ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1380 din 31 martie 2008, Curtea de Apel București a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.L. împotriva pârâtului C.E.C.C.A., prin care se solicitase anularea hotărârii nr. 36 din 21 martie 2008, emisă de Comisia Superioara de Disciplina a C.E.C.C.A.R., prin care s-a dispus interdicția dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: În motivarea în fapt a cererii reclamantul arată în esență că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât materialul depus Ia Parlament nu a fost întocmit în nume personal ci în numele SC C.E.

SRL, reclamantul semnând doar în calitate de reprezentant al societății și aplicând ștampila de membru al Camerei Auditorilor din România și nu a fost întocmit pe baza unui contract, căci instituția Parlamentului a solicitat doar o opinie gratuită. Reclamantul mai arată că Filiala C.E.C.C.A.R. Teleorman a trecut la judecata sa fără să țină seama de întâmpinarea sa prin care arăta că nu putea fi cercetat pentru o abatere de la a cărei săvârșire trecuse mai mult de un an, nu a participat în calitate de membru al C.E.C.C.A.R. ci în calitate de reprezentant al unei firme de audit, materialul nu a fost făcut în nume personal, ci în calitate de reprezentant al SC C.E. SRL, materialul depus la Parlament nu era un raport de expertiză contabilă, câtă vreme nu există un contract încheiat în numele C.E.C.C.A.R.

și nu s-a plătit nici o sumă de bani pentru opinia exprimată, iar ștampila de expert nu a fost pusă de reclamant ci este opera unui fals, câtă vreme materialul aflat la Parlament se găsea o altă ștampilă a Camerei auditorilor. Sancțiunea a fost aplicată fiind judecat în lipsă, sumar și fără să i se permită un acces efectiv la dosar, iar contestația formulată a fost soluționată de Comisia Superioară de Disciplină, fără a se ține seama de susținerile sale, considerând în mod eronat că formularea unei opinii la rapoartele de expertiză întocmite de expertul contabil M.S. echivalează cu exercitarea profesiei de expert contabil. De asemenea, reclamantul susține că Comisia de Disciplină a încălcat în mod flagrant prevederile art. 7 din H.G.

nr. 7 din 24 martie 2007, nu putea sancționa un membru al C.E.C.C.A.R. pentru o faptă săvârșită de o altă persoană, societate comercială ce nu este membru al corpului experților și care a acționat ca membru al unei alte organizații profesionale ce are alt statut și alte reguli profesionale, nu era permisă de regulament sancționarea unui membru cu interdicția de a-și exercita profesia doar pentru exprimarea unei opinii personale și că sancțiunea încalcă flagrant atât Constituția României cât și CEDO. Reclamantul consideră că dacă s-ar menține hotărârea contestată ar însemna că pe viitor ar trebui sancționați toți membrii C.E.C.C.A.R. ce își exprimă opinii la televizor, în presă sau pe stradă fără a avea contract cu cel ce-i solicită o simplă părere asupra unor situații litigioase Prin Hotărârea nr. 1 din 17 martie 2006 a C.E.C.C.A.R..

- Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Teleorman s-a propus aplicarea sancțiunii « interdicției dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil» reclamantului, constatându-se că abaterea disciplinară săvârșită de acesta se încadrează în prevederile art. 125 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R.. Pentru a hotărî astfel Corpul Experților a reținut că, prin fapta sa, aceea de a efectua o lucrare, intitulată „Opinii" din noiembrie 2004, în legătură cu rapoartele de expertiză contabilă întocmite de M.S., care se asimilează unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară, fără a avea viza la zi, reclamantul a încălcat normele profesionale privind acceptarea și contractarea lucrărilor de expertiză contabilă și normele privind plata cotizației, care dau dreptul la exercitarea profesiei.

