ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1376/2011

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile

de

față, a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 96/ A din 13

aprilie 2010, Curtea de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de P.M. București

împotriva sentinței civile nr. 1227

din 2 noiembrie 2009 pronunțată de

Tribunalul

București.

Pentru a decide astfel, instanța

de apel a reținut că în mod corect a

fost obligată pârâta să emită dispoziție motivată de

restituire în natură a

imobilului în litigiu având în vedere că pârâta nu a soluționat

notificarea

în termen.

În măsura în care petentul nu depune la dosar într-un

termen

rezonabil actele solicitate de

unitatea notificată, aceasta are obligația de a

finaliza analiza

notificării pe baza actelor existente.

Dacă

actele sunt depuse, unitatea deținătoare trebuie să soluționeze

notificarea

în termen de 60 de zile.

2.1. Motive

M.B. prin P.G. a declarat

recurs, motivat

în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat

următoarele critici:

În mod greșit a fost respins apelul întrucât Normele

Metodologice

fac vorbire de necesitatea

existenței, alături de notificare și a celorlalte

acte a unei precizări a persoanei îndreptățite la

restituire în sensul că nu

mai deține probe.

În Capitolul I pct. 1 lit. e)

din același act normativ, se arată că sarcina

probei proprietății și a deținerii legale a

acesteia la momentul deposedării

abuzive revine persoanei ce se pretinde a fi

îndreptățită.

Obligația de a depune actele

doveditoare ale proprietății, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care

atestă această calitate, revine potrivit art.

22 notificatorului.

Reclamantul avea obligația de a

depune dovezi prin care să facă

dovada

că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării în

proprietatea statului. Dacă persoana îndreptățită a primit o

despăgubire,

restituirea în natură

este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii

primite și valoarea terenului sau a construcției

demolate.

Nu sunt îndeplinite condițiile art.

274 C. proc. civ., cu privire la

obligarea

la plata cheltuielilor de judecată.

Se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.,

întrucât litigiul nu comportă

un grad de dificultate sporit.

Cheltuielile de judecată sunt

exagerat de mari câtă vreme potrivit

Deciziei nr. 3564 a Consiliului U.N.B.R. se precizează

exact onorariile

minimale pentru

serviciile prestate de către avocați.

În ce privește cheltuielile

suportate de către reclamantă pentru

procedura

în fața curții de apel trebuie să se stabilească dacă au fost cu adevărat

suportate și faptul că acestea au fost necesare și au o valoare rezonabilă.

Trebuie să fie avut în vedere art. 132 din Statutul

profesiei de avocat.

2.2. Analiza recursului

Recursul este nul pentru

următoarele considerente:

Conform art. 302 lit. c) C proc. civ., cererea de

recurs va

cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat.

Pe de altă parte, art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., prevede că indicarea

greșită

a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă

dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unui din motivele

prevăzute de art. 304.

În speță, „criticile” formulate

de recurentă constau într-o înșiruire

;

de texte înscrise în Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 ceea ce nu poate constitui, în niciun caz, o

respectare a cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate a unei hotărâri

judecătorești ce pot fi

deduse spre analiză

instanței de recurs trebuie să vizeze soluția cuprinsă numii în hotărârea

atacată, aspecte generice, „pe formular”, neavând

cum să fie rezolvate în recurs altfel decât prin

aplicarea prevederilor art.

306 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, utilizarea „formularului” de către

recurentă este cu atât

mai evidentă cu cât a

consacrat o pagină întreagă din cererea de recurs

pentru a învedera nelegalitatea obligării sale la

cheltuieli de judecată în

condițiile

în care în prezentul proces P.M. București nu a fost

obligată la cheltuieli de judecată râd în primi

instanța, râd în apel.

Desigur,

același trebuie să fie motivul pentru care

recurenta vorbește despre

„reclamanta”

ce i-a fost adversară în litigiu, numele celui care a sesizat

prima instanță, și care și-a păstrat calitatea

procesuală pe tot parcursul

judecății,

neputând permite un asemenea acord gramatical.

Față de cele ce preced, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

constata nulitatea recursului, cu consecința rămânerii irevocabile a

hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Constată nul recursul declarat

de pârâtul M.B. prin

P.G.

împotriva deciziei nr. 96/ A din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie

2011.