ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4715/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4715/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 05 octombrie 2007,

reclamanții S.H., M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.), B.A. (B.P.A.I.), A.C. și

M.Y.B. au formulat, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., contestație împotriva

Deciziei nr. 262 din 07 septembrie 2007 emisă de pârâtă, solicitând constatarea

nulității absolute a deciziei contestate; obligarea pârâtei să emită o nouă

decizie privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 54.179 mp,

din care 32.107 mp aflați în posesia SC G. SA și 22.072 mp în posesia SC S. SA;

obligarea pârâtei (în situația în care restituirea în natură nu este posibilă)

la emiterea unei decizii de acordare în compensare a altor terenuri, cu acordul

reclamanților, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie

privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilelor

sus menționate.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii foștilor proprietari ai

Fabricii A., fiind totodată membrii ai aceleiași familii și că preluarea

acestei fabrici s-a făcut în mod abuziv prin decizia fostului Minister al

Industriei emisă în aplicarea Legii nr. 119/1948.

A fost criticată

decizia contestată, prin care s-a respins cererea de restituire în natură,

raportat la faptul că solicitarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 se

încadrează în prevederile art. 31 din acest act normativ.

Pârâta A.V.A.S. a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în

judecată ca neîntemeiată, raportat la faptul că nu are competența să restituie

în natură imobilele, aceasta aparținând doar unităților deținătoare.

Pârâta a susținut

legalitatea deciziei contestate, deoarece contestatorii au făcut dovada că

succesorii lor dețineau la momentul preluării Fabricii A. un număr de 49.600 de

acțiuni, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 10/2001.

La data de 30 mai

2008, SC S SA, prin lichidator I.S.P.R.L., a formulat cerere de intervenție în

sprijinul apărărilor formulate de pârâta A.V.A.S., solicitând respingerea

acțiunii ca neîntemeiate, motivat de faptul că reclamanții nu se află în

situația de excepție de la principiul restituirii în natură, conform art. 18

lit. a) din Legea nr. 10/2001, nedovedind că toți acționarii fabricii A. la momentul

preluării erau membri ai aceleiași familii, deoarece lista acționarilor depusă

nu este în măsură a dovedi structura acționariatului la momentul preluării, pe

de o parte, iar, pe de altă parte, în această listă se regăsește și A.I. cu 400

de acțiuni, pentru care nu s-a dovedit existența unei relații de rudenie.

Cererea de

intervenție accesorie a fost încuviințată în principiu, prin încheierea din

data de 02 iunie 2008.

Prin sentința civilă

1905 din 19 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

în parte contestația; a anulat Decizia nr. 262 din 07 septembrie 2007 emisă de

A.V.A.S.; a respins cererile privind obligarea pârâtei A.V.A.S. la restituirea

în natură a terenului în suprafață de 54.179 mp, la acordarea în compensare a altor

terenuri și la acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață; a

admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată în interesul A.V.A.S.

de intervenienta SC S SA, prin lichidator I.S.P.R.L., și a luat act că

reclamanții nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată, reținând, în

esență, următoarele:

Verificând temeiul

reținut de A.V.A.S. în soluționarea notificării, respectiv art. 31 din Legea

nr. 10/2001, prima instanță a constatat că pârâta a reținut aplicabilitatea în

cauză a art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, care dă dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv persoanelor fizice,

asociați ai persoanelor juridice, care dețineau imobilele și alte active în

proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, precum și aplicabilitatea

art. 18 lit. a) teza I din aceeași lege, care stabilește că măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent, dacă persoana îndreptățită era

asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data

preluării acestora în mod abuziv.

Din fișa acționarilor

atașată la fila 131 din dosar, s-a constatat că acționari la Fabricile A. erau

P.A.-12.400 acțiuni, C.A.-12.400 acțiuni, A.B.-12.400 acțiuni, B.B.A.-10.400

acțiuni, V. V.A.-1.000 acțiuni, C.A., S.-500 de acțiuni, I.A. - 500 de acțiuni

și A.I.-400 de acțiuni, iar în procedura administrativă s-a făcut doar dovada

legăturii de rudenie cu primii 7 acționari, enumerați mai sus astfel:

- reclamanta S.H.M.A.

este fiica acționarei A. C.B. A. - certificatul de moștenitor nr. x/1999-fila

24 din dosar;

- reclamanții

B.A.M.F., B.D. (B. D.B.), B.A. (B.P.A.I.) sunt moștenitorii acționarei A.B.,

conform certificatului de moștenitor nr. x/1999-fila 16 dosar;

- reclamanta A.