Hotărârea a fost comunicată, în temeiul pct. 29 din Regulament Comisiei Superioare de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior C.E.C.C.A.R., care, prin Hotărârea nr. 36 din 21 martie 2008 s-a dispus admiterea plângerii formulate de B.N.R. și sancționarea expertului contabil conform pct. 125 lit. d) din Regulament cu „ interdicția dreptului de exercitare a profesiei" pentru practicarea profesiei de expert contabil fără viza anuală pentru practicarea profesiei, legal acordată. Împotriva acestei Hotărâri reclamantul a formulat contestație la Consiliul Superior C.E.C.C.A.R., care, prin Hotărârea nr. 08/100 din 14 mai 2008 a dispus respingerea acesteia. Reclamantul a susținut că Filiala C.E.C.C.A.R.

Teleorman a trecut la judecata sa fără să țină seama de întâmpinarea sa prin care arăta că nu putea fi cercetat pentru o abatere de la a cărei săvârșire trecuse mai mult de un an, nu a participat în calitate de membru al C.E.C.C.A.R. ci în calitate de reprezentant al unei firme de audit, materialul nu a fost făcut în nume personal, ci în calitate de reprezentant al SC C.E. SRL, materialul depus la Parlament nu era un raport de expertiză contabilă, câtă vreme nu există un contract încheiat în numele C.E.C.C.A.R. și nu s-a plătit nici o sumă de bani pentru opinia exprimată, iar ștampila de expert nu a fost pusă de reclamant ci este opera unui fals, câtă vreme materialul aflat la Parlament se găsea o altă ștampilă a Camerei auditorilor.

Această afirmație este contrazisă de însuși conținutul hotărârii, în care sunt menționate toate susținerile reclamantului, întrebările membrilor Comisiei și răspunsurile reclamantului, cu privire la toate aspectele invocate de acesta, aspectele reținute de Comisie în fundamentarea concluziei și dispozițiile din Regulamentul C.E.C.C.A.R. incidente.

De asemenea, reclamantul a mai arătat că sancțiunea a fost aplicată fiind judecat în lipsă, sumar și fără să i se permită un acces efectiv la dosar, această critică vizând în mod evident Hotărârea nr. 36 din 21 martie 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină a C.E.C.C.A.R., însă din partea introductivă a acestei hotărâri rezultă că reclamantul a fost prezent Ia dezbaterile din data de 08 decembrie 2006, în ședința de 29 februarie 2008 procedura de citare a fost legal îndeplinită, reclamantul comunicând prin adresa nr. 2J96 din 21 februarie 2008 că în perioada 23 februarie -31 decembrie 2008 se află în delegație în Republica Mozambic, motiv pentru care nu se poate prezenta la Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Teleorman, reclamantului nefiindu-i încălcat drept apărare.

De asemenea, reclamantul a arătat că Comisia Superioară de Disciplină, fără a se ține seama de susținerile sale, considerând în mod eronat că formularea unei opinii la rapoartele de expertiză întocmite de expertul contabil M.S. echivalează cu exercitarea profesiei de expert contabil, însă din cuprinsul Hotărârii rezultă că Comisia a avut în vedere susținerile reclamantului, însă le-a înlăturat apreciind că formularea de „opinii" de către expertul contabil la rapoartele de expertiză întocmite de expertul contabil M.S., s-a făcut cu încălcarea reglementărilor legale și profesionale, prin acceptarea și contractarea lucrării specifice profesiei de expert contabil în anul 2004 fără a deține viza de exercitare a profesiei, încălcând art. 84 din Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R.

și că expertul contabil a întocmit o lucrare fără a perfecta un contract de prestări servicii semnat de părți încălcând art. 13 din O.G. nr. 65/1994. Sancționarea reclamantului s-a făcut în temeiul pct. 125 lit. d) din Regulament; cu „interdicția dreptului de exercitare a profesiei" pentru practicarea profesiei de expert contabil fără viza anuală pentru practicarea profesiei, legal acordată, din analiza conținutului înscrisurilor intitulate „ opinii" în legătură cu Rapoartele de expertiză întocmite de d-l M.S., rezultă că reclamantul exprima opinii tehnice de specialitate, în legătură cu evoluția principalilor indicatori ai activității B.I.R. și poziția financiară a acesteia în perioada 1994- 30 iunie 2000 și pagubele produse B.I.R.

prin măsurile restrictive impuse de B.N.R. și pagubele produse de lichidatorul SC B.N.R. SA, la solicitarea Președintelui Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții din Camera Deputaților a Parlamentului României semnând „ Expert contabil AF Ec. C.L." și aplicând ștampila C.E.C.C.A.R., filiala Teleorman, cu numărul de autorizare.

