ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4715/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 05 octombrie 2007, reclamanții S.H., M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.), B.A. (B.P.A.I.), A.C. și M.Y.B. au formulat, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., contestație împotriva Deciziei nr. 262 din 07 septembrie 2007 emisă de pârâtă, solicitând constatarea nulității absolute a deciziei contestate; obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 54.179 mp, din care 32.107 mp aflați în posesia SC G. SA și 22.072 mp în posesia SC S. SA; obligarea pârâtei (în situația în care restituirea în natură nu este posibilă) la emiterea unei decizii de acordare în compensare a altor terenuri, cu acordul reclamanților, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilelor sus menționate.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii foștilor proprietari ai Fabricii A., fiind totodată membrii ai aceleiași familii și că preluarea acestei fabrici s-a făcut în mod abuziv prin decizia fostului Minister al Industriei emisă în aplicarea Legii nr. 119/1948. A fost criticată decizia contestată, prin care s-a respins cererea de restituire în natură, raportat la faptul că solicitarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 se încadrează în prevederile art. 31 din acest act normativ. Pârâta A.V.A.S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, raportat la faptul că nu are competența să restituie în natură imobilele, aceasta aparținând doar unităților deținătoare.

Pârâta a susținut legalitatea deciziei contestate, deoarece contestatorii au făcut dovada că succesorii lor dețineau la momentul preluării Fabricii A. un număr de 49.600 de acțiuni, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001. La data de 30 mai 2008, SC S SA, prin lichidator I.S.P.R.L., a formulat cerere de intervenție în sprijinul apărărilor formulate de pârâta A.V.A.S., solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiate, motivat de faptul că reclamanții nu se află în situația de excepție de la principiul restituirii în natură, conform art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, nedovedind că toți acționarii fabricii A. la momentul preluării erau membri ai aceleiași familii, deoarece lista acționarilor depusă nu este în măsură a dovedi structura acționariatului la momentul preluării, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în această listă se regăsește și A.I.

cu 400 de acțiuni, pentru care nu s-a dovedit existența unei relații de rudenie. Cererea de intervenție accesorie a fost încuviințată în principiu, prin încheierea din data de 02 iunie 2008. Prin sentința civilă 1905 din 19 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte contestația; a anulat Decizia nr. 262 din 07 septembrie 2007 emisă de A.V.A.S.; a respins cererile privind obligarea pârâtei A.V.A.S. la restituirea în natură a terenului în suprafață de 54.179 mp, la acordarea în compensare a altor terenuri și la acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață; a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată în interesul A.V.A.S. de intervenienta SC S SA, prin lichidator I.S.P.R.L., și a luat act că reclamanții nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată, reținând, în esență, următoarele: Verificând temeiul reținut de A.V.A.S.

în soluționarea notificării, respectiv art. 31 din Legea nr. 10/2001, prima instanță a constatat că pârâta a reținut aplicabilitatea în cauză a art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, care dă dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv persoanelor fizice, asociați ai persoanelor juridice, care dețineau imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, precum și aplicabilitatea art. 18 lit. a) teza I din aceeași lege, care stabilește că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, dacă persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv.

Din fișa acționarilor atașată la fila 131 din dosar, s-a constatat că acționari la Fabricile A. erau P.A.-12.400 acțiuni, C.A.-12.400 acțiuni, A.B.-12.400 acțiuni, B.B.A.-10.400 acțiuni, V. V.A.-1.000 acțiuni, C.A., S.-500 de acțiuni, I.A. - 500 de acțiuni și A.I.-400 de acțiuni, iar în procedura administrativă s-a făcut doar dovada legăturii de rudenie cu primii 7 acționari, enumerați mai sus astfel: - reclamanta S.H.M.A. este fiica acționarei A. C.B. A. - certificatul de moștenitor nr. x/1999-fila 24 din dosar; - reclamanții B.A.M.F., B.D. (B. D.B.), B.A. (B.P.A.I.) sunt moștenitorii acționarei A.B., conform certificatului de moștenitor nr. x/1999-fila 16 dosar; - reclamanta A. C.este moștenitoarea lui A. B. (certificatul de moștenitor nr. x/1999-fila 23 din dosar), care la rândul său a fost moștenitorul acționarei A.Y.N.

