ÎCCJ, Secția penală

Examinând plângerea de față constată:

Petiționarul C.I., a sesizat cu plângere Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând cercetarea penală a

numiților M.I., N.C.G., V.D., G.P., I.L., D.C., C.P.A., P.N.S. și C.F. -

judecători la Curtea de Apel Pitești pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 246, art. 264, art. 289, art. 291 și art. 292 C. pen.

Referindu-se la

judecătorii M.I., N.G. și D.V., petiționarul a precizat că aceștia, prin

sentința civilă nr. 439/R din 20 aprilie 2007 i-au respins recursul declarat

împotriva încheierii din 6 aprilie 2007 pronunțată de judecătorul B.H.M. de la

Tribunalul Vâlcea prin care i s-a respins cererea de suspendare a efectelor

actului Consiliului de administrație al Grupului Școlar Brătianu prin care i

s-a acordat calificativul „nesatisfăcător" pentru activitatea desfășurată

în anul școlar 2005-2006.

A susținut

petiționarul că prin această decizie s-a reținut contrar realității, că nu a

făcut dovada că este înscris la examenul pentru obținerea gradului didactic

II

și

că, în consecință, nu a probat că ar putea suferi o pagubă iminentă ca urmare a

acordării calificativului „nesatisfăcător".

Petiționarul a

arătat că nu era necesar să depună la dosar fișa de înscriere, care era depusă

la Inspectoratul Școlar al Județului Vâlcea întrucât a depus la data de 17

aprilie 2007 un memoriu însoțit de înscrisuri (raportul de inspecție din 23 mai

2005 și cel din 27 octombrie 2004, precum și extras din Ordinul Ministerului

Educației Naționale nr. 3770/1998).

S-a susținut de

asemenea că în hotărâre nu se face nicio mențiune cu privire la memoriul și

actele depuse, care au fost înregistrate la data de 19 aprilie 2004, ceea ce

„constituie și abateri disciplinare grave cât și fapte penale" și că,

datorită tergiversării soluționării dosarului până în luna iunie 2007 nu a

putut susține examenul de grad în sesiunea din august 2007 fiind nevoit să se

înscrie la un alt examen și să susțină o nouă inspecție curentă.

Printr-o sesizare

ulterioară petiționarul a extins plângerea susținând că cei trei judecători au

pronunțat decizia nr. 942/R-C din5 octombrie 2007 și i-au respins recursul

împotriva sentinței civile nr. 534 din 12 iulie 2009, deși erau incompatibili.

Referitor la

judecătorii G.P., I.L. și D.C. petiționarul a arătat că au comis infracțiunile

prin pronunțarea deciziilor nr. 45/R-CM din 13 februarie 2007, prin care i s-a

respins un recurs, și nr. 284/R-CM din 15 mai 2007 prin care i s-a respins

cererea de revizuire a deciziei nr. 45/R-CM din 13 februarie 2007.

A susținut

petiționarul că prima decizie este nulă de drept deoarece a fost pronunțată de

o instanță necompetentă și că nu s-a avut în vedere cererea sa de lăsare a

cauzei după orele 9,30 -10,00.

În plângere

s-a mai arătat că judecătorii C.A.P., P.S.N. și C.F. au comis „un abuz grosolan

în serviciu" respingându-i, la data de 17 iulie 2007cererea de recuzare

formulată împotriva judecătorilor D.C. și G.P. și dispunând amendarea sa cu

suma de 50 lei.

Prin

rezoluția nr. 1455/P/2007 din 3 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a

dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de cei nouă judecători pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 299 și art. 292 C. pen.

În motivarea

rezoluției procurorul a analizat legalitatea și temeinicia hotărârilor la care

se referă în plângere petiționarul și a reținut în esență că soluțiile

pronunțare sunt corecte.

Prin

rezoluțiile nr. 2335/1193/II/2/2009 din 12 martie 2009, procurorul șef al

Secției de urmărire penală și criminalistică a respins ca neîntemeiată

plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale.

Petiționarul

a formulat plângere conform art. 278

1

C. proc. pen. împotriva

rezoluției nr. 2335/1193/2/2009 și a rezoluției nr. 1455/P/2007.