Textul nu vorbește expres despre efectuarea unui raport de expertiză, ci de „ practicarea profesiei de expert contabil", or opiniile sunt exprimate în această calitate și au fost trimise Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții din Camera Deputaților a Parlamentului României, cu mențiunea „opinii cât mai corecte și cât mai folositoare stabilirii adevărului" , așa cum arată reclamantul în scrisoarea de înaintare, fiind în mod evident un act de practicare a profesiei de expert contabil, în condițiile în care în anul 2004 reclamantul nu avea viza anuală de expert contabil, împrejurare necontestată de altfel de reclamant. De asemenea, reclamantul susține că Comisia de Disciplină a încălcat în mod flagrant prevederile art. 7 din H.G.

nr. 7 din 24 martie 2007, respectiv punctul 126 din Regulament, însă opiniile au fost exprimate la data de 22 noiembrie 2004, iar actul de sesizare al B.N.R. a fost înregistrat la C.E.C.C.A.R. Teleorman la data de 18 noiembrie 2005, deci înlăuntrul termenului de 1 an. Tot legat de actul de sesizare, nu poate fi reținută susținerea că sancționarea sa s-a făcut pe un act de sesizare nul, cererea de sesizare a C.E.C.C.A.R. fiind promovată în numele B.N.R. nu de către reprezentanții legali, adică de gubernator, prim-viceguvernator ori de cei doi viceguvernatori, potrivit art. 32 din Legea nr. 312/2004, ci de către Direcția de Supraveghere și Direcția Juridică, prin Ordinul Guvernatorului B.N.R. nr. 89 din 04 martie 1998 Direcția Juridică a fost împuternicită să reprezinte B.N.R.

în instanță, de a semna acțiunile și plângerile în scopul apărării și valorificării drepturilor B.N.R. ( fila 274 ) Reclamantul arată că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât materialul depus la Parlament nu a fost întocmit în nume personal ci în numele SC C.E. SRL, reclamantul semnând doar în calitate de reprezentant al societății și aplicând ștampila de membru al Camerei Auditorilor din România, sancționând un membru al C.E.C.C.A.R. pentru o faptă săvârșită de o altă persoană, societate comercială ce nu este membru al corpului experților și care a acționat ca membru al unei alte organizații profesionale ce are alt statut și alte reguli profesionale, împrejurare ce nu corespunde realității potrivit actelor dosarului ( filele 203-208), opiniile fiind exprimate de reclamant personal, în calitate de expert contabil, aplicând și ștampila de expert contabil, fără nici o referire la SC C.E.

SRL, faptul că alături de mențiunea „ expert contabil" reclamantul mai menționează „ AF Ec C.L.", AF fiind prescurtarea de la auditor financiar, nu înseamnă că lucrarea a fost întocmită doar în această calitate, ci în calitatea sa de expert contabil autorizat, pentru a da credibilitate lucrării sale. În cauză nu se pune problema exprimării unei opinii personale, ci este evident că este o lucrare profesională, fiind exprimate opinii de specialitate, certificate prin semnătură, mențiunea de expert contabil și ștampila de expert contabil autorizat. Faptul că lucrarea nu a fost întocmită pe baza unui contract, căci instituția Parlamentului a solicitat doar o opinie gratuită, nu prezintă relevanță, în mod evident un asemenea contract presupunea anumite obligații financiare specifice calității de expert contabil autorizat a reclamantului, contract ce nu putea fi încheiat tocmai pentru că reclamantul nu avea viza anuală.

