ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1962/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 67 din 19

aprilie 2007, Președintele Consiliului Județean Bistrița, a respins cererea –

formulată de G.D., pe calea notificării, în baza dispozițiilor Legii nr.

10/2001 – vizând restituirea în natură a imobilului, teren în suprafață de 702 mp,

situat în incinta Spitalului Județean Bistrița Năsăud, precum și solicitarea

subsidiară de acordare a unor bunuri și servicii în compensare.

S-a propus acordarea măsurilor

reparatorii în echivalent, motivându-se că imobilul face parte din domeniul

public al județului Bistrița Năsăud și este supus unor amenajări de utilitate

publică, neputând fi restituit în natură.

La 23 mai 2007, persoana

îndreptățită a contestat această dispoziție solicitând instanței în

contradictoriu cu Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, să oblige

pârâtul a-i restitui în natură terenul în legătură cu care a formulat

notificarea sau, în subsidiar, de a-i oferi alte bunuri sau servicii, în

compensare.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, prin sentința nr. 717 din 29

octombrie 2008, a admis contestația și anulând în parte dispoziția atacată, a

obligat pârâtul să restituie în natură reclamantei, terenul în suprafață de 702

mp, înscris în C.F. 2669 Bistrița, nr. top 105/31 și 105/32 situat în incinta

Spitalului Județean Bistrița-Năsăud, identificat potrivit raportului de

expertiză tehnică, întocmit în cauză.

A instituit în sarcina reclamantei,

obligația de a menține afectațiunea terenului restituit, pe timp de 5 ani de la

data rămânerii definitive a hotărârii vizând restituirea imobilului.

A respins totodată, ca neîntemeiată,

cererea de intervenție în interesul pârâților, formulată de Spitalul Județean

de Urgență Bistrița.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că terenul în litigiu, în suprafață de 702 mp,

care a constituit obiect al exproprierii, nu este ocupat de construcții

autorizate, și nu este afectat de servituți legale, iar lipsa oricăror conducte

funcționale face ca imobilul să nu poată fi încadrat în categoria celor

afectate de amenajări subterane de utilitate publică, în cauză fiind aplicabile

dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care

reglementează excepțiile de la principiul restituirii în natură.

La momentul solicitării restituirii

în natură, se mai arată, pe terenul în litigiu nu exista și nu există nici în

prezent, decât un monument executat în anul 1999, construit și amplasat fără

documentație sau autorizație, precum și o conductă nefuncțională, degradată,

care fiind dezafectată, nu există nici măcar în faza de proiect, cu atât mai

puțin unul aprobat.

În interpretarea dispozițiilor art.

13 din anexa nr. 4 a Ordinului Ministerului Sănătății Publice nr. 914/2006 –

potrivit căruia, pentru siguranța în consum a spitalelor alimentate cu apă

potabilă din rețeaua publică, racordarea se face prin două branșamente – prima

instanță a reținut că, în condițiile în care până în prezent nu s-a dovedit

efectuarea vreunui demers materializat prin întocmirea unui proiect, în vederea

asigurării funcționării conductei dezafectate, simpla invocate a acestor norme,

nu poate împiedica instanța să dea eficiență principiului restituirii în

natură, pe considerentul unei împrejurări viitoare, care are doar caracter

eventual.

Astfel, în condițiile pasivității

intervenientului accesoriu direct interesat în buna funcționare a activității

medicale cu tot ceea ce implică aceasta, se poate concluziona că această

activitate se poate derula, în actualele condiții, în care conducta debranșată

este nefuncțională.

Totodată, în sprijinul soluției

adoptate prin dispoziția atacată, nu pot fi reținute nici prevederile art. 1

lit. d) din anexa 4 la Ordinul nr. 914/2006 (potrivit cărora incinta spitalului

trebuie să fie prevăzută cu o zonă verde, în suprafață de minimum 20 mp/pat)

întrucât au forță inferioară legii, astfel că nu pot contraveni sau avea

prioritate față de actul normativ cu caracter special, reparatoriu, care

instituie principiul fundamental al restituirii în natură a terenurilor neocupate

de construcții sau neafectate unor amenajări de utilitate publică.

Apelul declarat de reclamanta G.D. a

fost admis de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

care, prin decizia nr. 17/A din 22 ianuarie 2009, a schimbat în parte sentința

în sensul că a înlăturat dispoziția privind obligația de a menține afectațiunea

terenului, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de

restituire, instituită în sarcina reclamantei.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

A respins, ca nefondate, apelurile

declarate de pârâții Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și

Județul Bistrița Năsăud, precum și apelul declarat de intervenientul accesoriu

Spitalul Județean de Urgență Bistrița, împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că obligativitatea menținerii

afectațiunii pe o anumită durată de timp poate fi dispusă numai în ipoteza în

care bunul este necesar și afectat nemijlocit activităților de interes public,

de învățământ, socio-culturale ori de sănătate (cazul în speță), legea

reparatorie permițând restituirea în natură a unor asemenea imobile, în

condițiile în care ele nu sunt în mod efectiv afectate unor asemenea

activități.

