoare la eroarea gravă de fapt drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei, nu pot face obiect de examinare în prezentul recurs, în raport cu dispozițiile imperative evocate, faptele și vinovăția fiind definitiv stabilite.
Examinând decizia atacată, conform celor ce preced, numai cu privire la modificările hotărârii primei instanțe, în baza cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată nefondată critica inculpatului recurent. Astfel, pedepsele aplicate pentru infracțiunile aflate în concurs, de tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., au fost individualizate chiar la minimul de 5 ani și respectiv de 3 luni închisoare, avându-se în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social grav al faptelor, împrejurările comiterii lor, consecințele la care putea fi expusă partea vătămată prin tranzacția ilicită a imobilului aparținând unui proprietar care în realitate nu avea nici o intenție de înstrăinare a bunului său, de scopul urmărit de inculpat prin manoperele frauduloase în care s-a implicat, de obținere a unui câștig pentru sine și pentru alții și poziția procesuală parțial sinceră a inculpatului. Se mai constată că pedepsele aplicate ca și pedeapsa de executat în regim de detenție sunt de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen. constrângerea și reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului. Întrucât au fost respectate aceste dispoziții legale și nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului pedepselor ori a modalității de executare, critica formulată în sensul greșitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
Față de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate criticile formulate și nerezultând existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.N. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 258 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.