ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1170/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1170/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 1050

din 23 septembrie 2008, P.O. Năsăud, a respins notificarea formulată de R.R.,

prin mandatar B.G., vizând restituirea în natură a imobilelor, construcții și

terenuri, înscrise în CF 101 Năsăud, nr. top 796, 797 și 798/1, în suprafață

totală de 1472 m.p. cu motivarea că notificarea a fost formulată și depusă de o

persoană care nu a făcut dovada că a fost mandatată în acest sens, respectiv nu

a făcut dovada încheierii unui contract de mandat, în formă autentică, la data

depunerii cererii.

La 10 noiembrie 2008,

R.R., născută S., prin mandatar P.V., a contestat această dispoziție solicitând

modificarea actului, în sensul admiterii notificării și a restituirii în

natură, în favoarea reclamantei a imobilelor înscrise în CF 101 Năsăud, nr. top

796, 797, 798/1, teren în suprafață de 1472 m.p. și din CF 895 Năsăud, nr. top

833, 834, 836/1, 843/b, 836/1/2, construcții și teren în suprafață de 1871,40

m.p.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, prin sentința nr. 100/ F

din 18 februarie 2009, a admis în parte contestația și anulând în parte

dispoziția, numai în ceea ce privește art. 1, a dispus restituirea în natură în

favoarea reclamantei, a cotei de ½ părți din imobilul teren înscris în

C.F. 101 Năsăud, în suprafață totală de 877 m.p. din topograficul 796 și de 131

m.p. din topograficul 798/1, respectiv suprafața de 438,5 m.p. (½, din

877 m.p. din topograficul nr. 796) și suprafața de 65,6 m.p. (½ din

suprafața totală de 131 m.p. din topograficul 798/1).

A propus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la valoarea de piață stabilită conform

standardelor internaționale de evaluare pentru cota de ½ părți din

imobilele construcții (casă și anexe gospodărești) și pentru cota de ½

părți din imobilul teren în suprafață totală de 463 m.p. (144 m.p. din

topograficul 797/1 și 797/2 și de 319 m.p. din topograficul 798/1 – 60 m.p.,

137 m.p. și 122 m.p.), adică pentru suprafața de 231,5 m.p., care nu pot fi

restituite în natură.

A respins cererea de

restituire a cotei de ½ părți din imobilul teren înscris în cartea

funciară nr. 101 Năsăud în suprafață totală de 877 m.p. din topograficul 796

m.p. și de 131 m.p. din topograficul 798/1, adică suprafața de 438,5 m.p.

(½ din 877 m.p. din topograficul 796) și suprafața de 65,6 m.p.

(½ din suprafața totală de 131 m.p. din topograficul 798/1), pentru

lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantei.

A respins cererea de

restituire a cotei de ½ părți din imobilele construcții (casă și anexe

gospodărești) și a cotei de ½ părți din terenul în suprafață totală de

463 m.p. (144 m.p. din topograficul 797/1 și 797/2 și de 319 m.p. din

topograficul 798/1 – 60 m.p., 137 m.p. și 122 m.p), adică suprafața de 231,5

m.p., pentru lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantei.

A menținut soluția de

respingere a cererii de restituire în favoarea reclamantei a imobilelor din

cartea funciară nr. 895 Năsăud cuprinsă în art. 2 al dispoziției atacate,

pentru nesolicitarea acestui imobil în termenul prevăzut de lege.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că mandatul este un act consensual, care ia

naștere prin simplul acord de voință al părților, el putând fi dat atât în

formă scrisă, cât și verbală. Forma autentică, este necesară numai atunci când

actul la care urmează să participe mandatarul în numele mandantului, intră în

categoria celor pentru care legea impune forma autentică.

