Decizia nr. 1902/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 539/2009 a Tribunalului Tulcea

Recurenta a arătat că instanțele au soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă cu privire la restituirea sumei de 53.462,28 lei întrucât, astfel cum reiese din conținutul Anexei II la contractul părților, această sumă a fost achitată de către intimata – reclamantă direct către furnizorul de materiale din Brașov, astfel încât, în cauză, nu există identitate între persoana pârâtei cel obligat prin raportul juridic în cadrul căruia reclamanta este titular al dreptului de restituire.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că prin contractul de execuție – lucrări încheiat cu intimata nu și-a asumat obligația privind turnarea stratului suport autonivelant și nici tăierea rosturilor de dilatație, lucrări care, fiind efectuate necorespunzător, conform raportului de expertiză tehnică, au determinat și executarea necorespunzătoare a lucrărilor asumate de pârâtă prin contractul încheiat cu reclamanta. Ca atare, a arătat recurenta – pârât, întrucât aceste obligații de executare a șapei nu reveneau pârâtei, conform contractului încheiat, ci au fost executate de către o altă societate comercială, în mod greșit instanțele au reținut culpa pârâtei în executarea contractului conform art. 969 raportat la art. 1020 C. civ., întrucât pârâta și-a executat întocmai toate obligațiile asumate față de reclamantă. Recurenta a arătat că instanțele au încălcat principiul pacta sunt servanda , reținând o altă situație de fapt decât cea prevăzută de părți în contractul încheiat.

Instanțele de judecată au acordat extra petita , întrucât, deși reclamanta în acțiunea introductivă face referire exclusiv la lucrări de amenajare a pardoselii, instanțele au reținut în sarcina reclamantei și alte obligații ce exced cadrului contractual, respectiv, executarea de șapă autonivelantă și tăierea de rosturi de dilatație.

Motivarea deciziei atacate, a învederat recurenta – pârâtă, este contradictorie, întrucât, pe de o parte, instanța reține că plata s-a făcut direct către SC T.C. SRL, dar a obligat pârâta la restituirea sumei de bani astfel achitată, iar pe de altă parte, deși reține că pârâta și-a asumat lucrări de amenajare a pardoselii, ajunge la concluzia că aceasta trebuia să execute șapa autonivelantă, să taie rosturile de dilatație și să niveleze stratul suport. Recurenta – pârâtă arată că din concluziile raportului de expertiză se desprinde clar concluzia că executarea necorespunzătoare a șapei a fost cauza executării necorespunzătoare a lucrărilor de către pârâtă, reținându-se și concluzia părtinitoare a expertului în sensul că pârâta nu a prezentat un certificat de calitate al materialelor folosite. Sub acest ultim aspect s-a învederat că recurenta – pârâtă nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu atare certificat trebuia prezentat de către intimata – reclamantă care trebuia să-l solicite firmei furnizoare de materiale.

În susținerea recursului declarat s-a reiterat încălcarea dreptului pârâtei la un proces echitabil conform art. 6 alin. (1) CEDO, întrucât cererea de imposibilitate de prezentare a avocatului pârâtei a fost respinsă fără nici o motivare de către tribunal, acordându-se un tratament preferențial reclamantei și încălcându-se principiul imparțialității. Prin nemotivarea soluției dată tribunalul a făcut imposibilă verificarea legalității și temeiniciei soluției pronunțate, de către instanța de apel. Sub acest aspect, s-a arătat că tribunalul a încălcat și principiul contradictorialității întrucât a dispus unirea unei excepții peremptorii cu fondul cauzei, fără a o pune în discuția părților. Recurenta a arătat că, în cauză, a fost în imposibilitate să-și administreze probele solicitate în întâmpinare, deși, intimata – reclamantă nu a invocat decăderea din probe pentru depunerea tardivă a întâmpinării. Ca atare, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate de recurenta – pârâtă, care se puteau încadra în dispozițiile art. 138 C. proc. civ. Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma probelor administrate în prezenta cauză, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente: 1.2. Înalta Curte reține că, prin motivele invocate la punctele 1 și 2 din recurs, recurenta – pârâtă invocă greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive și a acțiunii de fond, ca urmare a interpretării greșite a contractului de execuție lucrări încheiat de părți, conform art. 304 pct. 8 raportat la art. 969 C. civ., astfel încât se impune analiza ambelor motive de recurs formulate. Se reține că voința părților contractante a fost expresă în cadrul acordului de voință exprimat prin încheierea contractului nr. 005 din 20 decembrie 2007 astfel cum a fost modificat prin anexa II la acesta (filele 7 – 11 din dosarul de fond), în sensul că valoarea totală a lucrării executată de către pârâtă să fie de 194.616 lei plus 36.977,04 TVA, valoare ce include materialele și manopera. De asemenea, astfel cum corect au reținut instanțele de fond, prin anexa II la contract, recurenta – pârâtă a fost de acord ca suma de 45.010,32 lei + 8552 lei TVA reprezentând contravaloare materiale – sumă care conform contractului era datorată recurentei – pârâte – să fie plătită direct furnizorului de materiale SC T.C. SRL, de către intimata – reclamantă. Ca atare, obligația recurentei – pârâte de a achiziționa materialele necesare executării lucrării a fost înlocuită cu obligația reclamantei de a efectua această achiziție, dar pe seama pârâtei, atâta timp cât în valoarea lucrării executate de către pârâtă, părțile au înțeles să includă și contravaloarea materialelor. Așadar, motivul de recurs invocat de recurenta – pârâtă relativ la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, ca urmare a greșitei interpretări a contractului, nu poate fi primit de către Înalta Curte, întrucât prin anexa II la contract, nu s-au modificat părțile raportului juridic obligațional, astfel cum susține recurenta, recurenta – pârâtă fiind beneficiara sumei achitate cu titlu de contravaloare materiale pe calea subrogației cu titlu particular prin obținerea materialelor necesare executării lucrării, sumă care – prin voința expresă a părților, conform art. 969 C. civ., a fost inclusă în prețul contractului datorat pârâtei. Înalta Curte nu poate reține nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat, în sensul că în mod greșit instanțele de fond au reținut că pârâta este culpabilă de executarea necorespunzătoare a contractului atâta timp cât această executare s-a datorat executării necorespunzătoare a șapei autonivelante, lucrare realizată de către reclamantă cu o altă societate comercială, încălcându-se astfel principiul pacta sunt servanda . Din analiza considerentelor celor două hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele de fond, se reține că, în speță, s-a apreciat că pârâta este culpabilă de executarea necorespunzătoare a contractului întrucât din probele administrate, s-a apreciat că la data semnării contractului de execuție lucrări, în urma verificărilor efectuate pârâta, a apreciat că este posibilă executarea lucrării asumate. Ca atare, instanțele au reținut că pârâta a încheiat contractul în cunoștință de cauză, asumându-și toate riscurile legate de efectuarea lucrării de amenajare a pardoselii, lucrare la care s-a obligat conform art. 969 C. civ., astfel încât nu mai poate invoca aspecte legate de executarea necorespunzătoare a lucrării efectuate anterior de către o altă societate comercială, cât timp a făcut verificări tehnice legate de această lucrare, eventuala superficialitate în realizarea acestei verificări neputând fi imputată intimatei – reclamante. Față de cele anterior arătate, Înalta Curte nu poate reține în speță încălcarea principiului pacta sunt servanda de către instanțele de fond care au interpretat clauzele contractului de execuție lucrări prin aplicarea principiului voinței interne a părților contractante, conform art. 969 – 970 C. civ. 3. Înalta curte va respinge și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că în speță, s-a acordat extra petita , întrucât reclamanta a făcut trimitere în acțiune la lucrări de amenajare pardoseală, iar instanțele de fond au reținut în sarcina reclamantei și alte dispoziții ce exced cadrului contractual, privind executarea unei șape autonivelante sau tăierea rosturilor de dilatație. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că susținerea recurentei – pârâte este inexactă, întrucât atare obligații nu au fost niciodată analizate de instanțele de fond drept obligații contractuale decurgând din contractul părților, ci, dimpotrivă, trimiterea la aceste lucrări – executare șapă autonivelantă sau tăierea rosturilor de dilatație – s-a făcut de către instanțe ca răspuns la susținerile pârâtei în justificarea executării necorespunzătoare a lucrărilor, tribunalul și instanța de apel apreciind că aceste motive nu mai pot fi invocate față de modul în care părțile au încheiat contractul de execuție lucrări și au înțeles să-și asume obligații una față de cealaltă. 