ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1405/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2252 din 10

februarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC M.C.A. SRL împotriva pârâtului

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, acțiune prin care a solicitat

plata sumei de 111.572,25 lei contravaloare lucrări, 15.703 lei cu titlu de

penalități de întârziere calculate până la data de 30 iulie 2007 și, în

continuare, până la achitarea efectivă a debitului.

În considerentele deciziei s-a reținut că

potrivit contractului de execuție lucrări nr. 37187 din 4 august 2006,

reclamanta, în calitate de executant, a efectuat pentru pârât lucrări de

reparații și igienizări la sediile acestuia din București, urmând ca plata

lucrărilor să se facă pe baza unor situații de plată acceptate de beneficiar.

S-a mai reținut că pârâtul a refuzat să

achite facturile, care conțineau și garanția de bună execuție a contractului,

ca urmare a constatării unor eficiențe calitative a lucrărilor a căror

remediere a solicitat-o.

Urmare probelor administrate în cauză, în

principal a expertizei tehnice, instanța a dat eficiență prevederilor art. 969 C.

civ.

Apelul declarat de SC M.C.A. SRL a fost

respins ca nefondat prin decizia nr. 427 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

apelului a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin

contractul de execuție de lucrări, în special pe cea asumată prin art. 8.11 din

contract, referitoare la executarea și finalizarea lucrărilor, precum și la

remedierea viciilor ascunse, motiv pentru care s-a apreciat că excepția de

neexecutare a contractului din partea reclamantei este justificată.

S-a avut în vedere că excepția de

neexecutare a fost probată prin notificările adresate de pârât, prin raportul

de apreciere tehnică întocmit la 31 octombrie 2006, înscrisuri ce constituie

începuturi de probă scrisă, dar și din raportul de expertiză tehnică judiciară

în cuprinsul căruia s-a reținut aspectul calitativ și vizual necorespunzător.

Curtea nu a primit nici motivul de apel

relativ la faptul că neexecutarea contractului nu poate fi considerată

suficient de importanță, apreciind, prin coroborarea probelor, că deficiențele

calitative ale lucrărilor executate, nu pot fi considerate ca fiind minore

astfel încât să fie atrasă imposibilitatea invocării excepției de neexecutare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs SC M.C.A. SRL, care a invocat următoarele critici:

- Neexecutarea parțială a unui contract

poate atrage rezoluțiunea acestuia contract doar în cazul în care partea din

obligația neexecutată este esențială, iar pentru identitate de rațiune, în

cauză, s-a constatat în mod nelegal și contrar convenției părților că

deficiențele de executare a lucrărilor au semnificația unei neexecutări

suficient de importantă pentru a justifica admiterea excepției de neexecutare a

contractului.

Recurenta consideră că deficiențele

calitative constatate de instanță afectează lucrări ce reprezintă mai puțin de

5% din valoarea lucrărilor contractante, iar prin contract nu s-a convenit vreo

clauză care să condiționeze plata întregului preț de efectuarea lucrărilor fără

absolut nicio deficiență.

De asemenea, se susține că voința reală a

părților rezultă din prevederile art. 7.1 - 7.4 fiind aceea, ca eficiențele în

valoare de până 5% din valoarea lucrărilor să nu constituie motiv de

desființare a contractului sau de refuz de plată a prețului, iar constituirea

garanției și modul în care a fost reglementată prin contract confirmă această

situație.

- Ambele hotărâri sunt date cu

încălcarea prevederilor art. 970, art. 981 și art. 982 C. civ.

Recurenta consideră că obligația de

bună-credință implică nu numai respectarea convenției, dar și respectarea

lealității și a cooperării, iar prezentul litigiu a fost provocat prin conduita

neleală și necooperantă a intimatei ce a avut drept consecință neefectuarea

remedierilor necesare astfel încât să-și preconstituie o justificare a

refuzului de plată.

Se mai susține că ar fi trebuit

constatată culpa pârâtului prin încălcarea obligațiilor de lealitate și

cooperare, iar în aceste condiții, instanța ar fi trebuit să dea o altă urmare

neexecutării parțiale a contactului, aceea a obligării la plata lucrărilor

apreciate ca fiind corespunzătoare clauzelor contactului.

