ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1380

din 31 martie 2008, Curtea de Apel București a respins acțiunea în

contencios administrativ formulată de reclamantul C.L. împotriva pârâtului

C.E.C.C.A., prin care se solicitase anularea hotărârii nr. 36 din 21

martie 2008, emisă de Comisia Superioara de Disciplina a C.E.C.C.A.R.,

prin care s-a dispus interdicția dreptului de exercitare a profesiei de

expert contabil.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

În motivarea

în fapt a cererii reclamantul arată în esență că

hotărârea este

nelegală

și netemeinică, întrucât materialul depus Ia Parlament nu a fost

întocmit în

nume personal ci în

numele SC C.E. SRL, reclamantul semnând doar în

calitate de reprezentant al societății și aplicând

ștampila de membru al Camerei

Auditorilor

din România și nu a fost întocmit pe baza unui contract, căci

instituția

Parlamentului a solicitat doar o opinie gratuită.

Reclamantul

mai arată că Filiala C.E.C.C.A.R. Teleorman a trecut la judecata sa

fără să țină seama de

întâmpinarea sa prin care arăta că nu putea fi cercetat pentru

o abatere de la a cărei săvârșire

trecuse mai mult de un an, nu a participat în calitate

de membru al C.E.C.C.A.R.

ci în calitate de reprezentant al unei firme de audit, materialul nu a fost

făcut în nume personal, ci în calitate de reprezentant al SC C.E. SRL,

materialul depus la Parlament nu era un raport de expertiză

contabilă, câtă vreme nu există un contract încheiat în numele C.E.C.C.A.R.

și nu s-a plătit nici o sumă de bani pentru opinia

exprimată, iar ștampila de expert nu a fost pusă de reclamant ci

este opera unui fals, câtă vreme materialul aflat la Parlament se găsea o altă ștampilă a Camerei auditorilor.

Sancțiunea a fost aplicată

fiind judecat în lipsă, sumar și fără să i se

permită un acces efectiv la dosar, iar contestația formulată a

fost soluționată de Comisia Superioară de Disciplină,

fără a se ține seama de susținerile sale, considerând în

mod eronat că formularea unei opinii la rapoartele de expertiză

întocmite de expertul contabil M.S. echivalează cu exercitarea profesiei

de expert contabil.

De asemenea, reclamantul susține

că Comisia de Disciplină a încălcat în mod flagrant prevederile

art. 7 din H.G. nr. 7 din 24 martie 2007, nu putea sancționa un membru al C.E.C.C.A.R.

pentru o faptă săvârșită de o altă persoană,

societate comercială ce nu este membru al corpului experților și

care a acționat ca membru al unei alte organizații profesionale ce

are alt statut și alte reguli profesionale, nu era permisă de

regulament sancționarea unui membru cu interdicția de a-și

exercita profesia doar pentru exprimarea unei opinii personale și că

sancțiunea încalcă flagrant atât Constituția României cât

și CEDO.

Reclamantul consideră că

dacă s-ar menține hotărârea contestată ar însemna că

pe viitor ar trebui sancționați toți membrii C.E.C.C.A.R. ce

își exprimă opinii la televizor, în presă sau pe stradă

fără a avea contract cu cel ce-i solicită o simplă

părere asupra unor situații litigioase

Prin Hotărârea nr. 1 din 17 martie 2006

a C.E.C.C.A.R.. - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul

Filialei Teleorman s-a propus aplicarea sancțiunii « interdicției

dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil» reclamantului,

constatându-se că abaterea disciplinară săvârșită de

acesta se încadrează în prevederile art. 125 lit. d) din Regulamentul de

organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R..

Pentru a hotărî astfel Corpul

Experților a reținut că, prin fapta sa, aceea de a efectua o

lucrare, intitulată „Opinii" din noiembrie 2004, în

legătură cu rapoartele de expertiză contabilă întocmite de M.S.,

care se asimilează unui raport de expertiză contabilă

extrajudiciară, fără a avea viza la zi, reclamantul a

încălcat normele profesionale privind acceptarea și contractarea lucrărilor

de expertiză contabilă și normele privind plata cotizației,

care dau dreptul la exercitarea profesiei.