În sfârșit, în legătură cu solicitarea reclamantului de înlocuire a sancțiunii cu o sancțiune mai ușoară, aceasta nu este posibilă, întrucât Regulamentul prevede pentru o asemenea faptă, la art. 125 lit. d) doar sancțiunea interdicției dreptului de exercitare a profesiei, neexistând o sancțiune mai ușoară, sancțiunea suspendării dreptului de exercitare a profesiei aplicându-se doar pentru neplata cotizației profesionale sau/și a celorlalte obligații bănești, la termenele stabilite la pct. 150, în cursul unui an calendaristic. Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul, arătând, în esența, următoarele: - instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că actul de sesizare a C.E.C.C.A.R.

a fost promovat în mod legal de B.N.R., cu toate că din actele dosarului rezultă că sesizarea nu s-a formulat de reprezentanții legali ai B.N.R., potrivit art. 32 din Legea nr. 312/2004 (guvernator, prim-vice guvernator, vice guvernatori), ci de Direcția de Supraveghere si Direcția Juridică a B.N.R., semnatarele nefiind mandatate legal să sesizeze pârâtul; - instanța de fond a apreciat greșit asupra prescripției dreptului C.E.C.C.A.R. de a exercita acțiunea disciplinară. Actul de declanșare a acțiunii disciplinare nu este reclamația, așa cum a reținut instanța, ci raportul întocmit de raportorul desemnat de Comisia de Disciplină.

Prin urmare, data de la care trebuia calculat termenul de un an nu este 18 noiembrie 2005, când a fost depusă reclamația B.N.R., ci data de 2 decembrie 2005, de la care s-a început efectiv acțiunea disciplinară de către filiala Teleorman a C.E.C.C.A.R.; - instanța de fond era obligată, în virtutea art. 30 din Constituția României și art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, să țină seama că reclamantul avea dreptul constituțional să își exprime opinia la cererea Parlamentului, în calitatea sa de cetățean și nu trebuia să mențină o sancțiune aplicată pentru exercitarea unui drept inviolabil; - hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pentru care nu a examinat poziția reclamantului cu privire la exprimarea libertății de opinie; - fără niciun temei, Curtea de Apel a interpretat greșit opiniile exprimate de reclamant, considerând că acesta a întocmit o lucrare profesională, fără sa invoce o baza legala care să justifice echivalarea opiniei gratuite cu raportul de expertiză contabilă; - prima instanță a apreciat în mod eronat că sancțiunea a fost aplicată în mod corect, precum și că nu poate fi înlocuită sancțiunea excluderii din profesie cu o alta mai ușoară, cu motivarea că regulamentul nu prevede o asemenea posibilitate la art. 125 lit. d), menținerea sancțiunii echivalând cu o îngrădire a dreptului la muncă, garantat de art. 40 din Constituție,

în condițiile în care cel sancționat nu mai poate să își exercite profesia. Regulamentul C.E.C.C.A.R. prevede în mod expres la art. 8 că în raport de gravitatea abaterilor săvârșite, Comisia de Disciplină poate aplica și alte sancțiuni disciplinare mai ușoare. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. În privința criticii din recurs, în sensul că sesizarea C.E.C.C.A.R. s-a făcut în mod nelegal de către B.N.R., nu poate fi primită. Astfel, cum a arătat și judecătorul fondului, prin ordinul guvernatorului B.N.R. nr. 89 din 4 martie 1998 Direcția Juridică a B.N.R.

a fost împuternicită să reprezinte B.N.R. în instanța, să semneze acțiunile și plângerile în scopul apărării și valorificării drepturilor sale (fila 274, dosar de fond), de unde rezultă că sesizarea formulată împotriva reclamantului s-a făcut în condițiile legii, în baza mandatului acordat. Critica hotărârii instanței de fond cu privire la prescripția dreptului C.E.C.C.A.R. de a exercita acțiunea disciplinară, este neîntemeiată. Conform art. 126 din Regulamentul de Organizare si Funcționare a C.E.C.C.A.R., acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de un an de la săvârșirea faptei. Contrar celor susținute de reclamant, data de la care curge acest termen este data înregistrării reclamației și nu raportul întocmit la solicitarea Președintelui Comisiei de Disciplină.

