ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2304/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Petiționarul T.I. a formulat

plângere împotriva rezoluției de netrimitere în judecată pronunțată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 262/P/2004.

În cuprinsul plângerii petiționarul

a solicitat ca judecătorul D.P., președintele Tribunalului Vâlcea, să fie

cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 194 alin. (1) C. pen., deoarece în calitate de magistrat la instanța

mai sus amintită, și-a exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, fapt care

a avut drept consecință, prejudicierea petiționarului.

Prin ordonanța din 28 februarie 2005,

dată în dosarul nr. 262/P/2004, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului

D.P. pentru săvârșirea infracțiunilor menționate mai sus, întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive pentru existența acestora.

Rezoluția mai sus enunțată a fost confirmată,

la 14 martie 2005 sub nr. 359/2005, de către procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Pitești, fiind respinsă, ca neîntemeiată, plângerea

formulată de petiționar împotriva soluției adoptate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 262/P/2004.

Fiind nemulțumit de această soluție,

petiționarul, în termen legal, a formulat plângerea penală înregistrată sub nr.

516/P/2005 pe rolul Curții de Apel Pitești.

Prin sentința penală nr. 72/ F din 8

noiembrie 2005, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționar împotriva rezoluției din 28 februarie 2005, dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 262/P/2004, pe

care a menținut-o ca fiind temeinică și legală.

De asemenea, petiționarul a fost

obligat la plata sumei de 100 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță, analizând actele dosarului, a constatat următoarele:

Petiționarul T.I. a fost încadrat la

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, pe un post corespunzător calificării sale

de jurist, iar la 18 octombrie 2001 au încetat raporturile sale de muncă la

această instituție publică.

Considerându-se nedreptățit de

măsura desfacerii contractului său de muncă, T.I. a promovat mai multe acțiuni

pe rolul instanțelor vâlcene, prin care, în principal, a solicitat anularea

acestei măsuri, reîncadrarea în postul anterior ocupat și plata drepturilor

bănești corespunzătoare.

De asemenea, petiționarul, pe lângă

aceste cauze a mai fost implicat și în alte numeroase litigii civile.

Pe parcursul soluționării acestor

cauze, petiționarul a formulat mai multe cereri de recuzare împotriva

magistraților, însoțite uneori de amenințări la adresa judecătorilor, ceea ce

i-a determinat pe unii dintre aceștia să se abțină de la soluționarea cauzelor,

în care petiționarul era implicat.

Pe fondul acestor stări de lucruri,

prin încheierea din 11 noiembrie 2004, pronunțată de judecătorul D.P., i s-a

aplicat petiționarului o amendă judiciară de 5.000.000 lei, apreciindu-se că

una dintre cererile de recuzare formulată de acesta este introdusă cu vădită

rea-credință.

Fiind nemulțumit de această

hotărâre, reclamantul a solicitat ca magistratul D.P. să fie cercetat sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și șantaj.

Din cercetările efectuate în cauză a

rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni și

s-a constatat, totodată, că verificarea temeiniciei unor soluții ale instanței

nu se poate realiza prin mijloace penale.

S-a mai apreciat că formularea unei

plângeri penale împotriva magistraților pe motiv că aceștia au adoptat o

soluție neconvenabilă, constituie o exercitare abuzivă a dreptului de

petiționar, iar persoana nemulțumită de o soluție judecătorească are

posibilitatea să recurgă la căile de atac prevăzute de lege.

Curtea de Apel Pitești a dispus, pe

cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

pct. 8 lit.

a) C. proc. pen., respingerea plângerii petiționarului și menținerea soluției

atacate.

Petiționarul, în termen legal, a

formulat recurs împotriva sentinței sus-amintite criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate pentru motivele arătate în memoriul depus la

dosar, în principal susținând că, în opinia sa, Curtea de Apel Pitești a

soluționat o plângere „inexistentă”, întrucât acesta nu sesizase această instanță

cu o astfel de plângere.

Recursul declarat de petiționar este

nefondat.

Analizând întreg materialul probator

administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza

actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de

petiționarul T.I., rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale privind

infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 194 alin. (1) C. pen., fiind legale

și temeinice.

Așa cum corect s-a învederat în

motivarea sentinței atacate și a rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale

nu există indicii care să justifice aprecierea că intimatul magistrat D.P. ar

fi încălcat cu știință atribuțiile sale de serviciu, ar fi soluționat cauza cu

rea-credință sau ar fi avut o comportare abuzivă în soluționarea ei.

Soluțiile pronunțate au fost

conforme cu probele administrate în dosar, fiind rezultatul aplicării corecte a

dispozițiilor legale în vigoare și reflectând întocmai intima convingere a

judecătorului, ce avea și funcția de președinte al Tribunalului Vâlcea, atunci

când a apreciat că cererea de recuzare a judecătorilor M.E., C.B. și Șt.L. a

fost introdusă cu rea-credință și a aplicat, prin încheierea din 11 noiembrie

2004, petiționarului o amendă judiciară de 5 milioane de lei.

În altă ordine de idei, legiuitorul

a prevăzut căi legale de atac pentru a se remedia eventuale erori produse prin

interpretarea greșită a probelor administrate în cauză.

În speță, simpla împrejurare că

soluțiile date în cauză au fost nefavorabile petiționarului T.I., nu este un

argument solid și serios pentru a putea fi luat în seamă și a putea declanșa

cercetarea penală a unui magistrat - judecător, ce nu a făcut altceva decât să

slujească actul de justiție cu respectarea prevederilor legale.

Susținerea petiționarului potrivit

căreia nu a sesizat Curtea de Apel Pitești cu vreo plângere, care să conducă la

înregistrarea pe rolul acesteia a unei astfel de cauze, nu poate fi reținută

întrucât se constată că acesta, la 13 aprilie 2005, a înregistrat la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Pitești o nouă plângere împotriva aceleiași

rezoluții dată, la 28 februarie 2005, de procurorul șef de secție urmărire

penală I.V.C., iar aceeași unitate de parchet, pe cale administrativă a înaintat-o

Curții de Apel Pitești.

În consecință, motivele de casare nu

sunt întemeiate, iar alte motive, susceptibile de a fi analizate din oficiu nu

se constată, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționar și a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționarul T.I. împotriva sentinței penale nr. 72/ F din 8 noiembrie 2005

a Curții de Apel Pitești.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 80 RON cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

aprilie 2006.