ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1384/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civila nr. 1612 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V -a civilă, s-a dispus admiterea în parte a cererii principale formulată de reclamantul S.V. și cererea de intervenție formulată de intervenienții P.V.S., P.N.A.V., M.S.V., R.Ș.A., R.M. și B.I. prin mandatar R.B.M., în contradictoriu cu pârâții J.M. S-a constatat nelegalitatea măsurii de confiscare a acțiunilor deținute de P.S. la S.A.U. S.A.R. Au fost respinse cererile privind constatarea calității pârâtei SC U. SA de continuatoare a persoanei juridice SC U. SA din anul 1945 și de constatare a dreptului de proprietate al reclamantului și al intervenienților asupra cotei din acțiunile SC U. S.A și atribuirea acestora către reclamant și intimați precum și de constatare a nulității parțiale a actelor de vânzare-cumpărare pentru 91,542307 din acțiunile SC U. SA, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de sechestru judiciar asupra acțiunilor și fondului de al SC U. SA, ca lipsită de interes. S-a dispus respingerea cererii principale și a celei de intervenție formulate în contradictoriu cu pârâții SC U. S.A și A.V.A.S., ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă cererea formulată de pârâtul J.M. de acordare a cheltuielilor de judecata ca nedovedită. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Capătul de cerere privind constatarea nelegalității măsurii de confiscare a acțiunilor SC U. S.A dispusa prin hotărârea penală nr. 2 din 4 iunie 1945, în raport de decizia Curții Supreme de Justiție din 8 mai 1995 a fost stabilit ca fiind întemeiat.

Astfel, prin hotărârea penală nr. 2 din 4 iunie 1945 pronunțată de Tribunalul Poporului, P.S., autorul reclamantului și intervenienților (conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar) a fost condamnat la detenție grea pe viață, 10 ani de degradare civică și la pedeapsa confiscării averii pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 312/1945, fiind considerat vinovat de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război. P.S. avea la data condamnării calitatea de acționar la SA U. având la data de 1 ianuarie 1944 un număr de 425.116 acțiuni așa cum rezultă din certificatul nr. 01011 din 1 ianuarie 1944 eliberat de S.U. SAR (fila 215 dos.

nr. 21062/299/2006 al Judecătoriei Sectorului nr. 1 București). Aceste acțiuni, împreună cu restul averii mobile și imobile a lui P.S. au fost inventariate și confiscate așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la 28 mai 1945 (f. 223 dos. 21062/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București). Prin decizia nr. 17 din 8 mai 1985 pronunțată în Dosarul nr. 18/1999 Curtea Supremă de Justiție, Secțiile Unite, a admis recursul în anulare, a achitat pe P.S. pentru săvârșirea infracțiunilor menționate și a înlăturat pedeapsa complimentară a confiscării averii. Prin urmare, măsura confiscării acțiunilor deținută de P.S. la SA U. a rămas fără temei legal, situație în care s-a dispus constatarea nelegalității măsurii de confiscare a acțiunilor deținute de P.S.

la SA U. Capătul de cerere privind constatarea calității pârâtei SC U. SA de continuatoare a persoanei juridice SC U. din 1945 a fost respins ca nefondat. Tribunalul a avut în vedere faptul că o societate comercială este o persoană juridică supusă unui regim juridic stabilit în mod expres prin dispoziții legale speciale, care sunt atât de intim legate de ființarea societății încât în mod subsidiar dar obligatoriu, definesc chiar natura juridică a acestora, alături de natura juridică tradițională, contractuală. Din această perspectivă, nu se poate reține că o societate comercială constituită ca o societate anonimă în baza art. 77 - 269 C. com., cum este cazul Societății „U.

" SAR, la care autorii reclamantului și intervenienților erau acționari, își continuă personalitatea juridică conform Legii nr. 31/1990, chiar dacă între cele două reglementări există unele asemănări sub aspectul regimului juridic stabilit pentru funcționarea societăților anonime, respectiv societăți pe acțiuni, deoarece este vorba despre regimuri juridice diferite, generate de necesități sociale și juridice diferite, care nu pot coexista în paralel, în prezent dispozițiile art. 77 - 269 C. com. nemaifiind aplicabile, datorită înlocuirii lor cu cele ale Legii nr. 31/1990.

