ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2304/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Petiționarul T.I. a formulat plângere împotriva rezoluției de netrimitere în judecată pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 262/P/2004. În cuprinsul plângerii petiționarul a solicitat ca judecătorul D.P., președintele Tribunalului Vâlcea, să fie cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 194 alin. (1) C. pen., deoarece în calitate de magistrat la instanța mai sus amintită, și-a exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, fapt care a avut drept consecință, prejudicierea petiționarului. Prin ordonanța din 28 februarie 2005, dată în dosarul nr. 262/P/2004, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului D.P. pentru săvârșirea infracțiunilor menționate mai sus, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive pentru existența acestora. Rezoluția mai sus enunțată a fost confirmată, la 14 martie 2005 sub nr. 359/2005, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, fiind respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva soluției adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 262/P/2004. Fiind nemulțumit de această soluție, petiționarul, în termen legal, a formulat plângerea penală înregistrată sub nr. 516/P/2005 pe rolul Curții de Apel Pitești.

Prin sentința penală nr. 72/ F din 8 noiembrie 2005, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției din 28 februarie 2005, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 262/P/2004, pe care a menținut-o ca fiind temeinică și legală. De asemenea, petiționarul a fost obligat la plata sumei de 100 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând actele dosarului, a constatat următoarele: Petiționarul T.I. a fost încadrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, pe un post corespunzător calificării sale de jurist, iar la 18 octombrie 2001 au încetat raporturile sale de muncă la această instituție publică.

Considerându-se nedreptățit de măsura desfacerii contractului său de muncă, T.I. a promovat mai multe acțiuni pe rolul instanțelor vâlcene, prin care, în principal, a solicitat anularea acestei măsuri, reîncadrarea în postul anterior ocupat și plata drepturilor bănești corespunzătoare. De asemenea, petiționarul, pe lângă aceste cauze a mai fost implicat și în alte numeroase litigii civile. Pe parcursul soluționării acestor cauze, petiționarul a formulat mai multe cereri de recuzare împotriva magistraților, însoțite uneori de amenințări la adresa judecătorilor, ceea ce i-a determinat pe unii dintre aceștia să se abțină de la soluționarea cauzelor, în care petiționarul era implicat. Pe fondul acestor stări de lucruri, prin încheierea din 11 noiembrie 2004, pronunțată de judecătorul D.P., i s-a aplicat petiționarului o amendă judiciară de 5.000.000 lei, apreciindu-se că una dintre cererile de recuzare formulată de acesta este introdusă cu vădită rea-credință.

Fiind nemulțumit de această hotărâre, reclamantul a solicitat ca magistratul D.P. să fie cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și șantaj. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni și s-a constatat, totodată, că verificarea temeiniciei unor soluții ale instanței nu se poate realiza prin mijloace penale. S-a mai apreciat că formularea unei plângeri penale împotriva magistraților pe motiv că aceștia au adoptat o soluție neconvenabilă, constituie o exercitare abuzivă a dreptului de petiționar, iar persoana nemulțumită de o soluție judecătorească are posibilitatea să recurgă la căile de atac prevăzute de lege.

Curtea de Apel Pitești a dispus, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., respingerea plângerii petiționarului și menținerea soluției atacate. Petiționarul, în termen legal, a formulat recurs împotriva sentinței sus-amintite criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele arătate în memoriul depus la dosar, în principal susținând că, în opinia sa, Curtea de Apel Pitești a soluționat o plângere „inexistentă”, întrucât acesta nu sesizase această instanță cu o astfel de plângere. Recursul declarat de petiționar este nefondat. Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționarul T.I., rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale privind infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 194 alin. (1) C. pen., fiind legale și temeinice.

Așa cum corect s-a învederat în motivarea sentinței atacate și a rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale nu există indicii care să justifice aprecierea că intimatul magistrat D.P. ar fi încălcat cu știință atribuțiile sale de serviciu, ar fi soluționat cauza cu rea-credință sau ar fi avut o comportare abuzivă în soluționarea ei. Soluțiile pronunțate au fost conforme cu probele administrate în dosar, fiind rezultatul aplicării corecte a dispozițiilor legale în vigoare și reflectând întocmai intima convingere a judecătorului, ce avea și funcția de președinte al Tribunalului Vâlcea, atunci când a apreciat că cererea de recuzare a judecătorilor M.E., C.B. și Șt.L. a fost introdusă cu rea-credință și a aplicat, prin încheierea din 11 noiembrie 2004, petiționarului o amendă judiciară de 5 milioane de lei.

În altă ordine de idei, legiuitorul a prevăzut căi legale de atac pentru a se remedia eventuale erori produse prin interpretarea greșită a probelor administrate în cauză. În speță, simpla împrejurare că soluțiile date în cauză au fost nefavorabile petiționarului T.I., nu este un argument solid și serios pentru a putea fi luat în seamă și a putea declanșa cercetarea penală a unui magistrat - judecător, ce nu a făcut altceva decât să slujească actul de justiție cu respectarea prevederilor legale.

Susținerea petiționarului potrivit căreia nu a sesizat Curtea de Apel Pitești cu vreo plângere, care să conducă la înregistrarea pe rolul acesteia a unei astfel de cauze, nu poate fi reținută întrucât se constată că acesta, la 13 aprilie 2005, a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești o nouă plângere împotriva aceleiași rezoluții dată, la 28 februarie 2005, de procurorul șef de secție urmărire penală I.V.C., iar aceeași unitate de parchet, pe cale administrativă a înaintat-o Curții de Apel Pitești. În consecință, motivele de casare nu sunt întemeiate, iar alte motive, susceptibile de a fi analizate din oficiu nu se constată, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar și a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.I. împotriva sentinței penale nr. 72/ F din 8 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 80 RON cu titlu cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2006.