(certificatul de moștenitor nr. x/1999-fila 21 din dosar); - reclamanta M.Y.B. este moștenitoarea defunctei M.J.M. (născută Ș.), potrivit certificatului de moștenitor de la fila 15, care, la rândul său, a fost moștenitoarea acționarei Ș.A.C. Conform acelorași certificate de moștenitor, coroborate cu actele de stare civilă atașate la dosar, acționarii menționați erau membri ai aceleiași familii în sensul punctului 18.1 din H.G. nr. 250/2007, deoarece P.A., C.A., A.B. și V.V.A. erau frați, iar acționarii B.B. A., C.A.Ș. și I.A. erau copiii acționarului V.V.A. (conform certificatului de moștenitor atașat la fila 17 din dosar).

Având în vedere considerațiile de mai sus, au fost înlăturate susținerile intervenientei accesorii, SC S SA, prin lichidator I.S.P.R.L., că reclamanții nu au făcut dovada că sunt succesorii unor acționari, membri ai aceleiași familii și că din moment ce acest aspect a fost reținut inclusiv în dispoziția atacată, criticată exclusiv de reclamanți sub alte aspecte, el nu mai poate fi invocat în apărare de pârâtă sau de intervenienta în interesul pârâtei. A mai reținut instanța de fond, că nelegalitatea deciziei contestate rezultă din faptul că s-a dovedit că reclamanții sunt succesorii tuturor acționarilor, care la momentul naționalizării erau membri ai aceleiași familii, inclusiv a ultimului acționar din înscrisul atașat la fila 131 din dosar, respectiv ai numitei Atena Ionescu, aceasta fiind prima soție a lui V.A.

și mama acționarilor P.A., C.A., A.B. și V.V.A., iar acest aspect a fost confirmat și de actele de stare civilă ale acestora. Prin urmare, s-a apreciat că este îndeplinită ipoteza din teza a II-a lit. a din art. 18 din Legea 10/2001, care revine la regula restituirii în natură în situația persoanelor îndreptățite asociate care erau membri ai aceleiași familii. A mai reținut tribunalul, că, așa cum rezultă din chiar dispoziția atacată, imobilele a căror restituire în natură au solicitat-o reclamanții, atât prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât și prin prezenta acțiune, se regăsesc în prezent în patrimoniul SC. G. SA. și SC S SA, societăți privatizate de A.V.A.S., și a înlăturat susținerea intervenientei accesorii, în sensul că nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu aparținea F.A.

SAR în momentul naționalizării, acest lucru rezultând din actele de la dosar dar, mai ales, din dispoziția atacată, nefiind posibil a li se înrăutăți reclamanților situația în propria cale de atac. De asemenea, s-a mai reținut de către prima instanță că pârâta A.V.A.S. ar fi putut întemeia dispoziția de stabilire a despăgubirilor și pe dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2) din lege, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, însă, forma textului art. 29, rezultată în urma modificării prin art. 1 pct. 60 Titlul 1 din Legea nr. 247/2005 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.

În ceea ce privește capetele de cerere privind, în principal, obligarea pârâtei A.V.A.S. la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a terenului în suprafață de 54179 mp și, în subsidiar, de obligare a pârâtei (în situația în care restituirea în natură nu este posibilă) la emiterea unei decizii de acordare în compensare a altor terenuri, cu acordul reclamanților, sau la obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilelor în litigiu, prima instanță a reținut netemeinicia acestora, deoarece pârâta A.V.A.S.

nu este deținătoarea bunurilor a căror pretenție de restituire face obiectul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care această instituție nu poate fi obligată la restituirea în natură și nici la măsurile subsidiare solicitate de reclamanți, ci ca instituție publică implicată în procesul de privatizare putea stabili, conform criteriilor legale, doar dreptul la despăgubiri în echivalent. În ceea ce privește solicitarea reclamanților formulată cu ocazia concluziilor orale pe fondul cauzei, dar și cu ocazia depunerii concluziilor scrise, ca tribunalul să constate dreptul reclamanților la restituire în natură și să transmită către SC. G. SA.

și SC S SA notificarea cu solicitarea restituirii în natură, prima instanță a reținut că nu a fost învestită cu acest capăt de cerere prin acțiune sau prin vreo cerere modificatoare ulterioară și că verificarea tuturor condițiilor pentru restituire în natură nu se poate face decât în contradictoriu cu unitățile deținătoare, care nu au fost parte în cadrul procesual stabilit de reclamanți. Prin Decizia civilă nr. 205/ A din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins apelul formulat de către apelanții – contestatori S.H.M.A., B.A.M.F., B.D.