În speță, se arată,

nu suntem în prezența unui asemenea act, reclamanta, în calitate de succesor al

proprietarilor deposedați, mandatându-l pe numitul B.G. să formuleze și să

depună în numele său, la executorul judecătoresc, cererea de restituire a

imobilelor preluate abuziv, împreună cu toate actele doveditoare, în scopul

obținerii restituirii bunurilor preluate abuziv.

De altfel, prin

declarația dată la 17 iunie 2008, în fața unui notar israelian, reclamanta

confirmă mandatul verbal dat lui B.G., precum și mandatul dat ulterior

apărătorului ales.

Tot astfel, se mai

arată, din copia colii evolutive de carte funciară 101 Năsăud, rezultă că

imobilele înscrise în topograficele 796, 797 și 798/1 au constituit

proprietatea în părți egale a părinților reclamantei, S.I. și F., de la care

imobilele au fost preluate de stat, în temeiul Decretului nr. 111/1951 și a

sentinței civile nr. 1280 din 6 octombrie 1970 a Judecătoriei Năsăud,

proprietatea statului fiind înscrisă în evidențele de C.F. de sub B 11.

Cum preluarea s-a

realizat de la părinții reclamantei, aceasta are calitatea de persoană

îndreptățită la restituire, ca moștenitor al proprietarului deposedat, numai în

ceea ce privește cota de ½ părți ce a aparținut tatălui, decedat în anul

1997.

Cât privește cota

mamei sale, de ½ din imobil, asupra acesteia nu se poate reține

calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, întrucât mama acesteia a

decedat la 13 martie 2004, astfel că la momentul intrării în vigoare a legii

speciale reparatorii, era în viață și putea să-și exercite dreptul de a

solicita restituirea imobilelor, formulând în nume propriu notificare.

Pentru cota de

½ părți (ce a aparținut tatălui reclamantei) din imobilele construcții,

casă și anexe gospodărești, și din terenul de 463 m.p., ce nu pot fi restituite

în natură, întrucât au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, restituirea se impune

a se realiza prin echivalent, conform art. 1 din legea specială reparatorie.

Cât privește cererea

vizând restituirea imobilelor din cartea funciară 895 Năsăud, în privința cotei

de ½ părți ce a aparținut tatălui, tribunalul a reținut că aceasta nu

este întemeiată, întrucât imobilele nu au fost solicitate în termenul stabilit

de legea specială reparatorie, aspect reținut corect prin dispoziția atacată.

Astfel, în conținutul

notificării formulată la 11 februarie 2002, nu există nici o trimitere la

imobilele înscrise în CF 895 Năsăud, acestea fiind solicitate abia la 28

noiembrie 2005, cu mult după expirarea termenului legal.

Referitor la

solicitarea reclamantei vizând admiterea contestației, cu consecința trimiterii

cauzei entității investite pentru emiterea unei noi dispoziții prin care să se

dispună restituirea în natură pentru imobilele libere, instanța fondului a

reținut că este abilitată, potrivit plenitudinii de jurisdicție ce i s-a

acordat prin lege, să cenzureze dispoziția și anulând-o să dispună ea însăși,

în mod direct restituirea imobilului preluat de stat, fără titlu valabil.

Apelul declarat de

pârâtul P.O. Năsăud a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie care, prin decizia nr. 193/

A din 9 iunie 2009, a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus

restituirea în natură către reclamantă a cotei de 5/12 părți din imobilul teren

înscris în C.F. 101 Năsăud, adică a cotei reale de 365/877 din parcela cu nr. top

796 și a cotei reale de 55/131 din parcela cu nr. top 798/1.

A propus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

pentru cota de 5/12 parte din imobile construcții (casă și anexe gospodărești)

și pentru cota de 5/12 parte din terenul aferent acestora, ce nu pot restituite

în natură, adică pentru suprafața de 193 m.p.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

A respins, ca nefundat,

apelul declarat de reclamanta R.R.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că în ceea ce privește

cota tatălui reclamantei, din examinarea cărții funciare 101 Năsăud, rezultă că

această cotă este de numai 5/12 iar nu de ½ (6/12) cum greșit a reținut

prima instanță.

