ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2426/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul M.C. a solicitat instanței să constate nulitatea absolută parțială a Protocolului nr. 10105 din 23 ianuarie 2003, încheiat între A.D.S. și SC G. SA, prin care s-a predat pârâtei A.D.S. de către SC G. SA, suprafața de 10 ha teren arabil. Prin sentința nr. 10264 din 20 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea de constatare a nulității absolute a Protocolului nr. 10105 din 23 ianuarie 2003, în ceea ce privește suprafața de teren neagricol de 26,061 ha, ca fiind formulată de o persoană ce nu prezintă interes.

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă acțiunea privind constatarea nulității absolute a Protocolului, în ce privește suprafața de 10 ha, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Protocolului nr. 10105 din 23 ianuarie 2003, întrucât la data de 9 martie 1998, între SC G. SA și C.G., s-a încheiat contractul de schimb autentificat sub nr. 385/1998, cu privire la terenul în cauză. Ulterior, la 14 iulie 1998, tatăl reclamantului a cumpărat de la C.G., prin act autentic de vânzare-cumpărare, suprafața de 20.000 m.p. din terenul respectiv.

Reclamantul a devenit unic proprietar al terenului, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2752 din 20 decembrie 2002. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului în constatarea nulității absolute totale a protocolului, instanța fondului a reținut că reclamantul nu justifică un folos practic prin anularea protocolului, în ce privește predarea suprafețelor cu privire la care nu pretinde niciun titlu, respectiv cele cu destinație de drumuri, curți și construcții. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că SC G. SA nu a obținut niciodată un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, iar în contractul de schimb nr. 385 din 9 martie 1998, deși se face referire la împrejurarea că SC G. SA a dobândit terenul, prin H.G.

nr. 167/1990, această hotărâre nu face nicio referire la bunurile care trec în proprietatea societății. Tribunalul a stabilit, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 286/2001, că terenul în cauză s-a aflat în administrarea și nu în proprietatea SC G. SA, astfel încât, în mod corect, s-a încheiat Protocolul, privind predarea-primirea terenurilor cu destinație agricolă din domeniul public sau privat al statului, deținute în administrare de către SC G. SA. Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, care, prin decizia nr. 346 din 23 septembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului. Împotriva sus-menționatei decizii, a declarat recurs reclamantul M.C., solicitând în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și constatării nulității absolute a Protocolului. În argumentarea motivelor de nelegalitate invocate, recurentul-reclamant a susținut că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii, având în vedere că deși recunoaște faptul că pentru a aprecia asupra validității Protocolului, se impune verificarea îndeplinirii condițiilor de valabilitate ale acestuia, în mod contradictoriu, reține că nu trebuie analizat conținutul contractului de schimb și al actelor de vânzare-cumpărare ulterioare.

A mai susținut recurentul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 134 C. proc. civ., art. 129 alin. (5) același cod, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 31 alin. (2), art. 34 și art. 36 din Legea nr. 7/1996. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că în mod greșit, instanța a reținut că motivele de apel au fost depuse tardiv, în raport de calificarea primei zile de înfățișare, la 8 ianuarie 2008. A mai susținut recurentul că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că, în speță, se impunea administrarea probei cu expertiză topografică, însă această probă a fost respinsă, cu toate că, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit administrată.

În mod nelegal, susține recurentul, instanța de apel a confirmat soluția de admitere a excepției lipsei de interes, în condițiile în care terenul în suprafață de 20.000 m.p., face parte din parcela (A 495), cu suprafața de 98.130 m.p. la care se referă Protocolul. A mai susținut recurentul că în mod eronat, instanța de apel a apreciat că SC G. SA, nu a deținut dreptul de proprietate asupra imobilului înstrăinat prin contractul de schimb, având în vedere că prin Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 1353/1990, SC G. SA a dobândit dreptul de proprietate prin efectul legii. Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.

Analizând critica formulată, în raport de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată că instanța de control judiciar și-a argumentat soluția pronunțată, iar împrejurarea că nu și-a însușit criticile formulate de reclamant în susținerea căii de atac, nu poate conduce la concluzia încălcării dispozițiilor legale sus menționate, pentru a putea fi reținută incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată a fi fondate, pentru următoarele considerente: Prin H.G. nr. 1353/1990, a luat ființă SC G. SA, iar potrivit Protocolului privind scindarea patrimoniului fostei I.I.C București, printre bunurile preluate de SC G. SA, se număra și terenul în suprafață de 98.130 m.p., identificat ca fiind parcela A495, ce include suprafața de 20.000 m.p., proprietatea recurentului-reclamant.

La data de 9 martie 1998, între SC G. și C.G., s-a încheiat contractul de schimb nr. 385, prin care, în schimbul suprafeței de teren de 98.130 m.p., numitul C.G. a transferat către SC G. SA, dreptul de proprietate asupra unor bunuri imobile situate în jud. Dâmbovița. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1325 din 14 iulie 1998, C.G. a înstrăinat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 20.000 m.p., din totalul de 98.130 m.p., tatălui recurentului-reclamant. Urmare a încheierii mai multor acte translative de proprietate, la data de 20 decembrie 2002, recurentul-reclamant M.C. a devenit unicul proprietar al suprafeței în litigiu, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2752. La data de 23 ianuarie 2003, în temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 268/2001, între SC G. SA, prin lichidator judiciar și A.D.S., s-a încheiat Protocolul nr. 10105, prin care, A.D.S.

a preluat în patrimoniu, o suprafață de 30.061 ha, teren agricol și neagricol, care include și suprafața de 20.000 m.p. Se constată că, anterior încheierii Protocolului, prin H.C.G.M.B. nr. 269/2000, toată suprafața de teren identificată ca fiind parcela A495, din care face parte și suprafața de 20.000 m.p., a fost trecută în intravilan. În acest context, se observă că terenul în litigiu, nu mai putea face obiectul unei convenții translative de drepturi, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 268/2001, fiind scos din circuitul agricol. Totodată, se constată că la data încheierii Protocolului, 23 ianuarie 2003, SC G. SA nu mai era titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 20.000 m.p., în litigiu, astfel încât nu putea încheia în mod valabil un act translativ de drepturi, potrivit principiului nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet.

Așa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecința modificării deciziei recurate, în sensul admiterii apelului reclamantului, schimbării sentinței instanței de fond și admiterii acțiunii precizate, în sensul constatării nulității absolute parțiale a Protocolului nr. 10105 din 23 ianuarie 2003, privind suprafața de 20.000 m.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.C., împotriva deciziei nr. 346 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, modifică decizia recurată, admite apelul reclamantului M.C., declarat împotriva sentinței nr. 10264 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, schimbă în tot sentința, admite acțiunea precizată formulată de reclamant, constată nulitatea absolută parțială a protocolului din 23 ianuarie 2003, privind suprafața de 20.000 m.p. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2009.