Hotărârea a fost comunicată, în

temeiul pct. 29 din Regulament Comisiei Superioare de Disciplină de pe

lângă Consiliul Superior C.E.C.C.A.R., care, prin Hotărârea nr. 36

din 21 martie 2008 s-a dispus admiterea plângerii formulate de B.N.R. și

sancționarea expertului contabil conform pct. 125 lit. d) din Regulament

cu „ interdicția dreptului de exercitare a profesiei" pentru

practicarea profesiei de expert contabil fără viza anuală pentru

practicarea profesiei, legal acordată.

Împotriva acestei Hotărâri

reclamantul a formulat contestație la Consiliul Superior C.E.C.C.A.R., care, prin Hotărârea nr. 08/100 din 14 mai 2008 a

dispus respingerea acesteia.

Reclamantul a susținut că

Filiala C.E.C.C.A.R. Teleorman a trecut la judecata sa fără să

țină seama de întâmpinarea sa prin care arăta că nu putea

fi cercetat pentru o abatere de la a cărei săvârșire trecuse mai

mult de un an, nu a participat în calitate de membru al C.E.C.C.A.R. ci în

calitate de reprezentant al unei firme de audit, materialul nu a fost

făcut în nume personal, ci în calitate de reprezentant al SC C.E. SRL,

materialul depus la Parlament nu era un raport de expertiză

contabilă, câtă vreme nu există un contract încheiat în numele C.E.C.C.A.R.

și nu s-a plătit nici o sumă de bani pentru opinia

exprimată, iar ștampila de expert nu a fost pusă de reclamant ci

este opera unui fals, câtă vreme materialul aflat la Parlament se găsea o altă ștampilă a Camerei auditorilor.

Această afirmație este

contrazisă de însuși conținutul hotărârii, în care sunt

menționate toate susținerile reclamantului, întrebările

membrilor Comisiei și răspunsurile reclamantului, cu privire la toate

aspectele invocate de acesta, aspectele reținute de Comisie în

fundamentarea concluziei și dispozițiile din Regulamentul C.E.C.C.A.R.

incidente.

De asemenea, reclamantul a mai

arătat că sancțiunea a fost aplicată fiind judecat în

lipsă, sumar și fără să i se permită un acces efectiv

la dosar, această critică vizând în mod evident Hotărârea nr. 36

din 21 martie 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină a C.E.C.C.A.R.,

însă din partea introductivă a acestei hotărâri rezultă

că reclamantul a fost prezent Ia dezbaterile din data de 08 decembrie 2006,

în ședința de 29 februarie 2008 procedura de citare a fost legal

îndeplinită, reclamantul comunicând prin adresa nr. 2J96 din 21 februarie 2008

că în perioada 23 februarie -31 decembrie 2008 se

află în delegație în Republica Mozambic, motiv pentru care nu

se poate prezenta la

Comisia de disciplină de pe lângă

Consiliul Filialei Teleorman, reclamantului nefiindu-i încălcat drept

apărare.

De

asemenea, reclamantul a arătat că Comisia Superioară de

Disciplină, fără

a se ține seama de susținerile

sale, considerând în mod eronat că formularea unei opinii la rapoartele de

expertiză întocmite de expertul contabil M.S.

echivalează cu exercitarea profesiei de expert contabil, însă

din cuprinsul Hotărârii

rezultă că Comisia a avut în

vedere susținerile reclamantului, însă le-a înlăturat apreciind

că formularea de „opinii" de către expertul contabil la

rapoartele de expertiză întocmite de expertul contabil M.S., s-a

făcut cu încălcarea reglementărilor legale și profesionale,

prin acceptarea și contractarea lucrării

specifice profesiei de expert contabil în anul 2004 fără a

deține viza de exercitare a

profesiei, încălcând art. 84 din Regulamentul

de organizare și funcționare a

C.E.C.C.A.R.

și că expertul contabil a întocmit o lucrare fără a

perfecta un contract de

prestări

servicii semnat de părți încălcând art. 13 din O.G. nr. 65/1994.