Din conținutul art. 17 si urm. din Regulamentul C.E.C.C.A.R., citate chiar de recurent, rezultă cu evidență ca raportul pe care reclamantul îl consideră actul de declanșare a acțiunii disciplinare este doar un act procedural, realizat pe parcursul acțiunii disciplinare. Prin urmare, data care trebuie avută în vedere la calcularea termenului de un an este 18 noiembrie 2005 (când a fost depusă reclamația de către B.N.R.) și nu 2 decembrie 2005 (când acțiunea disciplinară era deja în curs și când a fost întocmit raportul de cererea Președintelui Comisiei de Disciplină). Reclamantul susține că instanța de fond a nesocotit dreptul sau la libertatea de exprimare a opiniilor, garantat de art. 30 din Constituția României, precum și din art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, mai susține că opiniile exprimate au fost socotite, fără temei, ca reprezentând o lucrare profesională. Înalta Curte, va retine că aceste critici sunt nefondate. Este neîndoios că opiniile exprimate de către reclamant în legătură cu evoluția principalilor indicatori ai activității B.I.R., cu poziția financiară a acesteia în perioada 1994 - 30 iunie 2000, cu pagubele produse acestei bănci prin masurile restrictive impuse de B.N.R. și cu pagubele produse de lichidatorul SC R.V.A. SA, reprezintă părerea domnului C.L., ca expert contabil pe care a și exprimat-o în aceasta calitate, apelul la domnia sa făcându-se tocmai în virtutea cunoștințelor de specialitate pe care le posedă.

Așa cum a reținut prima instanță, exprimarea unor opinii tehnice de specialitate înseamnă practicarea profesiei de expert contabil, fiind fără relevanță că activitatea desfășurată este gratuită sau nu, or, exercitarea acesteia fără viza anuala, legal acordată, se sancționează, conform pct. 125 lit. d) din Regulament, cu interdicția dreptului de exercitare a profesiei. Din cele ce preced, rezulta cu evidenta că în cauză nu este vorba despre exercitarea de către reclamant a dreptului său la opinie în calitate de cetățean român, ci de întocmirea unei lucrări profesionale. Exercițiul profesiei presupune însa practicarea acesteia cu respectarea condițiilor stabilite de lege, una dintre acestea fiind interdicția practicării activității de expert contabil fără viza anuală.

Chiar dacă instanța de fond nu a făcut referire la apărarea formulată de reclamant, prin invocarea dreptului sau la libertatea de opinie, din motivarea sentinței judecătorești recurate rezultă cu claritate interpretarea judecătorului fondului că reclamantul nu a formulat opinii în calitatea sa de cetățean, ci a întocmit o lucrare profesională ca expert contabil, de unde și neincidența art. 30 din Constituție și a art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Din examinarea dispozițiilor cuprinse în Regulamentul C.E.C.C.A.R., rezultă că unica sancțiune pentru nerespectarea art. 125 lit. d) din același Regulament, este excluderea din profesia de expert contabil, contrar celor susținute de către recurent, astfel ca nu este posibila înlocuirea sancțiunii aplicate cu una mai blândă, cum corect a reținut și instanța de fond.

Menținerea sancțiunii nu echivalează cu o îngrădire a dreptului la muncă al recurentului pentru că sancțiunea aplicată îl oprește să exercite activități profesionale ca expert contabil, fără să interzică însă practicarea profesiei în raport de pregătirea de specialitate pe care acesta o posedă (aceea de contabil). Este irelevant aspectul indicat de recurent în sensul că opiniile sale nu au fost vătămătoare față de B.N.R. pentru că aplicarea sancțiunii din art. 125 lit. d) din Regulament nu este condiționată de producerea vreunei vătămări. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.L., împotriva sentinței civile nr. 1380 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.