Recurenta a evidențiat o serie de

împrejurări pe care le-a considerat ca fiind concludente în a determina lipsa

bunei credințe a pârâte, insistând asupra recomandărilor comisiei de

repartiției, respectiv a faptului că, în cazul refuzului de remediere a

deficiențelor, contravaloarea penalităților să fie reținută din valoarea

situațiilor de lucrări prezentate de SC M.C.A. SRL Arad.

De asemenea, se consideră că dacă s-ar fi

dat eficiență prevederilor art. 981 C. civ. s-ar fi constatat că într-un

contract ca cel încheiat între părți, în care s-au prevăzut lucrări

independente, obligațiile sunt divizibile ceea ce implică plata fiecărei

lucrări, iar dacă s-ar fi aplicat dispozițiile art. 982 C. civ. s-ar fi

observat că părțile au convenit ca plata să se facă numai pentru lucrările

corespunzător realizate.

- Ca accesorii ale debitului

principal, penalitățile trebuie acordate prin aplicarea unui procent de 0,05%

pe zi de întârziere din valoarea facturii normale astfel că, suma totală

datorată până la data de 30 noiembrie 2008 este de 40437,70 lei.

Prin întâmpinarea depusă la 26

aprilie 2010 intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma

motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Excepția de neexecutare a contractului

este mijloc de apărare aflat la îndemâna uneia dintre părțile contractului

sinalagmatic, în situația în care i se pretinde executarea obligației ce-i

incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile

obligații.

Pentru a se putea uza de acest mijloc de

apărare este necesar, alături de alte condiții, ca din partea celuilalt

contractant, respectiv din partea reclamantei, să existe o neexecutare, a

obligațiilor asumate, chiar parțială, dar suficient de importantă.

Ori, raportat la valoarea totală a

contractului de 144.546,47 lei (din care 23.078,85 lei reprezintă TVA),

valoarea lucrărilor executate cu deficiențe care este de 4737,83 lei nu poate

avea semnificația unei neexecutări suficient de importante a contractului.

Pe acest aspect, nu s-a avut în vedere că

părțile au convenit prin contract, la punctele 15.3, că, în cazul în care

executantul nu execută lucrările de remediere a viciilor și a altor defecte a

căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale, achizitorul este

îndreptățit să angajeze și să plătească alte persoane care să le execute,

urmând ca sumele aferente lucrării să fie recuperate de la executant sau

reținute din sumele cuvenite acestuia.

Nu rezultă din clauzele contractului, că părțile

au fi convenit ca și sancțiune, în ipoteza neefectuării remedierii

deficiențelor constatate la o parte din lucrări, reținerea sumelor cuvenite

executantului pentru lucrările efectuate corespunzător din punct de vedere

calitativ.

Așa fiind, concluzia, instanțelor

anterioare cu privire la efectele excepției de neexecutare a contractului este

eronată și denotă o interpretare greșită și trunchiată a clauzelor contractului

ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate.

În consecință, Înalta Curte constată că

sunt fondate criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., motiv de recurs ce ar atrage în mod normal modificarea deciziei,

însă având în vedere că este necesar a se administra probe pentru a se stabili

valoarea lucrărilor realizate și corespunzătoare calitativ conform convenției,

se impune casarea deciziei în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ.

Instanța are în vedere că potrivit

acestor dispoziții, casarea unei hotărâri poate fi dispusă și atunci când

modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe,

dar și rolul instanței de recurs de a constitui eminamente o instituție de

control a legalității.

Pentru considerentele arătate, urmează să

se admită recursul ca fondat, să se caseze decizia atacată, iar cauza să fie

trimisă spre rejudecare la aceeași instanță care va stabili cuantumul sumei

datorate de pârâtă conform considerentelor expuse anterior.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC

M.C.A. SRL București împotriva deciziei nr. 427 din 6 noiembrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2010.