Pe de alta parte, nu se poate considera nici că operează o transformare automată a regimului juridic stabilit de legea veche în cel stabilit de legea nouă, deoarece cele două legi nu sunt într-o succesiune firească, ci sunt despărțite de un alt regim juridic, cel impus de Legea nr. 119/1948, care prin art. 1 alin. (6) a instituit proprietatea comună a întregului popor asupra societăților naționalizate, administrate prin ministerele de resort. Având în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din legea menționată „vechile societăți au încetat sa existe fiind înlocuite cu noile întreprinderi, aparținând întregului popor, sens în care art. 26 și art. 27 din Decretul nr. 35/54 dispun că nu mai ființează ca societăți decât întreprinderile socialiste de stat și asociațiile cooperatiste.

In raport de dispozițiile art. 28 lit. a) din același act normativ cu raportare la art. 6 din Legea nr. 119/1948, vechea societate a încetat să existe, considerându-se că întreprinderea socialistă care a înlocuit-o a fost înființată prin actul de autoritate al puterii de stat, în acest caz Legea nr. 119/1947. Împrejurarea că SC U. SA nu s-ar fi încadrat în prevederile Legii nr. 119/1948 nu este dovedită și nici relevantă sub aspectul de drept cercetat, câtă vreme s-a făcut aplicarea dispozițiilor acestei legi. Prin urmare, aspecte legate de faptul că întreprinderea socialistă a preluat patrimoniul societății „U." SA, a continuat să aibă același sediu și același obiect de activitate, nu sunt relevante, cu atât mai mult cu cât sediul și denumirea sunt doar unele din atributele de identificare ale societății.

Noul regim juridic, aplicat pe durata a mai bine de 40 de ani, a generat schimbări esențiale în structura patrimoniului societății, astfel că aporturile inițiale ale asociaților, cu o anumită valoare la momentul înființării societății anonime, nu își mai găsesc o expresie corespondentă în actualul patrimoniu și deci în structura acționariatului actual. Actuala SC U. S.A a luat ființă prin reorganizarea ca societate pe acțiuni a I.P.U. prin H.G. nr. 171 din 7 martie 1991, fiind supusă ulterior procesului privatizării, proces care a transformat structura capitalului social într-un mod radical, din contractul de vânzare-cumpărare nr. 501 din 13 septembrie 1995 rezultând că acțiunile se transmit cumpărătorului A.U.P.A.S., libere de sarcini, astfel că nici din acest punct de vedere nu se poate susține că această societate ar fi continuatoarea societății pe acțiuni U. S.A.R.

Tribunalul a avut în vedere și faptul că nu sunt îndeplinite condițiile Legii speciale care a adoptat noțiunea de continuator al fostelor persoane juridice, respectiv art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care condiționează constatarea acestei calități de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau de reluarea activității după 22 decembrie 1989, condiții care nu se regăsesc îndeplinite în cauza. Aceste considerente reprezintă de altfel și rațiunile pentru care legiuitorul atunci când a adoptat legile de reparații în materie nu a adoptat dispoziția prin care să se prevadă posibilitatea de acordare de acțiuni în echivalent la societățile actuale, ci doar posibilitatea acordării de masuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii recalculate a acțiunilor deținute (art. 29 și art. 31 din Legea nr. 10/2001).

Consecință a respingerii capătului de cerere privind constatarea calității pârâtei SC U. SA de continuatoare a persoanei juridice SC U. din 1945, au fost respinse și cererile de constatare a dreptului de proprietate al reclamantului și intervenienților asupra cotei din acțiunile SC U. S.A. și atribuirea acestora reclamantului și intervenienților și de constatare a nulității parțiale a actelor de vânzare - cumpărare pentru 91.542307 din acțiunile SC U. S.A. Conform încheierii interlocutorii din 19 octombrie 2007, Tribunalul a dispus respingerea cererii de sechestru judiciar asupra acțiunilor și fondului de comerț al SC U. S.A., ca lipsită de interes și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții SC U. S.A.

și A.V.A.S. ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a dispus respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de J.M. ca nedovedită în temeiul art. 274 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 128 din 4 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus respingerea apelurilor formulate de reclamantul S.V. și intervenienții P.V.S., P.N.A.V., M.S.V., R.S.A., R.M.J. și B.I.D. (moștenitor al intervenientei B.I.F.I.) împotriva sentinței civile nr. 1612 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Motivele de apel formulate de reclamantul S.V.

și de către intervenienții P.V.S., P.N.A.V., M.S.V., R.M.J. și B.I.D., care sunt în mod esențial aceleași, au fost grupate și analizate prin considerente conexe, fiind analizate distinct doar motivele care se diferențiază, respectiv cele formulate de reclamantul S.V. Motivele de apel prin care s-a criticat respingerea capătului de cerere privind constatarea calității de continuatoare a SC U. SA din 1945 de către SC U. SA de astăzi, capetelor de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al apelanților asupra cotei din acțiunile SC U. SA și atribuirea acestor cote în favoarea apelanților, au fost respinse ca neîntemeiate, reținând alături de considerentele instanței de fond și argumente ce decurg din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001 varianta republicată la 2 septembrie 2005 (fostul art. 32) precum și alte argumente legale.

