ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2673/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 5543 din 21 noiembrie 2006 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta Inspectoratul Școlar al Județului Vâlcea în contradictoriu cu pârâta SC S.E. SRL și în consecință: a constatat nulitatea absolută a contractului încheiat de părți la data de 24 mai 2001, contract prin care reclamanta a cedat pârâtei folosința unui spațiu aflat în administrarea sa situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, pe o durată de 25 ani, ca o compensare a investițiilor efectuate de pârâtă în imobil; a dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut în baza contractului constatat nul; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta prin care solicita să se constate dreptul său de folosință exclusivă asupra spațiului aflat în litigiu.

Sentința pronunțată de către judecătorie a fost apelată de către pârâta, iar prin Decizia nr. 3 din 14 mai 2007 Tribunalul Vâlcea a admis apelul declarat de pârâta a desființa sentința și a reținut cauza spre soluționare ca prima instanță, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., apreciind că litigiul dedus judecății are o natură comercială, bunul închiriat fiind destinat desfășurării activității comerciale a pârâtei.

Soluționând fondul, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 862 din 30 mai 2008 a admis acțiunea principală formulată de reclamanta în sensul constatării nulității absolute a contractului nr. 3350/2001 încheiat de părți cu consecința evacuării pârâtei din spațiu; cererea reconvențională completată de pârâta în această fază procesuală a fost respinsă ca neîntemeiată în ce privește capătul vizând constatarea dreptului de folosință și anulată ca insuficient timbrată pentru capătul vizând obligarea reclamantei la plata sumei de 289.800 lei contravaloarea investițiilor realizate în imobil și neamortizate, și instituirea unui drept de retenție asupra bunului; cu același temei, a fost anulată și cererea de chemare în garanție a A.V.A.S., cerere formulată de pârâtă.

În esență, tribunalul a reținut că imobilul din care face parte și spațiul cedat spre folosința pârâtei , în temeiul contractului convenit la 24 mai 2001, aparține domeniului public al statului fiind administrat de Ministerul Învățământului și potrivit actelor normative în vigoare la data încheierii contractului închirierea bunurilor din dotarea învățământului de stat se făcea numai cu acordul Ministerului Învățământului prin contract de închiriere încheiat în urma unei licitații publice pe o perioadă de maxim patru ani cu posibilitatea revizuirii anuale.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel susținând că nu era necesar acordul Ministerului Învățământului pentru încheierea convenției privind cedarea folosinței spațiului, deoarece intenția comună părților a fost în sensul unei novații pentru stingerea datoriei reclamantei cu privire la plata investițiilor făcute în spațiu, respectiv înlocuirea vechii obligații cu o obligație nouă constând în folosirea imobilului pe o perioadă determinată. Prin decizia nr. 85/A-C din 17 septembrie 2008 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiat apelul pârâtei constatând că între părți s-a încheiat unui contract de locațiune, iar apartenența bunului la domeniul public al statului impunea respectarea cerințelor reglementate prin Legea nr. 84/1995 și ordinele emise în aplicarea ei așa cum în mod corect a reținut tribunalul.

Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2008, pârâta SC S. SA a declarat recurs, în termen legal împotriva deciziei instanței de apel solicitând casarea deciziei și sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Vâlcea, secția contencios administrativ. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. susținând că soluționarea litigiului de către instanțele comerciale încalcă competența materială exclusivă a instanței de contencios administrativ competentă să examineze contractele administrative în temeiul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554 /2004.

Totodată recurenta precizează că în prima fază procesuală derulată în cauză nu s-a invocat excepția de necompetență materială din perspectiva Legii contenciosului administrativ, discuțiile purtând doar asupra naturii comerciale a litigiului, astfel că decizia nr. 883 /2007 a Curții de Apel Pitești pronunțată numai pe aspectul competenței tribunalului comercial, nu are autoritate de lucru judecat în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004. Asupra recursului Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile de nelegalitate formulate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Chestiunea competenței materiale a instanțelor judecătorești chemate să se pronunțe în cauză, a fost statuată irevocabil prin decizia nr. 883/2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești ca instanță de recurs.

Examinând motivele de recurs cu care a fost investită, motive care au vizat în exclusivitate competența de atribuțiune a instanței după natura raporturilor juridice deduse judecății, Curtea de apel ca instanță de ultim grad în primul ciclu procesual a stabilit natura comercială a litigiului în legătură cu spațiul în care pârâta societate comercială își desfășura activitatea. Prin urmare, dezbaterea judiciară pe acest aspect a fost finalizată printr-o hotărâre irevocabilă, chestiunea astfel tranșată nemaiputând fi repusă în discuție pentru că s-ar încălca efectele obligatorii ale puterii lucrului judecat pe chestiunea de drept dezlegată. Altfel spus această hotărâre pronunțată în contradictoriu cu recurenta pârâtă produce față de aceasta efectele lucrului judecat, așa încât, reverificarea aspectelor deja tranșate este inacceptabil în raport și de dispozițiile art. 315 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.E. SA RÂMNICU VÂLCEA împotriva deciziei nr. 85/A-C din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009 .