(B.D.B.), B. A. (B.P.A.I.), A C. și M.Y.B.; a admis apelul apelantei A.V.A.S.; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a anulat decizia contestată în ceea ce privește numărul de acțiuni în raport de care s-a stabilit dreptul contestatorilor de a primi măsuri reparatorii prin echivalent și valoarea acestora; a constatat că sunt îndreptățiți contestatorii la măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acțiuni deținute de autorii lor la fosta întreprindere SAR- Fabricile A., având valoarea de 14.118.500 lei; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei contestate și ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că are calitatea de entitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și are obligația de a răspunde notificărilor formulate de persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii, acea entitate cu personalitate juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat. Activul patrimonial aparținând unei persoane fizice sau juridice este constituit din totalitatea drepturilor cu valoare economică care îi aparțin și nu doar a drepturilor de proprietate, ci și cele asupra cărora exercită alte drepturi cu valoare economică, cum sunt dreptul de administrare ori de folosință. În sensul Legii nr. 10/2001, A.V.A.S.

nu are calitatea de unitate deținătoare a bunurilor a căror pretenție de restituire face obiectul cererii de chemare în judecată, ci, așa cum a reținut și instanța de fond, este instituție publică implicată în procesul de efectuare a privatizărilor, care poate stabili doar dreptul la despăgubiri în echivalent, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În speța supusă analizei, apelanții contestatori au solicitat obligarea apelantei A.V.A.S. să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 54.179 mp, din care 32.107 mp se află în posesia SC. G. SA. București și 22.072 mp se află în posesia SC S SA București, iar în situația imposibilității restituirii în natură, să emită o decizie de acordare în compensare a altor terenuri cu acordul lor sau o decizie prin care să li se acorde despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

În aplicarea principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, instanțele au obligația de a se pronunța numai în limitele învestirii prin obiectul cererii deduse judecății. În materia Legii nr. 10/2001, obiectul cererii îl constituie pretenția formulată de persoana pretins îndreptățită la măsuri reparatorii, prin notificarea transmisă în termenul legal, în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, entității deținătoare a imobilului. După ce aceasta din urmă a emis dispoziția de soluționare a notificării, ce poate face obiectul controlului judecătoresc în procedura jurisdicțională declanșată în termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită nu poate formula pretenții noi, întrucât acest fapt ar echivala cu o depășire a obiectului cererii, ceea ce nu este permis.

Cu atât mai puțin, părțile nu pot formula pretenții noi în apel, acest fapt fiind interzis prin dispozițiile art. 296 C. proc. civ. Referitor la solicitarea formulată de contestatori pentru prima oară cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, în sensul de a se trimite spre soluționare notificarea către unitățile deținătoare SC. G. SA. și SC S SA București, s-a reținut că în mod corect a constatat prima instanță că nu a fost învestită cu acest capăt de cerere prin acțiune sau prin vreo cerere modificatoare ulterioară, și întrucât această pretenție se constituie într-o cerere nouă care, potrivit art. 294 C. proc. civ., este inadmisibilă în apel.

S-a mai reținut, că nu poate fi primită susținerea apelanților contestatori în sensul că nu era necesară formularea expresă a unui capăt de cerere distinct, deoarece aceasta este consecința firească a anulării deciziei contestate, de vreme ce, așa cum s-a menționat anterior, entității deținătoare a imobilului, în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, i se transmite notificarea formulată de persoana pretins îndreptățită, aceasta constituind mijlocul procedural de învestire. În ceea ce privește criticile formulate de apelanta-pârâtă A.V.A.S., instanța de apel a constatat următoarele: Unul dintre considerentele avute în vedere de pârâta A.V.A.S. la emiterea deciziei contestate, prin care a stabilit dreptul la despăgubire în echivalent bănesc, a fost acela legat de calitatea de acționari în ceea ce îi privește pe autorii contestatorilor, constatându-se că la momentul preluării Fabricilor A. SAR aceștia dețineau un număr de 49.600 acțiuni.

Potrivit informațiilor cuprinse în fișele CAFIN din Arhiva Ministerului Economiei și Fianțelor, este regăsită ca acționară și A.I. cu un număr de 400 de acțiuni la SAR Fabricile A. Prin probatoriul administrat în cauză în fața primei instanțe, s-a dovedit că apelanții-contestatori sunt succesorii tuturor acționarilor de la momentul naționalizării, inclusiv ai ultimului acționar, potrivit înscrisului aflat la fila 131 din dosarul instanței de fond, respectiv ai numitei A.I. Aceasta a fost, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, mama acționarilor P.A., C.A., A.B.

