ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2673/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 5543 din 21 noiembrie 2006 Judecătoria

Râmnicu Vâlcea a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta Inspectoratul

Școlar al Județului Vâlcea în contradictoriu cu pârâta SC S.E. SRL și în

consecință: a constatat nulitatea absolută a contractului încheiat de părți la

data de 24 mai 2001, contract prin care reclamanta a cedat pârâtei folosința

unui spațiu aflat în administrarea sa situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, pe o

durată de 25 ani, ca o compensare a investițiilor efectuate de pârâtă în

imobil; a dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut în baza contractului

constatat nul; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de

pârâta prin care solicita să se constate dreptul său de folosință exclusivă

asupra spațiului aflat în litigiu.

Sentința pronunțată de către judecătorie a fost apelată de

către pârâta, iar prin Decizia nr. 3 din 14 mai 2007 Tribunalul Vâlcea a admis apelul

declarat de pârâta a desființa sentința și a reținut cauza spre soluționare ca

prima instanță, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., apreciind că

litigiul dedus judecății are o natură comercială, bunul închiriat fiind destinat

desfășurării activității comerciale a pârâtei.

Soluționând fondul, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și

de contencios administrativ, prin sentința nr. 862 din 30 mai 2008 a admis acțiunea principală formulată de reclamanta în sensul constatării nulității absolute a contractului

nr. 3350/2001 încheiat de părți cu consecința evacuării pârâtei din spațiu;

cererea reconvențională completată de pârâta în această fază procesuală a fost respinsă

ca neîntemeiată în ce privește capătul vizând constatarea dreptului de

folosință și anulată ca insuficient timbrată pentru capătul vizând obligarea reclamantei

la plata sumei de 289.800 lei contravaloarea investițiilor realizate în imobil

și neamortizate, și instituirea unui drept de retenție asupra bunului; cu

același temei, a fost anulată și cererea de chemare în garanție a A.V.A.S.,

cerere formulată de pârâtă.

În esență, tribunalul a reținut că imobilul din care face

parte și spațiul cedat spre folosința pârâtei , în temeiul contractului

convenit la 24 mai 2001, aparține domeniului public al statului fiind administrat

de Ministerul Învățământului și potrivit actelor normative în vigoare la data încheierii

contractului închirierea bunurilor din dotarea învățământului de stat se făcea

numai cu acordul Ministerului Învățământului prin contract de închiriere

încheiat în urma unei licitații publice pe o perioadă de maxim patru ani cu

posibilitatea revizuirii anuale.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel susținând

că nu era necesar acordul Ministerului Învățământului pentru încheierea

convenției privind cedarea folosinței spațiului, deoarece intenția comună

părților a fost în sensul unei novații pentru stingerea datoriei reclamantei cu

privire la plata investițiilor făcute în spațiu, respectiv înlocuirea vechii

obligații cu o obligație nouă constând în folosirea imobilului pe o perioadă determinată.

Prin decizia nr. 85/A-C din 17 septembrie 2008 Curtea de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiat apelul pârâtei constatând că între părți s-a încheiat

unui contract de locațiune, iar apartenența bunului la domeniul public al

statului impunea respectarea cerințelor reglementate prin Legea nr. 84/1995 și ordinele

emise în aplicarea ei așa cum în mod corect a reținut tribunalul.

Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2008,

pârâta SC S. SA a declarat recurs, în termen legal împotriva deciziei instanței

de apel solicitând casarea deciziei și sentinței pronunțate și trimiterea

cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Vâlcea, secția contencios administrativ.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. susținând că soluționarea

litigiului de către instanțele comerciale încalcă competența materială

exclusivă a instanței de contencios administrativ competentă să examineze contractele

administrative în temeiul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554 /2004.

Totodată recurenta precizează că în prima fază procesuală

derulată în cauză nu s-a invocat excepția de necompetență materială din

perspectiva Legii contenciosului administrativ, discuțiile purtând doar asupra naturii

comerciale a litigiului, astfel că decizia nr. 883 /2007 a Curții de Apel

Pitești pronunțată numai pe aspectul competenței tribunalului comercial, nu are

autoritate de lucru judecat în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Asupra recursului

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate

decizia atacată în raport de criticile de nelegalitate formulate constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Chestiunea competenței materiale a instanțelor judecătorești

chemate să se pronunțe în cauză, a fost statuată irevocabil prin decizia nr. 883/2007

pronunțată de Curtea de Apel Pitești ca instanță de recurs.

Examinând motivele de recurs cu care a fost investită,

motive care au vizat în exclusivitate competența de atribuțiune a instanței după

natura raporturilor juridice deduse judecății, Curtea de apel ca instanță de

ultim grad în primul ciclu procesual a stabilit natura comercială a litigiului

în legătură cu spațiul în care pârâta societate comercială își desfășura

activitatea.

Prin urmare, dezbaterea judiciară pe acest aspect a fost finalizată

printr-o hotărâre irevocabilă, chestiunea astfel tranșată nemaiputând fi repusă

în discuție pentru că s-ar încălca efectele obligatorii ale puterii lucrului

judecat pe chestiunea de drept dezlegată.

Altfel spus această hotărâre pronunțată în contradictoriu cu

recurenta pârâtă produce față de aceasta efectele lucrului judecat, așa încât,

reverificarea aspectelor deja tranșate este inacceptabil în raport și de dispozițiile

art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC

S.E. SA RÂMNICU VÂLCEA împotriva deciziei nr. 85/A-C din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

30 octombrie 2009

.