ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 815/2010

Asupra

recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința

arbitrală nr. 39 din 5 martie 2009 Curtea de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC V. SRL împotriva pârâtei SC D.C. SRL, a obliga pârâta să plătească

reclamantei suma de 79.772,63 RON, reprezentând diferență de tarif neplătit și

a respins, ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata

unor penalități de întârziere în cuantum de 78.177,08 RON.

A admis în parte cererea reconvențională

a pârâtei și a obligat reclamanta la 15.874,51 RON, reprezentând prețul unor

materiale de

construcții și la 32.951,34 euro,

în echivalent în lei la cursul B.N.R. din

ziua plății, reprezentând sumă

încasată nejustificat de către reclamantă și a respins pretenția de plată a

sumei de 20.053,89 euro, cu titlu de penalități.

A compensat creanțele reciproce în lei

între reclamantă și pârâtă până la concurența celei mai mici și a admis în

parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC D.C. SRL împotriva

chematei în garanție SC K.C. SRL pe care a obligat-o să plătească suma de

79.772,63 RON, reprezentând diferență de tarif neplătit.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul arbitrai a reținut că între SC K.C. SRL

, în calitate de beneficiar și SC D.C.

SRL, în calitate de antreprenor general s-a încheiat contractul de antrepriză

generală pentru lucrări de construcții

din

data de 13 august 2005, având ca obiect

construirea în localitatea

Câmpulung Moldovenesc a unui magazin de tip

PLUS, iar între SC D.C. SRL, în calitate de antreprenor general și

reclamanta SC V. SRL, în calitate de

subantreprenor s-a încheiat un contract de subantrepriză, cu același obiect ca

și contractul de antrepriză generală.

A mai reținut instanța arbitrală, că

prin sentința nr. 6677 din 11 septembrie 2006 Tribunalul București - Secția a

Vi-a Comercială a soluționat un litigiu ivit între beneficiar și antreprenorul

general, dispunând rezilierea contractului de antrepriză generală, din culpa

ambelor părți și respingând cererea reconvențională a pârâtei-reclamante SC

D.C. SRL privind obligarea reclamantei-pârâte la plata contravalorii

lucrărilor.

Tribunalul arbitrai a reținut, cu

privire la plata sumei de 78.177,08 lei solicitată de reclamantă cu titlu de

penalități, culpa comună a părților în producerea întârzierilor, astfel că a

respins cererea iar în ceea ce privește cererea reconvențională prin care se

solicita plata sumelor de 15.874,51 RON, reprezentând prețul unor materiale de

construcții și de 32.951,34 euro, reprezentând sumă încasată nejustificat de

către reclamantă s-a apreciat, în primul caz, că suma reprezintă contravaloarea

unor materiale de construcții furnizate de SC D.C. SRL și încorporate în

lucrările efectuate de către SC V. SRL, iar în privința celui de al doilea caz

s-a apreciat că suma de 32.951,34 euro a fost încasată necuvenit, deoarece

reclamanta a încasat suma de 109.495,65 euro în condițiile în care a efectuat

lucrări în valoare de 76.544,31 euro.

De asemenea, instanța arbitrală a

apreciat în privința chematei în garanție că suma de 79.772,31 RON este

datorată de beneficiarul SC K.C. SRL antreprenorului general, în baza clauzei 4

din contractul de antrepriză generală, această sumă nefăcând obiect al

judecății în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 6677/2006, invocată de

chemata în garanție prin care arăta că nu poate fi obligată la plata unor

costuri suplimentare.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, SC

V. SRL și SC K.C. SRL au formulat acțiuni în anulare.

SC V. SRL a criticat sentința

arbitrală pentru respingerea cererii sale de obligare a SC D.C. SRL la plata

penalităților de întârziere în cuantum de 78.177,08 lei, precum și dispoziția

prin care a fost obligată să plătească către SC D.C. SRL sumele de 15.874,51

lei, reprezentând prețul unor materiale de construcții și de 32.951,34 euro,

reprezentând sumă încasată nejustificat.

SC K.C. SRL a apreciat, prin acțiunea

sa în anulare, că sentința arbitrală atacată încalcă ordinea publică față de

ignorarea autorității de lucru judecat a sentinței nr. 6677/2006 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială.

