ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4838/2018

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2018

Din examinare actelor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la data de 30 octombrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 713.101,34 RON cu titlu de debit restant reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții executate de creditoare din surse proprii în cadrul contractelor nr. x

1

/9.06.2011, nr. 190

2

/9.06.2011, modificat prin actul adițional nr. x și nr. 190

3

/9.06.2011, cu obligarea debitoarei și la plata penalităților de întârziere datorate potrivit art. 10 din contractele menționate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1013 și urm. C. proc. civ.

Reclamanta și-a precizat cererea cu privire la cuantumul și modul de calcul al penalităților de întârziere, întemeindu-se pe clauza contractuală prin care părțile au convenit aceste penalități, respectiv art. III.10 din contract, precum și cuantumul aplicabil, și anume cota procentuală de 0,1% din plata neefectuată.

De asemenea, a fost invocat și procesul-verbal încheiat la 18 iulie 2012, prin care pârâta și-a asumat, potrivit afirmațiilor reclamantei, atât termenele de plată, cât și ratele aferente achitării integrale a debitului restant, și anume:

- 250.000 RON până cel târziu la 20 iulie 2012, penalitățile fiind calculate de la această dată până la 10 decembrie 2015, însumând 30.700 RON;

- 250.000 RON până cel târziu la 25 iulie 2012, penalitățile fiind calculate de la această dată până la 10 decembrie 2015, ele ridicându-se la suma de 30.700 RON;

- 213.101,34 RON până cel târziu la 31 iulie 2012, penalitățile fiind calculate de la această dată până la 10 decembrie 2015, însumând 25.955,74 RON.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești.

Prin sentința civilă nr. 7177 din 17 decembrie 2015, Tribunalul București, secția VI-a civilă a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și a declinat în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București.

La data de 7 martie 2016 a fost înregistrată cauza pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. x/2016.

Prin încheierea din 2 iunie 2016 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins ca neîntemeiată excepția prescripției, invocată de pârâtă.

Prin sentința arbitrală nr. 81 din 29 iulie 2016, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și, în consecință, a obligat pârâtă la plata următoarelor sume:

- 713.101,34 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții efectuate de reclamantă și neachitate de pârâtă;

- 87.230,74 RON penalități de întârziere la plata sumelor scadente, începând cu data scadenței și până la data de 10 decembrie 2015 și în continuare, respectiv 0,01 % pe zi întârziere calculate la suma de 713.101,34 RON, începând cu data de 10 decembrie 2015 și până la plata efectivă a sumei datorate;

- 32.380,20 RON cheltuieli de arbitrare.

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a formulat acțiune în anularea hotărârii arbitrale nr. 81 din 29 iulie 2016 și a încheierii din 2 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Prin sentința civilă nr. 79/2017 din 14 aprilie 2017 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta Comerț de Comerț și Industrie a României.

Prin sentința civilă nr. 185/2017 din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 79/14.04.2017, în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 8000 RON în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L..

La data de 14 august 2017, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 79/2017 din 14 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, fiind întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța care a pronunțat hotărârea recurată a dat o soluție nelegală întrucât nu a analizat, motivat și interpretat criticile invocate în raport cu conținutul normelor de drept incidente, astfel încât se impune admiterea recursului.

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus la data de 8 ianuarie 2018 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică.

Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit în sarcina recurentei o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5804,16 RON.

Recurenta a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă prin încheierea din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei încheieri, recurenta a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din 25 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

La data de 24 mai 2018, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

Prin raportul întocmit la data de 11 mai 2018, s-a constatat că recursul declarat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 79/2017 din 14 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă nu este admisibil în principiu, având în vedere dispozițiile art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în vigoare la momentul formulării acțiunii arbitrale.

Prin încheierea din 5 iunie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Instanța a stabilit termen de judecată la data de 13 noiembrie 2018 pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul a fost promovat împotriva sentinței civile nr. 79/2017 din 14 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin care s-a respins acțiunea în anulare formulată de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva sentinței arbitrale nr. 81/29.07.2016 și a încheierii din 2 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 613 C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse acestui text prin Legea nr. 17/2017.

Aceasta întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Legea civilă nu retroactivează, astfel că judecata cauzei în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În consecință, dispozițiile art. 613 C. proc. civ. vor fi analizate în litigiul pendinte din perspectiva conținutului pe care îl aveau la momentul demarării procesului.

Raportat la faptul că cererea de chemare în judecată, anterior declinării la Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a fost înregistrată la data 30 octombrie 2015 la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, la momentul înregistrării acțiunii fiind în vigoare dispozițiile art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare, împotriva sentinței civile nr. 79/2017 din 14 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă nu poate fi exercitat recursul având în vedere că prin aceasta a fost respinsă acțiunea în anulare.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, dobândind caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Hotărârea ce formează obiectul recursului are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 79/2017 din 14 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 79/2017 din 14 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2018.