Astfel, Legea nr. 10/2001 republicată, reglementează prin art. 31 un caz de restituire prin echivalent impunând o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, prin care persoanele fizice care aveau calitatea de asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv [art. 3 lit. b) din lege] inclusiv prin naționalizarea în baza Legii nr. 119/1943 au dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri, stabilite în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ce se vor propune, la cererea acestora, prin decizia motivată a instituției publice implicate în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului finanțelor publice, în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate nu mai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate, a căror valoare va fi recalculată după normele stabilite în acel articol.

Interpretarea sistematică a dispozițiilor legii speciale conduce la concluzia că stabilirea măsurilor reparatorii pe cale judecătorească se poate declanșa doar dacă, în termenul stabilit prin lege, nu s-a convenit asupra valorilor corespunzătoare și a modalităților de acordare a măsurilor reparatorii ori dacă notificarea persoanelor ce se pretind îndreptățite a fost respinsă. În cauză, nu a fost parcursă această procedură administrativă specială situație în care nu pot fi acordate în procedură judiciară acțiuni în echivalent la societățile comerciale actuale, ci doar măsuri reparatorii prin echivalent care nu au fost însă solicitate.

Curtea a reținut că un argument în acest sens îl reprezintă și faptul că transformarea din societate comercială anonima, organizată conform Codului comercial, în întreprindere socialistă s-a făcut tocmai prin încetarea personalității juridice a celei dintâi, astfel că nu s-ar putea reține o continuare a activității, pentru că nu există o unică persoană juridică, ceea ce determină absența unei identități între apelanți, ca succesori ai vechilor acționari și însăși persoana juridică societatea U. din anul 1945 și a unei continuități între persoana juridică, societatea U. din anul 19445 și actuala intimată, SC U. SA.

In sprijinul acestei interpretări sunt și condițiile reglementate de legea specială, care prin art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, lărgește sfera categoriilor de persoane îndreptățite la restituire, dar condiționează constatarea calității de continuator a personalității juridice de însăși continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a deciziei sau de reluarea activității după 20 decembrie 1989, dacă aceasta ar fi fost întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, calitate ce trebuie să fie constatată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens.

Prin urmare, s-a reținut că nu există o echivalență între calitatea de acționari ai autorilor apelanților și calitatea de continuatoare a personalității juridice a SC U. SA din 1945, pe care o pretind în prezent, cu consecința respingerii cererilor având ca obiect constatarea calității pârâtei SC U. SA de continuatoare a persoanei juridice SC U. din 1945 și constatarea dreptului de proprietate al apelanților asupra cotei din acțiunile SC U. SA. precum și atribuirea acestor cote în favoarea reclamanților.

Critica vizând modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a SC U. SA, a fost reținută ca nefiind întemeiată deoarece SC U. SA nu poate fi chemată în judecată atunci când se pune în discuție modul de transfer al acțiunilor sale sau dreptul de proprietate asupra acestor acțiuni, deoarece acțiunile acestei societăți sunt deținute de către acționarii acestora, singurii care pot sta în judecată ca pârâți pentru capetele de cerere privind constatarea nulității parțiale a actelor de vânzare-cumpărare pentru 91,54% din acțiunile SC U. SA, cerere la care s-a renunțat.

Asupra criticii privind respingerea cererii de instituire a unui sechestru judiciar asupra acțiunilor SC U. SA curtea a reținut că este neîntemeiată deoarece indisponibilizarea acțiunilor, reprezintă o măsură disproporționată de reglementare a folosirii bunurilor, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor ce se află în patrimoniul acționarilor actualei SC U. SA și nu a persoanei juridice chemate în judecată; referitor la instituirea unui sechestru judiciar asupra fondului de comerț al SC U. SA, curtea a reținut că nu exista o identitate între apelanți ca succesori ai vechilor acționari și însăși persoana juridică Societatea U. din 1945, și nici între aceasta din urmă și actuala intimata SC U. SA care nu poate avea același fond de comerț cu cel existent în anul 1945, sens în care instanța a reținut că legal și temeinic s-a dispus respingerea cererii cu acest obiect.