În motivarea

plângerii s-a susținut că rezoluția este nelegală întrucât procurorul nu s-a

pronunțat cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 264, art. 289, art. 291

și art. 292 săvârșite de C.G., S.D., A.G. și B.I., judecători la Curtea de Apel

Pitești, cu privire la care nu a dispus nicio soluție deși a arătat că își

extinde plângerea și cu privire la aceștia și nici cu privire la aceleași

infracțiuni săvârșite de judecătorii D.C., G.P. și I.L. în pronunțarea deciziei

din 11 februarie 2007 în dosarul nr. 379/90/2006 ci doar cu privire la cele

comise prin pronunțarea deciziilor nr. 45/R-CM din 13 februarie 2007 (dos.

6000/90/2006) și nr. 284 din 15 mai 2007 (dos. 289/46/2007).

S-a mai

susținut că procurorul nu s-a pronunțat cu privire la faptul că judecătorii M.,

V. și N. erau incompatibili să se pronunțe asupra recursului ce a făcut

obiectul dosarului nr. 179/90/2007.

Având în

vedere dispozițiile exprese ale art. 278

1

C. proc. pen., Înalta

Curte, în soluționarea plângerii va examina numai rezoluția nr. 1455/P/2007 din

3 februarie 2008 prin care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, nu

și rezoluția emisă de procurorul șef de secție.

Verificând rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale pe baza actelor și materialului din dosarul de

cercetare penală Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată.

Din examinarea

actelor dosarului Înalta Curte constată că, petiția de la filele 32-33, prin

care petiționarul a solicitat, între altele, „extinderea" cu privire la

judecătorii D.C., G.P. și I.L. și „pentru pronunțarea deciziei din 11

septembrie 2007 în dosarul nr. 379/80/2006’’ și „împotriva judecătorilor C.G. -

președintele Secției de contencios administrativ, G.E.I., S.D. și A.G., care au

pronunțat deciziile din 17 decembrie 2007 în dosarul nr. 920/46/2007 și din 25

aprilie 2008 în dosarul nr. 920/46/2007" nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen. pentru a fi considerată o

plângere ca mod de sesizare a organelor de cercetare penală.

Astfel în

petiția menționată nu există nici o descriere a faptei, petiționarul precizând

că motivele le va arăta într-un memoriu separat, pe care însă nu l-a mai depus.

Așa fiind se

reține că procurorul nefîind sesizat în condițiile legii cu privire la anumite

fapte și anumite persoane nu putea dispune o soluție în ceea ce le privește.

Mai mult decât atât,

se reține că împrejurarea că față de anumite persoane nu s-a dispus o soluție

nici nu poate constitui motiv de desființare a rezoluției în condițiile în

care, din interpretarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (1), (4), (6)

și (8) C. proc. pen., rezultă explicit că plângerea poate viza doar o soluție

de netrimitere în judecată, iar la soluționarea plângerii se citează persoana

față de care s-a dispus o astfel de soluție.

Cum referitor

la B.I., C.G., S.D., A.G. și G.I.E. nu s-a dispus prin rezoluția atacată o

soluție, instanța nici nu ar putea hotărî cu privire la aceștia în conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

alin. (1) lit. b) sau c) C. proc. pen.

Înalta Curte mai

reține că nici măcar în plângerea cu care petiționarul a sesizat organele de

cercetare penală nu sunt descrise în materialitatea lor fapte de fals, uz de

fals sau de fals în declarații și nici de favorizare a altor persoane care au

comis infracțiuni.

De asemenea din

actele premergătoare nu rezultă existența unor astfel de fapte.

În realitate

petiționarul este nemulțumit de hotărârile pronunțate, în diferite cauze, de

judecătorii pe care i-a reclamat.

Or, pronunțarea de

către judecător a unei hotărâri, chiar dacă aceasta este de natură a nemulțumi

vreuna dintre părți, nu poate constitui în sine temei al răspunderii penale și

excede ilicitului penal.

Este de reținut și

faptul că, în soluționarea plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. instanța nu poate analiza legalitatea și temeinicia unor hotărâri

judecătorești, aceste aspecte putând fi examinate exclusiv în cadrul căilor de

atac prevăzute de lege.

Față de toate

considerentele expuse Înalta Curte va respinge plângerea ca nefondată conform

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și va menține rezoluția

atacată.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte va obliga

petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O

T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr. 1455/P/2007

din 3 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică și menține rezoluția

atacată.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 mai 2009.