C.este moștenitoarea lui A. B. (certificatul de moștenitor nr. x/1999-fila 23

din dosar), care la rândul său a fost moștenitorul acționarei A.Y.N.

(certificatul de moștenitor nr. x/1999-fila 21 din dosar);

- reclamanta M.Y.B.

este moștenitoarea defunctei M.J.M. (născută Ș.), potrivit certificatului de

moștenitor de la fila 15, care, la rândul său, a fost moștenitoarea acționarei

Ș.A.C.

Conform acelorași

certificate de moștenitor, coroborate cu actele de stare civilă atașate la

dosar, acționarii menționați erau membri ai aceleiași familii în sensul

punctului 18.1 din H.G. nr. 250/2007, deoarece P.A., C.A., A.B. și V.V.A. erau

frați, iar acționarii B.B. A., C.A.Ș. și I.A. erau copiii acționarului V.V.A.

(conform certificatului de moștenitor atașat la fila 17 din dosar).

Având în vedere

considerațiile de mai sus, au fost înlăturate susținerile intervenientei

accesorii, SC S SA, prin lichidator I.S.P.R.L., că reclamanții nu au făcut

dovada că sunt succesorii unor acționari, membri ai aceleiași familii și că din

moment ce acest aspect a fost reținut inclusiv în dispoziția atacată, criticată

exclusiv de reclamanți sub alte aspecte, el nu mai poate fi invocat în apărare

de pârâtă sau de intervenienta în interesul pârâtei.

A mai reținut

instanța de fond, că nelegalitatea deciziei contestate rezultă din faptul că

s-a dovedit că reclamanții sunt succesorii tuturor acționarilor, care la

momentul naționalizării erau membri ai aceleiași familii, inclusiv a ultimului

acționar din înscrisul atașat la fila 131 din dosar, respectiv ai numitei Atena

Ionescu, aceasta fiind prima soție a lui V.A. și mama acționarilor P.A., C.A.,

A.B. și V.V.A., iar acest aspect a fost confirmat și de actele de stare civilă

ale acestora.

Prin urmare, s-a

apreciat că este îndeplinită ipoteza din teza a II-a lit. a din art. 18 din

Legea 10/2001, care revine la regula restituirii în natură în situația

persoanelor îndreptățite asociate care erau membri ai aceleiași familii.

A mai reținut

tribunalul, că, așa cum rezultă din chiar dispoziția atacată, imobilele a căror

restituire în natură au solicitat-o reclamanții, atât prin notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât și prin prezenta acțiune, se

regăsesc în prezent în patrimoniul SC. G. SA. și SC S SA, societăți privatizate

de A.V.A.S., și a înlăturat susținerea intervenientei accesorii, în sensul că

nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu aparținea F.A. SAR în momentul

naționalizării, acest lucru rezultând din actele de la dosar dar, mai ales, din

dispoziția atacată, nefiind posibil a li se înrăutăți reclamanților situația în

propria cale de atac.

De asemenea, s-a mai

reținut de către prima instanță că pârâta A.V.A.S. ar fi putut întemeia

dispoziția de stabilire a despăgubirilor și pe dispozițiilor art. 29 din Legea

nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor

societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin.

(1) și (2) din lege, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale, însă, forma textului art. 29, rezultată în urma

modificării prin art. 1 pct. 60 Titlul 1 din Legea nr. 247/2005 a fost

declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.

În ceea ce privește

capetele de cerere privind, în principal, obligarea pârâtei A.V.A.S. la

emiterea unei dispoziții de restituire în natură a terenului în suprafață de

54179 mp și, în subsidiar, de obligare a pârâtei (în situația în care

restituirea în natură nu este posibilă) la emiterea unei decizii de acordare în

compensare a altor terenuri, cu acordul reclamanților, sau la obligarea pârâtei

să emită o nouă decizie privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor în litigiu, prima instanță a reținut netemeinicia

acestora, deoarece pârâta A.V.A.S. nu este deținătoarea bunurilor a căror

pretenție de restituire face obiectul cererii de chemare în judecată, motiv

pentru care această instituție nu poate fi obligată la restituirea în natură și

nici la măsurile subsidiare solicitate de reclamanți, ci ca instituție publică

implicată în procesul de privatizare putea stabili, conform criteriilor legale,

doar dreptul la despăgubiri în echivalent.