și V.V.A., astfel că la momentul naționalizării (preluarea de către stat a Fabricilor A. realizată în baza Legii nr. 119/1948), acționarii erau membrii ai aceleiași familii, întrucât erau rude în linie dreaptă sau colaterală până la gradul IV inclusiv, însă, în speță, nu sunt incidente dispozițiile tezei a II-a litera a din art. 18 din Legea nr. 10/2001, care statuează excepția de la regula stabilirii măsurilor reparatorii numai în echivalent, respectiv atunci când, la data preluării imobilelor și a activelor în mod abuziv, „persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membrii ai aceleiași familii”. S-a mai reținut, că, în mod corect, apelanta A.V.A.S.

a susținut că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce privește persoanele care au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, astfel cum este prevăzut în articolul 31 din Legea nr. 10/2001, deoarece, pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, procedura împotriva A.V.A.S. atrage alegerea persoanelor îndreptățite pentru despăgubiri bănești și nu pentru restituirea în natură, A.V.A.S. putând stabili doar măsuri reparatorii în echivalent, iar, pe de altă parte, la data de 14 februarie 2001 (data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001), statul nu era acționar majoritar în sensul art. 21 din lege și valoarea acțiunilor pe care acesta le deținea nu era mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărei restituire în natură este cerută.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții S.H.M.Ana, B.A.M.F., B.D.(B.), B.A. (P.A. I.), A C. și M.Y.B și pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanții S.H.M.A, B.A. M.F., B.D. (B.), B.A. (P.A.I.), A. C. și M.Y.B.

au arată că, în speță, sunt pe deplin aplicabile prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, care a constatat că abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este neconstituțională și, întrucât imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de către stat, se impune restituirea sa în natură; că prin notificările transmise în anul 2001 fostei Autorități pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, fost Fondul Proprietății de Stat, s-a solicitat tot restituirea în natură, aducând în sprijinul cererii împrejurarea conform căreia imobilul a fost preluat fără titlu, iar restituirea în natură este absolut posibilă, nefiind în prezența vreunei situații care să determine o imposibilitate în acest context; că însăși poziția lor procesuala este una vădită în sensul restituirii în natură a imobilului, atacând decizia A.V.A.S.

emisă după șapte ani de la notificare, și că au notificat și entitățile deținătoare ale imobilului, respectiv SC. G. SA. si SC S SA (procesele privind restituirea în natură cu acestea, fiind în curs de desfășurare). Faptul că au notificat și fosta Autoritate pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului nu schimba cu nimic datele problemei, căci, față de obiectul solicitării lor, restituirea în natură, aceasta urma să-și decline competența în favoarea celor două unități deținătoare.

S-a mai arătat, că instanța de apel în mod greșit a considerat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001, urmând ca reclamanții să primească acțiuni la Fondul Proprietatea, și cele ale art. 21 din lege, căci, fără să facă nici cea mai mică referire la toate criticile expuse de aceștia, a constatat, în mod nefondat aplicabilitatea prevederilor legal mai sus enunțate; că instanța de apel a trecut nepermis peste decizia Curții Constituționale, peste practica Înaltei Curți de Casație si Justiție, dar si a C.E.D.O. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta A.V.A.S. a arătat că, în mod nelegal, instanța de apel a obligat A.V.A.S. să acorde masuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acțiuni deținute de antecesorii reclamanților, împrejurare ce a condus la înrăutățirea situației sale în propria cale de atac.

S-a mai arătat, că eronat a reținut instanța de apel că în speță sunt incidente dispozițiilor art. 29 și art. 21 din Legea nr. 10/2001. Mai mult decât atât, reclamanții nu au sesizat instanța să se pronunțe cu privire la numărul de acțiuni deținute de antecesorii lor, ci au solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu. Or, obligațiile A.V.A.S., conform Legii nr. 10/2001, republicată, și Legii nr. 247/2005, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri (obligație de a face), iar stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă persoanelor îndreptățite se face de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, in condițiile art. 16 alin.(2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, in baza deciziilor emise de către Comisia Centrala si a opțiunilor persoanelor îndreptățite, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților va emite un titlu de conversie si/sau un titlu de plata, conform legii. În recurs, s-au depus contractele de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiate între recurenții-reclamanți și numiții F.C., F.C.C., L.I., C.A.

