ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.A. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor

anularea Hotărârii nr. 14352 din 24 aprilie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, recunoașterea calității de refugiat

din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.

În motivarea acțiunii, reclamantul

a arătat că a fost nevoit să se refugieze, împreună cu mama

sa, începând cu luna martie 1940 până în luna septembrie 1944 din

Localitatea Hotar în Localitatea Vârciorog, în urma încheierii Dictatului de la Viena la 30 august 1940.

Prin sentința civilă nr. 162/CA-P.I.

din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului S.A., a dispus

anularea Hotărârii nr. 14352 din 24 aprilie 2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 și a obligat pârâta să-i recunoască

calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000 pentru perioada 06 septembrie 1940-01 septembrie 1944.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a constatat că din declarațiile notariale date

de C.T. și C.D. a rezultat că reclamantul împreună cu mama sa a

părăsit locuința familială situată dincolo de

granița stabilită în urma Dictatului de la Viena, din motive de securitate, impuse de riscul evident al suportării persecuțiilor,

din motive etnice, din partea trupelor de ocupație.

S-a mai reținut că este

adevărat că data plecării în refugiu susținută atât de

reclamant cât și de cei doi martori audiați în cauză este

anterioară datei de 6 septembrie 1940, însă acest aspect nu este de

natură a duce la respingerea cererii formulate de către reclamant,

întrucât acesta a făcut dovada că s-a refugiat împreună cu mama

sa, ci va avea consecință doar asupra perioadei pentru care i se vor

recunoaște reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o

pentru nelegalitate, susținând în esență următoarele:

Sentința instanței de fond

este criticabilă sub aspectul aplicării greșite a prevederilor

legale în ceea ce privește condițiile de acordare a calității

de beneficiar.

Se arată că plecarea în

refugiu a contestatorului și a familiei sale s-a făcut anterior

perioadei prevăzută de Legea nr. 189/2000, respectiv în luna martie

1940, dată la care nu exista nicio persecuție pe motiv etnic care

să determine plecarea acestuia.

În motivarea recursului, a mai

arătat că la dosarul cauzei nu există nici un document oficial

din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a

reclamantului-intimat.

Examinând cauza și

sentința atacată, Curtea constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații

expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate

se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată

să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui

act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face

cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta

nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant S.A. a încercat

să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin

intermediul probei testimoniale cu martori.

În scopul evitării eventualelor

abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, era

necesar, ca intimatul-reclamant să dovedească cu acte că a fost

nevoit să se refugieze împreună cu familia sa (mai precis cu mama sa)

din localitatea de domiciliu în altă localitate.

Or, simplele declarații ale

martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația

intimatului, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre

aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Simpla mutare a

intimatului-reclamant S.A., dintr-o localitate în alta, nu poate fi

considerată refugiu cauzat de persecuții etnice.

Mai mult decât atât din înscrisul intitulat

„Adeverința” cu nr. 370 din 16 martie 2009, eliberată de

Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bihor rezultă

că numitul S.I. – tatăl intimatului - nu figurează în

evidențele deținute de această instituție, referitoare la

persoanele refugiate din teritoriul României cedat Ungariei, în urma Dictatului

de la Viena, din 30 august 1940.

Pe de altă parte, așa cum

în mod corect a reținut și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000,

la momentul soluționării cererii intimatului S.A., s-a constatat

că plecarea acestuia în refugiu s-a produs în luna martie 1940, anterior

perioadei prevăzută de Legea nr. 189/2000, dată la care nu

exista nicio persecuție pe motiv etnic.

Or, din interpretarea

dispozițiilor Legii nr. 189/2000 rezultă cu evidență

că beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, care în

perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice.

Așa fiind, având în vedere

dispozițiile legale menționate precum și faptul că

intimatul-reclamant nu a făcut dovada că ar fi fost refugiat din

Localitatea Hotar în Localitatea Vârciorog, în urma Dictatului de la Viena și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive

etnice, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a

admite recursul, a modifica sentința atacată, în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 162/CA-P.I.

din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în tot, sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de

reclamantul S.A., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 martie 2010.