4. Față de considerentele mai sus relevate privind interpretarea contractului de către instanțele de fond în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive și a fondului litigiului, Înalta Curte va respinge și motivul vizând motivarea contradictorie a hotărârilor atacate, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea arătând în cadrul analizei primului motiv de recurs, considerentele pentru care, deși plata materialelor s-a făcut de către o altă societate comercială, totuși recurenta – pârâtă are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, voința părților contractante fiind expresă, în sensul că suma de bani datorată pârâtei cu titlu de preț al contractului să fie achitată direct furnizorului de materiale, și înlocuită, pe temeiul subrogației reale cu titlu particular, cu materialele necesare executării lucrării. Nu poate fi reținută nici susținerea privind motivarea contradictorie în ceea ce privește obiectul contractului, întrucât, a arătat recurenta – pârâtă, instanțele de fond, deși au reținut că pârâta și-a asumat lucrări de amenajare a pardoselii, au considerat că trebuie să execute lucrări privind turnarea șapei autonivelante și tăierea rosturilor de dilatație, întrucât o atare motivare contradictorie nu transpare din conținutul hotărârilor instanțelor de fond, care, dimpotrivă, au reținut că recurenta – pârâtă nu poate să invoce executarea necorespunzătoare a lucrării de turnare a șapei sau de tăiere a rosturilor de dilatație, față de conținutul contractului încheiat de părți. 5. Înalta Curte nu poate reține în prezenta cauză încălcarea dreptului pârâtei la un proces echitabil conform art. 6 alin. (1) CEDO, pentru următoarele considerente: Se reține din conținutul dosarului de fond că pârâta a beneficiat de mai multe termene pentru lipsă de apărare. Ca atare, nu recurenta – pârâtă poate invoca încălcarea în cauză a dispozițiilor art. 156 C. proc. civ., întrucât prin acordarea acestor termene și înfrângerea dispoziției din art. 156 C. proc. civ., echilibrul de interese a fost înclinat tocmai în favoarea acesteia. Înalta Curte nu poate reține că, în speță, soluția de respingere a cererii de amânare din data de 12 martie 2009 a fost nemotivată ceea ce atrage incidența art. 6 alin. (1) CEDO și încălcarea principiului imparțialității, întrucât extensia argumentelor instanței de judecată este în funcție de circumstanțele speței - în cauză, fiind vorba despre o cerere de lipsă de apărare întemeiată pe prevederile art. 156 C. proc. civ. a cărui ipoteză legală este clară -, esențial fiind ca instanța de judecată să răspundă problemei principale cu care a fost învestită. Or, din analiza conținutului încheierii de ședință din data de 12 martie 2009, se reține că soluția de respingere a unei atare cereri s-a întemeiat pe acordarea și a altor termene pentru aceleași motive – aspect, ce contravine textului art. 156 C. proc. civ. Cât privește nepunerea în discuția părților prezente a excepției lipsei calității procesuale pasive unită cu fondul cauzei, Înalta Curte reține că recurenta – pârâtă nu poate invoca acest motiv întrucât, pe de o parte nu a fost prezentă la termenul din 12 martie 2009, când au avut loc dezbaterile pe fond, iar pe de altă parte, instanța de fond a dispus amânarea pronunțării și în condițiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât recurenta – pârâtă își putea exercita acest drept procesual în scris, prin depunerea de concluzii scrise. Relativ la nepronunțarea primei instanțe de fond asupra probelor solicitate prin întâmpinare, de către pârâtă, astfel cum corect a reținut instanța de apel, pârâta a inclus în întâmpinare o formulare generală făcând, practic, trimitere la toate probele permise în codul de procedură civilă, fără se le dezvolte și să le susțină în fața instanței și, mai ales, fără să le reitereze în calea de atac a apelului, conform art. 292 C. proc. civ. Înalta Curte nu va analiza argumentele invocate relative la neopunerea excepției tardivității întâmpinării de către reclamantă și aplicarea dispozițiilor art. 138 C. proc. civ., întrucât aceste incidente procedurale nu au fost ridicate pe parcursul judecării acțiunii în fond și apel. Pentru considerentele mai sus invocate, reținând că instanțele de fond au făcut o corectă interpretare a legii și a contractului dintre părțile în litigiu, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.