Cât privește restul

criticilor formulate de apelanți, acestea nu au fost primite, instanța de

control judiciar apreciind ca pertinente argumentele pe care tribunalul și-a

fundamentat soluția.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal, reclamanta R.R. care, invocând temeiul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- greșit s-a respins

cererea vizând restituirea cotei de ½ parte, din imobilele înscrise în

C.F. nr. 101 Năsăud, cotă ce a aparținut mamei sale, G.F.

Chiar dacă mama reclamantei

era în viață la data formulării notificării și deținea calitatea de fostă

proprietară a cotei de ½ din imobil, totuși la data emiterii dispoziției

atacate, aceasta decedase iar reclamanta, care, de altfel, a notificat pentru

întregul imobil, avea calitatea de moștenitoare.

Or, conchide

recurenta, aspectul determinării calității de persoană îndreptățită, trebuie

analizat la momentul soluționării cererii.

- în mod greșit s-a

respins cererea vizând restituirea în natură a imobilelor din C.F. 895 Năsăud,

pe motivul nesolicitării acestora, în termenul prevăzut de lege.

Chiar dacă în

notificarea inițială nu a fost identificat și acest imobil cu date de carte

funciară, aceasta nu înseamnă că el nu poate fi restituit, din moment ce

persoana îndreptățită a sesizat, în termenul legal, unitatea deținătoare, cu o

cerere de restituire.

Așa cum acceptarea

succesiunii este indivizibilă, tot astfel și cererea de restituire a imobilelor

aparținând antecesorilor reclamantei este indivizibilă, reclamanta manifestându-și

clar intenția de a solicita, în baza Legii nr. 10/2001, întreaga proprietate ce

a aparținut părinților săi.

- instanța trebuia să

oblige entitatea investită cu soluționarea notificării, la emiterea unei noi

dispoziții, în condițiile în care reclamanta a solicitat aceasta în mod expres,

iar unitatea deținătoare nu s-a pronunțat pe fond, asupra cererii de restituire

în natură.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Este de necontestat

că imobilele înscrise în cartea funciară 101 Năsăud, aparținând topograficelor

796, 797 și 798/1, în legătură cu care s-a formulat notificarea din 11

februarie 2002, au constituit proprietatea în părți egale a soților S.I. și F.,

părinții reclamantei, de la care imobilele au fost preluate în baza Decretului nr.

111/1951 și a sentinței civile nr. 1280 din 6 octombrie 1970 a Judecătoriei

Năsăud, statul înscriindu-și dreptul de proprietate, în evidențele de carte

funciară, de sub B 11.

Din actele cauzei,

rezultă că urmare decesului tatălui reclamantei, S.I., la 8 ianuarie 1977, au

rămas ca moștenitori soția supraviețuitoare, S.F. și reclamanta R.R.

Astfel cum rezultă

din copia actului de deces, mama reclamantei, G.F., căsătorită S., a decedat la

Ierusalim, la data de 13 martie 2004, deci cu mult după depunerea notificării,

de către B.G., în numele reclamantei.

În art. 3 al Legii nr.

10/2001, sunt enumerate restrictiv, limitativ, persoanele care în înțelesul

acestui act normativ, sunt îndreptățite la restituirea în natură sau, după caz,

prin echivalent, alin. (1) lit. a), al textului făcând o referire expresă la

persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a

acestora.

Or, la data intrării

în vigoare a legii speciale de reparație, cât și în intervalul până la care,

potrivit art. 22 alin. (1) din acest act normativ, persoana îndreptățită putea

notifica unitatea deținătoare (respectiv, până la 14 februarie 2002), fostul

proprietar al imobilului preluat abuziv, era în viață, acesta fiind singurul

care putea solicita acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege.