și D.T.V., al căror obiect l-a constituit drepturile ce decurg din calitatea vânzătorilor de moștenitori cu privire la „SAR Fabricile A.”, Decizia civilă nr. 5070 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, decizie împotriva căreia, prin Decizia civilă nr. 3666 din 11 iunie 2010, pronunțată de aceeași instanță, s-a admis contestația în anulare, s-a admis recursul declarat de reclamanți, contestatorii din prezenta cauză, împotriva deciziei nr. 385/ A din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Prin notele scrise depuse la 18 mai 2011, intimata-intervenientă S.C.

O.R. E. S.R.L. a invocat excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive, iar, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul acesteia a arătat că față de împrejurarea că reclamanții nu dețineau drepturile cu privire la imobilul în litigiu, pe care le-au înstrăinat, s-ar impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fără interes, însă în această fază procesuală urmează a fi respins recursul ca lipsit de interes. De asemenea, s-a susținut și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca motiv de ordine publică. Cu alte cuvinte, intimata-intervenientă a invocat excepțiile lipsei de interes în formularea căii de atac a recursului, a lipsei calității procesuale active a recurenților-reclamanți și a lipsei calității procesuale pasive.

Examinând, cu prioritate, excepția lipsei de interes a reclamanților în declararea căii de atac a recursului, instanța constată că este neîntemeiată pentru cele ce urmează: În speță, în fazele procesuale anterioare, în fond și apel, părți au fost și recurenții-reclamanți, cărora, în această situație, le sunt opozabile hotărârile pronunțate și le este deschis accesul la căile de atac prevăzute de lege. Prin urmare, câtă vreme soluțiile instanțelor de fond și apel sunt pronunțate în contradictoriu cu reclamanții, aceștia au interesul să atace pe căile ordinare sau extraordinare hotărârile pronunțate, tinzând, astfel la realizarea folosului urmărit prin promovarea acțiunii. De aceea instanța va analiza pe fond și recursul declarat de recurenții-reclamanți.

În ceea ce privește recursurile declarate de recurenții-reclamanți și recurenta-pârâtă A.V.A.S., ce permit încadrarea în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C proc. civ. și respectiv art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., de către instanță, în condițiile art. 306 (3) C. proc. civ., se constată următoarele Motivul de recurs formulat de recurenta-pârâtă și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este întemeiat pentru cele ce succed: Recurenta-pârâtă critică decizia civilă recurată în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 296 teza finală C. proc. civ., respectiv că nelegal instanța de apel a obligat-o să acorde măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acțiuni deținute de antecesorii reclamanților la întreprinderea SAR Fabricile A. Articolul 296 C. proc.

civ. prevede că „instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată”. Potrivit acestui text de lege, este de principiu că prin admiterea apelului, formulat de o parte, acesteia nu i se poate face o situație mai rea decât aceea creată prin hotărârea primei instanțe, care nu a fost atacată de partea potrivnică cu privire la ceea ce s-a schimbat prin decizia recurată. În speță, prin dispoziția contestată, pârâta A.V.A.S. a propus acordarea de măsuri reparatorii în valoare de 14.005.552 lei reclamanților pentru un număr de 49.600 acțiuni deținute de autorii lor la Fabrica A. SAR, în baza notificării nr. 221/2001, iar, prin contestația formulată de reclamanți și prin motivele de apel formulate atât de reclamanții, cât și de pârâtă, nu au formulate critici pe acest aspect.

Prin urmare, în această situație, prin respingerea apelului reclamanților, admiterea apelului pârâtei, schimbarea în parte a sentinței civile apelată, în sensul anulării deciziei contestate în ceea ce privește numărul de acțiuni în raport de care s-a stabilit dreptul contestatorilor de a primi măsuri reparatorii prin echivalent și valoarea acestora, constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acțiuni deținute de autorii lor la fosta întreprindere SAR Fabricile A., în valoare de 14.118.500 lei, se constată că instanța de apel, cu încălcarea prevederilor art. 296 C. proc. civ., a înrăutățit situația pârâtei în propria cale de atac, astfel că acest motiv de recurs este întemeiat.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate formulate de recurenții-reclamanți, întemeiate în drept pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și de recurenta-pârâtă, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Prin notificarea nr. 221 din 22 mai 2001 înregistrată la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, fostul Fondul Proprietății de Stat, reclamanții au solicitat să li se restituie în natură „toate imobilele, utilajele, echipamentele, instalațiile și terenul deținut în prezent de către aceasta, ce au aparținut SAR – Fabricile A.”, iar în soluționarea acestei notificări s-a emis decizia contestată, nr. 262 din 7 septembrie 2007, prin care, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii către contestatori în valoare de 14.005.552 lei, pentru un număr de 49.600 acțiuni deținute de antecesorii lor la fostele Fabrici A. SAR.

