ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1405/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2252 din 10 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC M.C.A. SRL împotriva pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, acțiune prin care a solicitat plata sumei de 111.572,25 lei contravaloare lucrări, 15.703 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 30 iulie 2007 și, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului. În considerentele deciziei s-a reținut că potrivit contractului de execuție lucrări nr. 37187 din 4 august 2006, reclamanta, în calitate de executant, a efectuat pentru pârât lucrări de reparații și igienizări la sediile acestuia din București, urmând ca plata lucrărilor să se facă pe baza unor situații de plată acceptate de beneficiar.

S-a mai reținut că pârâtul a refuzat să achite facturile, care conțineau și garanția de bună execuție a contractului, ca urmare a constatării unor eficiențe calitative a lucrărilor a căror remediere a solicitat-o. Urmare probelor administrate în cauză, în principal a expertizei tehnice, instanța a dat eficiență prevederilor art. 969 C. civ. Apelul declarat de SC M.C.A. SRL a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 427 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de execuție de lucrări, în special pe cea asumată prin art. 8.11 din contract, referitoare la executarea și finalizarea lucrărilor, precum și la remedierea viciilor ascunse, motiv pentru care s-a apreciat că excepția de neexecutare a contractului din partea reclamantei este justificată.

S-a avut în vedere că excepția de neexecutare a fost probată prin notificările adresate de pârât, prin raportul de apreciere tehnică întocmit la 31 octombrie 2006, înscrisuri ce constituie începuturi de probă scrisă, dar și din raportul de expertiză tehnică judiciară în cuprinsul căruia s-a reținut aspectul calitativ și vizual necorespunzător. Curtea nu a primit nici motivul de apel relativ la faptul că neexecutarea contractului nu poate fi considerată suficient de importanță, apreciind, prin coroborarea probelor, că deficiențele calitative ale lucrărilor executate, nu pot fi considerate ca fiind minore astfel încât să fie atrasă imposibilitatea invocării excepției de neexecutare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC M.C.A.

SRL, care a invocat următoarele critici: - Neexecutarea parțială a unui contract poate atrage rezoluțiunea acestuia contract doar în cazul în care partea din obligația neexecutată este esențială, iar pentru identitate de rațiune, în cauză, s-a constatat în mod nelegal și contrar convenției părților că deficiențele de executare a lucrărilor au semnificația unei neexecutări suficient de importantă pentru a justifica admiterea excepției de neexecutare a contractului. Recurenta consideră că deficiențele calitative constatate de instanță afectează lucrări ce reprezintă mai puțin de 5% din valoarea lucrărilor contractante, iar prin contract nu s-a convenit vreo clauză care să condiționeze plata întregului preț de efectuarea lucrărilor fără absolut nicio deficiență.

De asemenea, se susține că voința reală a părților rezultă din prevederile art. 7.1 - 7.4 fiind aceea, ca eficiențele în valoare de până 5% din valoarea lucrărilor să nu constituie motiv de desființare a contractului sau de refuz de plată a prețului, iar constituirea garanției și modul în care a fost reglementată prin contract confirmă această situație. - Ambele hotărâri sunt date cu încălcarea prevederilor art. 970, art. 981 și art. 982 C. civ. Recurenta consideră că obligația de bună-credință implică nu numai respectarea convenției, dar și respectarea lealității și a cooperării, iar prezentul litigiu a fost provocat prin conduita neleală și necooperantă a intimatei ce a avut drept consecință neefectuarea remedierilor necesare astfel încât să-și preconstituie o justificare a refuzului de plată.

Se mai susține că ar fi trebuit constatată culpa pârâtului prin încălcarea obligațiilor de lealitate și cooperare, iar în aceste condiții, instanța ar fi trebuit să dea o altă urmare neexecutării parțiale a contactului, aceea a obligării la plata lucrărilor apreciate ca fiind corespunzătoare clauzelor contactului. Recurenta a evidențiat o serie de împrejurări pe care le-a considerat ca fiind concludente în a determina lipsa bunei credințe a pârâte, insistând asupra recomandărilor comisiei de repartiției, respectiv a faptului că, în cazul refuzului de remediere a deficiențelor, contravaloarea penalităților să fie reținută din valoarea situațiilor de lucrări prezentate de SC M.C.A. SRL Arad. De asemenea, se consideră că dacă s-ar fi dat eficiență prevederilor art. 981 C. civ.

s-ar fi constatat că într-un contract ca cel încheiat între părți, în care s-au prevăzut lucrări independente, obligațiile sunt divizibile ceea ce implică plata fiecărei lucrări, iar dacă s-ar fi aplicat dispozițiile art. 982 C. civ. s-ar fi observat că părțile au convenit ca plata să se facă numai pentru lucrările corespunzător realizate. - Ca accesorii ale debitului principal, penalitățile trebuie acordate prin aplicarea unui procent de 0,05% pe zi de întârziere din valoarea facturii normale astfel că, suma totală datorată până la data de 30 noiembrie 2008 este de 40437,70 lei. Prin întâmpinarea depusă la 26 aprilie 2010 intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Excepția de neexecutare a contractului este mijloc de apărare aflat la îndemâna uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în situația în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații. Pentru a se putea uza de acest mijloc de apărare este necesar, alături de alte condiții, ca din partea celuilalt contractant, respectiv din partea reclamantei, să existe o neexecutare, a obligațiilor asumate, chiar parțială, dar suficient de importantă. Ori, raportat la valoarea totală a contractului de 144.546,47 lei (din care 23.078,85 lei reprezintă TVA), valoarea lucrărilor executate cu deficiențe care este de 4737,83 lei nu poate avea semnificația unei neexecutări suficient de importante a contractului.

Pe acest aspect, nu s-a avut în vedere că părțile au convenit prin contract, la punctele 15.3, că, în cazul în care executantul nu execută lucrările de remediere a viciilor și a altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale, achizitorul este îndreptățit să angajeze și să plătească alte persoane care să le execute, urmând ca sumele aferente lucrării să fie recuperate de la executant sau reținute din sumele cuvenite acestuia. Nu rezultă din clauzele contractului, că părțile au fi convenit ca și sancțiune, în ipoteza neefectuării remedierii deficiențelor constatate la o parte din lucrări, reținerea sumelor cuvenite executantului pentru lucrările efectuate corespunzător din punct de vedere calitativ.

Așa fiind, concluzia, instanțelor anterioare cu privire la efectele excepției de neexecutare a contractului este eronată și denotă o interpretare greșită și trunchiată a clauzelor contractului ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate. În consecință, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv de recurs ce ar atrage în mod normal modificarea deciziei, însă având în vedere că este necesar a se administra probe pentru a se stabili valoarea lucrărilor realizate și corespunzătoare calitativ conform convenției, se impune casarea deciziei în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Instanța are în vedere că potrivit acestor dispoziții, casarea unei hotărâri poate fi dispusă și atunci când modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe, dar și rolul instanței de recurs de a constitui eminamente o instituție de control a legalității.

Pentru considerentele arătate, urmează să se admită recursul ca fondat, să se caseze decizia atacată, iar cauza să fie trimisă spre rejudecare la aceeași instanță care va stabili cuantumul sumei datorate de pârâtă conform considerentelor expuse anterior.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC M.C.A. SRL București împotriva deciziei nr. 427 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.