Raportându-ne la

aceeași perioadă de referință, calitatea reclamantei era doar aceea de

moștenitor al tatălui său, S.I., în acord cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din

lege, ea neputând solicita spre restituire, decât cota din imobil ce a

aparținut acestuia.

Or, așa cum în mod

corect reține instanța de control judiciar, cererea de restituire pentru partea

din imobil ce a aparținut lui S.F., s-a formulat de reclamantă, în nume propriu,

iar nu în calitate de mandatar al mamei sale care, putea și trebuia să

formuleze în nume propriu, cererea de restituire a bunului preluat abuziv, în

calitate de fost proprietar deposedat.

Nefondat este și

motivul de recurs vizând greșita respingere a cererii de restituire a

imobilelor din C.F. 895 Năsăud.

Astfel, din cuprinsul

notificării formulată la 11 februarie 2002, de către B.G., în numele

reclamantei (notificare, care de altfel, nu îndeplinește nici una din

condițiile de formă impuse de lege, chestiune care nu va fi însă examinată, în

considerarea principiului non reformatio in pejus) rezultă fără echivoc că s-au

solicitat spre restituire doar imobilele cuprinse în C.F. 101 Năsăud, nr. top

796, 797 și 798/1, în suprafață totală de 1471 m.p.

Ca atare, în

conținutul cererii de restituire, formulată în termenul prescris prin lege, nu

există nicio referire la imobile aparținând C.F. 895 Năsăud.

Faptul că ulterior,

la 28 noiembrie 2005 (deci cu mult după expirarea termenului prevăzut de lege,

pentru depunerea notificărilor) într-o corespondență purtată cu P.O. Năsăud,

reclamanta, prin noul său mandatar, avocat P.V., depune o serie de acte, în

vederea soluționării notificării, printre care se află și extrasul C.F. 895

Năsăud, nu echivalează cu formularea cererii, în condițiile și termenul

prevăzut de lege.

Astfel, un alt

argument care vine în sprijinul soluției pronunțate de instanțe, pe lângă cel

al depășirii termenului, este dat de dispozițiile art. 22 alin. (1) din aceeași

lege, potrivit cărora, în situația în care persoana îndreptățită va solicita

mai multe imobile, se va face o notificare, pentru fiecare imobil.

Chiar dacă aceste

dispoziții nu trebuiesc interpretate restrictiv (practica statuând că se poate

formula o singură notificare pentru imobile care au aparținut aceluiași autor

și aflate în aceeași localitate), nu se poate face totuși rabat de la cerința,

instituită prin alin. (2), al textului mai sus citat, ca notificarea să

cuprindă elementele de identificare ale fiecărui bun imobil solicitat.

Or, așa cum s-a

arătat, din singurul înscris care poate fi interpretat ca o notificare

valabilă, în sensul legii, respectiv cel din 11 februarie 2002, nu rezultă

decât solicitarea vizând restituirea imobilelor înscrise în C.F. 101 Năsăud.

În consecință, în mod

corect instanțele au respins cererea având ca obiect retrocedarea imobilelor

din C.F. 895 Năsăud, reținând că pentru acestea nu s-a formulat în mod valabil,

cerere de restituire.

Nici ultimul motiv de

recurs formulat de reclamantă, nu poate fi primit.

Astfel, chestiunea

vizând care sunt atribuțiile instanței în analiza contestațiilor formulate

împotriva dispozițiilor de respingere a notificării (cu distincția referitoare

la decizii sau dispoziții emise fie anterior, fie ulterior Legii nr. 247/2005)

a fost tranșată, în interesul unificării practicii, de instanța supremă, care

în Secții Unite a decis că rolul instanței nu poate fi restrâns la prerogativa

formală de a dispune emiterea unei noi decizii, în locul celei anulate, ea

putând decide direct, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, asupra

temeiniciei cererilor de restituire în natură sau acordare a măsurilor

reparatorii, prin echivalent.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamanta R.R. împotriva deciziei nr. 193/ A din 9 iunie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2010.