Sancționarea

reclamantului s-a făcut în temeiul pct. 125 lit. d) din Regulament;

cu „interdicția dreptului de exercitare a

profesiei" pentru practicarea profesiei de

expert contabil

fără viza anuală pentru practicarea profesiei, legal

acordată, din analiza conținutului înscrisurilor intitulate „

opinii" în legătură cu Rapoartele de

expertiză întocmite de d-l M.S., rezultă că reclamantul exprima

opinii tehnice de specialitate, în legătură cu evoluția

principalilor indicatori ai activității B.I.R. și poziția

financiară a acesteia în perioada 1994-

30 iunie 2000 și

pagubele produse B.I.R. prin măsurile restrictive impuse de B.N.R. și

pagubele produse de lichidatorul SC B.N.R. SA, la solicitarea

Președintelui Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției

și pentru Petiții din Camera Deputaților a Parlamentului

României semnând „ Expert contabil AF Ec. C.L."

și aplicând ștampila

C.E.C.C.A.R., filiala Teleorman, cu

numărul de autorizare.

Textul

nu vorbește expres despre efectuarea unui raport de expertiză, ci de

„

practicarea profesiei de expert

contabil", or opiniile sunt exprimate în această

calitate

și au fost trimise Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției

și pentru Petiții din Camera Deputaților a Parlamentului

României, cu mențiunea „opinii cât mai corecte și cât mai folositoare

stabilirii adevărului" , așa cum arată reclamantul în

scrisoarea de înaintare, fiind în mod evident un act de practicare a profesiei

de expert contabil, în condițiile în care în anul 2004 reclamantul nu avea

viza anuală de expert contabil, împrejurare necontestată de altfel de

reclamant.

De asemenea, reclamantul susține

că Comisia de Disciplină a încălcat în mod flagrant prevederile

art. 7 din H.G. nr. 7 din 24 martie 2007, respectiv punctul 126 din Regulament,

însă opiniile au fost exprimate la data de 22 noiembrie 2004, iar actul de

sesizare al B.N.R. a fost înregistrat la C.E.C.C.A.R. Teleorman la data de 18

noiembrie 2005, deci înlăuntrul termenului de 1 an. Tot legat de actul de

sesizare, nu poate fi reținută susținerea că

sancționarea sa s-a făcut pe un act de sesizare nul, cererea de

sesizare a C.E.C.C.A.R. fiind promovată în numele B.N.R. nu de către

reprezentanții legali, adică de gubernator, prim-viceguvernator ori

de cei doi viceguvernatori, potrivit art. 32 din Legea nr. 312/2004, ci de

către Direcția de Supraveghere și Direcția Juridică,

prin Ordinul Guvernatorului B.N.R. nr. 89 din 04 martie 1998 Direcția

Juridică a fost împuternicită să reprezinte B.N.R. în

instanță, de a semna acțiunile și plângerile în scopul

apărării și valorificării drepturilor B.N.R. ( fila 274 )

Reclamantul arată că

hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât materialul

depus la Parlament nu a fost întocmit în nume personal ci în numele SC C.E. SRL,

reclamantul semnând doar în calitate de reprezentant al societății

și aplicând ștampila de membru al Camerei Auditorilor din România,

sancționând un membru al C.E.C.C.A.R. pentru o faptă

săvârșită de o altă persoană, societate

comercială ce nu este membru al corpului experților și care a

acționat ca membru al unei alte organizații profesionale ce are alt

statut și alte reguli profesionale, împrejurare ce nu corespunde

realității potrivit actelor dosarului ( filele 203-208), opiniile

fiind exprimate de reclamant personal, în calitate de expert contabil, aplicând

și ștampila de expert contabil, fără nici o referire la SC C.E.

SRL, faptul că alături de mențiunea „ expert contabil"

reclamantul mai menționează „ AF Ec C.L.", AF fiind prescurtarea

de la auditor financiar, nu înseamnă că lucrarea a fost

întocmită doar în această calitate, ci în calitatea sa de expert

contabil autorizat, pentru a da credibilitate lucrării sale.

În cauză nu se pune problema

exprimării unei opinii personale, ci este evident că este o lucrare

profesională, fiind exprimate opinii de specialitate, certificate prin

semnătură, mențiunea de expert contabil și ștampila de

expert contabil autorizat.

Faptul că lucrarea nu a fost

întocmită pe baza unui contract, căci instituția Parlamentului a

solicitat doar o opinie gratuită, nu prezintă relevanță, în

mod evident un asemenea contract presupunea anumite obligații financiare

specifice calității de expert contabil autorizat a reclamantului,

contract ce nu putea fi încheiat tocmai pentru că reclamantul nu avea viza

anuală.

