ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1684/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1684/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamanta L.F. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr.
1106 din 29 august 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de
persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În
motivarea acțiunii reclamanta a arătat că s-a născut la data de 14 februarie 1942 în București, Raionul Tudor Vladimirescu, anterior nașterii sale familia
sa având domiciliul în Oradea. În decembrie 1940, părinții săi S.P. și S.A.,
împreună cu cei patru copii născuți până la acea dată, au plecat din Oradea la București, fiind nevoiți să se refugieze în urma Dictatului de la Viena.
În susținerea acțiunii, reclamanta a
depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și
declarațiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că familia
acesteia a fost nevoită să se refugieze deoarece au fost alungați din
localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după
Dictatul de la Viena.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat
respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 197/CA/2008-PI
din 10 noiembrie 2008 Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea
nr. 1106 din 30 aprilie 2002 emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască
reclamantei calitatea de persoană refugiată.
Pentru a adopta această soluție, instanța
de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin probele
administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din
Legea nr. 189/2000, fiind născută în perioada de refugiu a părinților săi.
Împotriva acestei hotărâri pârâta
Casa Județeană de Pensii Bihor a declarat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs se susține că
reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.
189/2000, deoarece părinții săi s-au refugiat anterior nașterii sale, iar
aceasta s-a născut pe un teritoriu care nu a fost niciodată ocupat de un alt
regim.
Se mai arată că nu pot beneficia de prevederile
acestei legi copiii care s-au născut ulterior strămutării părinților iar
intimata, la data când părinții acesteia s-au refugiat nu exista ca persoană
fizică și deci nu putea avea un domiciliu de unde să se refugieze.
Examinând cauza și sentința atacată
în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale
incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta
Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ele ce se vor
arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act
normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu
începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată,
expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost
mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din
motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi
compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de
suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999
și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,
aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la
art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele
competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de
probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă și-a dovedit
calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a
celei cu martori.
Așadar, înscrisurile și declarațiile
martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă
cerințele prevăzute de lege.
Situația creată pentru reclamantă și
familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada și este de
necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinților
săi, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta, începând cu data
nașterii sale, respectiv 14 februarie 1942, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile
prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
În consecință, pentru considerentele
arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 197/CA/2008-PI din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2009.