În ceea ce privește

solicitarea reclamanților formulată cu ocazia concluziilor orale pe fondul

cauzei, dar și cu ocazia depunerii concluziilor scrise, ca tribunalul să

constate dreptul reclamanților la restituire în natură și să transmită către

SC. G. SA. și SC S SA notificarea cu solicitarea restituirii în natură, prima

instanță a reținut că nu a fost învestită cu acest capăt de cerere prin acțiune

sau prin vreo cerere modificatoare ulterioară și că verificarea tuturor

condițiilor pentru restituire în natură nu se poate face decât în

contradictoriu cu unitățile deținătoare, care nu au fost parte în cadrul

procesual stabilit de reclamanți.

Prin Decizia civilă

nr. 205/ A din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel București - secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins apelul

formulat de către apelanții – contestatori S.H.M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.),

B. A. (B.P.A.I.), A C. și M.Y.B.; a admis apelul apelantei A.V.A.S.; a schimbat

în parte sentința civilă apelată, în sensul că a anulat decizia contestată în

ceea ce privește numărul de acțiuni în raport de care s-a stabilit dreptul

contestatorilor de a primi măsuri reparatorii prin echivalent și valoarea

acestora; a constatat că sunt îndreptățiți contestatorii la măsuri reparatorii

pentru un număr de 50.000 de acțiuni deținute de autorii lor la fosta

întreprindere SAR- Fabricile A., având valoarea de 14.118.500 lei; a menținut

celelalte dispoziții ale deciziei contestate și ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că are calitatea de entitate

deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și are obligația de a răspunde

notificărilor formulate de persoanele pretins îndreptățite la măsuri

reparatorii, acea entitate cu personalitate juridică care are imobilul

înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat.

Activul patrimonial

aparținând unei persoane fizice sau juridice este constituit din totalitatea

drepturilor cu valoare economică care îi aparțin și nu doar a drepturilor de

proprietate, ci și cele asupra cărora exercită alte drepturi cu valoare economică,

cum sunt dreptul de administrare ori de folosință.

În sensul Legii nr.

10/2001, A.V.A.S. nu are calitatea de unitate deținătoare a bunurilor a căror

pretenție de restituire face obiectul cererii de chemare în judecată, ci, așa

cum a reținut și instanța de fond, este instituție publică implicată în

procesul de efectuare a privatizărilor, care poate stabili doar dreptul la

despăgubiri în echivalent, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În speța supusă

analizei, apelanții contestatori au solicitat obligarea apelantei A.V.A.S. să

emită o nouă decizie privind restituirea în natură a terenului în suprafață de

54.179 mp, din care 32.107 mp se află în posesia SC. G. SA. București și 22.072

mp se află în posesia SC S SA București, iar în situația imposibilității

restituirii în natură, să emită o decizie de acordare în compensare a altor

terenuri cu acordul lor sau o decizie prin care să li se acorde despăgubiri

corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

În aplicarea

principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, instanțele au

obligația de a se pronunța numai în limitele învestirii prin obiectul cererii

deduse judecății.

În materia Legii nr.

10/2001, obiectul cererii îl constituie pretenția formulată de persoana pretins

îndreptățită la măsuri reparatorii, prin notificarea transmisă în termenul

legal, în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, entității deținătoare a

imobilului.

După ce aceasta din

urmă a emis dispoziția de soluționare a notificării, ce poate face obiectul

controlului judecătoresc în procedura jurisdicțională declanșată în termenul

prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită nu

poate formula pretenții noi, întrucât acest fapt ar echivala cu o depășire a

obiectului cererii, ceea ce nu este permis.

Cu atât mai puțin,

părțile nu pot formula pretenții noi în apel, acest fapt fiind interzis prin

dispozițiile art. 296 C. proc. civ.