Argumentul privitor la soluția greșita de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. ca fiind introdusa împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă în loc sa ia act de renunțare la judecată în contradictoriu cu această persoană juridică nu a fost primit din moment ce instanța de fond a luat act de renunțarea la judecata capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. pentru celelalte capete de cerere cu care a fost investită, A.V.A.S. neputând avea calitatea de pârât. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în constatare invocată de intimatele SC U. SA și B.J.J. U.D.L.Q., instanța a reținut că, fără a constata natura sa de ordine publică, prin raportare la art. 111 C. proc.

civ. care statuează asupra raportului dintre acțiunea în constatare și cea în realizare, că aceasta nu mai poate fi reiterată în apel, câtă vreme fiind respinsă printr-o încheiere interlocutorie aceasta nu a fost atacată, intrând astfel în puterea lucrului judecat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul S.V. și intervenienții P.V.S., P.N.A.V., M.S.V., R.M.J. și B.I.D. Recursul reclamantului vizează critici indicate a aparține pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., pct. 7 și pct. 9 ale aceluiași articol. 1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Astfel, instanța a apreciat că apelurile sunt nefondate, prin prisma art. 31 și art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Or, pronunțându-se astfel Curtea a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, deoarece partea a formulat o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, sediu al materiei reținut și de instanța de fond, iar instanța de apel a găsit incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 [art. 31 și art. 3 lit. c)] în baza cărora a respins apelul, fără a fi puse în discuția părților. Reținerile privind nerealizarea condițiilor impuse de legea specială, schimbă natura și înțelesul cauzei deduse judecății, din moment ce acțiunea nu s-a întemeiat pe legea specială care nepusă în discuția părților, i-a privat de dreptul la apărare, în sensul de probatorii în privința realizării demersurilor ce se constituie în procedură administrativă.

In orice caz, dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauza de față, iar articolele invocate de instanță în motivarea hotărâri nu au aplicabilitate. Astfel, art. 31 din lege stabilește că „Persoanele îndreptățite au dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri stabilite în condițiile Legii speciale ce se vor propune la cererea acestora ... în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate nu mai există, nu poate fi identificată ori nu a existat o asemenea continuitate". Acest text nu se aplică deoarece societatea care a preluat patrimoniul existent, este identificată ca fiind pârâta - intimată din prezenta cauză, și are același sediu, denumire și patrimoniu cu societatea naționalizată.

De altfel, întreaga argumentare privind lipsa parcurgerii procedurii administrative nici nu are suport probator și nici nu corespunde realității, din moment ce a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor de la nr. 23 - 25, declinată la A.V.A.S. prin decizia nr. 8047 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie care demonstrează că societatea care a luat patrimoniul societății naționalizate există și că bunurile se află în patrimoniul acesteia. 2.Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu toate că, instanța de apel a fost investită a se pronunța asupra nevalabilității titlului statului și pentru restul de 1,967788% din acțiunile SC U. SA, deținută de autorii reclamantului și confiscate fără titlu valabil în sensul Legii nr. 119/1948, această critică a rămas neanalizată, echivalând cu o omisiune, simpla afirmație de însușire a argumentelor instanței anterioare, și invocarea textelor legale speciale care de altfel nici nu au incidența în cauză neputându-se constitui în motivarea hotărârii așa cum este reglementată conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ. 3. Motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Făcând trimitere doar la art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și considerând ca legal a fost respinsă cererea de constatare a calității de continuatoare în drepturi și despăgubiri SC U. SA a SC U. SA din anul 1945, instanța a considerat legală și respingerea cererii de constatare a calității de proprietari ai acțiunilor confiscate.

Schimbările legislative survenite de la momentul preluării nelegale de către stat a societății și până în prezent, nu sunt de natură a conduce la concluzia indubitabilă că în prezent este o persoană juridică nouă, în raport cu SC U. inițială, din moment ce aceasta din urmă a continuat să subziste cu un alt acționariat, dar cu aceeași denumire, sediu și patrimoniu, reprezentând de fapt proprietatea autorilor acestuia. Acest lucru este dovedit și prin sentința civilă nr. 5933 din 8 mai 1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București din care reține că Societatea U. ființează în str. I. nr. 23 - 25 încă de la construirea Palatului U. și anterior anului 1933, elemente de probă care asociate cu actele de proprietate vechi au fundamentat hotărârea de constatare a proprietății SC U. S.A asupra imobilului din str. B. 23 - 25, hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat care asigură continuitatea persoanei juridice inițiale.

