ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 155/CA din 5

octombrie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanta Ș.A., în contradictoriu

cu Casa Județeană de Pensii Bihor, a anulat hotărârea nr. 14674 din 5 august

2009, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să recunoască

reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru

perioada 20 ianuarie 1943-6 martie 1945.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că înscrisul depus la dosar, respectiv, extras

eliberat de Direcția Județeană Brașov a Arhivelor Naționale, din care rezultă

că părinții reclamantei, L.I. și L.F., erau, la 1 noiembrie 1943, refugiați în

mun. Brașov, coroborat cu declarațiile autentificate ale martorilor C.G. și P.C.,

precum și cu copia certificatului de naștere al reclamantei, din care rezultă

că aceasta s-a născut la data de 20 ianuarie 1943, în perioada refugiului

părinților săi, fac dovada îndeplinirii de către aceasta a cerințelor prevăzute

de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în condițiile în care reclamanta a

suferit aceleași consecințe ale refugiului ca și părinții săi.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii

Bihor invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9.

Recurenta a susținut

că intimata nu a făcut dovada persecuției etnice suferite și nici a situației

de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum

prevăd expres dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 întrucât la

data când părinții săi s-au refugiat nu exista ca persoană fizică și, prin

urmare, nu avea un domiciliu de unde să se refugieze.

Recursul este

nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român care,

în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Textele legale au

avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele

persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii

născuți sau concepuți înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât

consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de

toți membrii familiei și în condițiile în care scopul legii este acordarea unor

drepturi compensatorii celor afectați.

În consecință,

intimata, născută în localitatea Brașov, unde părinții ei erau refugiați la

data de 20 ianuarie 1943, cu alte cuvinte în intervalul reglementat de Legea

nr. 189/2000, este îndreptățită, așa cum corect a stabilit instanța de fond, să

beneficieze de dispozițiile acestui act normativ.

Pentru aceste

considerente, constatând că potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ.,

nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr.

155/CA din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2010.