Referitor la

solicitarea formulată de contestatori pentru prima oară cu ocazia concluziilor

pe fondul cauzei, în sensul de a se trimite spre soluționare notificarea către

unitățile deținătoare SC. G. SA. și SC S SA București, s-a reținut că în mod

corect a constatat prima instanță că nu a fost învestită cu acest capăt de

cerere prin acțiune sau prin vreo cerere modificatoare ulterioară, și întrucât

această pretenție se constituie într-o cerere nouă care, potrivit art. 294 C.

proc. civ., este inadmisibilă în apel.

S-a mai reținut, că

nu poate fi primită susținerea apelanților contestatori în sensul că nu era

necesară formularea expresă a unui capăt de cerere distinct, deoarece aceasta

este consecința firească a anulării deciziei contestate, de vreme ce, așa cum

s-a menționat anterior, entității deținătoare a imobilului, în condițiile art.

22 din Legea nr. 10/2001, i se transmite notificarea formulată de persoana

pretins îndreptățită, aceasta constituind mijlocul procedural de învestire.

În ceea ce privește

criticile formulate de apelanta-pârâtă A.V.A.S., instanța de apel a constatat

următoarele:

Unul dintre

considerentele avute în vedere de pârâta A.V.A.S. la emiterea deciziei

contestate, prin care a stabilit dreptul la despăgubire în echivalent bănesc, a

fost acela legat de calitatea de acționari în ceea ce îi privește pe autorii

contestatorilor, constatându-se că la momentul preluării Fabricilor A. SAR

aceștia dețineau un număr de 49.600 acțiuni.

Potrivit

informațiilor cuprinse în fișele CAFIN din Arhiva Ministerului Economiei și

Fianțelor, este regăsită ca acționară și A.I. cu un număr de 400 de acțiuni la

SAR Fabricile A.

Prin probatoriul

administrat în cauză în fața primei instanțe, s-a dovedit că

apelanții-contestatori sunt succesorii tuturor acționarilor de la momentul

naționalizării, inclusiv ai ultimului acționar, potrivit înscrisului aflat la

fila 131 din dosarul instanței de fond, respectiv ai numitei A.I.

Aceasta a fost, așa

cum în mod corect a reținut și prima instanță, mama acționarilor P.A., C.A.,

A.B. și V.V.A., astfel că la momentul naționalizării (preluarea de către stat a

Fabricilor A. realizată în baza Legii nr. 119/1948), acționarii erau membrii ai

aceleiași familii, întrucât erau rude în linie dreaptă sau colaterală până la

gradul IV inclusiv, însă, în speță, nu sunt incidente dispozițiile tezei a II-a

litera a din art. 18 din Legea nr. 10/2001, care statuează excepția de la

regula stabilirii măsurilor reparatorii numai în echivalent, respectiv atunci

când, la data preluării imobilelor și a activelor în mod abuziv, „persoana

îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membrii

ai aceleiași familii”.

S-a mai reținut, că,

în mod corect, apelanta A.V.A.S. a susținut că în cauza dedusă judecății sunt

aplicabile dispozițiile art. 3 alin (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, în ceea

ce privește persoanele care au dreptul la despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, astfel cum este prevăzut în articolul 31 din

Legea nr. 10/2001, deoarece, pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 29 din

Legea nr. 10/2001, procedura împotriva A.V.A.S. atrage alegerea persoanelor

îndreptățite pentru despăgubiri bănești și nu pentru restituirea în natură,

A.V.A.S. putând stabili doar măsuri reparatorii în echivalent, iar, pe de altă

parte, la data de 14 februarie 2001 (data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001), statul nu era acționar majoritar în sensul art. 21 din lege și

valoarea acțiunilor pe care acesta le deținea nu era mai mare sau egală cu

valoarea corespunzătoare a imobilului a cărei restituire în natură este cerută.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții S.H.M.Ana, B.A.M.F.,

B.D.(B.), B.A. (P.A. I.), A C. și M.Y.B și pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru

nelegalitate.