Greșit a fost respins motivul de apel privind instituirea unui sechestru judiciar, deoarece existența unui litigiu asupra acțiunilor, îndreptățea admiterea acestui capăt de acțiune, intimatul J.M. confirmând în apel temerea recurentului prin înstrăinarea acțiunilor, în privința imobilului, argumentul contrar este analizat de Decizia nr. 8047 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. In mod greșit a fost respinsă critica din apel privitoare la constatarea lipsei calității procesuale pasive a SC U. S.A, deoarece este aceeași persoană juridică cu SC U. S.A din anul 1945. Solicită admiterea recursului, casarea acestuia cu trimitere spre rejudecare sau în subsidiar modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului și în fond admiterea acțiunii.

Recursul intervenienților vizează următoarele aspecte Incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., constând în însușirea în totalitate a motivelor instanței de fond, invocarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 și a art. 3 lit. b) și c) din aceeași lege și omisiunea de a răspunde asupra aplicabilității altor texte de lege: art. 1 alin. (7) și art. 6 din Legea nr. 119/1948; art. 3 și art. 33 din Decretul Lege nr. 199/1949, art. 2 din Legea nr. 1/1971 art. 3 din Legea nr. 5/1978; anexa 8 din H.C.M. nr. 457/1968; Anexa 1 pct. 25 Linia 4 din H.C.M. nr. 1091/1970, art. 281 lit. d) din Decretul nr. 31/1954; O.M.C. nr. 291 din 25 aprilie 1990, H.G. nr. 171/1991; Anexa 1 pct. 3; art. 1 și art. 16 din Legea nr. 15/1990: art. 205 din Legea nr. 31/1990 și art. 96 și art. 191 C. Com., art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 Incidența art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ. constând în greșita motivare pe dispozițiile art. 3 lit. b) și art. 31 din Legea nr. 10/2001 pentru respingerea apelului, cu invocarea de către instanță a neparcurgerii procedurii administrative. In realitate acțiunea a fost promovată în baza art. 480 - 481 C. civ., raportat la art. 111 C. proc. civ., tocmai datorită faptului că în baza notificării pe care au formulat-o conform Legii nr. 10/2001 nu s-a primit până în prezent nicio formă de despăgubire, situație în care au luat hotărârea de a solicita restituirea în natură a acțiunilor confiscate de stat fără nici un titlu, soluție care este conformă atât cu Decizia 33 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile Unite cât și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cazul Porteanu, Străin).

Deținătorii succesivi ai acțiunilor sunt de rea credință și nu pot invoca principiul securității raporturilor juridice deoarece trebuiau să cunoască precaritatea titlului statului asupra acestor acțiuni, datorită notorietății lotului de ziariști vizat de recursul în anulare, a cererii de restituire în natura a activelor SC U. S.A., în baza Legii nr. 10/2001 a faptului ca înstrăinările efectuate după data notificării sunt nule absolut precum și a împrejurării că pârâtul J.M. a cumpărat cu rea-credință aceste acțiuni și în frauda drepturilor lor, după data chemării lui în judecată de reclamant. Tot acestui motiv de recurs se circumscrie și critica văzând lipsa de identitate între Societatea U. din 1945 și actuala SC U. SA.

In realitate prin hotărârea penala nr. 2/1945 a Tribunalului Poporului, statul român a confiscat abuziv de la membrii familiei P. acțiunile societății pe care acestea le dețineau, societatea continuând a funcționa ca societate pe acțiuni cu capital majoritar de stat, aspect neprevăzut nici de Codul comercial și nici de Legea nr. 31/1990; statul român a naționalizat și restul acțiunilor societății care potrivit Legii nr. 119/1948 treceau în proprietatea poporului fiind administrate de Ministerul Finanțelor, art. 6 din lege prevăzând că întreprinderile își păstrează patrimoniul, și se substituie celor naționalizate, textul art. 3 din Decretul nr. 199/1949 prevăzând că întreprinderile de stat se organizează și funcționează ca unități de sine stătătoare, ca persoane juridice operative și independente, legile ulterioare păstrând aceste dispoziții, demonstrând continuarea întreprinderii sub forma unei întreprinderi de stat.

Prin urmare art. 26 și art. 27 din Decretul nr. 31/1954 sprijină această afirmație iar art. 28 lit. a) din acest decret nu se aplică deoarece nu este vorba despre o persoană juridică nou creată. De altfel, art. 33 din Decretul nr. 199/1949 prevede că întreprinderile și organizațiile economice ale statului existente la data punerii în aplicare a legii se vor reorganiza și vor funcționa conform acestei legi. Din succesiunea legilor ulterioare rezultă aceeași situație.