În sfârșit,

în legătură cu solicitarea reclamantului de înlocuire a

sancțiunii

cu o sancțiune

mai ușoară, aceasta nu este posibilă, întrucât Regulamentul

prevede

pentru o asemenea

faptă, la art. 125 lit. d) doar sancțiunea interdicției

dreptului de

exercitare a profesiei,

neexistând o sancțiune mai ușoară, sancțiunea

suspendării

dreptului de

exercitare a profesiei aplicându-se doar pentru neplata cotizației

profesionale sau/și a celorlalte

obligații bănești, la termenele stabilite la pct. 150, în

cursul

unui an calendaristic.

Față de aceste considerente, Curtea

urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a formulat recurs reclamantul, arătând, în esența,

următoarele:

- instanța

de fond a apreciat în mod eronat faptul că actul de sesizare a C.E.C.C.A.R.

a fost promovat în mod legal de B.N.R., cu toate că din actele dosarului

rezultă că sesizarea nu s-a formulat de reprezentanții legali ai

B.N.R., potrivit art. 32 din Legea nr. 312/2004 (guvernator, prim-vice

guvernator, vice guvernatori), ci de Direcția de Supraveghere si

Direcția Juridică a B.N.R., semnatarele nefiind mandatate legal

să sesizeze pârâtul;

- instanța

de fond a apreciat greșit asupra prescripției dreptului C.E.C.C.A.R.

de a exercita acțiunea disciplinară. Actul de declanșare a

acțiunii disciplinare nu este reclamația, așa cum a reținut

instanța, ci raportul întocmit de raportorul desemnat de Comisia de

Disciplină. Prin urmare, data de la care trebuia calculat termenul de un

an nu este 18 noiembrie 2005, când a fost depusă reclamația B.N.R.,

ci data de 2 decembrie 2005, de la care s-a început efectiv acțiunea

disciplinară de către filiala Teleorman a C.E.C.C.A.R.;

- instanța

de fond era obligată, în virtutea art. 30 din Constituția României

și art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, să

țină seama că reclamantul avea dreptul constituțional

să își exprime opinia la cererea Parlamentului, în calitatea sa de

cetățean și nu trebuia să mențină o sancțiune

aplicată pentru exercitarea unui drept inviolabil;

- hotărârea

instanței de fond nu cuprinde motivele pentru care nu a examinat

poziția reclamantului cu privire la exprimarea libertății de

opinie;

- fără

niciun temei, Curtea de Apel a interpretat greșit opiniile exprimate de

reclamant, considerând că acesta a întocmit o lucrare profesională,

fără sa invoce o baza legala care să justifice echivalarea

opiniei gratuite cu raportul de expertiză contabilă;

- prima

instanță a apreciat în mod eronat că sancțiunea a fost

aplicată în mod corect, precum și că nu poate fi înlocuită

sancțiunea excluderii din profesie cu o alta mai ușoară, cu

motivarea că regulamentul nu prevede o asemenea posibilitate la art. 125

lit. d), menținerea sancțiunii echivalând cu o îngrădire a

dreptului la muncă, garantat de art. 40 din Constituție, în

condițiile în care cel sancționat nu mai poate să își

exercite profesia. Regulamentul C.E.C.C.A.R. prevede în mod expres la art. 8

că în raport de gravitatea abaterilor săvârșite, Comisia de

Disciplină poate aplica și alte sancțiuni disciplinare mai

ușoare.

Examinând

sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

În

privința criticii din recurs, în sensul că sesizarea C.E.C.C.A.R. s-a

făcut în mod nelegal de către B.N.R., nu poate fi primită.

Astfel, cum a arătat și judecătorul fondului, prin ordinul

guvernatorului B.N.R. nr. 89 din 4 martie 1998 Direcția Juridică a B.N.R.

a fost împuternicită să reprezinte B.N.R. în instanța, să

semneze acțiunile și plângerile în scopul apărării și

valorificării drepturilor sale (fila 274, dosar de fond), de unde

rezultă că sesizarea formulată împotriva reclamantului s-a

făcut în condițiile legii, în baza mandatului acordat.