Contestația reclamanților împotriva Deciziei nr. 262 din 7 septembrie 2007 emisă de A.V.A.S., formulată în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a privit numai natura măsurilor reparatorii ce le-au fost acordate acestora, în sensul că reclamanții au susținut că nu sunt de acord cu acordarea de măsuri reparatorii în valoarea de 14.005.552 lei, pentru acțiunile deținute de autorii lor la fostele Fabrici A. SAR, ci solicită restituirea în natură a terenurilor în suprafață de 32.107 m.p. și respectiv 32.072 m.p., în total 54.179 m.p., deținute de SC. G. SA.

și SC S SA Cu alte cuvinte, prin contestația formulată, reclamanții au supus controlului jurisdicțional măsurile reparatorii ce le-au fost acordate prin decizia contestată, susținând că sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilelor în litigiu și nu la măsuri reparatorii în echivalent, fiind stabilit prin dispoziție și necontestat, atât calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cât și întinderea dreptului autorilor reclamanților. Deși, instanța de apel a reținut că reclamanții sunt succesorii tuturor acționarilor și că A.V.A.S.

nu poate, în condițiile Legii nr. 10/2001, acorda decât despăgubiri, a conchis că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 18 teza a II-a lit. a) din Legea nr. 10/2001, ci dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamanții au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001 și că decizia contestată este emisă cu respectarea dispozițiilor din Legea nr. 10/2001, fără să arate temeiurile de fapt și de drept pentru care și-a fundamentat această convingere. De asemenea, s-a mai reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiilor art. 29 din același act normativ, deoarece procedura împotriva A.V.A.S.

atrage alegerea persoanelor îndreptățite pentru despăgubiri și că nu sunt îndeplinite cerințele art. 21 din același act normativ, ceea ce presupune implicit incidența în speță a prevederilor art. 18 teza a II-a lit. a) din Legea nr. 10/2001. Or, pentru efectuarea controlului judiciar pe calea recursului și pentru ca instanța de recurs să facă o corectă aplicare a legii, trebuie ca decizia să fie motivată în fapt și în drept, respectiv să se arate argumentele care au formulat convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate apărările părților, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., iar nerespectarea acestora face ca hotărârea pronunțată să fie nelegală și să fie desființată, și ca situația de fapt să fie pe deplin stabilită, potrivit art. 314 C. proc.

civ. Însă, instanța de apel nu a arătat, în motivarea deciziei recurate, care sunt considerentele pentru care a înlăturat incidența unor dispoziții legale sau a reținut incidența altor dispoziții legale și nici nu a clarificat în ce calitate au notificat reclamanții pe pârâtă, respectiv ca moștenitori ai foștilor acționari, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 sau în calitate de moștenitori ai tuturor acționarilor, care erau membrii aceleiași familii, potrivit art. 18 teza a II-a lit. a) din Legea nr. 10/2001, reținând, implicit, că în speță sunt incidente ambele ipoteze, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate. De aceea, pentru verificarea legalității deciziei contestate, față de pretenția concretă formulată de reclamanți prin notificarea transmisă pârâtei în temeiul Legii nr. 10/2001, este necesar ca să se stabilească clar, argumentat, ce dispoziții din legea specială sunt incidente în speță, în ceea ce-i privește pe reclamanți.

De asemenea, la soluționarea cauzei se va ține seama și de soluțiile ce se vor da în litigiile promovate de reclamanți împotriva unităților deținătoare și pentru a nu se ajunge, eventual, la o dublă despăgubire a reclamanților în baza aceluiași act normativ, respectiv restituirea în natură a imobilelor în litigiu și acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru același imobil. Motivele de ordine publică, al lipsei de calității procesuale active a reclamanților și a lipsei calității procesuale pasive invocate de intimata-intervenientă SC. O.R.E. SRL., urmează a fi analizate de instanța de trimitere, după stabilirea situației de fapt, ținând seama de poziția procesuală a acesteia și de apărările reclamanților, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța va administra probatoriul necesar în sensul celor mai sus expuse și va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții S.H.M.A., B.A.M.F., B.D (B), B.A. (P.A.I.), A C.și M.Y.B. și de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 205/ A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2011.