Aceluiași motiv de recurs se circumscrie și critica privind greșita aplicare a art. 3 lit. din Legea nr. 10/2001, deoarece este vorba de aceeași persoană juridică din 1945 și până în prezent care a îmbrăcat diferite forme și a desfășurat aceeași activitate, calitate constatată prin sentința civilă nr. 5933 din 8 mai 1997. Recurenții critică și reținerea cu privire la faptul că nu s-a dovedit faptul că preluarea de la autorii lor a celor 2,96 7788% din acțiunile Societății U. SA în baza Legii nr. 119/1948 era ilegală, deoarece Societatea U. SA nu putea face obiectul naționalizării în temeiul Legii nr. 119/1948, nefiind naționalizată în temeiul acestei legi și în consecință acțiunile respective au fost naționalizate fără titlu valabil de la autorii acestora.

Pârâtul J.M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. In mod greșit s-a susținut că instanța de apel nu și-a motivat hotărârea, din moment ce aceasta a avut în vedere întreaga situație de fapt, motivările instanței de fond și motivele formulate de apelanți, motivarea adăugind considerentelor expuse de instanța de fond, alte argumente complementare. Astfel, bunuri ale fostei societăți interbelice au devenit proprietatea actualei Societăți U. SA, însă bunurile au fost aduse ca aport la capitalul social al noii societăți înființate în baza Legii nr. 15/1990 de către asociatul unic inițial de la acea vreme, adică statul roman care a și emis toate acțiunile la momentul inițial, fără a i se putea contesta dreptul de proprietate asupra lor datorită faptului că Societatea U. SA a luat ființă în baza Legii nr. 15/1990 și H.G.

nr. 171/1991 iar singurul aport la capitalul social a fost adus de Statul Român, care proprietar fiind a și putut să le vândă în cadrul procesului de privatizare. Legislația română conferă două sensuri noțiunii de „continuatoare" a Societății U. din perioada interbelică: sensul clasic de continuator în drepturi și obligații al unei anumite persoane și sensul dat de Legea nr. 10/2001. Sub primul aspect, actuala Societate U. nu este continuatoarea vechii Societăți U. S.A., care a dispărut ca persoană juridică de drept privat în temeiul Legii nr. 119/1948, fiind fără relevanță faptul că figurează în cuprinsul acestei legi, din moment ce legislația comunistă nu permitea existența societăților comerciale ca persoane juridice de drept privat.

Acest fapt a condus și la dispariția acțiunilor emise de societățile comerciale, situație în care nu se poate concepe ca o societate comercială înființată sub prevederile Codului comercial să supraviețuiască sub masca unei întreprinderi socialiste pentru a renaște în forma inițială în anul 1991 iar acțiunile emise la acea epocă să fie considerate acțiuni în nou înființata societate comercială. Continuatoare în sensul Legii nr. 10/2001 se raportează la scopul legii și anume la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor, clădiri și terenuri. Prin urmare, constatarea continuității în cazul anumitor persoane juridice se poate reține doar în situația în care se pune problema restituirii anumitor imobile, fiind o inovație legislativă în scopul restituirii, în natură sau prin echivalent a anumitor categorii de imobile.

Legiuitorul nu a reglementat și posibilitatea restituirii acțiunilor. In situația în care anumite persoane au deținut acțiuni într-o anumită societate comercială restituirea se va face prin echivalent. Din faptul că Societatea U. S.A. nu este un succesor în drepturi al fostei SC U., nu se poate constata nici faptul că apelanții ar fi proprietari ai acțiunilor acesteia. Referitor la motivul de recurs privitor la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive a SC U. S.A., corect a reținut instanța de fond că acționarii au calitate procesuală și nu Societatea U. Respingerea cererii de instituire a unui sechestru judiciar asupra acțiunilor SC U. S.A., a avut în vedere dispozițiile art. 598 C. proc.

civ. care instituie condiții nerealizate în cauză. Prima condiție nu era realizată din moment ce litigiul nu are ca obiect revendicarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor SC U. SA ci doar constatarea dreptului de proprietate asupra acestora, iar susținerile privind împrejurarea că apelanții nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acțiunilor U. SA sunt irelevante datorită faptului că acțiunile fostei societăți au dispărut odată cu transformarea vechii societăți în întreprindere socialistă, constatarea vizând de fapt un drept asupra unor bunuri care nu mai există. Nici a doua condiție nu este îndeplinită deoarece caracterul constatator rezultă și din notarea litigiului în cartea funciară la cererea recurenților.