În dezvoltarea

criticilor formulate, reclamanții S.H.M.A, B.A. M.F., B.D. (B.), B.A. (P.A.I.),

A. C. și M.Y.B. au arată că, în speță, sunt pe deplin aplicabile prevederile

deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, care a constatat că abrogarea sintagmei

„imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, este neconstituțională și, întrucât imobilul în litigiu a fost

preluat fără titlu valabil de către stat, se impune restituirea sa în natură;

că prin notificările transmise în anul 2001 fostei Autorități pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, fost Fondul Proprietății

de Stat, s-a solicitat tot restituirea în natură, aducând în sprijinul cererii

împrejurarea conform căreia imobilul a fost preluat fără titlu, iar restituirea

în natură este absolut posibilă, nefiind în prezența vreunei situații care să

determine o imposibilitate în acest context; că însăși poziția lor procesuala

este una vădită în sensul restituirii în natură a imobilului, atacând decizia

A.V.A.S. emisă după șapte ani de la notificare, și că au notificat și

entitățile deținătoare ale imobilului, respectiv SC. G. SA. si SC S SA

(procesele privind restituirea în natură cu acestea, fiind în curs de

desfășurare).

Faptul că au notificat

și fosta Autoritate pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor

Statului nu schimba cu nimic datele problemei, căci, față de obiectul

solicitării lor, restituirea în natură, aceasta urma să-și decline competența

în favoarea celor două unități deținătoare.

S-a mai arătat, că

instanța de apel în mod greșit a considerat că în speță sunt aplicabile

prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001, urmând ca reclamanții să primească

acțiuni la Fondul Proprietatea, și cele ale art. 21 din lege, căci, fără să

facă nici cea mai mică referire la toate criticile expuse de aceștia, a

constatat, în mod nefondat aplicabilitatea prevederilor legal mai sus enunțate;

că instanța de apel a trecut nepermis peste decizia Curții Constituționale,

peste practica Înaltei Curți de Casație si Justiție, dar si a C.E.D.O.

În dezvoltarea

criticilor formulate, pârâta A.V.A.S. a arătat că, în mod nelegal, instanța de

apel a obligat A.V.A.S. să acorde masuri reparatorii pentru un număr de 50.000

de acțiuni deținute de antecesorii reclamanților, împrejurare ce a condus la

înrăutățirea situației sale în propria cale de atac.

S-a mai arătat, că

eronat a reținut instanța de apel că în speță sunt incidente dispozițiilor art.

29 și art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Mai mult decât atât,

reclamanții nu au sesizat instanța să se pronunțe cu privire la numărul de

acțiuni deținute de antecesorii lor, ci au solicitat restituirea în natură a

terenului în litigiu.

Or, obligațiile

A.V.A.S., conform Legii nr. 10/2001, republicată, și Legii nr. 247/2005, se

limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de

despăgubiri (obligație de a face), iar stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor care se acordă persoanelor îndreptățite se face de către Comisia

Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, in condițiile art. 16 alin.(2) din Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

În conformitate cu

dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, in baza deciziilor emise de către Comisia Centrala

si a opțiunilor persoanelor îndreptățite, Autoritatea Naționala pentru

Restituirea Proprietăților va emite un titlu de conversie si/sau un titlu de

plata, conform legii.

În recurs, s-au depus

contractele de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiate între

recurenții-reclamanți și numiții F.C., F.C.C., L.I., C.A. și D.T.V., al căror

obiect l-a constituit drepturile ce decurg din calitatea vânzătorilor de

moștenitori cu privire la „SAR Fabricile A.”, Decizia civilă nr. 5070 din 30

aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă,

decizie împotriva căreia, prin Decizia civilă nr. 3666 din 11 iunie 2010,

pronunțată de aceeași instanță, s-a admis contestația în anulare, s-a admis

recursul declarat de reclamanți, contestatorii din prezenta cauză, împotriva

deciziei nr. 385/ A din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași curte de apel.

Prin notele scrise

depuse la 18 mai 2011, intimata-intervenientă S.C. O.R. E. S.R.L. a invocat

excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive, iar, cu

ocazia dezbaterilor, apărătorul acesteia a arătat că față de împrejurarea că

reclamanții nu dețineau drepturile cu privire la imobilul în litigiu, pe care

le-au înstrăinat, s-ar impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fără

interes, însă în această fază procesuală urmează a fi respins recursul ca

lipsit de interes.

De asemenea, s-a

susținut și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca

motiv de ordine publică.

Cu alte cuvinte,

intimata-intervenientă a invocat excepțiile lipsei de interes în formularea

căii de atac a recursului, a lipsei calității procesuale active a

recurenților-reclamanți și a lipsei calității procesuale pasive.