Or, se mai arată, terenul în litigiu

este liber din punctul de vedere al legii speciale reparatorii, nefiind afectat

de amenajări de utilitate publică sau ocupat de construcții autorizate.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal atât pârâtul Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud cât

și intervenientul Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Ambii recurenți, invocând temeiul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile date în cauză, pe

considerentul greșitei restituiri în natură a terenului în legătură cu care s-a

formulat notificarea, dat fiind amplasamentul acestuia, care se află în incinta

Spitalului Județean de Urgență Bistrița și necesității de a asigura buna

desfășurare a activității acestei unități medicale.

Chiar dacă, se mai arată, din

raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că această suprafață de teren

constituie spațiu verde, neafectat de conducte de apă sau gaz, sintagma

„amenajare de spații verzi” poate fi interpretată ca „amenajare de utilitate

publică” în înțelesul prevederilor pct. 10.3 din Normele Metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare fiind singura în

măsură să aprecieze asupra necesității menținerii afectațiunii publice a

acestui teren care, se află în imediata apropriere a Unității de Primire a

Urgențelor și este necesară pentru căi de acced, parcări, constituind în

același timp, un perimetru de protecție sanitară.

Prin restituirea în natură a

terenului s-au încălcat prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

întregul teren, textul reglementând o ipoteză distinctă de cea avută în vedere

prin art. 11 alin. (3) al aceluiași act normativ.

În recursul formulat de intervenient

se invocă și încălcarea art. 70 și art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 în sensul că

schimbarea destinației terenurilor cu spații verzi, este interzisă.

Recursurile se privesc ca nefondate,

urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 republicată, text în vigoare la data emiterii

dispoziției atacate, în cazul în care construcțiile expropriate au fost

integral demolate iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, cea

afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se prin

echivalent.

Textul dispune că prevederile art.

10 alin. (3), (4), (5) și (6) din lege se aplică în mod corespunzător.

Potrivit alin. (4) al art. 11, în

cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru

întregul imobil.

În cauză, din probele administrate

rezultă că prin art. 17 al Decretului Consiliului de Stat nr. 39 din 12

februarie 1973, s-a expropriat și trecut în proprietate de stat, de la B.D. –

autorul reclamantei – terenul în suprafață totală de 1454 mp împreună cu casa

și anexele gospodărești în suprafață totală de 164 mp în scopul construirii

unui spital, cu 700 paturi, în orașul Bistrița.

Prin art. 2 al deciziei nr. 39 din

15 martie 1973 a Consiliului Popular al orașului Bistrița, s-a atribuit, ca

despăgubire pentru terenul expropriat, în proprietatea lui B.D., suprafața

totală de 752 mp teren proprietate de stat din C.F. 2444 Bistrița, notificarea

formulată în baza Legii nr. 10/2001 vizând doar diferența de 702 mp.

În legătură cu această suprafață de

teren, actele cauzei atestă că, deși situat în incinta spitalului, acesta nu

este afectat unor servituți legale sau amenajări de utilitate publică, nefiind exploatat

în scopul bunei desfășurări a activității medicale, o mare parte a suprafeței

fiind folosită ca teren de tenis și parcare, în beneficiul personalului

unității.

În acest context probator în mod corect

au reținut instanțele, aplicațiunea în cauză a prevederilor art. 11 alin. (3)

din lege.

Referitor la susținerile

intervenientului în sensul că terenul este necesar în vederea amenajării, în

viitor, a unor facilități pentru deservirea Unității de Primire a Urgențelor,

acestea sunt lipsite de relevanță, din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. (4)

din lege, potrivit cărora se restituie în natură inclusiv terenurile fără

construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu

a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate.

Cât privește O.U.G. nr. 195/2005

„privind protecția mediului” astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.

114/2007, precum și Legea nr. 24/2007, aceste acte normative consacră apartenența

la domeniul public și instituie măsuri de protecție pentru toate spațiile verzi

create în baza unor documentații de urbanism și amenajare a teritoriului,

aprobate conform legii.

Or, în speță, niciuna din probele

administrate nu atestă că terenului i s-ar fi dat, urmare unei documentații de

urbanism, aprobată, o astfel de destinație.

Ca atare, cum nu s-a făcut dovada că

restituirea în natură a terenului în legătură cu care s-a formulat notificarea,

ar afecta existența și utilizarea normală a unor investiții sau amenajări de

utilitate publică, în înțelesul pe care-l dă acestei sintagme art. 10.3 din H.G.

nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, soluția instanțelor este corectă.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursurile urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Județul Bistrița Năsăud și Președintele Consiliului

județean Bistrița-Năsăud și de intervenientul Spitalul județean de urgență

Bistrița împotriva deciziei 17/A din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Obligă recurenții la 2000 lei

cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă G.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.