Cererile recurenților și ale reclamantului sunt nelegale, deoarece nu există nici un temei legal susținător, nici una dintre legile cu caracter reparator nereferindu-se la situația lor. Practic, singura lege specială de restituire este aparent Legea nr. 10/2001, însă nici aceasta nu se aplica deoarece: situația recurenților și a reclamantului nu reprezintă o preluare abuzivă conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, autorul acestora nefiind condamnat pentru opoziție față de regimul comunist, ci pentru crime de război în temeiul Legii nr. 312/1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau crime de război; H.G.

nr. 250/2007 care aprobă noile Norme Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 exclude de la aplicarea prevederilor acestei legi prin art. 1.3 lit. c) imobilele dobândite de stat ca urmare a condamnărilor pronunțate în baza Legii nr. 312/1945 a Legii nr. 10/2001 se referă la restituirea în natură sau prin echivalent a unor imobile și nu acțiuni; situația prevăzuta de art. 31 din Lege (restituire prin calcularea valorii actualizate a acțiunilor) reprezintă o variantă de restituire prin echivalent a terenurilor deținute de societățile comerciale la care persoanele îndreptățite sau autorii acestora au deținut acțiuni și nu o variantă de restituire a acțiunilor. In absența unor legi speciale, sediul materiei cererii este Codul civil și cel comercial.

Or, în nici unul din aceste coduri nu există dispoziții legale care să se aplice situației alegate de recurenți. In realitate, aceștia aveau la îndemână soluția juridică a întoarcerii executării silite, prevăzute de art. 404 1 C. proc. civ., în contradictoriu cu statul român și nu a celui care a dobândit anumite bunuri de la Statul Român. Examinând cererile de recurs, instanța reține următoarele. Chestiunea în jurul căreia gravitează motivele de recurs formulate atât de reclamant cât și de intervenienți, constă în a ști dacă, pârâta SC U. SA înființată prin H.G. nr. 171 din 7 martie 1991, este continuatoarea persoanei juridice S.A.U. U. înființată în anul 1920 de către P.S., autorul recurenților și, derivat din aceasta, dacă este posibilă constatarea dreptului de proprietate asupra cotei legale a fiecărui recurent din acțiunile pe care le-a avut autorul lor, la societatea inițială, în contradictoriu cu societatea actuală, cu consecința atribuirii lor recurenților.

Or, stabilirea continuității în timp a persoanei juridice - Societatea anonimă pe acțiuni U. - înseamnă a lua în calcul confiscarea averii autorului recurenților în anul 1945 ca efect al condamnării penale a acestuia (prin sentința penală nr. 2 din 4 iunie 1945 pronunțată de Tribunalul Poporului) pe de o parte și înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii consecință a achitării autorului recurenților în jinul 1995 (prin Decizia penală nr. 17 din 8 mai 1995 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ), pe de altă parte măsuri situate în regimuri politice diferite, care au inclus un interval de 50 de ani scurs între ele, al regimului politic comunist - totalitarist. Dat fiind faptul că recursurile părților vizează în esență aceleași critici, considerentele hotărârii vor fi comune.

Din moment ce fiecărui tip și formă de proprietate îi corespunde un anumit tip și formă de drept de proprietate, este exclus juridic supraviețuirea unei persoane juridice constituite în anul 1925, în timpul regimului socialist, deoarece proprietatea privată a fost naționalizată, într-o primă fază, ca apoi proprietate națională să fie organizată în structuri incompatibile juridic cu forma de organizare a persoanei juridice inițiale. Pe de altă parte nici relațiile socialiste de producție nu au mai corespuns forțelor de producție anterioare, aspecte care au fundamentat consolidarea proprietății socialiste, consecință a schimbării regimului politic. Or, suita actelor normative prin care practic proprietatea privată a fost lichidată, au metamorfozat formele juridice de organizare, trecând-o pe seama unităților socialiste de stat.

In aceste condiții este limpede că nu putem vorbi despre o continuare a persoanei juridice inițiale, chiar dacă noua formă de organizare a luat forma juridică a întreprinderii socialiste, persoana juridică nouă nemaiavând nici suportul patrimonial trecut în proprietate de stat nici scopul inițial și nici structura organelor de conducere care să urmărească realizarea acelui scop, elemente de structură ale existenței persoanei juridice. Practic, în condițiile trecerii de la capitalism la socialism având semnificația restructurării însăși a societății nu mai putem vorbi despre supraviețuirea juridică a proprietății în forma, structura, organizarea și mecanismul economic inițial. De altfel, chiar legislația invocată de recurentul P.V.S.