Examinând, cu

prioritate, excepția lipsei de interes a reclamanților în declararea căii de

atac a recursului, instanța constată că este neîntemeiată pentru cele ce

urmează:

În speță, în fazele

procesuale anterioare, în fond și apel, părți au fost și recurenții-reclamanți,

cărora, în această situație, le sunt opozabile hotărârile pronunțate și le este

deschis accesul la căile de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, câtă

vreme soluțiile instanțelor de fond și apel sunt pronunțate în contradictoriu

cu reclamanții, aceștia au interesul să atace pe căile ordinare sau

extraordinare hotărârile pronunțate, tinzând, astfel la realizarea folosului

urmărit prin promovarea acțiunii.

De aceea instanța va

analiza pe fond și recursul declarat de recurenții-reclamanți.

În ceea ce privește

recursurile declarate de recurenții-reclamanți și recurenta-pârâtă A.V.A.S., ce

permit încadrarea în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C proc. civ. și

respectiv art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., de către instanță, în condițiile

art. 306 (3) C. proc. civ., se constată următoarele

Motivul de recurs

formulat de recurenta-pârâtă și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. este întemeiat pentru cele ce succed:

Recurenta-pârâtă

critică decizia civilă recurată în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 296 teza finală C. proc. civ., respectiv că nelegal instanța

de apel a obligat-o să acorde măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de

acțiuni deținute de antecesorii reclamanților la întreprinderea SAR Fabricile

A.

Articolul 296 C.

proc. civ. prevede că „instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în

parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale

de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată”.

Potrivit acestui text

de lege, este de principiu că prin admiterea apelului, formulat de o parte,

acesteia nu i se poate face o situație mai rea decât aceea creată prin

hotărârea primei instanțe, care nu a fost atacată de partea potrivnică cu

privire la ceea ce s-a schimbat prin decizia recurată.

În speță, prin

dispoziția contestată, pârâta A.V.A.S. a propus acordarea de măsuri reparatorii

în valoare de 14.005.552 lei reclamanților pentru un număr de 49.600 acțiuni

deținute de autorii lor la Fabrica A. SAR, în baza notificării nr. 221/2001,

iar, prin contestația formulată de reclamanți și prin motivele de apel

formulate atât de reclamanții, cât și de pârâtă, nu au formulate critici pe

acest aspect.

Prin urmare, în

această situație, prin respingerea apelului reclamanților, admiterea apelului

pârâtei, schimbarea în parte a sentinței civile apelată, în sensul anulării

deciziei contestate în ceea ce privește numărul de acțiuni în raport de care

s-a stabilit dreptul contestatorilor de a primi măsuri reparatorii prin

echivalent și valoarea acestora, constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acțiuni deținute de autorii lor

la fosta întreprindere SAR Fabricile A., în valoare de 14.118.500 lei, se

constată că instanța de apel, cu încălcarea prevederilor art. 296 C. proc.

civ., a înrăutățit situația pârâtei în propria cale de atac, astfel că acest

motiv de recurs este întemeiat.

În ceea ce privește

criticile de nelegalitate formulate de recurenții-reclamanți, întemeiate în

drept pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și de recurenta-pârâtă, întemeiate

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată

următoarele:

Prin notificarea nr.

221 din 22 mai 2001 înregistrată la Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului, fostul Fondul Proprietății de Stat,

reclamanții au solicitat să li se restituie în natură „toate imobilele,

utilajele, echipamentele, instalațiile și terenul deținut în prezent de către

aceasta, ce au aparținut SAR – Fabricile A.”, iar în soluționarea acestei

notificări s-a emis decizia contestată, nr. 262 din 7 septembrie 2007, prin

care, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001, s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii către contestatori în valoare de 14.005.552 lei, pentru un număr de

49.600 acțiuni deținute de antecesorii lor la fostele Fabrici A. SAR.

