ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 458/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 123 din 29 iunie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.F., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, a anulat hotărârea nr. 14366 din 24 aprilie 2009, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 5 mai 1944 – 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamanta, împreună cu familia, a părăsit localitatea de domiciliu, situată dincolo de granița stabilită după dictatul de la Viena, din motive de securitate impuse de riscul evident al suportării persecuțiilor din motive etnice, din partea trupelor de ocupație.

Având în vedere timpul scurs de la data refugiului, precum și vârsta pe care, atât reclamanta cât și martorii, au avut-o la data refugiului, instanța de fond a apreciat că inadvertențele privind data exactă a refugiului, nu sunt de natură să ducă la respingerea cererii, perioada indicată în acțiune fiind înăuntrul perioadei indicate de martori. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta susținând că în lipsa unor documente oficiale, la dosarul cauzei, din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a intimatei și dovezi privind persecuția etnică suferită, în mod corect Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, a apreciat că cererea intimatei este neîntemeiată. Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate. În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2000, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori. În speță sunt realizate aceste exigențe legale întrucât martorii B.V.

și C.F., atât în declarațiile autentificate, cât și în depozițiile date în fața instanței de fond au fost unanimi în susținerile lor privind refugiul intimatei și persecuția etnică ce l-a determinat, împrejurări de care au luat cunoștință în condițiile în care, ei însăși au fost refugiați din aceiași localitate și dețin hotărâri de recunoaștere a acestei calități, potrivit Legii nr. 189/2000. Așa fiind, se constată că în mod corect instanța de fond a apreciat îndeplinirea în speță a condițiilor cerute de dispozițiile O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000. În raport de aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 123 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.