ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1376/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 96/ A din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de P.M. București împotriva sentinței civile nr. 1227 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect a fost obligată pârâta să emită dispoziție motivată de restituire în natură a imobilului în litigiu având în vedere că pârâta nu a soluționat notificarea în termen. În măsura în care petentul nu depune la dosar într-un termen rezonabil actele solicitate de unitatea notificată, aceasta are obligația de a finaliza analiza notificării pe baza actelor existente.

Dacă actele sunt depuse, unitatea deținătoare trebuie să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile. 2. Recursul 2.1. Motive M.B. prin P.G. a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici: În mod greșit a fost respins apelul întrucât Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și a celorlalte acte a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul că nu mai deține probe. În Capitolul I pct. 1 lit. e) din același act normativ, se arată că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei ce se pretinde a fi îndreptățită.

Obligația de a depune actele doveditoare ale proprietății, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, revine potrivit art. 22 notificatorului. Reclamantul avea obligația de a depune dovezi prin care să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării în proprietatea statului. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a construcției demolate. Nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 C. proc. civ., cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., întrucât litigiul nu comportă un grad de dificultate sporit. Cheltuielile de judecată sunt exagerat de mari câtă vreme potrivit Deciziei nr. 3564 a Consiliului U.N.B.R. se precizează exact onorariile minimale pentru serviciile prestate de către avocați. În ce privește cheltuielile suportate de către reclamantă pentru procedura în fața curții de apel trebuie să se stabilească dacă au fost cu adevărat suportate și faptul că acestea au fost necesare și au o valoare rezonabilă. Trebuie să fie avut în vedere art. 132 din Statutul profesiei de avocat. 2.2. Analiza recursului Recursul este nul pentru următoarele considerente: Conform art. 302 lit. c) C proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ., prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304. În speță, „criticile” formulate de recurentă constau într-o înșiruire ; de texte înscrise în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 ceea ce nu poate constitui, în niciun caz, o respectare a cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Motivele de nelegalitate a unei hotărâri judecătorești ce pot fi deduse spre analiză instanței de recurs trebuie să vizeze soluția cuprinsă numii în hotărârea atacată, aspecte generice, „pe formular”, neavând cum să fie rezolvate în recurs altfel decât prin aplicarea prevederilor art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. În speță, utilizarea „formularului” de către recurentă este cu atât mai evidentă cu cât a consacrat o pagină întreagă din cererea de recurs pentru a învedera nelegalitatea obligării sale la cheltuieli de judecată în condițiile în care în prezentul proces P.M. București nu a fost obligată la cheltuieli de judecată râd în primi instanța, râd în apel. Desigur, același trebuie să fie motivul pentru care recurenta vorbește despre „reclamanta” ce i-a fost adversară în litigiu, numele celui care a sesizat prima instanță, și care și-a păstrat calitatea procesuală pe tot parcursul judecății, neputând permite un asemenea acord gramatical. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va constata nulitatea recursului, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul M.B. prin P.G. împotriva deciziei nr. 96/ A din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.