privește naționalizarea acțiunilor care trec în proprietatea statului, ca bunuri comune ale poporului administrate prin Ministerul de Finanțe [art. 1 alin. (7) din Legea nr. 190/1948], trecerea întreprinderilor în proprietatea statului cu fondul de comerț și cu toate obligațiunile comerciale (art. 6 din Legea nr. 119/1948) fără a putea înțelege că păstrarea patrimoniului ori substituirea întreprinderilor naționalizate în toate drepturile și obligațiile vechilor întreprinderi (art. 6 din Legea nr. 119/1998) să semnifice păstrarea vechii persoane juridice, deoarece caracterul absolut și exclusiv al dreptului de proprietate socialistă de stat, a inclus în structura sa orice bun, fără vreo excepție, organizațiile socialiste reprezentând varianta comunistă a noilor persoane juridice constituite de titularul fondului unic al proprietății de stat.

Aceasta este rațiunea întregii economii a Legii nr. 119/1999, și este lipsită de relevanță invocarea actelor normative ulterioare, H.C.M. nr. 457/1968, H.C.M. 1091/1970 care au schimbat denumirea persoanei juridice inițiale și nici succesiunea normativă până în anul 1990, din moment ce ansamblul legislativ a organizat doar modalitatea de administrare a proprietății socialiste de stat, proprietate absolută și exclusivă. Faptul că prin FLG. nr. 171/1991 noua persoană juridică, noua organizație economică de tip socialist a fost transformată în societate comercială pe acțiuni cu denumirea de U. SA, capitalul reevaluat la 66.200.000 lei și sediul în fosta clădire adusă aport social la constituirea SA U. SA, nu reprezintă o reînviere ori continuare a persoanei juridice inițiale, transformarea nefiind doar asupra formei, ci și substanța dreptului, fiind exclusă reținerea continuării persoanei juridice, nici a celei comuniste și nici a celei inițiale.

Invocarea dreptului comercial în demonstrarea continuării persoanei juridice, este în afara cadrului juridic reglementator, din moment ce, în perioada comunistă Codul comercial fără a fi abrogat a avut o arie extrem de redusă de aplicabilitate. Din cele expuse rezultă limpede că persoana juridică SC U. S.A creată în anul 1920 nu și-a continuat existența în regimul comunist pentru a se putea identifica cu SC U. S.A existentă astăzi, situație în care în mod corect s-a dispus respingerea acțiunii având acest obiect și constatarea dreptului de proprietate al recurenților asupra cotei din acțiunile SC U. SA și atribuirea acestei cote. Mai mult, bunurile aparținând antecesorilor recurenților au trecut în proprietatea statului cu caracter sancționator, în temeiul unei hotărâri judecătorești, modalitate de preluare care exclude orice considerent vizând persistența în timp a identității persoanei juridice constituite în anul 1945, cu cea prezentă.

Argumentarea fundamentata pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 criticată de recurenți ca fiind de natură a schimba cadrul juridic configurat de părți și de a le surprinde procesual, prin lipsa de contradictorialitate și încălcarea dreptului la apărare, în realitate reprezintă o argumentare complementară, cu caracter de completator a raționamentului instanței de fond, părțile însele aducând argumente în apel rezultate din incidența acestei legi, și cu adevărat art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 a lărgit sfera categoriilor persoanelor îndreptățite la restituire însă a condiționat calitatea de continuator a persoanei juridice de însăși continuarea activității ca persoană juridică până la intrarea în vigoare a legii sau de reluarea activității după 22 decembrie 1989, în cazul întreruperii ei (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), calitate ce trebuie constatată judiciar.

De altfel, Legea nr. 10/2001 a cărei aplicare recurenții au invocat-o prin formularea unei notificări, rămasă nesoluționată, procedură specială nefinalizată în vreun fel, reglementează un caz de restituire prin echivalent în art. 31, în condițiile unei proceduri speciale, derogatorii însă, de la dreptul comun. Nici critica vizând respingerea cererii de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor intimatei nu este întemeiată, instanța reținând corect lipsa de identitate între cele două persoane juridice și existența bunurilor aflate în patrimoniul acționarilor și nu a societății însăși. Față de cele reținute, instanța reține că acțiunea recurenților a fost respinsă în condițiile dreptului comun, hotărârea pronunțată relevând cadrul juridic incident, situație în care recursurile părților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. urmează a fi respinse în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.V. și de intervenienții P.V.S., P.N.A. , M.S.V., R.M. J. și B.I.D. împotriva deciziei nr. 128 A din 24 februarie 2009 a Cuiții de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.