Contestația

reclamanților împotriva Deciziei nr. 262 din 7 septembrie 2007 emisă de

A.V.A.S., formulată în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a

privit numai natura măsurilor reparatorii ce le-au fost acordate acestora, în

sensul că reclamanții au susținut că nu sunt de acord cu acordarea de măsuri

reparatorii în valoarea de 14.005.552 lei, pentru acțiunile deținute de autorii

lor la fostele Fabrici A. SAR, ci solicită restituirea în natură a terenurilor

în suprafață de 32.107 m.p. și respectiv 32.072 m.p., în total 54.179 m.p.,

deținute de SC. G. SA. și SC S SA

Cu alte cuvinte, prin

contestația formulată, reclamanții au supus controlului jurisdicțional măsurile

reparatorii ce le-au fost acordate prin decizia contestată, susținând că sunt

îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor în litigiu și nu la măsuri

reparatorii în echivalent, fiind stabilit prin dispoziție și necontestat, atât

calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite în sensul art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, cât și întinderea dreptului autorilor reclamanților.

Deși, instanța de

apel a reținut că reclamanții sunt succesorii tuturor acționarilor și că

A.V.A.S. nu poate, în condițiile Legii nr. 10/2001, acorda decât despăgubiri, a

conchis că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 18 teza a II-a lit. a)

din Legea nr. 10/2001, ci dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

10/2001, astfel că reclamanții au dreptul la despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor pentru

imobilele preluate abuziv, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001 și că decizia

contestată este emisă cu respectarea dispozițiilor din Legea nr. 10/2001, fără

să arate temeiurile de fapt și de drept pentru care și-a fundamentat această

convingere.

De asemenea, s-a mai

reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiilor art. 29 din același act

normativ, deoarece procedura împotriva A.V.A.S. atrage alegerea persoanelor

îndreptățite pentru despăgubiri și că nu sunt îndeplinite cerințele art. 21 din

același act normativ, ceea ce presupune implicit incidența în speță a

prevederilor art. 18 teza a II-a lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Or, pentru efectuarea

controlului judiciar pe calea recursului și pentru ca instanța de recurs să

facă o corectă aplicare a legii, trebuie ca decizia să fie motivată în fapt și

în drept, respectiv să se arate argumentele care au formulat convingerea

instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate apărările părților,

potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., iar nerespectarea

acestora face ca hotărârea pronunțată să fie nelegală și să fie desființată, și

ca situația de fapt să fie pe deplin stabilită, potrivit art. 314 C. proc. civ.

Însă, instanța de

apel nu a arătat, în motivarea deciziei recurate, care sunt considerentele

pentru care a înlăturat incidența unor dispoziții legale sau a reținut

incidența altor dispoziții legale și nici nu a clarificat în ce calitate au

notificat reclamanții pe pârâtă, respectiv ca moștenitori ai foștilor

acționari, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 sau în

calitate de moștenitori ai tuturor acționarilor, care erau membrii aceleiași

familii, potrivit art. 18 teza a II-a lit. a) din Legea nr. 10/2001, reținând,

implicit, că în speță sunt incidente ambele ipoteze, așa cum rezultă din

considerentele deciziei recurate.

De aceea, pentru

verificarea legalității deciziei contestate, față de pretenția concretă

formulată de reclamanți prin notificarea transmisă pârâtei în temeiul Legii nr.

10/2001, este necesar ca să se stabilească clar, argumentat, ce dispoziții din

legea specială sunt incidente în speță, în ceea ce-i privește pe reclamanți.

De asemenea, la

soluționarea cauzei se va ține seama și de soluțiile ce se vor da în litigiile

promovate de reclamanți împotriva unităților deținătoare și pentru a nu se

ajunge, eventual, la o dublă despăgubire a reclamanților în baza aceluiași act

normativ, respectiv restituirea în natură a imobilelor în litigiu și acordarea

de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri în condițiile legii speciale,

pentru același imobil.

Motivele de ordine

publică, al lipsei de calității procesuale active a reclamanților și a lipsei

calității procesuale pasive invocate de intimata-intervenientă SC. O.R.E. SRL.,

urmează a fi analizate de instanța de trimitere, după stabilirea situației de

fapt, ținând seama de poziția procesuală a acesteia și de apărările reclamanților,

pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

Pentru considerentele

expuse, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursurile, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării,

instanța va administra probatoriul necesar în sensul celor mai sus expuse și va

ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții S.H.M.A., B.A.M.F., B.D (B), B.A. (P.A.I.), A C.și

M.Y.B. și de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 205/ A din 26 noiembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2011.