Critica

hotărârii instanței de fond cu privire la prescripția dreptului C.E.C.C.A.R.

de a exercita acțiunea disciplinară, este neîntemeiată. Conform

art. 126 din Regulamentul de Organizare si Funcționare a C.E.C.C.A.R.,

acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de un an de

la săvârșirea faptei. Contrar celor susținute de reclamant, data

de la care curge acest termen este data înregistrării reclamației

și nu raportul întocmit la solicitarea Președintelui Comisiei de

Disciplină. Din conținutul art. 17 si urm. din Regulamentul C.E.C.C.A.R.,

citate chiar de recurent, rezultă cu evidență ca raportul pe

care reclamantul îl consideră actul de declanșare a acțiunii

disciplinare este doar un act procedural, realizat pe parcursul acțiunii

disciplinare. Prin urmare, data care trebuie avută în vedere la calcularea

termenului de un an este 18 noiembrie 2005 (când a fost depusă

reclamația de către B.N.R.) și nu 2 decembrie 2005 (când

acțiunea disciplinară era deja în curs și când a fost întocmit

raportul de cererea Președintelui Comisiei de Disciplină).

Reclamantul

susține că instanța de fond a nesocotit dreptul sau la

libertatea de exprimare a opiniilor, garantat de art. 30 din Constituția

României, precum și din art. 10 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. De asemenea, mai susține că opiniile exprimate au

fost socotite, fără temei, ca reprezentând o lucrare profesională.

Înalta

Curte, va retine că aceste critici sunt nefondate. Este neîndoios că

opiniile exprimate de către reclamant în legătură cu

evoluția principalilor indicatori ai activității B.I.R., cu

poziția financiară a acesteia în perioada 1994 - 30 iunie 2000, cu

pagubele produse acestei bănci prin masurile restrictive impuse de B.N.R.

și cu pagubele produse de lichidatorul SC R.V.A. SA, reprezintă

părerea domnului C.L., ca expert contabil pe care a și exprimat-o în

aceasta calitate, apelul la domnia sa făcându-se tocmai în virtutea

cunoștințelor de specialitate pe care le posedă. Așa cum a

reținut prima instanță, exprimarea unor opinii tehnice de

specialitate înseamnă practicarea profesiei de expert contabil, fiind

fără relevanță că activitatea desfășurată

este gratuită sau nu, or, exercitarea acesteia fără viza anuala,

legal acordată, se sancționează, conform pct. 125 lit. d) din

Regulament, cu interdicția dreptului de exercitare a profesiei.

Din

cele ce preced, rezulta cu evidenta că în cauză nu este vorba despre

exercitarea de către reclamant a dreptului său la opinie în calitate

de cetățean român, ci de întocmirea unei lucrări profesionale.

Exercițiul profesiei presupune însa practicarea acesteia cu respectarea

condițiilor stabilite de lege, una dintre acestea fiind interdicția

practicării activității de expert contabil fără viza

anuală.

Chiar

dacă instanța de fond nu a făcut referire la apărarea

formulată de reclamant, prin invocarea dreptului sau la libertatea de

opinie, din motivarea sentinței judecătorești recurate

rezultă cu claritate interpretarea judecătorului fondului că

reclamantul nu a formulat opinii în calitatea sa de cetățean, ci a

întocmit o lucrare profesională ca expert contabil, de unde și

neincidența art. 30 din Constituție și a art. 10 din

Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Din

examinarea dispozițiilor cuprinse în Regulamentul C.E.C.C.A.R.,

rezultă că unica sancțiune pentru nerespectarea art. 125 lit. d)

din același Regulament, este excluderea din profesia de expert contabil,

contrar celor susținute de către recurent, astfel ca nu este posibila

înlocuirea sancțiunii aplicate cu una mai blândă, cum corect a

reținut și instanța de fond. Menținerea sancțiunii nu

echivalează cu o îngrădire a dreptului la muncă al recurentului

pentru că sancțiunea aplicată îl oprește să exercite

activități profesionale ca expert contabil, fără să

interzică însă practicarea profesiei în raport de pregătirea de

specialitate pe care acesta o posedă (aceea de contabil).

Este

irelevant aspectul indicat de recurent în sensul că opiniile sale nu au

fost vătămătoare față de B.N.R. pentru că

aplicarea sancțiunii din art. 125 lit. d) din Regulament nu este

condiționată de producerea vreunei vătămări.

Față

de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.L., împotriva

sentinței civile nr. 1380 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 martie 2010.