Prin sentința nr. 132 din 1 octombrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-au

respins ca neîntemeiate, acțiunile în anulare, fiind obligată pârâta-reclamantă

la 4.200 lei cheltuieli de judecată către SC D.C. SRL.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut cu privire la acțiunea în anulare formulată de SC V. SRL, că nu se

poate susține ideea că instanța arbitrală a încălcat vreo normă imperativă a

legii, întrucât neacordarea penalităților de întârziere a fost motivată de

culpa comună reținută în sarcina părților, iar criticile aduse sentinței

arbitrale nu se circumscriu doar cauzelor de nelegalitate, ci presupun și o

evaluare a temeiniciei sale, ceea ce nu este permis, față de dispozițiile art. 364

lit. i) C. proc. civ.

În ceea ce privește acțiunea în

anulare a SC K.C. SRL instanța a apreciat, că nu sunt îndeplinite condițiile art.

1201 C. civ. privind tripla identitate de elemente, respectiv identitatea de

obiect, având în vedere că obiectul în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr.

6677/2006 este diferit de cel aflat pe rolul instanței arbitrale.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs reclamanta SC V. SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar

în rejudecare admiterea acțiunii în anulare.

Critica adusă sentinței atacate, se

referă în esență, la faptul că în mod greșit instanța a respins cererea

reclamantei de obligarea a pârâtei la plata penalităților de întârziere, având

în vedere că, culpa aparține antreprenorului general SC D.C. SRL care nu

trebuia decât să achite la termen obligația de plată.

Mai susține recurenta, că în mod

greșit s-a admis în parte cererea reconvențională pentru suma de 15.874,51 RON

care ar reprezenta contravaloarea unor materiale pretinse de pârâtă că le-ar fi

furnizat, deoarece Tribunalul arbitrai nu a interpretat corect probele

administrate în cauză, iar cu privire la suma de 32.951,34 euro, ce ar

reprezenta contravaloarea lucrărilor plătite de pârâtă și care n-ar fi fost

executate de reclamantă, sumă reținută și în raportul de expertiză ca fiind

plătită în plus față de lucrările executate, este greșit reținută, în raport de

proba certă care este expertiza din conservare și din care rezultă că structura

metalică se regăsea în șantier și nu a fost demolată și însușită de reclamantă,

cum greșit s-a susținut de către SC D.C. SRL.

La termenul de dezbateri în fond, SC

D.C. SRL a invocat excepția nulității recursului prevăzută de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., întrucât în dezvoltarea motivelor de recurs nu se indică

textul de lege încălcat de Curtea de Apel București.

Deliberând, Înalta Curte respinge

excepția nulității recursului având în vedere că în cuprinsul motivelor de

recurs s-a invocat și dezvoltat punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.

Trecând la analiza criticilor aduse

deciziei atacate, înalta Curte constată că sunt nefondate urmând ca recursul să

fie respins pentru următoarele considerente:

Cu privire la prima critică

referitoare la greșita respingere a cererii reclamantei de a i se acorda

penalități de întârziere în sumă de 78.177,08 lei, se constată că aceasta nu

poate fi primită, deoarece instanța a avut în vedere clauza VII din contract,

potrivit căreia „în caz de întârziere a deconturilor din culpa beneficiarului,

acesta este obligat să plătească o penalizare de întârziere de 0,15% pe zi de

întârziere din valoarea contractului, dar nu mai mult de 15% din valoarea

contractului", precum și dispozițiile art. 1066 și urm. C. civ., conform

cărora clauza penală devine incidență când sunt întrunite condițiile

răspunderii contractuale.

Referitor la cererea reconventională,

se constată că instanța a apreciat în mod corect faptul că reclamanta-pârâtă a

fost obligată la plata sumei de 15.874,51 RON, întrucât această sumă reprezintă

contravaloarea unor materiale de construcții furnizate reclamantei de către SC

D.C. SRL, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care

confirmă faptul că aceste materiale au fost predate, iar cu privire la plata

sumei de 32.951,34 euro stabilită în sarcina SC V. SRL, se apreciază că aceasta

a fost corect stabilită, având în vedere că în scopul garantării plăților către

subantreprenor, pârâta SC D.C. SRL a pus la dispoziția reclamantei patru bilete

la ordin care au fost încasate, astfel SC V. SRL a încasat suma de 109.495,65 euro,

în condițiile în care, potrivit situațiilor de lucrări prezentate și a

jurnalului de șantier, valoarea reală a lucrărilor executate de reclamanta SC

V. SRL se ridică la valoarea de 76.544,31 euro, constatându-se că suma de

32.951,34 euro a intrat în patrimoniul acesteia cu titlu de plată nedatorată,

fiind corect obligată la restituirea sa către antreprenorul general.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului

invocată de SC D.C. SRL București.

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC V. SRL Botoșani împotriva sentinței nr. 132 din 1 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 martie 2010.